sâmbătă, 31 decembrie 2011

Dinainte

   Nu sîntem matematic împărţiţi între buni şi răi, fiecare are în timp căderi şi ridicări, alumecări şi îndreptări înspre bine şi util. Dar acestă balansare, pendulare de la un timp cam încetează, ne edificăm cam cum stă treaba, nu toţi se dezmeticesc. Doar unii mai altfel dîndu-şi seama că au avut necazuri cînd au păşit greşit, şi printr-o îndreptare muncită au reuşit să devie alţi oameni şi nu vor să mai dea îndărăt, continuă spre un drum de îndreptare cum pot.
   Nu-i de loc simplu, încercările sînt mai altfel, la alt nivel, dar eşti bine, te simţi mai împlinit sufleteşte, e o viaţă mai retrasă din tumultul existent azi în lume, nu-l eviţi decît cît e necesar, să nu fii prins iar. Devii mai iertător, uiţi neplăcerile cît mai repede, e o luptă cu sinele continuă, nu te laşi, a-i încredere în cît mai mulţi şi se-ntîmplă următoareale : cei vizaţi se-ngrijesc să nu te fraierească, tu nu le zici niciodată nimic, parcă şi calitatea e mult mai bună, fără să te-ngrijeşti în mod special, te laşi la bunul mers normal al fiecăruia şi e altfel mult mai bine te simţi
   Şi-n relaţiile de SUS, te-ai stabilizat, după cum a-i observat în timp îmbunătăţiri de cînd î-L ştii respectîndu-L, şi totul e în îndreptare a ta spre cum n-ai fost, bunul simţ îl ai ca aliat şi reţinerea pe cît mai multe planuri faţă dinainte.

Brumă de interes

   Viaţa e o adiere de vînt uşor ce ne poartă prin existenţa asta pămînteană, ca pe o frunză verde la-nceput şi de nu ştim prea multe bune repede ne ofilim nepricepînd mai nimic. E bine să fim bine struniţi din zorii vieţii pentru a nu ne risipi prea repede ci adunaţi într-o familie, oricum o fi, unită cît e posibil şi asta e posibil şi EL de vrea, ori unde-s puţine săbii răzleţe. Să ne vedem de ale noastre în tihnă cu bun-simţ şi-n respect Divin cît să ne fie bine nouă şi a lor noştri.
   De urmaşi să ne-ngrijim cu mare atenţie, ca şi de noi înşine, să luptăm să se-nplinească şi mai şi ca noi şi de ne depăşesc năzuinţele să-I cerem LUI sprijin şi-ndrumare, deci trebuie cît mai mult să-I fim aproape, cum putem mai bune. Să căutăm să nu-L dezamăgim cu toate că-i de lucru nu glumă nepricepîndu-ne de cît în foarte mică măsură la astă treabă. Dar se poate, numai să ai o brumă de interes corect ce te va scoate din multe, se poate ca-n final să reuşeşti ce n-ai gîndit.

Considerăm

    Trebuie să te porţi în viaţă fără să te atingi de libertatea altora, chiar de orice fiinţă, avînd de SUS libertate dată şi tu să o respecţi cît mai mult cu putinţă. Pe scurt să fii moral în toate acţiunile tale, să te gîndeşti şi să te reţii cît mai mult, să nu dai frîu liber apucăturilor imorale ce te stăpînesc uneori.
     Să lupţi de poţi pentru libertatea ta şi a altora. De ţi-i ignorată libertatea şi eşti pedepsit, sigur acolo greşeşti mai puţin, dar e bine şi atunci să fii reţinut să nu-I greşeşti exagerat, cît poţi. Cînd devii liber încep grabnic greşelile să le înmulţeşti şi te pot paşte alte pedepse, deoarece EL îşi ridică pavăza ce te ocrotea de nu-L respecţi cum doreşte.
   EL, Divinitatea doreşte de la noi să ne îndreptăm cu bun-simţ, făcînd cît mai puţin rău şi chiar deloc ci numai bine cît mai mult, să dăm de la noi, să nu fim zgîrciţi cît ne permitem de mult şi fără discriminare, la hurtă. Să nu ne lăudăm cu faptele bune niciodată.
   Civilizaţi de sîntem e un bun început, să nu aşteptăm mulţumiri de la nimeni, să fim noi înşine mulţumiţi. Iar spiritual, credinţă să avem, respectînd religiile ce le considerăm corecte, astfel îL respectăm pe EL.

Respectînd

   Să ai credinţă în cadrul religiilor de pe Pămînt e una şi să ai fapte în general e alta, nu prea se ţin de mînă astea două în fiinţa noastră, îs depărtate una de alta.  Vrem să trăim, şi cîine cîineşte acceptăm o formă de religie, credinţă poate o mai sclipuim, agonisim cu greu, nu prea înţelegem ce-nseamnă, ni se explică dar suferă amarnit acei învăţăcei în ale faptelor şi ei şi aflîndu-se ne scade randamentul credinţei ori e o obligaţie de mîntuială şi tot aşa de mîntuială ne şi mîntuim (cuvînt de la mîntuială, de paradă, de spoială venind).
   Ne achităm superficial de îndatoririle dorite de SUS, tot superficial ni-s şi  ale LUI răspunsuri, cu o oarecare întîrziere, ne mai păsuieşte un timp, se îndură de noi, ştiind că nu sîntem conştienţi ferm de greşelile făcute în faţa  SA de noi, ne mai şi iartă, cînd întrecem măsura ne trage de mînecă să ne îndreptăm, măcar să ne oprim repede doar un timp şi să ne înfrîmăm pornirile rele, să ne potolim. În intimitatea fiecăruia sîntem cu porniri imorale în gîndire, vorbe şi acţiuni şi ne ferim să ne afişăm între oameni, dar tot nedrepte sînt, ori afectează alte vietăţi cărora nu le-am dat noi viaţă, ori nu se pot apăra de noi în schimb SUS sîntem notaţi.
   Şi după un timp ni se ridică pavăza SA şi încep loviturile, de regulă, bolile de tot felul, de am ajuns să ne dorim sănătate în loc de bineţe cînd ne întîlnim. În loc să înlăturăm greşelile nefireşti care le înfăptuim cu nemiluita în neştire de cînd ne trezim dimineaţa pînă ne culcăm, şi după aceia continuăm în noapte prin mass media să ne îmbogăţim panoplia de greşeli cum ni se servesc, cu toptanul.
   Deci se impune o oprire de a mai face rău, să ne purtăm cu bun-simţ, responsabil faţă de orice vietate cît putem mai mult şi de nu putem, să o încredinţăm Divinităţii măcar în gînd, de nu putem mai mult. În privinţa credinţei ar fi de dorit să-I urmaţi îndrumarea SA respectînd religiile de pe Pămîntul LUI.

Întîmplă

   Guvernarea unei societăţi înseamnă să fii energic, corect, ferm şi drept, nu încape şmecheria şi lipsa de încredere. Poporul te-a investit în fruntea  sa, trebuie să-i demonstrezi competitivitate desăvîrşită în toate domeniile bunului mers social în care te-ai angajat de bună voie. Nu-i bună delăsarea, fuga de răspundere, trebuie preocupare de a te învăţa ceea ce alţii pot, chiar de nu ai calităţile necesare, se-nvaţă din mers să fii ceea ce trebuie pe toate planurile guvernării fără a dezamăgi defel.
   De nu demisia de onoare şi poate data viitoare cu minte mai multă să te menţii în frunte mai eficient şi corect în cît mai multe de-ale guvernării treburi. Cramponarea de putere, dăunează maselor, neseriozitatea aceasta şi adevărul e pierdut pe drum, nu se mai ştie nimic corect se falsifică totul fiind puterea ilegitimă, asemenae căderi trebuie preîntîmpinate printr-o fermă constituţie şi aparate de stat adevărate. Dacă societatea nu-i morală în ansamblul ei asta se întîmplă nedreptatea îşi bate joc de naţia ce asta merită de nu se îndreaptă corect şi ferm.

vineri, 30 decembrie 2011

Demn

   Imprecizia a ceea ce sîntem cu adevărat, nedefinirea corectă a ceea ce consimţim ferm şi clar în limitele normalului, firescului, e o piedică uriaşă ce ne va destabiliza în timp ce dorim a urma neapărat un traseu public, politit. Ca persoană publică orice umbră asupra trecutului tău e un handicap ce te înlătură dintr-o cursă cu obstacole numeroase, chiar nefireşti, dar asta e, de te-ai băgat în horă trebuie să joci, şi regulile-s precise şi pe faţă trebuie să te arăţi la vedere integral şi cît mai curat, sincer dar moral în toate cele ale vieţii tale.
   De te ştii imperfect renunţă cu demnitate şi apucăte de altceva demn de tine, într-un domeniu ce-l ştii bine şi de te căzneşti vei fi poate şi mai şi în viaţă. Nu neapărat ca om politic. Da se poate să nu-ţi doreşti decît aşa să parvii politic şi nu ai tot cum trebuie, atunci preocupăte să îndrepţi cît mai bine pe faţă, plătindu-ţi clar nedreptăţile din urmă ce te trag îndărăt. Fii demn în primul rînd faţă de tine şi familia ta şi în timp caută să fii şi-n faţa lumii şi numai astfel vei fi cum doreşti

Mobilizare

   E firesc în calităţile gîndirii şi ale spiritului, daruri Divine, ce pot dezmetici curiozitatea, nevoia de cunoaştere de aflare a ceea ce nu ştim încă şi să nu ne simţim niciodată plictisiţi. Atunci de regulă sîntem imorali, primele semne ale anticivismului, mai clare, simţindu-ne străini într-o lume a noastră, creaţia spre binele şi utilul tuturora unde plictiseala e desfiinţată. Altfel dorim prea mult de la noi înşine şi nu mai putem să ne facem faţă sinelui prea nemulţumitor, ce poate pierde totul.
    E nevoie de o mobilizare a ta sprea a te defini ce hram porţi între oamenii normali, tu anormalul. Să te căneşti a şti ce vrei, pentru că lumea-i largă şi foarte diversă în bine şi util tuturora. De regulă ne trebuie foarte puţin şi trebuie să aflăm să ne mulţumim cu cît ni se oferă normal, reţinerea de la gînduri nedemne de noi oamnei cu bun-simţ şi onoare firească. Căderea în derizoriu, deşărtăciune anostă, e de evitat, chiar cerîndu-I ajutor cu încredere deplină, şi ni-L va da de ştim ce vrem ferm şi clar.

Oglinda

   Să căutăm totdeauna să fim clari faţă de oricine şi mai ales faţă de noi înşine să ne clarificăm, de nu ştim cei de noi încă, ca persoană, poate nu ne-am privit nu în oglindă ci în suflet, poate nici nu ştim cum se facea asta, liniştit, singur fără nici o influienţă, într-un mediu neutru, cît mai liniştit însingurat să ne gîndim clar de care parte e dreptatea noastră intimă, sinceră, nu avem nimic de obiectat, nu se poate să fim bec, ok pe toate planurile să nu scînţie nimic, de-i aşa e bine să ştii şi de EL, de nu e grav, atenţionarea ce-ai făcut cu ea?
    Şi-n sînul familiei să te clarifici la fel cu fiecare pe rînd, sînteţi un tot şi de el depindeţi toţi, nu vă-nstrăinaţi niciodată că puteţi avea necazuri de ne trecut fiecare şi suferinţa e comună, de nu aţi ştiut să vă bucuraţi împreună, cînd vă puteaţi strînge nu despărţi, clarificări de acest gen în familie nu-s şi de sînt nimic nu vă îndreptă în afară de Divinitatea la care să apelaţi cu toată încrederea şi vă va ajuta de aveţi încrederea necesară şi absolută firească LUI.
   Să fiţi răzbătători înspre bine şi vă scuturaţi de şmecherie că-i dăunătoare şi să vă îmbogăţiţi cu încrederea în oameni ca şi EL să se-ncreadă în voi, bucuraţi-vă de viaţă simplu şi fiţi mulţumiţi de natura LUI, pentru că va dat totul absolut ce sînteţi.

Străveche

   Să învăţăm să ne bucurăm de orice obişnuit al naturii, de orice natural şi normal al oricărei fiinţe de pe Pămînt, de orice firesc ce ne-ncîntă cît de puţin, să ne fericim cu puţin să nu mai avem pretenţii mari, poate nu le mai merităm şi ni-s retrase în timp, cine ştie, să fim mulţumiţi cu puţin, să fim reţinuţi din fire oricine am fi, să nu ne mai încredem, că sîntem cineva de nu ne mai ajunge nimeni la nas, să ne coborîm pretenţiile la cea de om cu frica LUI Dumnezeu, pînă nu ne aminteşte EL de asta, atenţionare care de rămîne fără reacţie, ne ridică pavăza SA.
   Bineînţeles ne mai creditează un timp de gîndire şi răzgîndire, de dezmeticire şi cîte şi mai cîte semne de îndrumare ce poate nu le pricepem, aşa că mai bine să ne potolim acum şi să ne schimbăm încet, poate foarte încet felul de a fi înspre bine şi util şi altora pe lîngă noi şi familia noastră. Să primeze adevărul, dreptatea, firescul, obişnuitul, civilizaţia umană corectă, înţelepciunea noastră străveche să primeze din nou în casă nouă de casă nouă.

Precară

   Civilizare înseamnă şi limitare, înfrînare, moralizare. Nu sîntem civilizaţi de nu ne revenim, spunînd c-a fost un accident trecător, se-ntîmplă oricui, dar aşa de atîţia ani tot necivilizaţi ne prezentăm însăşi nouă şi altora fiind evitaţi de cam toţi de cum am ajuns aşa de respingători în apucături şi obiceiuri nedrepte. Noi aşa de corecţi şi cu bun-simţ încă din vechime, acum ne prezentăm cu fundul gol, frumos ne şade, halal de noi cum ne-am molipsit de molima asta urîtă şi rea a necuviinţei.
    Să le-o dăm îndărăt şi să ne lase cu ale noastre bune rele îs ale noastre de cînd lumea, primeam necunoscuţii în casa cea mare oricine ar fi fost şi-i omeneam cum puteam de bine, acum ne-am şmecherit amarnic şi nu-i primim deloc ba îi şi buzunărim, frumos ne şade, nu mai sîntem noi ci alţii cu nume de împrumut, de faţadă, a dispărut naţia aceia care ne credeam, ne-am întors în timp necunoscut nouă, poate altor strămoşi de hăt tare demult ce nu le mai ştim existenţa precară.

