3340..Cointeresați de mii de ani dar fără folos încă

  Ni se transmite prin scris și alte mijloace știri și alte îndemnuri și atitudini. De urmat și în relațiile interumane și cu privire la EL și noi și cîte altele de învățătură. De îndreptare firească, să ne păstrăm oamenii care ni se cere a fi. E un demers între două temperamente total diferite, poate și de aceea așa de greu. De conlucrat a CER-ului cu noi oamenii și invers la fel de uneori imposibilă „întîlnire”.
  Să avem aceeași lungime de undă, de comunicare corectă, pe înțelesul fiecăruia. E nevoie de un ideal spațiu de cuprindere reciprocă a transmisiilor de bună înțelegere. Constructivă și benefică tuturora, nu cum e acuma de multă vreme, blocajul între CER și Pămînt. Între noi și EL, între lumea oamenilor și Lumea SA și cum o iei, e o mare nepricepere.
  Ce ne îndepărtează pe EL de noi și pe noi de EL, ne lipsește legătura, priceperea. Mediana necesară comunicării pe înțelesul fiecăruia interesat și sîntem. Și noi și EL cointeresați de mii de ani dar fără folos încă, irosindu-ne vremea, folosul.

3339.Clipa luării de rămas bun

  Ne copleșesc grijile necunoscutului, cînd plecăm de aici, dinainte cu ceva vreme. Oare ce ne mai așteptă și cînd vom fi, ce vom fi, și cine, ce? Nu ni-i de aflare, ci numai aburire în necunoașterea construită de aici. Neputincioși în fața SA și între oameni, nici nu avem ce cere, ci ceea ce merită, atîta punct. Copleșiți de neputințele trăirilor nepricepîndu-ne viața, atunci unii află ce nu au aflat o viață.
  Și de-s urmați, sînt cîteva exemple și mai recente, de apropiații ce au priceput. Că-n astă lume nedreaptă LUI și nouă nu-i de trăit, ci izolați așteptîndu-L cu precădere. Îndreptați și urmîndu-L altă aflarea ce ne trebuiește în timp, fugind din lume. Chiar de-o fost în ea pînă-n plăsele, se dezbăr și nu-s de recunoscut, ci îndepărtați, caută noua aflare.
  Clipa luării de rămas bun, a spiritului de la trup, a sîngelui din același trup, o dată cu spiritul și gîndirea.

3338...Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e

 Oricît am fi de mulțumiți de noi înșine, de viața ce-o avem, nu simțim oare o limitare? În timp ni se tot par că altele-s mai acătării trăiri, ca ale noastre. Ne înstrăinăm, dăm înapoi de la ceea ce sîntem, pierdem controlul firii. Că-n definitiv viața e unică în felul ei deosebită, dat fiecăruia cum nu putem noi stabili. Splendid de necunoscută și înfricoșătoare de nu ești cu toate acasă, împăcat cu ce e.
  În aflare cum ți-i dat, că nimica nu-i la ruletă, ci-s  bine chibzuite Undeva. Pînă nu mai ai ce căuta pe Pămînt, plecînd, se zice singur, o fi, dar iei cu tine. De ai ce lua, ce ai agonisit, ai trăit, de bine de rău, asta e și așa vei fi primit Acolo. Despărțirea de ceea ce lași aici e unică, conștientă ori nu, depinde tot de Ceva ne știut încă. De ai îndreptarea convenită și pricepută, urmată, învățată, altă viață finală ai.
  Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e, ci-i după cum meritai, mulțumit și apropiații știu.

3337.. Tot așa, pînă cine știe ce va urma?!

