Sorginte

   Ni se cere să nu fim prea neatenţi la cele lumeşti, trăind cu ele printre ele şi-npreună cu toţii nedrepţii şi drepţii şi alte porniri necunoscute la un moment dat, să le cîntărim cu atenţie deplină. Numai tinerilor şi copiilor li se permite a fi naivi în aprecieri, mai greşind, nedrepţilor dîndu-le ce nu merită, noi ăştealalţi, mai copţi, nu, ci să ne ferim şi să-i ferim şi pe cei neştiutori a şti ce-i bine şi ce nu, şi ce se cuvine şi ce nu.
    Învăţarea e posibilă toată viaţa, dar lucrurile elementarea să le desluşim cît mai repede în viaţă, despre bine şi rău, frumos şi urît, să nu le amestecăm, ori încurca între ele, fiind capitale deosebirile ce ne fac ori nu viaţa utilă şi cu folos trăită nu numai pentru noi ci şi pentru alţii interesaţi corect.
   Cînd avem şi sigur avem nevoie să fim liberi în tot ce înfăptuim şi trăim cum ni se năzare în timp de cuminţire şi învăţare, fără oprelişti de nici un fel, avem nevoie şi de morală. Morala fără libertate, una fără de alta nu se pot înfăptui, îs legate şi se completează reciproc avantajos, conlucrînd totdeauna în societăţi adevărate, închegate, civilizate, corecte.
   Tineretu de azi, copii în general nu-s conştienţi de a nu cădea în greşeala desfrîului şi a dezordinei în general, ne mai fiind liberi cum îşi doresc, ci-s înhămaţi şi să se ferească, de nu pot să se retragă din acea societate, s-o părăsească grabnic pentru că vor suporta consecinţe urîte în timp, de ne evitat, ridicîndu-li-se pavăza SA şi vor suferi ei şi ai lor care nu i-au suprevegheat corect. Nimic nu-i trecut cu vederea în privinţa trupului, templul spirutului de sorginte Divin.

Păguboasă

    Se spunea şi încă se spune, cu toate că nu-i drept şi adevărat, că Divinitatea nu-I posibil de întîlnit, orice ar face omul, doar El de vrea. Parţial e valabilă teoria, dar în 1935 cum de-a venit pe Pămînt Românesc? Nestingherit cu tupeu Divin, neţinînd cont de nedrepţii lumii, de pînă atunci şi de atunci, ce nu-L consideră aşa pe meleagurile noastre, nepotrivite lor ci numai LUI. Ce-şi îndeplineşte un ţel necunoscut nouă. Luîndu-ne pe noi înaintea altora ce se încred şi degeaba totuşi EL nouă, ne-a cerut şi pentru ei să ştim toţi că-i necesară îndreptare în societate şi spiritual cît mai corect, cum doreşte EL.
    Aiureli susţinute imediat după ce Divinitate îşi îndeplinise demersul de la noi, cu mare zarvă umană în acele timpuri, dar repede potolite de nedrepţii vremii şi ulterior cam de toţi de-a valma : că nu-i adevărat ce a fost adevărat. EL ne pretindea o potolire în viaţa cotidiană pentru a nu-I mai greşi cum ne comportam şi să ne îndreptăm. Dar s-a înţeles pe dos : LUI I s-a aplicat, priceperea noastră asupra-I, în loc să fie de lungă şi foarte lungă durată, repede ne-am potolit înspre EL ne urmîndu-L decît în foarte puţine cazuri, răzleţe cred, ici şi colo, ceea ce l-a nemulţumit şi-L nemulţumeşte încă.
    Şi minţi luminate într-ale spiritualităţii în general şi cu mare deschidere culturală şi ştiinţifică normală şi nu numai, ci şi gîndiri enciclopedice la un moment dat, au uitat însemnătatea vizitei SALE de atunci şi nici acuma n-o recunosc ca atare. Zic că-i o înfruntare făţişă a SA, păguboasă nouă în general tututora şi plătim aceste ne luări în considerare a năzuinţelor SALE de îndrumare a noastră spre o nouă cale, înspre Lumea LUI. Ce oricum se va face în timpul LUI, necunoscut nouă încă.