Ziceri

    E foarte greu să taci cînd nu ai nimic de spus, e un fel de a te băga în seamă singur, unde nu ai treabă, e o pierdere de timp, o defăimare a propriei fiinţe, o înjosire, o notă de imoralitate, numai nedrepţii nu-şi dau seama de greşelile lor ce se răsfrîng asuprăle imediat ori în timp, vorbe în vînt, de regulă. Sînt şi situaţii apăsătoare, limită, cînd nimeni nu cutează să se exprime, aşa-i de nedorită situaţia că nimeni nu rupe tăcerea, toţi ar dori să ia sfîrşit cît mai repede ca o uşurare, numai atunci de cutează un om responsabil să uşureze situţia şi printr-o vorbă bună, e de dorit.
   E nevoie de acţiuni mai multe şi vorbă puţină, vorba pentru a nu fi goală e nevoie să fie urmată de faptele ce o justifică. Să spui mult în vorbe puţine, e o calitate de care e bine să ne-nvrednicim. Şi cînd eşti solicitat să vorbeşti e bine să fii scurt şi la obiect, concis, zgîrcit în ziceri pentru că-ţi şade mai bine, de se doresc explicaţii suplimentare, numai respectivilor solicitanţi să le reţii atenţia, altfel nu te exprima, evită autoînjosirea prin vorbe nedorite.

Instruit

   Viaţa nu-i ca-ntr-o piesă de teatru ce se începe, se desfăşoară şi termină oarecum în ceea ce a vrut un regizor oarecare, aici e o regie proprie după un scenariu propus de Cineva şi trebuie să te-nvoieşti a fi ceea ce ţi se oferă a fi, nu ai multe obţiuni şi trebuie să fii responsabil absolut, îţi joci viaţa şi de regulă nu numai pe a ta fiind responsabil şi de familie în anumite limite morale ce-s cunoscute în lume.
   Eşti apreciat de SUS şi notat cu sau fără posibilităţi de a o mai continua, depinde de-I dai speranţe de mai bine şi atunci de eşti conştient de ultimativa ta perspectivă se poate să te mai trezeşti şi să-ncerci o îndreptare de ştii ceva şi te mai îndrumă cineva, de nu, nu şi-i posibil să o închei nemulţumit, bosunflat pe tine şi pe oricine.
   De-ţi dai seama cumva şi instruit de un apropiat ce te îndrumă responsabil şi tu chiar vrei să te-ndrepţi cum ne cum e bine şi poţi fi salvat şi-n extremis de nu poţi altfel. Se mai poate şi singur de ai ocazia priceperii a ceea ce-i de făcut şi simţi ceva de datori ta să fie bine şi pentru alţii şi eşti înţeles, să reuşeşti cu bine cum poate nici nu ai visat, dar cred că-i foarte greu şi cine ştie de se şi poate.

Ceasul al-12-lea

    E nevoie de perseverenţă, voinţă desăvîrşită, încăpăţinare, tărie de caracter, fermitate demnă pentru a duce o viaţă  bună cum îţi doreşti poate şi-n fericire, cine nu şi-ar dori pentru el şi familia sa. Dar aşa e greu, azi e cred imposiibil, trebuie să fii nedrept şi să profiţi de pe alţii, ceea cei de condamnat, de evitat, de ne dorit, niciodată, nici în ruptul capului să nu faci nedreptăţi cît trăieşti. Mai bine stai flămînd, oropsit, la mila altora de nu poţi să fii cu bun simţ, să  răzbaţi prin viaţa de azi, prin oferta de trăit în lume azi.
   Mai bine sărac şi curat, decît în bine şi frumos de paradă, de spoială, de faţadă, o firmă arătoasă pe nedreptate construită, e sortită dispariţiei, desfiinţării cu gust amar şi neîmplinirea dorită, fiecare simţind o strîngere de inimă cînd făptuieşte răul în subconştientul său măcar, dacă altfel e aşa de spurcat şi nedrept în toate cele e pe topoganul alunecos al decăderii, îl aşteaptă grele suferinţe, deoarece Divinitatea şi-a întors faţa de la el şi-i în voia nefirescului ce-l termină de nu se-ndreptă corect măcar în ceasul al-12-lea. Îndreptînd cît se mai poate, să fie el intim şi sincer mulţumit, altfel e degeaba.

Înfiripe

   Dreptatea impusă de justiţia organizată de stat în populaţia componentă e necesar să se bazeze pe o societate în ansamblul ei cumsecade între oameni cu simţ de răspundre de jos pînă sus, în întregul ei, altfele degeaba, cum e acuma la noi, unde cumsecădenia e lăsată-n cui sub laiţă să n-o vadă nimenea şi să se molipsească cumva. Ne-ar prinde tare bine s-o avem printre noi dar nu se vrea, nedrepţii nu ştiu de cumsecădenie şi nu o pricep ei îs altceva, opus ei, ar trebui grabnică îndreptare, dar nu ştiu cum e de făcut, mai e de mers pînă o vom găsi.
   Numai o clasă conducătoare corectă, demnă, cît mai desăvîrşită cu bun-simţ şi al datoriei bine înfipt în sinea lor, cinstiţi pînă la sacrificiu moral, decent, responsabil. Altfel e degeaba şi toată construcţia scîrţîe de peste tot gata, gata să se ducă jos, e şubredă  şandramaua noastră de ani buni şi cam toţi în loc s-o fortifice o tot destabilizează prin tot ce fac mai ales cei de sus îs vinovaţi de cum am ajuns. O grabnică îndreptare morală în primul rînd ar fi de dorit la noi să se înfiripe tot mai desăvîrşit în toate cele şi pe urmă om mai vedea ce-i de făcut.

joi, 29 decembrie 2011

Culminînd

   În America forul superior diriguitor se ia după principii ce stau mai sus decît legile curente şi chiar de Constituţie, el judecă cîntărind principiie esenţiale dincolo de Drept, ca Dreptul cutumiar : între morală, civilizaţie şi ordine. Ordinea  naturală în lume nu-i în Drept, e mai departe în morală, mai clar în moralitate. Ce se crede prin moralitate generală care cuprinde : credinţa în Dumnezeu, cinstea, morala, bunul simţ comun, judecata dreaptă, adică cumsecădenia. Într-o societate cumsecade se poate asigura oamenilor ei o viaţă paşnică şi liberă.
   "Unde e fundamentul drepturilor noastre naturale? Acolo unde nu ne gîndim să fie, foarte departe şi totdeodată foarte aproape. Foarte departe, pentru că e dincolo de sistemele de organizare a statului, dincolo de regimurile politice, dincolo de Drept : în metafizică în care intră morala, credinţa, o anumită înţelegere a ideilor superioare, binele, demnitatea, cinstea. Foarte aproape, pentru că e în sufletele noastre, în căminurile noastre, în moravurile noastre"(N.Steinhardt). Deci se reaminteşte despre cerinţele SALE, mai altfel, bunul simţ în relaţiile familiale şi-n societate, culminînd cu încrederea în Divinitatea ce ne-o creat de milenii.

Speranţa

   Prin moralizarea activităţilor noastre ne-am creat această bunăstare materială şi cunoaştere în dezvoltare ce ne dă speranţe de mai bine, dar să nu ne lăsăm amăgiţi, sîntem în plină criză şi tăriile morale acum se probează, de ţine frîiele bunului simţ în toate direcţiile de sus pînă jos şi invers. Să ne călăuzească înspre ceva corect, bun, util tuturora, spre o încă dezvoltare corectă şi echitabilă în lume. Dar să nu-L uităm cum ni-i firea de tot şi să ne gîndim măcar cu respectul cuvenit şi la Divinitatea ancestrală nouă, pentru a ne mai păsui un timp.
   "Nu poate fi civilizaţie decît atît timp cît majoritatea indivizilor are destulă voinţă pentru a subordona interesele ei materiale, interesului general. Aceasta se cheamă moralitate şi izvoarele ei sînt trei : religia, datoria, onoarea. După ce trecerea veacurilor aşează religia şi ideia datoriei pe planul al doilea, rămîne numai onoarea. Dacă dispare şi ea, rămîne numai anarhia şi începe decadenţa"(N.Steinhardt). Cred că nu se va ajunge într-atît de să ne autodistrugem printr-o decădere morală accentuată. Speranţa ni-i în EL respectîndu-L.

Necesară

   Se credea că ştiinţa va învinge în lupta cu religia şi nu a fost aşa, ştiinţa nu a anulat religia, ci a modificat-o astfel nu se mai crede ca-nainte, "oamenii cred mai departe, dar nu mai vor, nu mai pot crede în entităţi invizibile şi transcedentale. Fiinţele ideale s-au transformat în elemente lumeşti. Ştiinţa a dat naştere unei noi idolatrii, superstiţia a transformat obiectele cultului din lumea imaginaţiei în domeniul realităţii materiale. De abia acuma e superstiţia periculoasă. Apar fanatisme mai rele decît cele ce au fost înlocuite"(N.Steinhardt).
    Oare de ce apariţiile LUI din 1935 în cîteva rînduri clare, ferme între oameni curaţi demni de încredere ce au dăinuit un timp cu un respect adevărat, s-au uitat şi am ajuns aici şi mai rău ca-nainte. E ceva ce ne depărtează tot mai mult de adevărata credinţă, respectul faţă de dorinţele SALE şi o îndreptare firească, necesară salvării noastre din nedreptatea lumească ce ne domină înrăindu-ne pe zi ce trece.

Genii

   Trebuie să ştim ce plătim, cîţi bani facem, cît ne duce capul, să ne evaluăm corect înaintea altora care ne şi altoiesc ca-n viaţă, totul se plăteşte. Uni-s tentaţi să fenteze şi reuşesc, memorînd ce nu pot pricepe, ca papagalii, tot întoarcere la animalitate e, şi-n timp mai şi corup şi pe alţii ce habar nu au ce-nseamnă inteligenţa : puterea de a deosebi principalul de secundar, binele de rău, morala de imorală şi toate acestea permanent cît trăiesc să dea dovadă c-o deţin ferm, clar, adevărat în sinea lor, caracter de nezdruncinat.
    Nu-i ceva ce se-mbracă la o ocazie oarecare să dai bine şi-n restul timpului să fii bădăran, expl. : la noi Vadim Tudor (vt) cel mai elocvent nedrept deocamdată.
   Uni-s vîrfuri de inteligenţă, genii, ce-s datori a ne deschide drumuri corecte, adevărate cu bun simţ înspre cunoaştere, dezvoltare, progres uman, ce şi EL îl doreşte al afla noi o dată corect pentru totdeuna.

Timp de probă

   Natura l-a pus între vieţuitoarele Pămîntului pe om cel mai sus între ele, majoritatea oamenilor îs inculţi cu porniri animalice înăscute, josnici înrăiţi şi dezordonaţi din fire, dar pot fi educaţi, îndreptaţi, aşa de tineri cu aplecare, îndărătnică voinţă de a-i cultiva în toate cele morale, corecte şi drepte corespunzătoare umanităţii civilizate cu bun-simţ, cu simţire înspre tot ce e de ştiut bine, frumos şi util tuturora. Da uni-s tentaţi, depinde de anturaj nedrept, să se fofilească, devin şmecheri, corupţi, răi, imorali, deci îşi reiau josnicia înăscută deoarece nu au fost feriţi complet un timp să se obişnuiască cu îndreptarea dorită de SUS, şi-s de izbelişte lăsaţi în lume.
    Şi de la aceia şi nu numai, Divinitatea pentru că-I greşesc mai abitir ca alţii, îşi întoarce faţa lăsîndu-i în voia valurilor necruţătoare ale potrivnicilor influienţe străine vieţii şi-i spărie şi de moarte şi de suferinţele de tot felul, şi-i şi termină de nu se-ndreaptă la timpul lor. Fiecare avem o programare de SUS, şi ni-i urmărită tot de SUS căreia îi dăm socoteală în orice moment al vieţii, nu-i de glumit şi trebuie să ne căznim pentru a ne lua de-o grijă să ne-ndreptăm cît mai bine.
    Nu-i mare lucru să fii corect, dar e greu de păstrat conduita de bun-simţ, văzînd influienţele nedrepte peste tot în dezmăţ coruptibil la tot pasul. Abţineţi-vă, feriţi-vă de nu puteţi altfel, schimbaţi-vă felul de a fi un timp de probă măcar şi făceţi comparaţie, sigur vă va fi mai bine cu binele decît în lumea asta dezlînată în neştire. Verificaţi-vă!

Afişată

    Cel ce are dreptate, trebuie să nu se lase influienţat să renunţe pentru o înjosire a sa şi a pornirilor sale bune şi utile şi altora. Lupta ce o are de dus nu e numai a lui contra răului ci a tuturor celor ce nu ştiu şi încă nu pot, tu eşti speranţa lor, în a triumfa binele, frumosul şi utilul în cît mai multe părţi din societatea umană de oriunde o fi. Să nu se lase tîrît în ceva neclar şi incorect, imoral, nefiresc ci să-şi vadă de idealul său drept, luptînd pentru ceea ce ştie cel mai bine că-i util la cît mai mulţi, dreptatea ce o susţine să nu o lase pe alte mîini, să caute susţinere oriunde o găseşte corectă.
    Şi de nu să apeleze la Divinitate pentru că-l va susţine, va simţi curînd un sprijin deosebit şi ferm ce-l va mobiliza şi mai tare, neînfricat devenind şi-ncrezător în binele şi utilul tuturora. Să fii intolerant cu răul, urîtul şi dezmăţul, imoralitatea de peste tot să o faci să dispară complet, să nu i se mai audă de nume niciodată între oamenii Pămîntului. Să fii ferm şi clar şi aşa să ceri şi celorlanţi să fie în îndreptarea corectă definitivă şi incoruptibilă.
    Ambiguitatea, aproximativul, nesiguranţa afişată în lumea de azi, ascunde răul în toate cele ce ne privesc firesc, contaminînd de nu mai înţelegem nimic corect, totul e dezordine şi care pe care în neştirea asta şmecheră şi inutilă nouă corecţi, lumescul să-l îndreptăm spre firescul normalului ce ni-L cere.

miercuri, 28 decembrie 2011

Bătaie lungă

    Sînt oameni ce nu vor să contrazică cu nimeni, să fie de partea tuturor în acelaşi timp, fără păreri personale susţinute, indecişi, n-au tărie de caracter nici de doi bani, nu ţin la nici o părere, ori ideie fie cît de corectă şi de bun-simţ, delăsători, fermitatea îi lasă rece, nu se implică niciodată în nimic bun şi util, insensibili, fără coloană vertebrală, fără  verticalitate, neserioşi în discuţii solemne neînţelegînd nimic cu adevărat şi bun firesc, nu-i mişcă adevărurile cele mai adînci şi sfinte, sînt purtaţi de unii într-un sens şi revin cu alţii din sens contrar, la bunul plac al întîmpării, nefirescului uman dezlînat şi nedrept, exită de cînd lumea şi-s tot mai numeroşi, masă de manevră, nu-s buni de nimic şi-s cei mai vinovaţi de cîte ni se-ntîmplă, suferind orice şi oricum.
   Sînt alţii puşi pe harţă continuă fără nici un temei, neamul lui contra permanent, împotriva tuturor, dar fără argumente numai de dragul opoziţiei infipte, înţepate, fermitate de scandalagiu, pizmaş, nu-s chiar aşa mulţi.
   Şi-s opuşii acestora, fermi, direcţi, cu argumente tari ca stînca, de neclintit, dîrzi în tot ce e necesar a fi corecţi, solemni la tot ce-i demn de aşa ceva sfînt omeneşte ori altfel înălţător chiar şi spiritual, cu bătaie lungă şi foarte lungă, nu te lasă la greu, săritori, altruişti, pe care omenirea poate pune preţ, îs de nădejde, se agajează şi-n lucru cu Divinitatea. EA îi ştie cel mai bine, şi cu asfel de inşi ne mai putem salva de la nedreptatea atotstăpînitoare în lumea de azi.