  De fapt acestă îndulcire a pornirii spre îndreptare lumii, ni-i imposibilă în lume. Ne căutăm înstrăinarea cum putem mai la îndemînă, căutînd și LUI să nu-I încălcăm cerințele. Cît pricepem, singuri, tare singuri, cam de capul nostru-i greu, ne tînguim, dar asta e. Și ne continuăm menirea cam pe dibuite, mai și îndrumați, oarecum conlucrăm.
  Modești, liniștiți deci limitați de cîte nu le știm și vrem dar nu putem ajunge a le pricepe. Nu zicem că-s acri și nepotrivite nouă, ci noi nepotriviți cunoașterii ce ne tot așteptă demult. Oarecum resemnați și cu gîndul dus înspre SUS, nu deznădăjduiți, că ne tot scornesc. Din alte sfere neclare și mai puțin, scormonitoare atenționări, specifice și pricepute cît se poate.
  Că mai medităm, înfrînîndu-ne închipuiri fără frîu, greșim și iar de la începuturi. Tot trecute mereu întruna tot așa, pînă cine știe ce va urma?!

3336.Fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat

  Tot încercăm unii să îndulcim sălbăticia lumii, dar fără EL în acestă încercare. E imposibil, nici noi ne fiind decît în anticamera aflărilor trebuincioase tuturora. Trebuindu-ne încă cunoștințe de care lumea-i săracă, sărăcită de neputința. Ascunsă-n necurățenia la modă veche și nedreptatea noastră, înstrăinați mereu. Departe de calea dată în cunoașterea ce trebuie să o aprofundăm și nu reușim.
  Mai deloc în așa lumesc, cel puțin glumeț, neserios, fără EL și noi încă imorali și înrăiți. Străini pe Pămîntul dat a ne susține într-o existență comună aflării SALE și noi demni. Cumsecade între noi, știindu-L și respectîndu-L măcar, conlucrînd la proiectul CER-ului. Fără noi acest necunoscut gînd de SUS, nu se înfiripă, facem parte din întregul ce încă nu-i.
  Conlucrînd benefic doar Pămîntul și CER-ul, fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat.

3335.O luat legătura, după atîta amar de vreme, cu încă un om

  Numai azi nu-i mîine, cînd se împlinesc 78 de ani de cînd EL,Unicul Dumnezeu. O luat legătura, după atîta amar de vreme, cu încă un om, bărbat și încă de la noi. Petrache Lupu îL întîlnește pe Dumnezeu, ce-l abordează să-L ajute la îndreptarea lumii. Momentului acela, de cumpănă și nevoi și la noi și aiurea pe Pămînt. Dar demersul Divin n-o ținut, s-o irosit destul de repede.
  Domnul conștientizînd că-n lume nu-I prea onorat cum dorește, mai mult nu-I urmat decît. Cu micimea omenescului limitat la interesul rezolvării nevoilor curente. Nu îndreptarea în ansamblu a oamenilor cu respectul cuvenit LUI și între noi toți. Nici de EL nu s-o dus vestea care să răstoarne nelegiuirea ce I se tot face. Chiar și ulterior la Maria Petre, care și mai pregnant EL dorea  să fie recunoscut.
  Cu adevărat Cine E și totuși, pentru că n-o fost priceput, I s-o răstălmăcit demersul Divin. Și azi nu cred că se mai știe de EL de atunci și cu ce urmări ne luate în seamă mai deloc nici azi.

3334.Trebuie să ne regăsim în oamenii ce am fost

  Am ajuns să nu mai putem trăi cam deloc în singurătatea ființei care sîntem date. Ne dorim să fim însoțiți, nu contează, doar să ne treacă timpul, nu-l suportăm a ne afla. În fața sa de unul singur, ne simțim părăsiți, oare de ce? În timp ne-am înstrăinat de felul uman lăuntric de a fi, a cugeta, ne bruiați de cîte și mai cîte. Ce ne tot îndepărtează de noi înșine, lacomi de nedreptate am ajuns, de plătim.
  La urmă plătim, însingurați rămînem, chiar de nu vrem, o încasăm, ni se întoarce. Aflarea a ceea ce nu mai putem îndura, singurătatea, liniștea, pacea, aflarea ființei ce sîntem. Goală de conținutul uman și năpădită de nelegiuiri, neputințe și neștiința SA. Nu mai sîntem oamenii care am fost dați, ci nulități, artificiale însăilări bizare.
  Ușor de manevrat și dus unde o dus mutul iapa, la capătul umanității posibile și imposibile. Mai rău de atîta nu-i încotro, trebuie să ne regăsim să ne dezmeticim, să ne schimbăm în oamenii ce am fost cîndva.