Modelează Universul

   În timp şi nu de curînd ci încă din vechime unele popoare au conceput idei de înţelegere cu personaje extraterestre, de ar fi fost posibil să ne viziteze, ori noi pe ei, mai dificil, ori alte posibilităţi de comunicare în împrejurări încă nereuşite. Cu toate că au fost şi sînt încă şi-n desfăşurare şi altele de acum de pornit. Şi literatura SF e plină de cîte închipuiri care mai de care mai năstruşnice şi fantastice.
   Toate-s legate de umanitatea nostră oarecum şi de regulă nu tare diferite ori ireale după gîndirea noastră, cine ştie, numai Divinitatea. Că LUI I se subordonează Totul şi Ştie Totul, Noi nu-L vrem de loc, chiar de vine peste noi, ca-n 1935, tot în scurt timp ne facem că plouă, şi-L renegăm iar şi iar, nu ne pasă de EL.
    Actual nici nu se mai aminteşte pe undeva decît cumva ca o excepţie, cîte un demers singular despre ale LUI încercări de a ne îndrepta atunci cca.77 de ani şi nici azi cu succes, ci o îndepărtare continuă ca de o "sperietoare", ceea ce EL E însăşi scopul nostru lăuntric, dar încă ne aflat de cei în drept, fiind încă nedrepţi. Cu tot demersul SĂU Personat, clar şi ferm, nu-i clar pentru majoritatea nedreaptă a oamenilor, creaţia SA de pe Pămîntul SĂU.
    Totul e legat de Spiritulitatea în care EL e tare şi mare şi noi nu-L pricepem de nici o culoare şi nu neîmpăcăm defel cu o astfel de Entitate Divină, nu e ca noi creaţii SĂI şi nu-I semănăm în acest mod simţit şi nu ştim ce să facem. În cel mai la îndemînă fel ne împotrivim cît putem, nu, nu-L explicăm, mai ales că EL nu le bagă-n seamă închipuirile unora şi aceia nu-L vor altfel deocamdată, nu ştiu pînă cînd? Or mai duce-o în încăpăţinarea lor nedreaptă, împotrivindu-I-se făţiş
    În altă ordine de idei mai ştiinţifice, cu toate că nu pot fi explicate de ştiinţa pămînteană : s-a aflat că materia întunecată modelează Universul, aştrii şi toate corpurile cereşti, definite ori nu, i se supun inexplicabil şi nu se ştie ce-I EA, eu zic că-I din Divinitatea spirituală în conlucrare cu materia aceea neidentificată de astronomi din cauză că nu-L respectă cum s-ar cuveni, şi-s nedrepţi şi de asta limitaţi, împiedicaţi în cunoaşterea, oricare ar fi. Şi mai e un aspect de nedumerire : găurile negre, acele hăuri nedefinite, decăt ca absorbante în totalitate de materie inclusiv de lumină şi nelăsînd să le scape nimic, dintr-o astfel de gaură s-a văzut ieşind ceva, oare cum şi de ce? Eu zic că-i materie întunecată spiritualizată şi totuşi lăsată să se ştie şi-n lume, cu toate că nu-L vor, aşa ca o dare peste nasul prea luat la purtare în faţa SA. Fudulia goală ne costă încă.