Macaz

   Fiind intinctual, de ne stăpînit, impulsiv, animalic dar sincer, degeaba, ne admiţind nici o regulă, sîntem cu capul în nori, de obicei şi îndrăgostiţii-s aşa, dar totuşi e mai altfel, dragostea te mai înduioşează, milă, nobleţe, cavalerism, altruism ceea ce-i cu totul alceva. Nu eşti aşa băţos şi rîzgîiat, apucat peste măsură cînd unitatea  umană piere, se destramă. Nu-i de nimic bun şi util nici lui nici altora, un rateu uman poate şi totuşi fără vicii.
    De regulă în fiecare zi, la un astfel de om, simţămintele sale îs altele, sufletul e schimbător după "cum bate văntul". Ideia unei datorii îl poate unifica, strînge de pe drumurile pierzaniei, dar trebuie contrareale noastre porniri să fie  adunate într-un tot unitar, numai printr-o datorie, regulă de urmat înspre bine şi util. Dar atenţie, preocupare sîrguincioasă şi-n timp, nu de pe o zi pe alta, că nu ţine se împăştie, deci potolire un timp suficient, ori o schimbare de macaz hotorîtoare şi definitivă, de regulă şi prin credinţă, ori altă formă de cuminţire autoimpusă ca urmare a unui impuls primit poate şi de SUS, cumva.

Chix

   Lipsa valorilor umane din orice creaţie, realizare cît de mică, e sortită eşecului, aşa de florile mărului nimic nu-i durabil, folositor. Trebuie să ne preocupe ceva util, bun şi frumos nu numai pentru noi ci şi pentru alţii, să ne placă nouă, cînd îl realizăm, în deosebi independent de alţii de se poate, dar de-i dorit, să-l punem în circulaţie să fie folositoar tuturor. Şi de simţim că va fi ceva deosebit să ne zbatem pînă reuşim să-l facem cunoscut cît mai bine, ca umanitatea să se-nbogăţescă cu încă ceva benefic şi frumos societăţii.
   Cu răul nu se pote realiza nimic util, e ceva străin omului şi pe Pămînt şi totuşi şi răul ca şi binele e de sorginte Divină. Ne e dat acolo printre altele să ne-nbogăţim existenţa, dar să-l ştim a nu-l utiliza niciodată pentru că nu ne ajută ci ne-ncurcă, ne pierdem timpul, e de evitat, dar să ştim corect, ca să ne putem feri de el noi şi alţii ce nu-l ştiu, să-i informăm corect şi la obiect. E util să nu-l utilizăm niciodată, pentru că-i răul şi e de căutat a afla pentru că-i în diverse feluri de ipostaze şi înşelătoare şi de-l luăm de bun, dăm chix.

Irecuperabile

    Pe cel ce-L respectă, comportîndu-se cu bun-simţ în lume, făcînd binele şi utilul lui şi celorlalţi, nu-i un zburdalnic ci-i potolit şi-şi vede de drumul său preocupat într-o direcţie străină lumii, fiind în lume totuşi, dar îşi vede de ale sale în concordanţă cum poate cu EL. Nu-l priveşte decît prezentul şi-l urmează cam cum I se transmite.
   Pe oamenii obişnuiţi le trebuie ai preocupa cu strîşnicie trecutul, toată istoria să o cunoască pentru ca să ştie a se feri de repetarea greşelilor făcute cu daune plătite-n timp. Pentru că totul e reluare şi iar o reluare bineînţeles în alţi parametri spre un viitor, la fel în anumite condiţii şi cu faze ce se reiau de nu ne-am învăţat bine temele predate de trecut şi să nu mai cădem în capcanele timpului necruţător. Şi-n prezent şi-n viitor, primim impulsuri, (din trecut) şi experienţe aglomerate ce trebuiesc revăzute şi cercetate bine, cu luare aminte să nu ne repetăm degeaba şi cu pierderi irecuperabile.

Asta e

   Sinceritatea nu-i totuna cu moralitatea, poţi să fii sincer şi imoral, nu-ţi dai seama că greşeşti nestăpînind bine regulile moralei, ce-s vechi de cînd lumea, mereu actuale şi actualizate de învăţămintele bunului simţ uman ce păzesc cu străşnicie legile moralei ce-s temelia bunei convieţuiri omeneşti de cînd sîntem. În primii ani de viaţă primim învăţămintele morale ce ne formează pentru întreaga viaţă, şiind ce-i binele şi răul, urîtul şi frumosul, utilul şi inutilul, de morală depindem a fi drepţi, corecţi, responsabili de noi şi de alţii firesc.
   Se zice de către Andre Gide : " mai bine e să asculţi de Dumnezeu decît de pasiunile sau instinctele tale". Dar cine-şi permite aşa tam-nisam o legătură cu Divinitatea, cînd vrei, cu EL de regulă au legături oameni deosebiţi, integri, desăvărşiţi între oameni, aleşii SĂI, nu-s la tot pasul întîlniţi, îs retraşi din lume, nu-i vedem decît în condiţii deosebite cum îs şi ei. Acei oameni îs instruiţi de EL, fiind cu comportări ireproşabile omeneşte, mulţi dintre oameni nici nu pot concepe aşa examene ce le ai în faţa SA, moralizarea e un prim pas şi altele ce nu-s cunoscute publicului larg, îs trăiri aparte, asta e.

Temerilor

   Nu cred că numai spiritul, dar Divin, singur ne trage înainte spre o desăvîrşire demnă programată pe acest Pămînt ce-L pricepe altfel, dorind să-l cunoască mai bine, decît ansamblul om încă nedrept. Iar trupul cu gîndirea care-i tot de SUS ne trage îndărăt, fiind o pendulare continuă şi astfel ni-i viaţa. O luptă continuă între o un progres spiritualizat şi o îndărătnică pornire trupească gîndită nedrept şi neînfrînată încă din necunoaşterea înăscută şi ne moralizată destul ori deloc.
    Viaţa e privită de SUS pe fiecare bazîndu-se într-un anumit fel, încercîndu-ne de ţinem la programul dat de la începuturi ori ba, sau aşa şi aşa şi-i încă de lucru pînă se mai limpezesc apele, prin aflarea SA. Totuşi nu sîntem lăsaţi de izbelişte mai cunoaştem de veacuri morala ce ne călăuzeşte de vrem şi nu ne împotrivim ei ca o lege depăşită, dar morala e mereu nouă şi ne-npinge înspre progresul firesc nouă, călăuzindu-ne prin nefirescul lumii să nu-I greşim amarnic şi să ne părăsească, lăsîndu-ne la voia întîmplării şi temerilor de tot felul ce ne pierd, ratînd viaţa, să o pricepem bine şi cu folos.

marți, 27 decembrie 2011

Valurilor

   Viaţa o fi aşa simplificată între cele trei trăiri-nevoi : foamea, frica şi erosul, mai e ceva cînd astea-s împlinite şi te mai şi gîndeşti fiind totuşi om nu numai cu porniri animalice, burta, spaima şi descărcarea. Dar spiritual, datoria către Creator unde-i. Şi de-L respecţi aşa cum te pricepi tot e ceva îţi dispare frica intantaneu, numai de eşti în faţa SA şi te ocroteşte, simţi imediat ca o neînfricare crescîndă, îndrăzneală bună utilă şi altora şi celelalte preocupări ţi le drămuieşti mai altfel, eşti alt om.
    Da ştiu numai aleşii SĂI, nu omul obişnuit, dar şi acela de-L respectă măcar inexplicabil doar de frică, e ceva şi-i altfel recompensat de viaţă, trăirile-s mai domoale, potolirea îi conferă o gîndire rodnică şi se bucură altfel de viaţă şi frica de moarte nu-i ca la ceilalţi, o înţelegere mai altfel apropiindu-se de priceperea SA chiar fără un respect deosebit, e un om totuşi obişnuit ce-L ştie, nu ca ceilalţi nedrepţi fiind şi-s nepriviţi de faţa SA, lăsaţi în voia valurilor oarecare.

Conduşi

    Creatorul a avut ceva de lucru împreună cu Lumea LUI Divină pentru a ne creea, un ansamblu uman, trup desăvîrşit adaptabil şi cu spirit plus gîndire în cunoaştere şi dezvoltare demnă înspre bine, frumos şi util şi altora.
    Sîntem o părticică din ansamblul Universului, deocamdată cooperînd în cadrul Pămîntului cu mediu înconjurător bun la toate cele, nouă, dar să-l respectăm întocmai cum ni-i dat, nu cum ne facem acuma de cap şi o luîm în barbă de nu ne vedem, buimaci încă mai avem multe de învăţat.
    Încă mai avem de mers în cunoaştere cu examenele aferente desăvîrşirii demne, sîntem într-un impas datorat neînţelegerii SALE, ce EL se preocupă să-l trecem cît mai corect să nu cumva să ne ratăm menirea, ne învîrtim încă în jurul cozii ce n-o avem dar parcă am avea-o, aşa de în urmă ne tot de-a îndărătelea progresăm, vai de noi de o mai ducem tot aşa în derivă, bună treabă pentru unii nedrepţi, s-ar putea întîrzia etape ori de sîntem încă în parametri, poate vom fi conduşi să nu mai călcăm în străchini ca de un timp încoace.

Răbdarea

   Nu-i nimic trecător de ştim să ne construim pe noi înşine cu bun-simţ între oameni şi să ne preocupăm cînd ne simţim în stare, pentru că nu-i chiar uşor, să ne apropiem de Divinitate prin ceea ce vrem fiecare, EL ne aşteaptă oricum să ne vadă de sîntem în stare pe bune să-L înfruntăm, cînd ne simţim că sîntem în faţa SA nemijlociţi de nimeni, noi singuri, fiecare cu EL Însuşi Divinitatea Atotputernicul Creatorul nostru, Tatăl Ceresc.
   EL ne ştie în cele mai intime trăiri şi cît de sănătoşi şi ce ne doare şi de ce, deci toate le ştie despre noi cînd ne aflăm în faţa SA, ca la judecata ce ţi se face pe loc şi tu trebuie să-ţi zici viaţa ta, în linii mari, cum o vezi tu, dacă se potriveşte cu cea reală înregistrată de SUS, căreia nu-i scapă absolut nimic, un examen ce-l dai prima dată cînd te simţi în faţa SA, uterior te vei referi la ce ai mai adăugat bine şi util şi ce n-ai putut şi de ce crezi şi ce-i de făcut după tine, încrede-te în EL totul şi-ţi va fi bine, fii sincer.
   Pămîntul e casa noastră de îngrijit cît mai bine, aşa va fi şi EL cu noi, respect reciproc, nu sîntem trecători ci de sîntem cum ne vrea, vom fi cu EL alături permanent cît vom dori ca şi EL, e o comuniune de cursă lungă. Să te ţii numai! Să nu fim delăsători, laşi ci îndrăzneţi în bine, frumos şi util tuturora. Cu răbdarea se trece marea!

Nemijlocit

    Ne privesc din stampe mai mult ori mai puţin grave, parcă anume făcute să nu-i pricepi, că de fapt au fost fiinţe, oameni ca fiecare dar intraţi pe strîmbe şi mîini, ce nu ne doresc a-L pricepe corect încă, înspăimîntîndu-ne cu ei, nefireştii altor închipuiri inumane azi ca şi atunci. E o distanţă artificială creată a nu-L pricepe defel. Şi aşa ne e greu cu felul omenesc de a fi să-L avem lîngă noi, şi să-L simţim la bine şi mai ales la greu uşurîndu-ne hopul.
   Înstrăinarea asta artificială creată a nu-L dori decît cu frică şi în cît mai depărtată stare, spiritualitatea manevrată de aşa zişii chemaţi dar nechemaţi, false porniri într-o direcţie greşită, ce EL se căzneşte a o corecta dar pe pămîntul intrat pe mîini hapsîne e greu de îndreptarea mult dorită de SUS, pe jos nu se vrea. E luptă aprigă de "domolire" a pornirilor curate, sincere şi înstrăinarea nedreaptă, să învingă iar ca-n milenii de teroare ce EL nu le mai vrea pe aici.
   Tot mai mult Divinitatea reală, bună şi frumoasă a celor vii ce nu-i moartă niciodată nici măcar de probă, ce ne îmbie să-L aflăm curaţi, da, e greu cu atîtea oprelişti e şi normal, deruta e totală şi întreţinută ferm de nedrepţii nechemaţi ce chipurile zic că-L slujesc, aiureli pentru prostit naivii. Se cere calmă trezire la realitatea SA, Singura Valabilă în spiritualitatea Divină vie. Pentru că EA e Lumea Creatoare de cei vii pentru a-L cunoaşte corect.
   Să-L căutăm cu luare aminte încet fără grabă, şi-n gînd, de altfel nu îndrăznim, oriunde am fi şi oricum am avea ocazia de abordare a SA, numai gîndul sincer şi curat contează. EL vă ştie din moşi strămoşi, pe fiecare în parte, doreşte doar să vă faceţi cunoscut sincer ca şi cînd nu v-ar şti defel, îndrăzniţi şi vă va fi alături prin semne simţite de voi nemijlocit. De nu-L credeţi altfel, apărarea Sa o veţi simţi imediat asupra voastră, numai atenţie corectă!