3333.Pe TINE Te vrem a Te afla, vino Măria TA!

  Natura înconjurătoare, mediul de dezvoltare umană pînă la un timp, ni se arată și azi. La fel de primitoare, ocrotitoare acestui neam de izbeliște pare și încercări de o rămas pe picioarele sale. În fața SA, dar oarecum rătăcit, oarecum că-n adîncuri îL știe pe Dumnezeu, că-I Unicul. Și ne despărțitul cum e azi încă moda străină nouă, adusă și obligația de a o urma, nerozia.
  Pînă cînd Doamne ne mai bați din pricina ei? Că ni-i străină, dă-o încolo de la noi pe veci să n-o mai aflăm și nici alții. Și revin-o că te vrem aproape Doamne cum ai fost cu noi vreme îndelungată, de mult furată în timp de asprimi și nedreptăți trăite. Cu urmări urîte și rele și azi, rătăcitori de nu ne mai știm bine de bine, ci-nstrăinați de TINE și noi aburiți în minciuni cît încape.
  Natura ne amintește de TINE Tată Ceresc, mereu în mijlocul ei pe TINE TE vrem a Te afla, vino Măria TA!

3332..Arsenie Boca ultimul sfînt al României, „găsit” de Domnul să-L slujească

  Arsenie Boca, ultimul sfînt al României, cu adevărat „găsit” de Domnul să-L slujească. Chiar de i-o fost tare greu, fiind mereu în necazuri pricinuite de oamenii unor regimuri neomenoase. Dintru început i se arată Domnul Dumnezeu, Tatăl Ceresc, cînd încă nu pornise spre ceea ce va deveni în ani. Sub forma unui moș, ce i se prezintă și-i cere ajutorul în povățuirea oamenilor, spre credință.
  Și așa va face, înconjurat mereu de minuni și fapte ce-l fac remarcat, chiar de atmosfera socială îi era potrivnică total. Era un luptător și drept pilduitor între oameni, zicîndu-le pe de-a dreptul toate cele necesare momentului. Chiar și necredincioșii aflîndu-l deosebit și plin de har, ceea ce ei nu pricepeau. Dar transmiteau celorlalți fără să vrea, ducîndu-i vestea cea bună, tare necesară.
  Între oameni mereu e nevoie de aflarea lui Dumnezeu și Arsenie Boca o transmis. Că-i mai de folos azi, după cum se află treaba în lume, deci e mai util Vechiul Testament. De știut, decît Noul testament!

3331..Ce ne tot vîră la necaz cu CER-ul

  În morală să ne învățăm a ști că nu-i corect a fi sinceri mereu, ci să aflăm. Și să îndeplinim fără tăgadă regulile bunului-simț, ale moralei, veche de cînd lumea și mereu nouă. Și cu aplicații oriunde și oricînd între oamenii de omenie, ce-o știu, ca legea de căpătîi a umanității. Fără ea nimica ni-i posibil, și dreptatea e dreptate și-i incoruptibilă de nu-i mințită ca azi în lume și la noi și mai și.
  Și nu face nici cît o ceapă degerată, dar de va afla adevărul altă făină în lume se va măcina. Și altă viață vom afla, corectă, demnă, adevărată în care morala nu-i alungată. Ci pusă-n drepturile sacre ei și omenirea și mediul nu vor mai avea de suferit atîtea. Tărășenii, nedreptăți și fărădelegi de nu se mai poate trăi ca lumea. Colac peste pupăză nici de EL nu se știe, ca lumea ci-n deriva mincinoasă.
  Ce ne tot vîră la necaz cu CER-ul de multă vreme, părăsiți plătim peșin de nu mai știm de noi cum trebuie.