Invulnerabili

   Sînt oameni predestinaţi care pînă nu-şi ating menirea dată nu suferă nici o atingere care să-i clintească din lucrarea ce o au de dus pînă la un capăt, poate nici de ei ştiut. Simt unii dintre ei o oarecare invulnerabilitate în timp şi se-ncred în ţelul lor de-l pricep, ca Cezar pe corabia ce-l trecea Canalul Mînecii la vrea sa, încrezător că are un cuvînt încă de spus în istorie, şi avut pînă la un punct. De ar şti omul astfel conceput să se astîmpere la timp, ar fi putut posteritatea afla mai multe în timp, de ce-i cu un destin aşa straşnic păzit de forţe neştiute pînă la apogeul unui ins cu un mesaj istoric, ce-l fac invulnerabil pînă la o adică.
   Nu toţi aceşti invulnerabili pînă la îndeplinirea scopului lor au fost în istorie personaje pozitive, exp. Hitler, de  nenumărate ori i s-au pus capcane, atentate la cale şi toate eşuate şi atentatorii pedepsiţi pînă cînd istoria a fost îndeplinită cum s-a vrut, nimic nu l-a oprit.
    E plină istoria de astfel de predestinate personaje, care în mod inexplicabil au supravieţuit unor cumpene teribile, ori altor piedici ce nu le-au urnit cale înspre alte scopuri decît acelea decise în istoria lumii că aşa trebuia să se întîmple fără o centime de deviaţie de la scopul prestabilit.
    Nimic nu-i întîmplător în această lume umană de pe Pămîntul SĂU, istoria va consemna şi-n continuare astfel de personaje cît vom mai exista, doar Divinitatea le ştie pe toate, şi cînd ne vom împăca bine cu EL atunci acestea toate ni se vor releva şi nouă. Se ştie din BI şi VT de cîte ori EL a spus ce va urma şi cum se vor desfăşura toate şi cu cine şi aşa au fost, i-a mai pus şi pe unii de ai LUI să ne mai zică în timp cîte ceva ce s-au adeverit cu personaje predestinate în acţiuni preştiute. EL e Totul şi nu-L respectăm nici acuma cu toate că vrem să ştim de toate cele, nu şi cu EL, aşa-i scris.

Inexplicabil

    Păşim prin viaţă cum ne vine fiecăruia la îndemînă, fără prea multe responsabilităţi, decît poate de avem familie şi a grijei zilei de mîine. Nu ni-i capul la prea multe prea deosebite, ci firescul omenesc întîlnit la tot pasul cu problemele momentului social, ori nu, depinzînd de o mulţime de factori independenţi de noi ori nu. Fiind de sine stătător într-o viaţă ce ne-o chivernisim singuri după cum pe pricepem avîndu-L alături şi de asta ne vedem de lungul nasului nostru, mai puţin de a celorlanţi, fiecare cu ale lui. Unii au auzit de existenţa unu-I Dumnezeu undeva în CER, cine ştie de-i vede ori ba şi-şi fac cam de cap, cum poate fiecare.
   Nu-s prea conştienţi de existenţa SA şi care-I sînt dorinţele la zi, nu-i prea preocupă, se trăieşte cam la întîmplare în privinţa SA cu adevărat, sînt multe speculaţii pe alăturea care şi acestea induc o stare de nepăsare imediată. Cred că foarte puţini îL simt cu adevărat şi-L respectă corect. De ar fi mai conştienţi oamenii de existeanţa SA corectă, adevărată şi că-n 1935 a "vizitat" România şi s-a adresat la doi conaţionali cu dorinţe de îndreptare ale lumii oamenilor înspre o morală adevărată şi o potolire şi să-L respecte şi prin religile ce-L ţin corect în ele.
     Iar la un timp aşa scurt de cca 77 de ani, nimeni să nu-L mai ştie corect, neinteresîndu-i cam nimic în legătură cu EL, e ceva inexplicabil, decît de zic că-i rea voinţă la mijloc şi lipsă de respect Divin din partea tuturora. Doamne nu-i prea de zis multe, fă TU ce crezi, că lumea-i lume şi nu ştie nimic cam de TINE.