Sincer

   Cei ce-s în fruntea societăţilor umane de orice tip or fi, uneori au porniri străine normalului, unui firesc natural obişnuit după fiecare cum poate simţi, şi care-l crede de cuviinţă bun şi util atunci vieţii sale şi poate şi cu bun-simţ, care-i ceva demn de luat în seamă şi respectat. Deci porniri străine ţi se impun uneori cu forţa, teroare, care în istorie a făcut valuri rele, devastînd trăiri molcome, ce nici azi nu-s cum trebuie, prin cele zări.
   Totuşi nimic nu-i întîmplător, se vede că un timp li s-a întors faţa Domnului de la ei, cu-n scop definit, nepriceput atunci şi a rezultat o stricare de ordine naturală, scoborîndu-se răul din pod, să-şi negocieze dezmăţul impus ca şi acum sub diverse forme ce-l aflăm de nu sîntem cu toate oile acasă şi ne-ncalecă şi face ce vrea după aceia cu noi.
   "Trupul, zice, nu poate merge unde nu merge sufletul"(N.S.). 
    Sînt încercări date în orice viaţă umană şi chiar in copore, ce ne pot, de nu sîntem fermi, clari şi corecţi în toate cele, să ne destabilizeze încet, încet rămînînd fără rădăcinile ancestrale, ai nimănui, ca-ntr-un deşert de bine şi util, şi-n răiţi să ne trezim fără apărarea SA. Luaţi aminte la ce primiţi în voi. Primiţi-L şi pe EL în aceste vremi de încercări şi urmaţi-I cărarea aşa îngustă şi firavă, deabia zărită, căutaţi-L cît mai corect simţindu-L alături sincer, vi-i necesar ca aerul.

Pînă cînd?

    Natura e un Tot de necuprins ci doar imaginat şi căreia nu putem să I ne supunem, n-o ştim corect şi neînţelegînd-o habar nu avem ce-i de făcut în preajma ei, cum să ne comportăm, poniri sînt dar nefireşti, ne concludente, încă mai degrabă anapoda şi empiric, fiecare cum îl taie capul, mai mult ori mai puţin, o claie de aproximări încîlcite cu firmă.
    Nerespectarea firească corectă, dar încă nepricepută ne costă încă şi neajunsuri nenumărate şi cîte încă necunoscute încă trăiri ce poate nu le simţim intuim corect. "Dacă vede că o iei razna, te crezi slobod de legile sale şi-i nesocoteşti poveţele, îşi pierde răbdarea, te azvîrle cît colo,  te scapă din mînă ca pe o gioarsă, ca pe o scîrnăvie şi se închide în ea însăşi, dispreţuitoare şi rece, scorţoasă şi părînd a decreta că nu-i de şuguit cu ponderatele ei axiome"(N.Steinhardt).
   Da n-o înţelegem de nici un fel, nici prin suprema SA reprezentare, Divinitatea, căreia ne supunem de bine de rău, cîine-cîineşte, îndărătnic şi cu  ţifne de se miră EL, cum să ne mai înţeleagă? A lăsat de la EL imense punţi nefolosite încă ce se depreciază şi-n faţa SA şi nu le folosim, nesocotindu-le la valuarea LOR. Răbdarea SA o tot forţăm nu ştiu pînă cînd, se va reumple oare iar paharul răbdării SALE, şi vîrsîndu-se ne va părăsi în calea urgiilor ce le-am mai încercat fără să ne trezim încă.
   Avem un somn adînc, ale nedreptăţii sforăieli nu ne deranjează, nu le sinţim, şi lucru şi mai nedemn nici atenţionările SALE nu le mai socotim, nesimţiţi ca nişte...Ore pînă cînd?

Mai altfel

   Credinţa ne atrage, cunoaşterea spirituală e grea, e imposibilă în condiţiile cunoaşterii extinse ce ne-o tot adîncim într-o direcţie ce n-o vizează, nepricepînd-o defel, ori aşa-i dat să nu ne băgăm încă, ne fiind timpul, evoluţia noastră şi cine ştie ce încă nu-i gata copt, cine ştie unde, aici ori în altă parte de Univers necunoscut.
   Spiritualitatea are numeroase drumuri, căi, poteci şi înguste cărări întortochiate, anume să nu se poată avînta cei nechemaţi şi ordinarii lumii civilizate, ce se cred mai deştepţi ca Iniţiata Lume creatoare, Divinitatea ce i-a născut dîndu-le minte şi spirit neînţeles nici pînă acuma. Limite impuse încă din vechimea ce se pierde în trecut hăt prea departe, ascuns încă cunoaşterii nostre prea înţepate nefiresc de fudulă în faţa Creatorului Însuşi!
   De asta unii cunoscători mai aparte, ce încă-i admirăm, din civilizata noastră lume, sînt atraşi de pornirile spirituale necontaminate de îngînfata noastră cunoaştere prea civilizată lor, popoare uitate în zări străine nouă şi încă pure cum pot încă într-o comuniune strînsă, şi nepricepută de noi, cu natura şi Spiritul, mai altfel.

luni, 26 decembrie 2011

Zidirea

    Realitatea înconjurătoare nu ştim să o apreciem cum se cuvine şi o terfelim alături de noi în nedreptatea ce ne-o construim neţinînd cont de cerinţele SALE, urîţind şi înrăind natura contra noastră, ea fiind un tot unitar şi o fiinţă vie neînţeleasă de noi, cum nu ne pricepem nici pe noi înşine încă. Dar natura se răzbună cum am simţit-o nu demult în lume cu dezastre nefireşti şi cu urmări inexplicabile nici acum, e ceva ce ne depăşeşte în toate direcţiile. Cu toată supertehnologia afişată nu sîntem în stare să aflăm ceea ce ne priveşte şi-I greşim şi în natura SA.
   Dată nouă spre folosinţă şi îngrijire corectă, respectîndu-i legile nescrise, ce încă nu le conştientizăm decît în foarte, foarte mică măsură şi plătim prin vieţi umane, neatenţia noastră. Pătîndu-i imaculata frumuseţe sălbatecă în neştire, ne îndepărtăm ca şi-n cazul nostru înstrîmbîndu-ne, devenind nedrepţi, dorind şi natura s-o înstrăinăm de drumul ei firesc, dar nu-i posibil ca-n cazul stricării noastre, ea se apără, noi nu, ea-i independentă şi ştie să se purifice în timp şi chiar să ne pedepsească, noi nu ştim să ne îndreptăm şi ne înstrăinăm tot mai mult de fiinţa om programată a fi, de la zidirea lumii.

Nedoriţi

   Întradevăr e greu să dai peste Divinitate, se tot ascunde de cei nedoriţi, numai EL ştie de ce . Odisseas Elytis : "Doamne - cît albastru cheltuieşti ca să nu te vedem". De nu ţi-i dat prin programarea de SUS să-L afli, degeaba-L cauţi, din varii motive ţi-i închisă calea SA. Se impune caznă mare, preocupare desăvîrşită şi atunci se poate în timp de te mai poţi apropia de drumul SĂU. Nu pricepem multe din lumea asta umană dar încă în ceea ce-o priveşte pe cea de SUS, de nu ni-i dat asta e.
   Sînt influienţe colaterale neprevăzute în timp ce ne mai deschid căi de a-L afla cum trebuie şi de sîntem pe fază, se poate, dar trebuie şi preocupare cît de cît şi de vrea şi EL. Îndreptarea şi iar îndreptarea ce ni se cere e cam totul de o putem pricepe şi înfăptui, nu-i lucru uşor şi la-ndmîna tuturor. Moralizare corectă începînd cu familia şi ulterior şi-n societate să te afli cu bun-simţ. Numai după aceea de reuşeşti acest prim test să-l treci şi ţii bine, mai departe afirmă-te de vrei şi-n spiritualitatea dorită, calea ţi-o alegi singur singurel să te simţi sincer bine şi apărat de SUS.

Ulucul

   Atunci cînd privire ta e curată, toată fiinţa ta e limpede, clară, demnă, adevărată şi nici nu ai de ce te teme fiind aşa şi-ncontinuare cît poţi mai mult şi să te fereşti de a te molipsi de lumescul nedrept ce-i peste tot, dar care lucru de mirare nu te-a găsit nepregătită, pentru a te înhăţa ca pe ceilalţi, devenind ca ea nedreaptă în toate cele. Deci poţi rata existenţa ta de te schimbi în rele, urîte şi nedrepte apucături, vezi că e molipsitoare tare existenţa asta nedreptă.
    Cei nedrepţi sînt în ulucul curgînd tot la vale înspre străfundurile întunecate vieţi, celor de la care EL şi-a întors faţa, posibil oricînd să o încurce dînd de necazuri negîndite. Unii chiar şi acolo în aşa neroadă companie se mai dezmeticesc inexplicabil, şi aleg ca o ultimă ocazie a existenţei lor pînă atunci nedreptă, schimbarea şi aşa-s de porniţi că reuşesc să se-ndrepte, rupînd-o deodată cu trecutul năpraznic ce-i viza, şi-s pe drumul bun aflîndu-L cînd nimeni nu-L mai respecta cum doreşte Divinitatea Însăşi.

Reţeta

   Frica, teama se ia, e molipsitoare, se extinde cu repeziciune între acei ce nu-s stăpîni pe ei însăşi, care nu-s destul de tari în convingerile lor lăuntrice, adevărate, corecte, ferme, clare. Şi nu li-i frică defel celor ce-L respectă, pentru că atunci eşti lîngă Atotputernicul Universului cunoscut şi necunoscut, Creatorul, Totul, lîngă EL ceilalţi oricine ar fi îs nimic, nu au valuare de rău ori urît de eşti în faţa SA.
   Deci se impune o stăpînire de sine bună, şi să-ţi vezi de ale tale în bine şi util şi altora de poţi, dar măcar să te îngrijeşti de ai tăi în limitele bunului simţ, fiind din varii motive mai distant faţă de ceilalţi, e bine să nu faci nici un rău nimănu-i tu şi ai tăi.
   Morala să te călăuzească în existenţa familiei tale şi de simţi nevoia apropierii spirituale, te vei desăvîrşi în toate cele în timp, de-L vei urma cum îţi vine mai bine, încă nu voi da o reţetă aici şi acum, făceţi cum vă vine a avea rezultatele dorite şi de EL.

Ok.

    Trebuie să ne asumăm riscul de a trăi, asta ni-i dat şi nu avem încotro, să ne acomodăm vieţii cadou Divin şi de-L putem şi respecta cum doreşte pentru a ne fi bine cît vom exista în nişte limite ce le vom afla în timp, poate negociabile de ştii ce vrei în bine, frumos şi util şi pentru alţi, pentru că asta în linii mari şi EL doreşte de la noi toţi, sîntem liberi în anumite limite de SUS, ce le vom şti.
   De-L vom afla normal şi căutînd să nu-L supărăm, pentru că atunci îşi întoarce faţa de la noi, năpădindu-ne în scurt timp nevoile, suferinţele şi de nu ne îndreptăm conştienţi de ce I-am greşit, vor continua fiindu-ne viaţa un calvar. Iar de reuşim printr-o comuniune ori aşa ceva cu EL, şi ne revenim în faţa SA, totul e ok şi viaţa merge înainte neînfricaţi nici în faţa morţii, fiind conştienţi corect cum ni-i dat. De altfel, se şi vede la cam toţi li-i frică de moarte, nepricepînd nimic cam din viaţă, şi-n final constatînd deşărtăciunea unei existenţe ratate. Nici Divinitatea nu-I mulţumită de nu pricepem programarea ce o avem de dus cît existăm, şi eşuăm în încerarea dată.

Sincer

    Morţii noştri cărora le-am fost rude ori apropiaţi intimi ne vor un timp nedefinit să le fim alături lîngă mormîntul lor, oricum o fi intitulat, ei îs înstrăinaţi într-o lume ostilă, rece, întunecată, stranie, nefirească ce nu-i vrea dar asta e şi ei trebuie să se acomodeze un timp şi au nevoie de cei apropiaţi alături de ei nemijlocit. Să ne facem timp cum puteam şi să le fim acolo unde ne cheamă, vom simţi ca o apăsare în piept, sufletul ne e greu şi trebuie să ne ducem pe acolo pentru o oarecare trecătoare uşurare şi iar revenim, asta e
    N.S. : "Mormîntul morţilor este inima celor vii"(J.C.) Pînă se vor acomoda cu "trăirile de dincolo" mai e un timp, ori poate primesc un semn de SUS cine ştie cum, şi atunci uşuraţi în suflet ne mai putem rări perindările pe la locurile de veci ale celor duşi de curînd. Şi Divinitatea ne mai păsuieşte o vreme pentru îngrijirea celor morţi ce ne aparţin, necurăţenia ne e admisă a o avea cum e în legile date din VT şi nu altfel. Nu trebuie să te iei după alte păreri şi străine obiceiuri, tu hotărăşti singur cum îţi e simţirea în acele momente de derută, dar să fii lucid şi cu corectă îndatorire să te achiţi de tot ce simţi că eşti dator sincer.

duminică, 25 decembrie 2011

Vremi

   Cea mai înverşunată împotrivire şi cu numeroase reveniri neaşteptate de răzvrătire contra a ceea ce dorim a înfăptui ne vine de la eul nostru, sinele împreună cu inconştientul ne pun pe chituci pornirea bună de bun-simţ ce ne-o dorim a o înfăptui corect, după cum sîntem îndrumaţi înspre moralizare şi îndreptare în general. Degeaba ne-a încolţit în minte îmbunătăţirea noastră pe toate planurile existenţei fireşti, căutînd să-L pricepem cît mai bine ne va ieşi pe nas toate relele ni se vor pune dea curmezişu prin firea noastră îndărătnică şi needucată la timp, întîrziind îndreptarea şi primind atenţionări de SUS ce ne dezarmează, ne mai ştiind uneori ce să facem, ne vine să ne lăsăm păgubaşi şi totuşi nu fiind porniţi înspre ceva ce nu-i uşor dar e de dorit şi pace.
   Asta e pînă ne învăţăm cu greutăţile sinelui, care cu timpul mai slăbesc de nu te laşi învins de cîte şi mai cîte împunsături îndărătnice, amintindu-ţi de neregulile înfăptuite şi poate uitate, ce te trag îndărăt un timp, dar primeşti ajutor nesperat de la Divinitate şi te ajută în priceperea ta şi cum trebuie să te-ndrepţi ne uitînd nimic în urmă ne curăţat de nedreptatea altor vremi din viaţa ta.

De pe Terra

   Natura Pămîntului, tot creaţia SA cu mult înainte de crearea noastră a ceea ce sîntem şi înprejurimile natura înconjurătore ştiută şi neştiută. Natura îL respectă, îL ascultă, rezonează cu EL, cu Universul SĂU, noi nu sîntem în afară şi haihui împrăştiaţi în alte străine îndeletniciri de menirea noastră programată de mii de ani şi încă nepricepută. Mai prindem cîte ceva aşa la nimereală, nu merităm şi sîntem împiedicaţi la cunoaşterea ce ne-ar fi necesară, îI sîntem datori şi nu-L respectăm cu toate că a coborît Personal Divinitatea să ne-ndrume şi nu L-am luat în serios nici pînă acuma, hahal să ne fie de nedrepţi în faţa SA, nu mai sînt cuvinte de condamnare a neputinţei, ne dorinţei, împotrivirii făţişe, asta e.
   Se pare că : să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă, asta ne mai aşteaptă în viitor, că nu avem preocupări de îndreptare cum doreşte Divinitatea şi totuşi cred că avem ceva de îndeplinit şi încă nu ştim ce, ni se va impune la o adică atunci. Nu se poate pretinde mai mult de la acestă vieţuite umană de pe Terra, oare?