3330...Fără piedici nici de SUS, nici de jos

  Viața-i așa de complexă, ni s-o dat un trup în care zbenguie cu folos un organism viu. Lichid în prefaceri utile, greu de priceput, sîngele, încă omul-i incapabil de descifrarea lui. Cu spiritul altă mare necunoscută și mai și, ca și gîndirea dandanaua ce singur n-o dibuim încă. Dar nu-i dandana ci ceea ce ne pune la treabă să devenim de treabă, cumsecade și cu știința LUI.
  Încă-i de lucru nu glumă în așa lume luată pe coclaurile nedreptății, a nelegiuirii. Și cît altele și fără de EL în neștire, căutîndu-ne locul aici și-n univers, dar e încă. Îndreptarea de înfăptuim cum ne-o tot cere CER-ul și altele în aflări de comun acord cînd va fi la o adică. Cunoașterea cea ne găsită încă în acțiune ne discriminatorie, nevoilor să li se puie capăt.
  Contemplîndu-ne în voie noi pe toate fețele, aflîndu-ne menirea bună, constructivă. Adevărată ne fandosită și neputincioasă, ci folositoare-n toate cele, fără piedici nici de SUS, nici de jos.

3329...E o creație de SUS, ca și binele, nu le putem defini

  Că ne interesează mai ales răul de ce ne stă mereu în cale și volens nolens, vrei nu vrei. Îl ei în brațe, îl adopți, nu te mai desparți chiar viața întreagă de răutăți și răul făcut celorlalți. Dar nu-ți dai seama, avîntat, uiți de tine că te tot duci de-a berbeleacul. În deriva nelegiuirii, în decăderi, în suferințe și fără putință de scăpare, de nu-ți revizuiești viața netrebnică ce-o mai duci.
  Că răul e un mister, poate mai mare ca binele, că de bine de bine de rău, știm că-i cumsecade. Că-i firesc mereu de făcut și-i de dorit în lume, deci nu prezintă așa interes. Dar răul, da e interesant, îi atribuim diavolului, că ne împinge să-l înfăptuim răul între oameni și-n natură. Aiureli, răul e de sine stătător, îl vrei îl adopți, nu-l vrei nu-l observi, nu-l știi, îl eviți.
  Nu te îmboldește nimeni, tu singur needucat suficient, imoral și înrăit, urît în apucături. Te apuci de rău cu ardoare și-l urmezi, e o creație de SUS, ca și binele, nu le putem defini. Una-i de rele și urîte fapte iar alta-i de bine, util și chiar frumos.

3328.Loc și pace, ci doar necazuri și suferințe deznădăjduite, dacă minte nu-i

  Răul e ca și binele de factură Divină, date nouă pe Pămînt a le avea, a le promova între noi. Examene de luat, seriozitate care ne ferește ori din contra ne subjugă. Deci de rău să nici nu pomenim cît trăim, nu încă să-l înfăptuim, adică să nu ne facem de lucru cu el, fără rău între oameni. Că-i de rău, SUS sîntem cotați necorespunzători, nu pentru multă vreme și ni se întorc relele.
  Cu binele doar cu binele să ne facem de lucru cît viețuim în lume, ca bine să ne fie. Dar și de EL știind, că-i calea ce EL ne-o tot dorește și noi nu și nu, tot pe alăturea. În căi greșite nouă, părăsiți intrăm sub nevoi de tot felul, ratîndu-ne viața și a familiei. Și de nu ne venim în fire o mierlim rapid, fără urmă și păreri de rău, că nu merităm, nu-i recunoștință pentru așa trai.
  De izbeliște fără Dumnezeu, în rele și urîte înfăptuiri, de ne regăsit între oamenii lumii. Loc și pace, ci doar necazuri și suferințe deznădăjduite, dacă minte nu-i.