Pravila

   Sînt o seamă de oameni nedreptăţi-ţi de ceilalţi, şi aşa trăiesc, însinguraţi cu dreptatea de partea lor, dar tot singuri şi părăsiţi, ţi-i milă de ei şi totuşi nici EL nu se-ndură de ei, oare de ce? O fi ceva la mijloc, numai EL şi ei ştiu, ori au uitat. De regulă sînt următoareale de zis : se expun pedepsiţi care merită să sufere greşindu-I, ca să fie de exemplu, ca o atenţionare pentru alţii, care urmează de nu le vine mintea la cap, să-L respecte şi să se-ndrepte cum ştiu mai bine, altfel se expun ei într-un viitor la caznele vieţii cînd îI v-a părăsi ca pe acei suferinzi rămaşi fără apăratea SA din vina lor.
    Cînd eşti pe drumul cel bun, respectîndu-L şi îndreptîndu-te cum poţi cum nu poţi asta e, dar cauţi să-L urmezi. Şi de-ţi scoate în cale astfel de năpăstuiţi cauţi să-i ajuţi cum poţi, sincer, iar de eşti de prisos din varii motive, nu mai pierde timpul, vezi-ţi de drum. Sînt situaţii cînd cei năpăstuiţi nu-s bucuroşi că-s zăriţi în astfel de posturi dezavantajoase, se simt cu musca pe căciulă, cine-i bucuros de necaz? Îs atenţionaţi ori chiar li s-a ridicat pavăza SA şi-s pedepsiţi şi nu-i plăcut.
     Cei în cauză se scuză cu cîte în lună şi-n stele, c-o fi c-o păţi, dar ei nu-s vinovaţi ci alţii, dar nedrepţii nu-şi dau seama că au de ispăşit o pravilă de SUS ce nu o pricep încă şi-i grav pentru ei, de regulă nu se pricepe, decît foarte, foarte greu cum vine treaba cu adevărat, nu cum îşi închipuie nedepţii în continuare fără minte. De regulă mai vin astfel de scuturături şi cu greu poate se vor prinde de-s mai dezgheţaţi la minte, de nu, nu şi finalul îi găseşte nepregătiţi şi viaţa li-i în zadar, neînvăţînd nimic din ea, îs goi şi fără minte, ratînd şi aici şi acolo, cui îi mai pasă?
      Acei ce-s pe drumul SĂU, dar mai au învăţăminte cu altfel de curs, şi-s supuşi la cazne şi ei, de regulă se ascund să nu-i vadă nimeni şi suferă în taină, conştienţi de ce li se întîmplă ( şi eu am avut de tras şi poate voi mai trage), şi de regulă de se îndreaptă imediat învăţînd ce e de ştiut şi să nu-I mai greşească, deci li se suspedă pe dată suferinţa, care o duci cu demnitate simţind de ce ţi se prilejuieşte .

De-a fir-a-păr

   Unii cînd au de făcut o evaluare asupra lor, un fel de afla cum stau cu conştiinţa cu sinele, se privesc în oglindă un timp şi ce văd ei ştiu, dar îs mulţumiţi şi merg mai departe. Nu-i aşa, de vrem să ştim cu adevărat, apoi e necesară o relaxare totală undeva să ne simţim bine fizic, să uităm de toate cele ce ne asaltează zilnic din toate părţile, preocupările cotidiene de moment să le uităm un timp, ca să ne întîlnim cu noi înşine, cu eul nostru în intimitatea sinceră a fiinţei noastre singure, singure cu mintea limpede.
    Şi atunci să ne coborîm în noi să scormonim teluricul din noi să ne răscolim, de-a fir-a-păr, să află ce am uitat că sîntem, nu uşă de biserică şi că nici n-am fost ci un ordinar, netrebnic, un nedrept cu apucături de om corect, dar sună fals. E timpul de vrei, poate nu încă, cu toate că o dată ce ne-am pornit trebuie schimbarea făcută, cît ne costă ne costă, asta e, nu-i loc de întors, c-o fi c-o păţi, asta e şi gata.
    Trebuie întoarsă foaia şi de coborît unde ni-i locul, curat şi sincer, pentru a fi noi înşine din nou ca altă dată cînd eram curaţi şi ne mergea bine cu adevărat nu pe achipuite ca recent cînd ne-am simţit însinguraţi, ne părăsea sufletul, asta era şi nu ştiam, pîş, pîş se fofila din noi, văzîndu-ne aşa nedrept la drumul mare. Spiritul ne avertiza : ne rămînea numai gîndirea cu tot clabalîcul nedrept din noi şi el se cam roia în alte zări mai bune un timp pînă ne venea mintea la cap, mintea rămînea dar nu era în cap ci mult mai jos, unde aerul e mai greu respirabil, dar cum eram era numai bun ca şi noi de ne suportat.