Datorii

    Sînt unii încăpăţinaţi dar totodată şi neputincioşi, e ceva ce noi ăştealalţi nu pricepem defel, ori se mai ştiu puţine, EL ne pretinde nouă îndreptarea ce o începem cum ne pricepem şi n-o putem finaliza, ni se cere mai mult decît putem duce şi nu ştim ce să ne facem, cum să o scoatem la capăt. Nu ne ajută nimeni, nici nu vrem, e treaba noastră cu Divinitatea şi-i aşa şi normal, fiecare-şi duce necazul său singur, pentru că-n faţa SA numai noi contăm pur şi simplu la o adică, ceilalţi de sînge în caz că noi nu mai putem defel ori cine ştie cum, numai EL ştie.
   Şi noi de ţinem aproape şi ne transmite, e ceva deosebit, dar şi prea direct de neînţeles pentru mulţi nepricepuţi, responsabilitate mult mărită şi apăsătoare, asta e.
    Pentru cei la necaz din lipsă de înţelegere a cerinţelor Divine, ce-i roade prin interior nepriceperea, neputinţa îs desnădăjduiţi şi suferinţa lor e altfel, îi doare sufletul, nu ştiu cum să se sacrifice mai corect fără ca ceilalţi să vadă şi să-şi îndeplinească dorinţa Divină ce-i asupra lor, o pot neîndeplini ratînd totul. Alţii se auto chinuiesc prin diverse metode ce ceilalţi de le ştiu le apreciază în felul lor ori ne pricepînd nimic, dau din umeri neputincioşi şi pentru ei însăşi.
   De regulă toate aceste necazuri sînt deoarece-s întrerupte legăturile ce CEL de SUS, şi eşti derutat şi faci ce-ţi vine la îndemînă, la nimereală doar, doar vei îndupleca Divinitatea, se ştiu cazuri şi, şi. E bine să ne străduim cît putem să-I fim aproape pricepîndu-L cît mai bine, chiar de avem datorii în curs de îndeplinit în faţa SA.

Se scapă de voi

   Credinţa cînd o ai ori o primeşti aşa deodată ori în timp desăvîrşind-o cum te pricepi mai bine, mai ai drum neică de îndreptare încă destul şi poate mult mai anevoie decît ce ai agonisit, fiind poate cu o oarecare chemare poate ca în fiecare oarecum. Deci îndreptarea e numai pe jumate de eşti aşa nedrept, imoral şi repezit ca un netrebnic oarecare. Şi dai repede înapoi insule, toate pe una, de nu-ţi vezi repede de faptele tale, vorbele apucate să înceteze, retragete în tine, de nu din lume şi potoleştete.
   Potolirea ni-i cerută insistent de însuşi Divinul şi încă nu-i posibilă, se vede cu ochiul liber, se simte şi-n rîdurile celor ce-şi zic în slijba SA, dar nu-s, îs aiurea cu sorcova în neştire bătîndu-şi gura ca meliţa degeaba în van, doar se ştiu cît plătesc şi El nu-I va ierta de nu-şi revin la normalul afişat cu ostentaţie nefirească.
   Credinţa din tine aşteaptă însănătoşirea grabnică a creaţiei Divine care te crezi, dar nu dai dovadă, fiind în suferinţă încă, în curs cît se poate de îndreptare, şi ţineţi firea în loc pînă te cuminţeşti de tot, încercîndu-te oriunde ar fi posibil să numai cu bine şi bun-simţ să-ţi iei vămile tale întru îndreptarea cerută, altfel nu.
   Şi cu nu şi nu-i posibil de continui e de rău şi poţi ratat ocazia, fereştete de calea asta, dispari în lume şi numai înrăi căile Domnului cu neputinţa ta, cum se vede şi mass media e plină pretutindeni în lume de nedrepţi ce se cred buni şi-s nebuni de legat şi nu alta. Lepădaţi-vă de ei, voi cei corecţi, repede pînă nu vă molipsiţi şi voi de nedreapta obişnuinţă de a nesocoti căile LUI. Vă întoarce faţa de la voi şi veţi primi durerea nedorită ce vă va lecui de singuri nu mai puteţi, nu mai aveţi putere, se scapă de voi.
   Ne sileşte prin căile SALE ce nu le pricepem de vrea să scoată totuşi din noi bunele la suprafaţă şi răul să ne piară din fire, curăţindu-ne definitiv, cum e normal şi să-I fim recunoscători şi prin neputinţa noastră corecţi înspre EL totdeauna.

Pretinde

   "Şi dacă ştim că viaţa creatorului stă considerabil mai jos decît opera făcut-am mare ispravă? Dat-am satisfacţie altcuiva decît însetatului de clevetire ce sălăşluieşte în fiecare din noi? Învrednicitu-ne-am de o mai subtilă cunoaşterea a Florilor răului? Nu cumva denivelarea ar trebui luată drept mărturie nu a nimicniciei insului, ci  a extraordinarei lui puteri de transfigurare a unei realităţi aproape întotdeauna cenuşii ori şi ticăloase?"(N.Steinhardt).
   Se poate merge pînă acolo încît, ştiindu-te un nimeni, să nu te creadă în stare de ceva aşa deodată prea sus pentru priceperea lor nedreaptă, rămasă tributară lenei din noi, nepriceperii, şi înţepenitului fel de a fi pizmaş şi caraghios lumesc, neştiind decît de rele şi urîte-n toate cele, decît ceva mai acătării între noi. Cum de e posibil oare? Nu se poate, e ceva la mijloc nefiresc? Nefiresc e modul nedrept în care ne complacem nemai evoluînd defel înspre bine şi util cum ne pretinde Divinitatea să ne schimbăm.

Împlinească

   Omul se căzneşte pentru că nu-i uşor să se depăşească pe sine însuşi, care-i normal, firesc în realizarea vieţii poate, ce şi-o doreşte desăvîrşită, ce să-l depăşească poate cu cît mai mult înspre un perfect încă poate neştiut de el, întrezărit, ghicit, sperat.
   Aşa-s unii cînd ei înşi-şi nu pot să se depăşească şi se strofoacă măcar odraslele să urce înspre culmi pe care ei doar le-au visat, şi se bucură nespus pentru ele, ca fiind ei acolo unde-s urmaşii lor demni, una două generaţii luptîndu-se să urce careva dintre ei acolo unde consideră că li-i locul firesc prin luptă şi iar luptă ce nu încetează decît atunci cînd e în vîrf ajuns cel mai bun. În realitate toţi sînt buni în măsura contribuţiei la finalul realizat cît mai deplin posibil.
    Ruperea cu realitatea ta obişnuită, se poate în urma unui impuls chiar străin fiinţei tale dar repede îmbrăţişat, te-ai molipsit, te-o prins ideia şi te-ai aprins, arzînd cuprins de năzuinţe nobile care nu-s în firescul tău obişnuit dar care-l afli luptăndu-te să te afirmi în ceea ce încet încet zideşti chiar în tine. Poate nimeni nu observă încă şi nu poţi să te dezvălui, nu te-ar pricepe, mai bine rabzi poate va fi şi mai şi izbînda cînd se va putea la un moment prielnic încă neştiut. Totul e speranţă, căutare înspre bine şi util, dar încă nu reuşim multe să înţelegem şi mai aşteptăm să se desfăşoare evenimente ce să ne împlinească şi ce dorim a fi.

Reuşit

    Adică să înfrunţi problemele vieţii, ce ţi-s puse în faţă vrei nu vrei de programa Divină, noi nu ştim nimic de SUS, chiar de întrezărim cîte ceva ne facem că nu priceprm şi în timp nici nu mai putem pricepe nimic pentru că aşa ne-am învăţat, se rupse legătura, nedrepţi încăpăţinaţi, şi nici El nu şi-a mai bătut capul cu noi nedemnii SĂI creaţi în a-I respecta menirea nostră pe planeta SA Pămîntul.
   Din cînd în cînd mai avem de trecut examene, vămi să ne plătim existenţa, chirie pentru că existăm şi încă cu viaţă tot de SUS şi pe Pămîntul SĂU, sîntem întru totul datori vînduţi. Dar e un dar : EL ne dă şansa afirmării în bine, frumos şi util tuturora cu respectarea SA cum dorim, alegîndu-ne noi drumul ce-l vom urma neînfricaţi chiar de-i nou şi ne aflat încă de alţii.
   Înfruntarea destinului, programului adaptîndu-l după firea ta, e să nu-ţi fie frică de moarte în definitiv asta e viaţa o luptă ce-ţi croieşte drumul ce-l doreşti, poate mai ezitant la început, dar asta e te-nveţi în timp şi de ţi-i acceptat de SUS, l-ai brevetat, să-l urmezi neînfricat, ai reuşit.

vineri, 23 decembrie 2011

Ajutorul

   "E totodată lipsă de modestie ; medicii şi medicamentele sînt şi ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se îmbolnăveşte întocmai ca toată lumea se vindecă ca toată lumea, nu altfel - cu ajutorul medicilor şi medicamentelor (fireşte dacă îi este dat să se tămăduiască)"(N.Steinhardt).
   O fi, dar se recunoaşte dacă îi este "dat" să se vindece, datul acesta e totul, de nu ţii dat, te poţi duce unde vrei nu vei reuşi, de-ţi întoarce faţa de la tine pentru că nu meriţi, nerespectîndu-L cum şi cînd ţi-a cerut, vei spune cînd? Într-adevăr Divinitatea nu cerşeşte de la fiecare recunoştinţă pentru că ne-a  creat cu spirit şi gîndire de la EL, cine pretinde, că nu ştim, asta e din vina celor ce trebuiau şi a noastră că nu putem pretinde că nu ştim chiar nimica.
   Cea mai bună apărare e atacul, abordează-L chiar de acuma bolnav ori nu, fericit ori nu, bogat ori sărac, tînăr ori bătrîn ori cum eşti şi cine eşti în faţa SA, sîntem nimeni de nu-L respectăm cum vrea, şi ce vrea ? Îndreptarea morală în familie şi societate şi ulterior moralizaţi fiind corect putem aborda şi spiritualitatea prin religiile lumii ce-L respectă ori de nu şi ne simţim în stare singuri singurei cu EL în gînd oriune şi oricînd începeţi o relaţie în care să fiţi atenţi pentru că vă comunică în moduri diverse şi trebuie să vă-nvăţaţi cu ele, viaţa vi se va schimba numai în bine de-L veţi urma.

Neascultarea

   "Acum toţi sînt în stare de vinovăţie permanentă, nu mai eşti osîndit pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce eşti"(N.Steinhardt).  Nu-i chiar aşa, se omit multe adevăruri necunoscute lumii largi poate, în ultima conflagraţie mondială au fost exterminaţi cca.6 miloane de evrei şi cca.12 de neevrei, deci adevărul e altul, şi-a întors faţa de la mai multe naţii, lăsînd moartea să-şi facă de cap, important în rău e că degeaba, nu a învăţat nimeni nimic în ceea ce-L priveşte, continuînd ca şi-nainte să nu-L respectăm.
   În privinţa poporului SĂU, evreii de pretutindeni care-s vii pe suprafaţa Pămîntului, ar trebui să-L respecte  necondiţionat, pentru că Divinitatea îi aşteaptă şi-acuma în primul rînd pe ei, încă. Ce litigii au ei ştiu, noi ăştealalţi cred că nu cum trebuie, de trebuie, pentru că-s problemele lor cu EL şi atît. Şi să ne vedem de sîntem în stare să ne-ndreptăm cum doreşte şi să-I urmăm ultimile cerinţe ce ar trebui să fie legi supreme pentru cei cărora li s-au dat direct în timp, dar nici pînă azi nerespectate ca şi-n cazul poporului SĂU, lipsă de respect  ce ar trebui pe cei vinovaţi să-i coste EL ştie cum şi cînd, sigur. Nu ne va mai merge la nesfîrşit cu neascultarea.

Zideşti interior

   "Am intrat în închisoare orb ( cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschişi ; am intrat răsfăţat, răzgîiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose ; am intrat nemulţumit, ies cunoscînd fericirea ; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător ; Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pîine cît de mică ; ies admirînd mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul ; ies împăcat : cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi"(N.Steinhardt).
   Edificarea vieţii prin credinţă în clipele de cumpănă a vieţii e o izbîndă ce se cimentează acolo în chin şi-i o îndulcire a suferinţei ce va străbate şi-n afară cînd vei fi durîndu-ţi viaţa ce e altfel văzută şi trăită într-un fel mai salvat din nedreptatea ce nu te mai poate păta, Şi-i greu dar lupţi şi te zideşti interior pe zi ce trece înspre normalitatea încă necunoscută, dar în aflare.

Ambiţioşi

   Democraţia e un clopot dogit, ca toate cîte sînt, bruind liniştea necesară îndreptării fireşti într-o lume nedreaptă azi şi dornică tare de adevăr, dreptate şi curăţenie sufletească, corectă pînă-n pînzele albe.
   Dar să revenim la oile noastre, "democraţia e domnia oamenilor incopetenţi şi egoişti, iar parlamentarismul e domnia oamenilor competenţi şi ambiţioşi" (G.J.Renier). Cu corecturile aferente nouă, parlamentarismul adevărat nu cel rezultat din comunismul nostru strecurat şi pîrît din netrebnici format şi profitori de toate speciile şi naţiile ne specifice.
   Parlamentul nostru nu-şi face treaba pentru care-i ales ci chiuleşte în frunte cu falsa elită şi umblă numai cu şoalda, interese meschine, mîrşăvii şi aranjamente de oligarhii străine nouă, vai de noi cu aşa podoabe în fruntea ţării, bune de uns cu dohot puse-n tun şi tras cu capu-n gunoi.
   După cum am mai zis încă nu-i timpul, dar va fi încă o răsturnare de-adevăratelea şi atunci corectitudinea va domni cam peste tot, nu va fi cred uşor dar va fi bine, înlesnindu-ne EL aceasta atunci.