3327...Aici e mai de adăugat și aflarea SA corectă și continuu conlucrînd la trăinicia ta și alor tăi, a tale

  Se cade în urma însușirilor trebuincioase, în orice domeniu de activitate. Curați la minte și la suflet, îmbuibați de meseria ce-o aflarăm, să ne examineze nu profesorii, îndrumătorii. Ci viața, pornind haihui prin lume, învățînd în continuare ce-i de învățat și dăruind prin fapte pe măsură ce am învățat. De luăm acel concurs de noi împrejurări, atunci se cade de vă mai dă mîna.
  Să vă reîntoarceți pe meleaguri dinainte cunoscute, doldora de ceea ce trebuie făcut între oameni de omenie. Altfel cătați-vă de drum altul care vi se va arăta prielnic, pînă răzbiți. Nu fofilîndu-ne cu șmecherii ca azi la noi ca și-n alte zări nedrepte-ntruna. Cu adevărat de procedați astfel lua-veți strașnică obțiune asupra vieții profesionale de urmat și poate și de viață în general.
  Aici mai e de adăugat și aflarea SA corectă și continuu conlucrînd la trăinicia ta și alor tăi, a tale.

3326...Îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile

  Cît de culți și informați am fi, de nu sîntem și buni, cu bunătatea și zîmbetul pe buze. Sîntem uscați, tîrîturi cu fason, vai de noi, nici vorbă de oameni, ci muhaiele. Că-i în firea lucrurilor, cei cu oarece glagorii îs ai naibii de fuduli, de nu le ajungi cu orice la nas. Deci nu numai acumulare de cunoștințe, ci și de-o anumită finețe necesară omului în ascensiune adevărată.
  Că-s unii simpli memorizatori, ca orice papagal uman și atît, nimicuri încrezute, fără bun-simț. Ni se cere uneori la răscruci de timp să ne întoarcem în noi înșine, aflîndu-ne. Afîndu-ne la zi cum de am ajuns unde am ajuns și ce-i de făcut în continuare. Ca să nu mai fim așa, ci-n îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile.
  E de muncă și cu ambiție și năzuințe de mai bine, se poate, de te  și susține e și mai și de și vrei oarecum.

3325...Contînd și SUS, de-L știi cum trebuie

  Tot de bunătate ca o datorie înainte de toate între oameni de omenie, nu în fața credinței în EL. Ci ca o completare, spunea Nikolai Berdiaev: pîinea pentru mine-i o problemă materială, dar pentru aproapele meu, este pentru mine o datorie spirituală. Deci dăruire înainte de toate, e greu, mereu nu ne ajunge nouă, egoiștii și EL ne tot atrage atenția.
  Dar nu pricepem și chiar de mai știm cîte ceva, nu ne găsim timp și preocupare. În așa nelegiuire, uneori porniți spre bine o luăm pieptiș, deodată aflăm neputința. Cînd întîlnim nedreptatea, imoralitatea, urîtul și șmecheria, răutatea de nu mai știm ce să facem. Ne refugiem și-L consultăm de putem, primind îndrumarea, care de te căznești, o știai.
  Dar mintea românului de pe urmă-i tare greu de dobîndit, nu obții spiritualități cum zicea NB, ci bunătate. Care-i mai bună decît toate, de altele nu ai între oameni, contînd și SUS, de-L știi cum trebuie.