Şi cu ceilalţi

   Permanent e timp pentru a ne comporta corect, cu bun-simţ, oriunde ne aflăm, nu contează împrejurările toate-s cu folos pentru toţi. Şi în primul rînd cu noi înşine, pentru că totdeauna inconştientul ne va reproşa cîte ceva nedrept din faptele noastre, şi-l vom amîna, e de dorit în cel mai grabnic răstimp să ne împăcăm cu sinele prin îndreptarea neregulilor. Sînt unele foarte greu de îndreptat, după timp îndelungat de strîmbătate, dar cu voinţă chiar oarbă, îndărătnică, să ne demonstrăm nouă că totuşi se poate şi după foarte mult timp, că adevărul şi dreptatea să învingă, restabilind un echlibru, dezechilibrat atîta amar de vreme în nedreptate şi totuşi acum corect. E o izbîndă deosebită, altfel te simţi, împlinit prin adevăr.
    Conştiinţa noastră trezită la realitatea SA, nu ne va lăsa în pace, de nu-L vom respecta cum se cuvine, cum ne cere, îndreptarea în societatea frecventată şi nu numai ci oriunde ne aflăm chiar şi întîmplător. Şi să-L cunoaştem mai deosebit prin căutarea SA prin sinele nostru sincer, aflîndu-L. Nu-i chiar uşor, dar odată pornită calea, ni se cere o continuă descoperire, aşa-i în firea noastră, dar să fim toleranţi cu noi înşine şi cu ceilalţi.

Ajutorul

   În existenţa noastră pe Pămîntul SĂU, ni se întîmplă nu o dată să luăm legătura cu EL, în cîte piedici întîmpinăm ori alte supărări, fireşti unor oameni în viaţă cît trăim cu un traseu normal al peregrinării de urmat de cînd ne naştem pînă cînd terminăm ce avem de făcut, adică ce ne-a dat să facem, cum ne-am priceput.
   Deci şi din întîmplare ori nu uneori I ne adresăm, în virtutea unor alţii care-L ştiu şi astfel îI transmit diverse mesaje de : Doamne ajută !, Ai grijă de mine (de noi) Doamne!, ŢI-l las în grija TA Doamne!, Îndrumă-ne Doamne, ca să reuşim!,Dă-ne sănătate Doamne!, Deschide-ne ochii Doamne ca să ştim ce-i de făcut! ,Luminează-ne Doamne!, Nu ne părăsi Doamne!, Arată-ne calea Doamne!, Cu Doamne ajută înainte! şi altele diverse ce poporul nostru le tot rosteşte la tot pasul. Şi de ne întîmplăm să fim aproape, ne cuprinde şi pe noi acea cerere către EL, deci I-am cerut indirect, am consimţit la a ne adresa, vrem nu vrem.
   Tot aşa trebuie să-I mulţumim şi să nu-L lăsăm să aştepte, fiind CEL care nu trebuie să aştepte deloc, să fim pe fază ca şi altă dată să ne ajute la o nevoie. E greu de nu sîntem obişnuiţi, e de preferat să-I mulţumim după ce-I cerem ajutorul ştiind că ne va ajuta, dar în timp să căutăm a ne achita de aceste îndatoriri corecte, e mai bine să-I mulţumim de mai multe ori decît de loc, ca un răspuns de mulţumire firească la ajutorul primit dintotdeauna. Prin noi mulţumindu-I pentru toată familia ce-i înaintea noastră de cînd ne ştim ca oameni ce-I datorăm existenţa LUI.

Educării

   Într-adevăr spiritul e străin pe Pămînt, materia în general fiind de sorginte străină oarecum, altă entitate mai veche formînd-o în spaţiu, existînd din alte timpuri. Şi spiritualitatea SA dominînd şi prin noi creaţia SA, Pămîntul, ce are ceva spiritual în componenţa sa de la EL, dar mai altfel. Consider că sînt diferite nivele spirituale ce organizează materia în Univers, cu diferite responsabilităţi în funcţie de viaţa existentă şi repartizată în spaţiu.
   Spiritul în general caută să cunoască materia terestră de la nivelul nostru al fiecăruia e un scormonitor în completarea SA, îL întregim de vrem ori nu. Dorind pe cîţi mai mulţi să I ne alăturăm, urmîndu-L, cum ne pricepem mai corect înspre EL, nefiind o regulă universal valabilă pentru toţi oamenii, ci fiecare pe cont propriu să-L afle cînd se încumetă. Sîntem în esenţă lumină în dimensiunea paralelă existenţei actuale şi cu potenţial energetic necunoscut nouă, ne împiedică un traseu de urmat înspre o completare şi în raport cu Divinitatea, de ne împlinim.
   Trăim cu frică pe Pămîntul SĂU, dată pentru a-L respecta cum doreşte, ea dispare cînd îL ştim corect şi chiar de nu-L respectăm încă ci numai ne îndreptăm, firesc moralizîndu-ne în societate, e ceva, un început promiţător şi ne eliberează de fricile nedrepţilor, de moarte şi cîte altele ce-i cuprind pe cei nedrepţi cît trăiesc aşa în nefireasca existenţă.
    Chiar de-i o formă de frică datorată nerespectării SALE cînd îL ştii, dar încă mai ai de îndeplinit cerinţe încă neînţelese deplin, fiind începător, e altceva, mai întîlnit în decursul educării în a-L urma corect.