Oligarhia

   Democraţia societăţii presupune egalitatea oamenilor pînă la înrobirea lor definitivă, lipsirea de cele mai elementare drepturi şi libertăţi individuale, cam cum a fost la noi şi nu-i departe nici acuma tare mult, pentru că cei din fruntea noastră îs din oligarhia veche zămisliţi şi au tupeu şi noi am obosit, toleranţi fiind nu ştiu căt îi vom mai duce în spate.
   Numai liberalismul mai pune preţ pe libertatea individului şi presupune existenţa unor elite adevărate responsabile cum nu avem de tare multă vreme, care să ne conducă înrt-adevăr drept, corect, ferm clar, nu excrocii ăştea de azi, clica de nemernici ce-şi apără hoţiile care mai de care în neştirea noastră, cu gura plină de bine frumos şi util arătate nouă şi strînse lor, numai lor pe  toate căile, dîndu-şi legi nedrepte ca şi ei mereu.
   La noi mai lipseşte concentrarea puterii într-o mînă ori o oligarhie care-i cam lăbărţată azi şi hămesită pe spatele nostru, nu ştiu pînă cînd, cam ştiu, cît va vrea Divinitatea, să ne mai încerce în greutăţile ce ni le merităm pentru că nu-L respectăm cum doreşte : îndreptarea nu formală, care-i peste tot prezentă ci cea adevărată fermă, corectă care-i greu de ţinut dar ne va ţine salvaţi izbăviţi de urîţenia şi relele lumescului ăsta nedrept.

Trece timpul

    Ne trece timpul pe sub nas şi uneori nu înaintăm defel într-o direcţie ori alta, ne pierdem vremea, nu ne merge, ne-a pierit cheful, sîntem blocaţi ori pur şi simplu nu ne vine a face nimic, neajunge, ne-am săturat, nu mai putem, asta e. Am ajuns la saturaţie în acel moment de activitate, trebuie să ne revenim, retrăgîndu-ne un timp, să aflăm ce-i de făcut mai departe, ori nu, schimbînd macazul înspre altă parte.
   Aşa-s şi situaţii în societăţi întregi ce-s oprite de la progres şi se-ntîmplă şi regres evident de nu-şi văd de treabă, ca oricare om. Astfel e necesar în aceste cazuri de atenţionări, de trageri de mînecă, de "ruperi a muncilor", cum zice Divinul pe la noi cînd mai vine uneori să ne mai tragă de mînecă, doar, doar ne vom trage pe seamă. Da de unde tot înainte în noroi ca p... îndărătnici ca m... Şi tot aşa de cînd lumea.
   Nu ne dăm la cale a-L respecta cum sîntem programaţi de la zidirea lumii acesteia pămîntene, cum ne tot zice de cînd tot vine pe la noi : Îndreptaţi-vă moral în familie şi societate şi pe urmă căutaţi spiritualitatea în religiile lumii ce-L respectă !

Eroism

   Omul e pornit să se afirme în orice domeniu crede că i se potriveşte, chiar prin acte de eroism, de e cazul, aşa-s unii ori poate toţi dar în mai mică ori mai mare măsură. Nu ne mulţumim cu simpla vieţuire, ne complicăm existenţa, arzînd cu putere ca o flacără, unii afirmîndu-se în mod deosebit, aşa-i în firea omului, neastîmpărul eroic ne dă ghes, vrem nu vrem. Trebuie să ieşim în evidenţă, ne simţim bine şi cînd urcăm şi cînd ne-am cocoţat acolo sus dîndu-ne rotunzi cît mai avem timp.
   E un fel uman de afirmare absolut normal, firesc şi de ne condamnat, fiecare de-ar putea aşa ar face, dar nu-i în programul, dat de SUS, la toţi la fel în acelaşi fel şi concomitent, fiecare cu specificul său la timpul său. Avînd fiecare momentul rău ori bun rînduit de SUS, ceea ce nu-l ştim, ci-l vom trăi cînd e timpul nostru de afirmare. Ne reţinîndu-ne nimic, nici spiritul de conservare, nici bunul simţ, dăm în clocot aşa deodată cu o chemare interioară mai puternică decît toate cele simţite în timp, aşa-i dat să fie, şi ne merge nu ne mai stă nimic în cale, invincibili pînă ne îndeplinim cauza dată şi ne potolim ori... Depinzînd de fiecare cum e firea dată tot de SUS, ori ponderată din considerente altele poate încă neştiute, dar cred că tot de SUS oarecum.

joi, 22 decembrie 2011

Slava SA şi pomenirea necunoscuţilor

   Nu cred că trebuie să ne ferim de poruncile Divine, ci să venim în întîmpinarea lor cum putem mai corect şi cu bun-simţ, nu-i corect să le judecăm, interpretăm, aproximăm, nu e cazul. În cele mai recente două apariţii Divine la noi şi numai la noi în România în 1935 la interval de căteva zile şi peste cca. 6 luni în alt loc, cam cu acelaşi mesaj clar, ferm de îndreptare morală şi spirituală prin ortodoxia noastră aşa cum e ea percepută de lumea noastră.
   În secolele trecute, da, Montaigne : "trebuie să ne apucăm a judeca cu fereală poruncile dumnezeieşti": Se referea strict la VT şi altele mai dinainte. Dar acestea două au fost cît se poate de clare, concise, scurte şi directe în termeni corecţi, fără putinţă de interpretare. Încă al doilea caz parcă mai clar (Maria Petre de la Parepa) şi suplimentar ridicarea unei biserici întru slava SA, ceea ce încă nu-i? Schimbămdu-i-se destinaţia, absolut ortodoxă şi nu era cazul. Şi în pomenirea celor mulţi morţi ce nu-i ştim, iarăşi nu s-a înfăptuit, după cîte ştiu?

Intervii

   Uneori ni se întîmplă chiar de avem inteţii bune, corecte să nu fim ascultaţi, urmăriţi în ceea ce avem de spus, transmis, de zis ci sîntem în cel mai bun caz ignoraţi, neînţeleşi, neauziţi defel, nu pătrundem ca prin zid inpenetrabil, nu sîntem pe aceeaşi lungime de undă, îl bruiem cu spusele noastre, îi sătul de astea, nu le vede folosul, vrea altceva şi din pură întîmplare s-a nimerit pe aici şi vrea să ascuilte să-i trecă vremea mai uşor , e ca un zgomot de fond necesar să petrecă vremea.
   În faţa celor cu spiritualitatea la pămînt e bine să nu te afişezi niciodată ne chemat, vorbeşti în gol, nu-ţi mai răci gura de pomană, convingete de poţi şi retragete onorabil din dezonoarea nedreaptă în care se mai află lumea. Poţi de vrei şi crezi că merge, să intrevii SUS pentru a fi ascultat numai de cei interesaţi de îndreptare măcar cît de cît şi cu reale posibilităţi de dezmeticire măcar în timp dacă nu chiar acuma, ar fi extraordinar dar cred şi mai rar posibil, încă nu e prea receptivă lumea la schimbarea de acest gen oarecum mai altfel.

Indiferent

   Să fim preocupaţi încontinuu de ceva, în viaţă, să ne vedem de ale noastre fără oprire, calea ce o avem în faţă de străbătul, chiar de uneori nii mai greu, să nu ne lăsăm şi să mergem mai departe orice ar fi, de nu-I greşim ne va merge. Şi de regulă de avem de lucru nu avem timp de greşeli ce să-L supere, ne achităm corect de ele şi ne vedem de viaţă simplu şi demn. Flaubert : "Munca e cel mai sigur mijloc de a scăpa de viaţă".
   Din crăciun în paşti e bine să luăm legătura cu Divinitatea, singuri singurei fără intermediari, chiar de urmăm o religie oarecare, nu contează, ne va asculta şi ne ascultă totdeauna, dar nu totdeauna merităm să ştim şi să primim un răspuns la timp, cum vrem. Să avem răbdare suficientă şi multă atenţie la tot ce ni se va întîmpla pentru a recepţiona legătura cu EL, şi s-o menţinem demnă, firească, corectă, cît putem mai mult. pentru a ne fi bine nouă şi la ai noştri din preajmă apropiaţii la care ţinem, indifernt cine or fi.

Încîntat

   Viaţa e neclară, nu ne descurcăm în trăirile noastre chiar cum vrem, ni se oferă oportunităţi, ocazii negîndite ce ne pot schimba tot traseul stabilit ulterior, de persoane ambiţioase, în familii mai deosebite cu anumite tradiţii bine conturate în timp, dar intervine neprevăzutul şi ne dă totul peste cap şi de regulă cînd te aştepţi mai puţin, cînd eşti cam complet dezarmat.
    De fapt în faţa Divinităţii cine-i pregătit de nu-L bagi în seamă măcar aşa, asta-i, nu oricum chiar şi-n cazul SĂU, care ştie tot anticipînd, trebuie pentru noi o adaptare, să ne dăm cum doreşte să ne-nţelegem, ce avem de îndreptat şi ce mai merge deocamdată cum sîntem.
   Lion Feuchtwanger : "Viaţa nu e niciodată atît de clară şi că oamenii cei mai nedreptăţiţi nu vin, nu pot veni absolut curaţi în faţa călăilor lor. Există numai - schimbător şi inegal, trudit şi încîntat, ambiţios şi naiv, încăpăţinat şi desnădăjduit, sensibil şi neînduplecat". N. Steinhardt : "Scăderile sînt inerente firii omeneşti ; defectele, păcatele poate nu împiedică pe un individ să fie mare într-un domeniu, să aibă dreptate şi să se bucure de respectul nostru. Dar e mai puţin uşor decît pare ; noi cerem mereu semenilor noştri să fie desăvîrşiţi, în bine sau în rău. Sîntem obsedaţi de ideia purităţii. Sufletul omenesc, bietul nostru suflet, cu care forţe mai mari ca el se joacă în voie şi-l duc cu încetul unde vor".
   Pentru noi care deja ştim ce e viaţa, trecînd prin ea o vreme, e necesar să ne oprim niţel un timp, să ne gîndim dacă toate-s roz şi dacă nu-i, şi de regulă nu-s. Să ne schimbăm nu extraordinar, că nici n-ar fi posibil, decît în condiţii excepţionale, dar normal, firesc să mai lăsăm încet, încet fără a mai reveni vreodată nici din greşeală, deci să mai lăsăm din nedreptăţile ce le facem neatenţi fiind, micile răutăţi, urîţenii, inutile imoralităţi ce le ştim incorecte că ne caracterizează.
    Să fim mai de ajutor în dreapta şi stînga, darnici nu prea tare ci cît ne dă mîna, fără să judecăm pe nimeni niciodată. Să avem încredere nemărginită. Ştiu sună a sfinţi, ce vă spun. Dar nu deodată ci încet încet ca şi paşii ce-i făcea-ţi cînd începeaţi să mergeţi. E obositor, inervant că nu prea puteţi totdeauna la fel să fiţi, dar continuaţi, chiar de mai călcaţi şi-n stăchini uneori, se-ntîmplă şi la case mai mari. Nu renuţaţi niciodată pentru că vă  salvaţi(izbăviţi) încet, încet. Credinţa şi mai încet cu dăruire Divină prin religiile la îndemănă ce le doriţi, dacă nu singur singurel în gînd cu EL, Divinitatea, cum putem mai bine, oriunde şi oricum, gîndul contează.

Început

   După acest salt imens tehnologic ce încă-l trăim şi uriaşul bagaj informativ ce se adună, cam în dezordine, globalizarea asta continuă, urmează încet, încet să ne domolim într-un făgaş de înţelegere cît mai deplină a ansamblului uman şi a interesului Divin pentru noi, ce nu trebuie să-L uităm deloc niciodată. Căutînd să înţelegem deoarece încă sîntem dezorientaţi, de ce ni se întîmplă trăind fără un program cunoscut, ci aşa la nimereală, ceea ce nu-i adevărat, totul e programare doar SUS, noi nu înţelegem nimic.
   Şi ar cam fi timpul să chibzuim îndreptîndu-ne cum ni se cere, cuminţîndu-ne în sfărşit, să înfiripăm o conlucrare spiritual-ştiinţifică, măcar cît putem pricepe atrăgîndu-I atenţia în bine, poate se va înţelege mai altfel nevoia de comunicare ce se doreşte dintotdeauna.
   H.G.Wells : "Simplul progres ştiinţific neînsoţit de o concepţie spirituală echivalentă nu e suficient pentru fericirea omenirii". Deci cercetări şi spirituale de întreprins, cum ne cum şi să ne căznim a afla ce-i de aflat, pentru că Divinitatea ne aşteaptă, nu ştiu trebuie făcut ceva înspre un început de conlucrarea, oricum.

Punte

   Fiind într-un sistem uman închis în ansamblu cu subiective aprecieri, corect ar trebui un observator absolut obiectiv care din afară să ne noteze tot ce înfăptum prin gînd, vorbe şi fapte, ceea ce-i imposibil omeneşte, numai Divinitatea are aşa cădere şi tot EA ne şi acordă notele din care rezultă viaţa pe care o ducem în neştire şi ne tot întrebăm de ce-i aşa şi nu aşa, fără mari argumente pentru că nu e o bază de date obiectivă cît de cît aici pe Pămînt şi încă nu s-a pus problema cu toate că acum ar fi ceva de făcut de se-ncumetă cineva corect.
   "Nu va putea să nu fie ceva ameţitor de tare pentru toate sufletele care simt vraja visului şi amara dulceaţă a unei vieţi despre care nu ştim nimic alta decît că, după ce ne-a refuzat dîndu-ne şi lecţii tare de sus, puţinul ce-l cerem, ne sileşte s-o părăsim fără a o fi înţeles. De ce, de altfel, achită suprema instanţă atît de rar? De ce pe unii da, pe alţii nu? Care e secretul harului? Oare cel mai misterios lucru din lume nu e tocmai această graţie capricioasă?"(N.Steinhardt)
    Cu cel mult 2-3 generaţii în urmă ne mai amintim cîte ceva, aproximativ, foarte aproximativ, deci nu putem pretinde nimic, neştiindu-ne deloc corect şi deci ne bazăm pe hotărîrile ce-s corecte SUS, şi aşa vrem nu vrem ne supunem, doar mai zicem cîte ceva acolo să fie zis. Totul se decide în cadrul Lumii Divine, ce n-o pricepem şi nici nu ne dă socoteală, de vreme ce nici nu-L respectăm. Ar fi bine în timp să se-nfiripe un fel de punte între noi şi EI şi astfel să ne mai ştim măcar cu cele mai importante hotărîri ce ne privesc. Dar mai întîi să ne-ndreptăm corect cum doreşte EL, şi vom mai vedea noi ce se va hotărî SUS.

miercuri, 21 decembrie 2011

Fără ezitare

   Omul e cel puţin cu două porniri de regulă înspre bine, frumos şi util, dar negativitatea îl atrage irezistibil şi-i cedează fiind imoral, needucat, fără cei 7 ani de casă şi cîte şi mai cîte carenţe. E o luptă în fiecare, dar din ce în ce mai inegală, nedreaptă. Normal în cercurile conducătoare nu au ce căuta astfel de inşi incopetenţi, dar s-au fofilat şi se adună rău cu rău de domină lumea şi la noi la fel.
   "Numai cine-şi înfrănează simpatiile şi antipatiile, cine ştie, peste perfecţiune, să deosebească dreptatea şi să treacă de partea ei fără ezitare, numai acela e capabil de gîndire şi acţiune politică. A renunţa la confort, la linişte şi la cîteva plăceri pentru o cauză pe care o iubeşti nu e destul. Mai trebuie să faci acelaşi lucru pentru o cauză care fără să-ţi placă sentimental, să ţi se impună prin simpla ei dreptate"(N.Steinhardt) .
   Toţi ne-am săturat de incopetenţa crasă afişată cu neruşinare de cei de la putere. Trebuie o trezire se vede treaba că odată cu îndreptarea generală, altfel nu se întrevede nimic deocamdată e o nedreptate generală în lume dar parcă la noi mai accentuată. Sîntem un popor tolerant şi de asta ni se întîmplă toate cele rele, mai mult parcă nouă, EL va îndrepta lucrurile şi la noi cred mai curînd.