3324.Să ne păstrăm bunăvoința între noi, răbdînd încercările și să ne căutăm îndreptarea cerută de SUS

  Bunătatea ni-i dată ca un supliment esențial de viață în tihnă și cu folos simțit, mulțumiți. Înțelegîndu-ne rostul dat și nu-n irosire și rateu, ce-i peste tot și azi în lume. Lipsindu-ne acest atribut hotărîtor, condimentul, auto-vraja ce ne unește în buna înțelegere. Într-o așa diversă lume nu numai în trăiri, ci și-n credințe, religii nedrepte și ursuze.
  Că trebuie mereu întreținută și nu-i de lăsat acest atît de fragil și scumpă însușite. Din mînă, ci cu atenție, preocupați a o îndeplini viața între ceilalți, conlucrînd în bunăstarea generală. Cu bunătate, cu atenție să nu deranjăm, că-i încă destulă nevoie în lume. Că de EL nu se știe mai deloc corespunzător, și ne pasc părăsirile, necazurile.
  Să ne păstrăm bunăvoința între noi, răbdînd încercările și să căutăm îndreptarea cerută de SUS.

3323.Ce atîta amar de vreme o fost mințită și noi după ea, părăsiți și-n nevoi cît carul

  Omul ființă socială, e pusă la încercare aprigă, cînd e obligată să conviețuiască fără bunătate. Și normală, firească toleranță între oamenii societății, nemernicia nu-i de suportat. Ci-i de îndreptat strîmba orînduire, ca-i și azi colaboratoare a nedreptății obișnuite. Doar șmecheria și fărădelegea-s întîlnite-n astfel de colcăite și de izbeliște traiuri.
  Unde Dumnezeu ne părăsește în încercări de ține a ne învăța minte și a ne îndrepta. Pe veci să nu-I mai încălcăm dorințele date, respectîndu-le cu sfințenie mereu, cumsecade și cu frică de EL. Nu de minciuna fudulă și lașă, necurățenia întruchipată, încă tare și mare azi. Dezmeticiți-vă neputincioșilor, vi-i greu și calea n-o dibuiți, de nu scoateți nasul din puturoasa nedreptate.
  Ce I se face LUI și nouă, dușii de nas de vreme multă, e timpul aflării dreptății. Ce atîta amar de vreme o fost mințită și noi după ea, părăsiți și-n nevoi cît carul.

3322...Noi cum mai nepregătiți, din ce în ce mai nepotriviți menirii date

  Fiți siguri că-n timp de nu s-o aflat cine să-i pedepsească pe cei de pedepsit. S-o transformat în strașnice asupritoare, popoare la locul lor. Doar, doar le va veni oamenilor mintea românilor cea de pe urmă și la unii și la ceilalți și nu mereu se reușea asta. Că-n lume EL nu-I cunoscut și îndreptarea cerută de SUS nu li-i în cap încă, ci nedreptatea, nelegiuirea și cîte alte neghiobii.
  Acele popoare transformate peste noapte în purtători de aspre îndeletniciri, plăteau și ele. În dreptul lor cele făcute, fiind uneltele atenționării mondiale ori punctuale atunci. Doar EL și nu dă socoteală nimănui, e de aflat ce-și dorește și noi potoliți atunci. De se va-ndura de noi, poate cu capul plecat, îndrăznind a-L asculta, vom trăi și vom vedea.
  E încă cale lungă să ne-ajungă, și EL negrăbit ci strașnic calculat, programat la milimetru. Noi cum mai nepregătiți, din ce în ce mai nepotriviți menirii date. Rătăciți în lumescul deșănțat, derutant de înstrăinați de calea asumată pentru noi în CER.

3321..De vă conștientizați ce fel de oameni sînteți și potoliți cum trebuie ori iar și iar... lecția continuă...

  Că într-adevăr știți simțiți pe cei ce vă pun la punt, cum nu vă așteptați, prin pedepse. Și nu vi-s apropiați, nu-i cunoașteți ori ba, încă nedrepți cum îI sînteți și între oameni. Vă mai plîngeți că v-au călcat hoții, v-au altoit cutare și cutare și voi cuminții lumii. Neprihănirea întruchipată, în loc să vă vedeți bîrna din ochi și să vă îndreptați.
  Dați cu tupeu vina pe alții, nedrepților reveniți-vă cu toții, oameni ai pierzaniei! Cumințiți-vă cu luare aminte, îndreptați-vă și sigur nu vi se va mai clinti un fir de păr din cap. Cunoașteți-L cu adevărat, fiți cumsecade, îmbunătățiți-vă viața în familie în societate. Nu le aveți grija celor ce-s dați prin lume singularități, familii, societăți, nații, țări și cîte alte întruniri.
  Cu scopul altoirii celorlalți să-și revie în simțiri demne umane și să se îndrepte. Că viața lor, a pedepsitorilor, e ca frunza pe apă, azi sînt mîine nu, depind de voi. De vă conștientizați ce fel de oameni sînteți și potoliți cum trebuie ori iar și iar...lecția continuă...