Va să vie

   E ceva nou sub soare, exagerările de regulă nu-s bune, nu-s de dorit, implică intoleranţa, dar sînt excepţii de la regulă, cînd au la bază idei nobile, frumoase, bune utile. Chiar de-s exagerări îs de luat în seamă, accentuiază ceva ce nu a fost defel pînă de curînd, decît rele, urîte şi dezordine în toate cele, şi nedrepte, trăiri frînte peste tot. E nevoie să se umple un gol imens de bine lipsă, ce e încă dosit şi răvăşit de nedreptatea atotstăpînitoare de veacuri şi mai bine.
   Pentru că e prea multă umbră rea înjositoare lumii şi trebuie lumină, chiar de-i exagerată, e necesară să învingă definitiv şi să ardă nedreptatea oriunde ar mai fi la ea acasă, acum e peste tot, dar vine timpul acela mult dorit de îndreptare corectă, şi hăituire de pe întreg mapamondul, de se va putea, a hîdei urîţenii şi cu rele apucături imorale nefireşti omului creaţia SA. Detronarea nefirescului lumesc, nedrept şi urît va fi posibil cu ajutorul vostru nemijlocit  în conformitate cu îndreptarea noastră a tuturora, nu s-a făcut de veacuri ce se va face in corpore la un semn Divin ce va să vie.

Uimiţi

   Vieţuim şi iar vieţuim de veacuri şi chiar cu mult mai mult şi căutăm ce nu ştim încă, un nedefinit ţel, nu-L ştim, ni-L închipuim, au fost mai nu de mult, semeni de ai noştri (Pertache Lupu la Maglavit şi Maria Petre la Perepa) care L-au întîlnit, uimiţi că EL I-a ales şi li s-a dezvăluit şi era cam aşa cum ni-L închipuiam oarecum, asta-i una la mînă. Dar ne dorim, neştiind cum să ne rupem de firescul uman pămîntean, normalul vieţii acestei dar Divin în urmărirea SA fără să ştim.
   Şi degeaba ne încăpăţinăm uneori, nu izbutim, sîntem înlănţuiţi pe veci în neputinţa noasrtă ancestrală cu încăpăţinarea de o dezlega şi privim oarecum spre drumul SĂU cu desnădejdea învinsului, care-i depăşit de unii mai cu chemare lăuntrică mai puternică şi merg pe calea SA orecum în aceeaşi direcţie dar cam pe arătură prin stînga ori drepta drumului, mai au pînă să afle drumul, dar tot e spre aproape, alţii prin şanţurile laterale şi gazonul aferent în drepta şi stînga drumului, încă tot nu-s pe drum ci pe aproape şi unii pe marginea drumului în căutarea căii. Cei deosebiţi şi aleşi îs pe dum alături de Divinitatea ce-i însoţeşte spre desăvîrşirea lor încă de pe Pămînt.
   Nu trebuie decît să ne îndreptăm moral corect şi după aceea urmîndu-L prin religiile lumii ce-L respectă, asta-i uşor de zis şi foarte, foarte greu de înfăptuit şi de trăit conform aşa, dar nu imposibil, începe-ţi chiar de acum încet, încet cu paşi mărunţi de începător în îndreptarea ta spre drumul SĂU. Măcar cu un gînd bun spre EL, vă aşteaptă !

Unii aşa alţii aşa

   Sîntem unii nestatornici schimbători după cum bate vîntul înoirilor bune ori rele, nu le analizăm ni le însuşim neţinînd cam deloc la ceea ce-i al nostru simţămînt sincer pe care sîntem pe cale a-l uita repede, după un timp nemaiştiind cine sîntem şi ce hram ar trebui să avem, ne ia prea repede valul schimbărilor, nu mai avem rădăcini, nu reuşim să ne stabilim o conduită clară fermă, corectă ci cum bate influienţa iresponsabilă de noi toţi şi cu consecinţe incalculabile ulterior, dar plătim şi sîntem nemulţumiţi de cum am ajuns din firea noastră nestatornică, lipsită de fermitate încăpăţinare bună corectă, dreaptă.
   Trebuie să ne adaptăm din mers după felul nostru propriu de a fi, chiar de-i mai încet poate e şi mai stabil mai sigur pentru noi înşine mai sănătos, sincer legat de ce însemnăm, de cînd sîntem pe acest Pămînt al SĂU, şi după schimbări să fim tot noi înşine în esenţa noastră bună ce alţii n-o au, nemaiştiind de cînd, au uitat-o în timp şi ne invidiază, dar şi apreciază cum sîntem în ansamblu uman, toleranţi îngăduitori cu toţi. Adaptînd progresul la noi, cum sîntem aşa de cănd ne ştim cu bun-simţ românesc, omenesc ce-i oriunde bine venit în lume.

Experimentezi

   Constatăm cît trăim, că totul e trecător şi nimic nu-i veşnic, de cît ni se pare că auzim de la alţii că Divinitatea Dumnezeu ar fi veşnic, dar pentru că sîmtem limitaţi în cam toate cele, nu înţelegem mare lucru, o fi zici şi treci mai departe, nepăsător, cu ce mă-ncălzeşte ştirea asta, cu ce folos? Nu ştii mai nimic pentru că nu experimentezi măcar cu seroizitate o relaţie cu EL, încearcă numai, nu fii decît un timp preocupat să vezi ce şi cum, dar e ceva de adăugat totuşi, trebuie să pui suflet, să-I atragi atenţia că a-i încerca corect să te convigi pe tine de oportunitatea încă ne pricepută a relaţiei cu Divinitatea.
   "Şi casele, drumurile, bulevardele sînt trecătoare, vai, întocmai ca şi anii"(N.S.). Trebuie să ne ambiţionăm, să dorim cu ardoare, flămînzi de necunoscuta Forţă ce ne-a creeat demult tare şi de care vrem nu vrem  ne simţim atraşi într-un fel mai deosebit de sîntem oarecum intim îmboldiţi, de nu, nu.  Şi trecem prin viaţă ca raţa prin baltă, şi ne trezim bunăoară că trece perioada de viaţă lăsată spre a înţelege de poţi care ţi-i rostul şi de nu pricepi nimic, încep atenţionările, tragerile de mînecă în vederea trezirii la realitatea SA, la îndreptarea dorită nouă de EL printr-o moralizare corectă, nu superficială ci adevărată şi de durată cît vom exista, fermă, şi restul spiritualitatea în cadrul religiilor ce-L respectă.

Oportunităţi

   "Întotdeauna, cîtă vreme va fi specia noastră stăpîna lumii, cît nu va fi înlocuită cu alta printr-o mutare biologică, întotdeauna calitatea va porunci ( cu blîndeţe, precum îi şi este felul) cantităţii"(N.Steinhardt) : "Duhul mereu va coordona şi conduce materia primă, mintea mereu va sintetiza ceea ce aparatele auxiliare au adunat, invetariat şi ruibricat, omul mereu va fi altceva". O fi, dar mai sînt o sumedenie de domenii ce se tot înmulţesc azi, în care cantitatea e prea, iar calitatea pare că nu-i, de atîta orori e plină lumea în diversitatea ei modernă şi anapoda.
   Nu mai e timp să-ţi mai tragi sufletul niţel, te tot escaladează de toate cele, nu-i timp de recepţii  nici în fugă, le dai peste cap cam toate, şi-ntr-o continuă fugă, de care pe care şi te-vinge nărăvita cantitate nesortată, bezmetică creind dezordine în toate cele. Pentru unii această viteză îi mobilizează, luptă, apar noi încurajări şi oprtunităţi negîndite încă, dar cred că se impune ceva ce încă nu se vede, la prima mînă. Important să nu ne fie frică nici de noi înşine să ne stăpînim corect şi cu speranţe SUS ne vom îndrepta cum trebuie totdeauna.

marți, 20 decembrie 2011

Dintotdeauna

   La oamenii normali, majoritatea într-o societate viaţa se desfăşoară după nişte reguli generale, evoluţie în nişte limite ale cunoaşterii vieţii cu bune şi rele, aşa moderate fără încercări tari, ne e lăsată viaţa să o ducem firesc, să ne realizăm dar să nu depăşim anumite limite fireşti, normale omeneşti, ordinare. "un pact secret între forţele diriguitoare, între oameni şi soartă ; că acesta nu va abuza, nu va împinge lucrurile prea departe pînă ce omul nu se va bucura şi el, modest, de viaţă"(N.Steinhardt).
   După care încep aşteptările de SUS, să ieşim în faţă cu ceva deosebit, reprezentativ cît de cît acolo, moralitate bună, realizări profesionale, ori alte domenii de afirmare, dar în final e necesară şi o apropiere firească de normalitatea spirituală prin religiile lumii şi de-i dublată şi de o morală corectă eşti salvat, ori pe cale de a fi salvat, pentru că astea două formează cuplul Divin cerut nouă dintotdeauna, îndreptarea pe scurt.

Intim

   E firesc ca făcînd parte dint-o colectivitate de oameni foarte pestriţă în  alcătuirea ei, cu diverse aptitudini şi porniri ne uniforme şi cîte şi mai cîte altele neaşteptate şi dezodonate.  E  bine de putem şi avem un fel de a fi mai moral cu bun-simţ, mai reţinut, moderat să încercăm a ne retrage din tumultul vieţii prea agesive mai la periferia activităţiilor nedrepte, fără să bată la ochi, pe şestache încet, încet izolîndu-ne tot mai mult şi vor reuşi deplin.
   Cînd vom apela şi la ajutorul Divin chiar şi-n gînd, pentru a ne asigura definitiv, ruperea cu ralitatea nedreaptă şi îndreptarea noastră spre o viaţă corectă care e posibilă în orice loc din lume cu sprijinul SĂU nemijlocit de îL cerem, iar ulterior să-l comtinuăm şi acasă singur singurel cu EL, îL vom simţi aproape de noi într-o conlucrare adevărată cum n-am avut niciodată cu nimeni, ajutîndu-ne şi familia. Întreaga viaţă ni se va schimba şi să nu ştie absolut nimeni niciodată, EL să fie singurul confident şi intim apropiat pentru totdeauna.

Maria Petre

   Cu privire la Mînăstirea din Parepa-Rusani, cred că-i singura din lume la care EL, Divinitatea, şi-a exprimat direct dorinţa de a I se închina LUI, în mod explicit, şi în amintirea-pomenirea celor mulţi ce au murit în alte vremi, necunoscute nouă, prin acele locuri. Şi văd că aţi deturnat deja obligaţia, ia-ţi pus hram ce nu-L reprezintă şi de dorinţa SA în primul rînd, se poate să nu fiţi obişnuiţi cu aşa ceva în ortodoxie-creştinism şi nu vreţi schizme, dar aici a fost Însuşi Divinul prin acea minune.
   Deci se impune repede schimbarea denumirii în ceva spre slava numai a SA în acel loc ales de EL special. E suficient cred că stilul e oarecum creştin ortodox românesc, şi-i maiestoasă şi aşa să rămîe întru slava SA, Tatăl Ceresc Dumnezeu Însuşi.
    Tot în privinţa bisericii de acolo ridicată de Maria Petre trebuie lăstă albă în interior, pardoseala e deja aşa şi pereţii tot albi, doar de vă încumetaţi din loc în loc chipul SĂU bine făcut înconjurat de îngeri şi porumbei albi. Iar în exterior ar trebui total să fie albă, cu chipul SĂU din loc în loc cu îngeri şi porumbei albi, unicat în România, pentru că şi unicat a fost pornirea din1935 în lume şi cererea SA nouă. Respectaţi-L!
   Se impune istoricii şi arheologii să identifice ce mare vărsare de sînge a avut loc şi cînd şi între cine şi cine în timp, de care Dumnezeu ne aminteşte că avem obligaţia de ai pomeni acolo şi prin acea biserică, deci cu rol excepţional dublu. Mobilizaţi-vă corect faţă de Însuşi Dumnezeul Suprem, E de datoria noastră toţi să-L urmăm de ne cere şi ne-o cerut !

Oprim

   Acum de un timp, prin extinderea tehnologică deosebită, internet şi Tv, globalizare, uniformizare ca un  tăvălug fără seamăn, tineretul în formare şi alţii pe lîmgă ei o pot greşi urît de tot în viaţă de nu-s pregătiţi oarecum să ia  aminte nu la tot ce li se seveşte pe sticlă ci să evaluieze, selecteze ce-i normal şi corect, restul să se refuze ca inacceptabil şi nedrept lumii noastre, de nu, e grav. Pentru copii noştri, apropiindu-ne de Divinitate, îL rugăm să ne ajute, avîndu-I în grijă cum numai EL ştie, ferindu-i de neplăceri, aşa am procedat şi eu pînă acum, cînd costatam lipsa de pespectivă pentru ei, şi m-a ajutat şi e bine, pentru care-I mulţumesc.
   "Desfiinţarea adolescenţei, prezenţa micului ecran şi a monitorului pe net, în atîtea sute de milioane de cămine determinînd - prin descoperirea pe şleau a resorturilor vieţii - trecerea tineretului de la copilărie de-a dreptul la maturitate, sărind peste stadiu de incertitudine, ezitare, presupuneri şi ghiciri, aşteptare şi poezie denumit adolescenţă"(N.Steinhardt). Deci tot în EL ni-i speranţa, pentru că am evoluat făcă cap în domenii sensibile vieţii şi nu ştim să ne oprim cu bun-simţ la timp şi-n spaţiu.

luni, 19 decembrie 2011

Curat

   Uneori în deznădejdea, disperarea noastră, ne rugăm LUI, şi chiar de nu prea credem în Divinitate, punem suflet, ca o ultimă încercare, ori, ori, tot atîta şi aşa crezi că ai încurcat-o rău de tot. Ceva în lăuntrul tău îţi dă nădejde, te împinge, curajul de a încerca şi la uşa LUI, care-i deschisă permanent faţă de noi oamenii creaţia SA, curajul şi insişti, insişti, şi nu te laşi deloc.
   Şi nu-ţi vei da seama decît mai tîrziu, suspansul e groaznic, te consumă suferi, dea-i fi avut credinţă ţi-ar fi fost simplu dar aşa trebuie să te-nveţi minte pe viitor, să-L cauţi din timp, să te-nprieteneşti cu EL prin simple mulţumiri şi rugăciuni ce I le faci tu singur LUI, fără texte scrise de alţii ci cu gîndul şi cuvintele tale simple şi te va aprecia, singur singurel tu cu EL şi chiar numai în gînd de poţi fără să stinghereşti pe nimeni, oriunde te-ai afla şi-n orice poziţie, contează gîndul, doar gîndul către EL, sincer şi curat din suflet.

Ansamblu

    "De ce suferim  şi de ce e nedreptate? Printre altele şi pentru că viaţa e o aventură, este o Aventură"(N.Steinhardt). Aventură nu-i viaţa, de o iei în sensul respectării Divinităţii cum doreşte şi urmîndu-L în înţelegere deplină de ambele părţi, în dezbateri în cunoştinţă corectă a firescului SĂU şi al nostru încă necunoscut nouă, şi sigur nu vom mai zice că sîntem de capul nostru şi suferim, oare de ce? Sîntem de capul nostru şi de ce-i oare nedreptate?
   Şi sîntem tot de capul nostru în lumea Creaţia SA cu noi cu tot, şi viaţa credem că-i o aventură şi nu-i, ci o precis programată lucrare serioasă cu plusuri şi minusuri umane, dar prevăzută şi urmată fără eruori vizibile tare ci în limite dinainte stabilite, de-am fi fireşti în cunoştinţă de EL şi noi într-o conlucrare normală, nu aşa stupidă de la distanţă fără cap şi coadă, fiecare pe cont propriu EL de SUS noi chipurile de jos incognito, vai de noi şi de ansamblu CER Pămînt.

Ulterior spiritual

   Am aflat adineauri despre Fecioare de la Parepa, Maria Petre,  care tot în 1935 a fost vizitată tot în România acelui an, oarecum în succesiune de învăţare bine a mesajului, care nu diferă mult, oarecum e mai apropiat de nişte urmări în timp mai altfel zise, parcă mai directe fără atîta suspans şi posibile interpretări, parcă mai firesc, mai omenesc în desfăşurări paralele fiecare cu drumul său însingurat în felul său specific, parcă aici fiind vorba de o fată-femeie şi ulterior bătrînă luptătoare pe baricade, împotriva neputinţei umane încă în funcţiune bine mersi.
   "Pe Cel Autoputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. EL este de tot înalt în putere şi judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare. Pentru aceea oamenii se tem de EL şi I se închină,  EL însă nu-şi pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înţelepţi"(N.Steinhardt). De  asta Divinitatea nu s-a oprit decît la cei cu greşeli puţine, nevinovaţii momentului acela, alegîndu-i din mulţimi spre alfarea SA în mulţimile lumii, ce-L cam uită pe timp ce trece, îndepărtîndu-se de cerinţele LUI, de atunci şi azi aceleaşi şi încă nerespectate : potolire prin moralizare totală în societate şi ulterior spiritual cum ne vine fiecăruia să-L cunoaştem şi respecta.

duminică, 18 decembrie 2011

Tu singur

   Ca să  te schimbi în bine nu trebuie să-ţi urăşti existenţa, nepricepînd de ce eşti aşa, să-ţi urăşti lipsa de respect faţă de libertatea altora. Deci să te urăşti pe tine aşa din senin, şi să nu te pricepi defel cum eşti, dar nici altă rezolvare nu-ţi veni decît nedreptatea către tine însuţi, nu-i bine. E normal să începi a te îmbunătăţi liniştit în tihnă, cu reţinere şi fără să te urăşti pe tine şi viaţa pe care a-i dus-o aşa în neştire corectă, din necunoaştere, aşa la derută, pînă te-ai dezmeticit.
   Poate sub un imbold Divin, cine ştie? În timp te vei edifica. E greşit să te-ntorci contra ta ,decît să te îndrepţi firesc spre o normalitate ce-i în firea omului cu bun-simţ ce doreşti să devii. "Înfrînarea nu presupune simţăminte de ură şi silă la adresa vieţii"(N.S.). Liniştea ne-o putem găsi în noi înşine de dorim, retrăgîndu-ne un timp de răgaz, pentru a ne gîndi ce vrem de la noi înşine şi cum e de făcut, împăcarea cu noi înşine e esenţială şi s-o urmăm, noi înşine ne vom afla rezolvarea a tot ce ne preocupă numai cu răbdare în timp, fără vreo influienţă străină, evită-i pe ceilalţi, te pot încurca, un timp pînă te linişteşti, să ştii ce-i cu tine mai întîi, tu singur singurel.

Crezîndu-se

   Se-ntîmplă să fii oarecum mai bun şi cu bun-simţ mai mult decît alţii pe care-i întîlneşti oriunde te-ntorci să trăieşti în lume, e bine să nu te amesteci cu ei, ci să-i eviţi. Cel mai bine e să-ţi ţii gura! Fă-te că nu-i ştii, şi ai alte preocupări, fereşte-te! Se poate de asemenea să nu ştii ce plătesc, ăia lîngă care te afli întîmplător şi să afli mai tîrziu, neplăcîndu-ţi ce afli de ei. Fugi şi de acolo, aşa deodată, fără să anunţi pe nimeni, dispari din mijlocul lor, aşa cum ai apărut, aşa fără să-i ştii la început.
   Schimbă-ţi locul existenţa, pînă găseşti ce trebuie, ori construieşteţi undeva unul pe măsură cu ajutorul SĂU, te va ajuta, încrede-te LUI. Vede-ţi că la noi vin mulţi străini ca să scape de nedreptatea existenţei lor de pînă atunci, fiind atraşi şi de normalitatea vieţii noastre în raport cu Divinitatea, ce la alţii nu mai e de mult, simplitatea şi toleranţa în raport cu alţii e unică în lume, păcat de alţii că nu ni-o întorc nepricepîndu-ne chiar la noi în ţară, nu aiurea, crezîndu-se ei români.

Întorcîndu-ne

   "Suferinţa unii oameni sînt pregătiţi s-o accepte. Dar îi doare că n-o pot înţelege"(N.Steinhardt). Ce să-nţelegi pentru că-i provocată pe căi necunoscute omenirii, anume contra ei, pentru distrugerea ei, străine şi de Divinitate, EA numai îşi întoarce faţa de la noi, drept consecinţă a abaterilor noastre de la regulile LUI date nouă, fiindu-I datori a le cunoaşte şi respecta. Nu să le încălcăm cum ne vin la îndemînă de cînd existăm pînă cînd nu mai existăm, deci viaţa întreagă în slujba împotrivirii Divine. EL Creeatorul noi creaţia contra LUI, de ce oare totul cu fundul în sus.
   EL făcînd eforturi mari să mai recupereze pe ici pe colo cîte unul mai răsărit, după criteriile LUI, şi să-L mai respecte cu chiu cu vai, povăţuindu-ne un timp, să nu uităm prea tare de existenţa SA, cum sîntem obişnuiţi de la Zidirea lumii pămîntene. Deci întorcîndu-şi faţa, cum se spune, în realitate suspendîndu-ne protecţia, ne lasă la îndemîna distrugătoarelor forţe ce împînzesc lumea, specializate în anihilarea noastră ca fiinţe, aşa-s acele creaturi străine de noi. De asta şi demersurile omenirii pentru antidotul suferinţelor e dificil de găsit şi aplicat.
    Mai bine ne astîmpărăm, întorcîndu-ne noi faţa preocupărilor de la neascultarea SA, cărte respectul datorat Creatorului Însuşi în conformitate cu bunul simţ şi spiritualitatea firească în timp aflată cum trebuie, cred să merităm.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Complet

   Se confundă pe Pămînt între oameni, răul cu îngerul SĂU, Satana, ce-i acolo în CER un servitor al Divinităţii, de rang  înalt ce-L ascultă, în CER nu există ordine care se discută, ci se execută întocmai şi se raportează de execuţie şi consecinţele urmările cunoscute, deci numai pe Pămînt sîntem capabili să încălcăm dispoziţiile oricare ar fi, ar trebui să se coboare milităria din Pod un timp de învăţătură, zic, dar noi oamenii sîntem altfel croiţi, nu sîntem sfinţi decît cu mari probleme de educaţie şi consolidare a acelor învăţături cam străine nouă în general.  
   Oameni cu spirit şi gîndire divină, dar limitaţi de multe, multe cracteristici umane, omeneşti ce nu prea pot fi înstrăinate izolate anihilate aşa cu una cu două. Şi răul şi binele sînt de esenţă Divină, şi avem obliagţia cît trăim să le cunoaştem, dar de rău să ne ferim cît mai mult să nu-l înfăptuim şi nici să nu avem de lucru cu el în nici un fel cît de neînsemnat. Iar binele să-l îmbrăţişăm pe viaţă, şi să nu  ne despărţim de el cît existăm, confundîndu-ni-se trăirile de se poate gîndite, vorbite şi înfăptuite prin el complet, ferm şi clar.

Distincţia

   La începuturile noastre de a ne educa în a fi corecţi, de nu sîntem încă ori nu suficient, e oprirea de a face rău de orice fel, să nu stingherim pe nimeni în nici un fel, de putem ar fi buni şi cu urmări în bine pentru fiecare, să nu lipsim pe nici o fiinţă de libertatea ei naturală nici un moment, mai ales cînd e spaţiu suficient în jur şi putem dispune de el, de a ne potoli, să nu mai fim repeziţi apucaţi trăsniţi ci să ne purtăm cu încetinitoriu, cu frîna trasă,  de nu putem altfel pînă ne dăm cu un mod corespunzător de existenţă.
   N.Steinhardt : " Înfrînatul se poate să fie necurat la suflet, dar nu trece la fapte...că a voi să ucizi pe cineva nu e totuna cu a-l ucide, distinţia dintre înfrînare şi desfrînare, n-ar mai fi nevoi de două cuvinte".
   Greşindu-I, nu ne mai apără de nevoile Pămîntului ce ne pot termina repede, de nu tot Divinitatea revine şi ne mai ocroteşte un timp după avertisment, poate ne vom îndrepta cu consecinţe benefice ce poate nu le-am avut niciodată de cînd sîntem aşa sigure, de ne cuminţim în lume şi nu mai călcăm în străchini, ca orice nedrept. Nu trebuie să ne-ngînfăm că noi am învins necazul, habar nu avem, sîntem total nepricepuţi, nimic nu-i cum ne închipuim, sîntem la cheremul SĂU de vrem ori nu, totdeauna, dar inconştienţi şi asta-i beleaua noastră.
   Cu toată gîndirea noastră Divină nu-L pricepem defel şi avem neajunsuri multe de care puten scăpa de-L respectăm prin îndreptare în lumea firească şi cu bun-simţ deocamdată.

Un loc

   A fi acum timp în urmă cînd lumea era mai puţin tehnologizată, informată, flămîndă de senzaţii tari,  inumane, imorale ce ne îndepărtează de firescul uman, de sîntem nişte dezordonaţi nedrepţi, murdărind totul în noi şi lîngă noi, atunci mai demult era ceva normal să-L cauţi pe EL Divinitatea Dumnezeu, nu te satisfăceau preocupările zilnice şi într-un timp îL găseai, comunicai cu EL, ştii numai tu cum. 
    Informaţia circula greu şi erai izolat într-un loc al tău şi vroiai o legătură cu Universul, să ştii ce nu ştia nimeni şi erai mulţumit de rodirea ta, liniştea, libertatea şi cîte şi mai cîte ce azi nu-s de auzit, vroiai şi avea-i ce azi e cam imposibil de eşti din ăştea de azi, dezinteresaţi, naivi şi simpli-complicaţi, neînţelegerea e reciprocă, un limbaj al surzilor cu auzul perfect.
   Dostoievski : "A trăi fără Dumnezeu nu-i decît chin...Omul nu poate trăi fără a îngenunchia. Dacă-L alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau aur, sau imaginar. Sînt idolatri toţi, nu atei", vorbe de atunci, rar ştiute azi, dar cam ne mai trăite defel, decît cine ştie unde, hăt undeva. A venit noul val vijelios şi te cucereşte, eşti şi curios şi te pride al lui eşti, de te dai, tehnologie, informatică, nu-ţi mai dă răgaz de odihnă, îţi lipseşte libertatea avută, dispar izvoarele şi temelia încet, încet de nu luăm seama şi-i greu.
   Acum eşti aici şi la capătul lumii care-i peste tot şi nicăieri, nu talmeş-balmeş, dar la noi era şi cred că încă persistă altceva ce ceilalţi au pierdut demult şi nici nu se sinchisesc, habar n-au de iei, noi încă da şi ne pasă în străfundurile noastre, e acolo oricînd e posibil zic putem restabili legătura cu Universul în locul legăturii cu lumea şi-i ceva ce nu se poate cîntări, cine are scaun la cap, deci vedeţi-vă în linişte şi aveţi de făcut ceva.
    În "casa cea mare", sau oriunde unde să nu vă stingherească nimeni cînd simţiţi constrîngeri nevoi deosebite, undeva la loc curat simplu cum vă taie capul, amenajaţi un spaţui în care cînd păşiţi să ştiţi că-i aparţineţi LUI, şi cu respect ferm luaţi legătura şi destăinuiţi-vă, cere-ţi-I, rugaţi-L, mulţumiţii, recunoaşte-ţi greşelile, iertarea de ispăşit cum vă conveniţi, ori deja o simţiţi, angajamente, povestiri pe scurt, e de ţinut legătura şi ve-ţi afla răspunsuri poate chiar pe loc, numai atenţie şi respect.
    EL E peste tot, dar să fie un loc sfînt în casa fiecăruia ce numai tu şi cei intimi, de ai? Să-l ştie, alţii lipsă, oricine ar fi, nu te-ncrede în alţii că te-ncurcă grav în timp şi vei suferi, EL ţine la multe ce încă nu le ştim bine, şi Templul e dărîmat, fii curat şi sincer, corect şi cu bun-simţ şi vei avea numai de cîştigat, tu şi ai tăi.