3320..Că uni-s dați prin lume să ne pedepsească, că-I încălcăm dorințele de a fi oameni la locul nostru

  Rămășițe de imagini ni se tot înfiripă-n viață, urmîndu-le, apreciem ce ne înconjoară. De bine, de rău credem, ni se pare doar și așa încăpăținați, blocați în neștire, luăm contactul cu lumea. Greșindu-i amarnic uneori fără sorți de revanșă, de îndreptarea cerută SUS. Și ne luată-n calcul vreodată, ci încredințarea pe anumite nedrepte, needucate suficient păreri, ne maturizate.
  Ne inițiați din vina noastră, a părinților în primul rînd, porniți în viață nedemni. De oamenii ce trebuie să demonstrăm că sîntem și nu putem, ne ține în loc neștiința. Bunei comportări între oameni, ABC-ul vieții comune oamenilor între oameni. Nu ai voie să pășești între oameni de nu ești cum trebuie, rămîi acolo unde ești nedrept și necopt, pînă te-ndrepți neisprăvitu-le!
  Că uni-s dați prin lume să ne pedepsească, că-I încălcăm dorințele de a fi oameni la locul nostru. Cumsecade și cu știința SA, corectă, oameni adevărați, competenți nu netrebnici.

3319.Neputincioșii, dăm înapoi de la oamenii ce trebuie să devenim și nu sîntem în stare, vai de noi nedrepții

  Trăim într-un amestec de bine și rău, de bunătate și răutate, credem, că-n realitate poate nu-s chiar așa. Apreciem după gîndirea fiecăruia formată și ghidată de trăiri trecute și urmate, poate în neștirea benefică. Omenirii și mai ales nouă care să ne dezmeticim cum ne tot cere CER-ul. Oameni să devenim acătării între ceilalți, demni și cumsecade cu frică de Dumnezeu, cu adevărat, nu minciuna.
  Pe ea, minciuna s-o uităm grabnic și cu folos să-I cerem iertare de prostia veche și fără pereche. Îndreptîndu-ne cu toată tăria înspre EL și noi cu adevărat omenoși și demni devenind. Că-i destul de greu vom vedea de putem trece pîrleazul, ori rămînem în țarcul animalizării. Nedemni, neputincioși cu perspective sumbre, de vede că nu-i încotro, mai încearcă, doar EL știind ce-i de făcut.
  Că noi neputincioșii, dăm înapoi de la oamenii ce trebuie să devenim și nu sîntem în stare, vai de steaua nostră nedrepții.

3318..Îs atenționări, doar părăsiri și pedepse pentru cei încăpăținați în nerozii și neputințe

  Relativitatea lucrurilor și noi cu ele doar EL Cel Veșnic și care ne cuprinde pe toți. Cîți om fi că-n limitarea noastră și nedrepți nu știm mai nimica cu adevărat. Doar bîjbîim în neștire, încăpăținați, nedemni și cîte și mai cîte nevolnicii nouă și LUI, mai ales. Că porniri apreciative spre rău, dezastre și cîte neîmplinirii ni-i firea nedreaptă.
  Și chiar le ușurăm oarecum trăinicia între noi, de gîndim așa nedrept, că nu-s chiar așa de năprasnice. Sînt dar în limite ce doar CER-ul le știe noi le vom afla și să ne vedem de ale noastre. Cum ni se tot cere în dreptul nostru cu bine, util și cu EL conlucrînd în cunoașterea trebuincioasă. Tuturora că viața și moartea nu-s așa necruțătoare, ci colaborează-n timp pentru învrednicirea noastră.
  Îs atenționări, doar părăsiri și pedepse pentru cei încăpăținați în nerozii și neputințe.

3317...Că noi nu-i cazul să-I fim străini, libertatea cu ochii la EL, ce să-i faci, așa ni-i datul

  Ne prezentăm, adica ni se prezintă, îL aflăm cumva știind în timp cam despre ce-i vorba. Dumiriți, nu de pomană, intrăm în relații cu EL neștiutori și îndrumați căpătăm stare. Nu ne lasă de izbeliște, cunoaștem ceea ce trebuie cum trebuie cînd trebuie. Adevărului afli că-i place libertate, și te lasă în drumul cunoașterii adevărate LUI și nouă.
  Deopotrivă să ne întrunim a fi cum trebuie prin lumea încă în căutări ne găsite căi. Aiurite îndemînări se nasc din nedreptatea firii prea istețe-n derivă fără EL. Că modalitățile culturale au consecințe asupra vieții, o componentă a culturii-i viața. Nu e corect și totu-i derivată din aflări în viața ce-o construim demn aflîndu-ne cîte îndeletniciri semețe.
  Corect să ne tot raportăm LUI și la ceea ce ne prescrie CER-ul, că noi nu-i cazul să-I fim străini. Libertatea cu ochii la EL, ce să-i faci, așa ni-i datul.

3316..De minte nu-i cînd trebuie și pasul ți-i nedrept, prin astă lume nimic nu-i prea deștept, degeaba-i viața

  La alegere și libertate osîndiți cu toții, că-n disciplina filozofică doar, insul și spiritul se întrec de care pe care. Findu-ți după unii mai aproape fiecăruia de știe ca trimisul CER-ului de-L știi. Că se-ncred unii și-n strîmbe strașnic nedreptăți atribuite forțelor diriguitoare în general. Contînd pe vajnice entități negre, treaba lor, e de dorit Lumina și aflarea SA corectă și la îndemînă-ți este.
  Lasă-le-n seama LUI și cată-ți de drum drumețule, îți spun, că-i cale lungă și ești nesigur. Nu-L uita, că uitat rămîi și-n van te zbați și tot rămîi de-ți pare rău că te născui. Nu-i de șagă și de amînare, revino-ți omule, te-ai înstrăinat destul, te cată și-I ieși în cale. Nu-L știi îL vei cunoaște, EL pe tine te știe de-a fir-a-păr de cînd stră-străbunii tăi nici nu erau.
  Nu fii apatic și indiferent, că vreme-ți trece și ție ca la ai tăi toți și degeaba-i viață. De minte nu-i cînd trebuie și pasul ți-i nedrept, prin astă lume nimic nu-i prea deștept.

3315..Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

  Ne dovedim neobosiți, desăvîrșiți după unii și alții nemaipomeniți și cîte și mai cîte superlative. Atinse umane toate, ni-s date a ne afla prin lumea trecătoare doar EL Veșnic. Ne așteptă să-I fim măcar în cunoștință de cauză, măcar la fel de preocupați. Dar nu-i chip, luați de valurile lumescului deșănțat și mai cuminte uneori, tot cam departe de ale LUI.
  Cu noi împreună de aflat, dar nu-i chip încă o vreme ori mai devreme, cînd o să ne cheme. Pînă atunci participăm mai nechemați, ori din contra la diverse happeninguri. Dăm năvală în lumescul deșănțat tot fără EL și neputința de a fi oameni cu adevărat. Ci ce s-o nimeri acolo nu contează trăim nepăsători pînă ne sună adunarea, de prin toate locurile.
  Prezenți nemijlociți, nu contăm atunci de la vlădică la opincă, toți o apă și-un pămînt. Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!