Piedicile

   Materia şi spiritul, pe deasupra gîndirea, iată omul, insul gata de multe bune şi utile. Materia se zice zămislită de alte forţe dinaintea Divinităţii, ce a utilizat-o în scopul SĂU, creendu-ne pe Pămîntul SĂU. Avem trei porniri lăuntrice dominante : foamea, erosul şi frica.
    Foamea ne e legată de existenţă, nefirescă altfel, trebuie să muncim să obţinem astîmpărarea foamei. Munca ne şi formează ca oameni cu anumite calităţi, îndemînări, preocupări diverse într-o gamă foarte deosebită ca amploare, desfăşurare şi finalitate.
    Erosul ne caracterizează, ne limitează, sîntem sclavii pornirilor animalice, de nu ne moralizăm, înfrînîndu-ne cu bun-simţ, distanţîndu-ne, de un anormal ins, deci trezit corect ce EL îl doreşte şi spiritualizat înspre Lumea SA, angrenat în îndreptarea socială şi aflării drumului înspre a-L urma.
    Frica în primul rînd, se zice de moarte, insul obişnuit ce nu-L ştie corect, echilibrat, va încerca spiritualitatea să o priceapă, e greu acuma, deoarece lumea s-a distanţat de Divinitate, luînd-o pe ocolite, înspre un ceva cam neclar. EL altfel ne dorea şi nu am fost pe fază, e încă de văzut în cît timp ne vom reveni la normalul preconizat SUS.
     E ceva ruşinos consider de a ne fi frică de moarte încă de la începutul vieţii, tineri fiind şi chiar maturi şi nici la vîrste mai înaintate nu-i normal. Frică, da, doar de EL de nu-L pricepem, e justuficată, altfel nu. Existenţa I-o datorăm vrem nu vrem, şi cursul vieţii la fel, ni-i legat de Lumea SA, nu avem încotro, nu avem de ales, ce?
     Ştiu majoritatea habar nu aveţi ce-i cu voi, EL şi-a cam ridicat măna de pe noi, creaţia SA, mila SA pînă la un timp de aşteptări, deşarte şi urmările : fricile de toate felurile, suferinţele, piedicile şi cîte altele ce lumea le resimte acut, dar nu ştie ce-i de făcut. Aiureli cam peste tot şi porniri greşite. EL încă aşteaptă, e un moment dat în timpul SĂU, ce-l vom afla şi ce va urma.

Umbră degeaba

   Ne dorim totdeauna să fim mai ceva decît un oarecare ins şters, neafirmat decît în firescul uman, normalul, nu ne place, decît în puţine cazuri, de învinşi ai vieţii din cine ştie ce motive, fiecare cu viaţa sa, numai CEL de SUS ştie pe fiecare de ce-i în stare. Noi poate sîntem subiectivi ca orice om din sistemul acesta închis, omeneşte interconectaţi în societatea asta lumească cam cu aceleaşi năzuinţe şi metehne. Dorim să fim ceea ce încă nu sîntem, ne străduim înspre bine şi util nu numai nouă ci şi altora ca noi şi-i normal aşa să fim fiecare preocupaţi de aceste gînduri, vorbe şi fapte.
    Ne autoînobilăm, de se poate spune aşa, asta la figurat, fiind capabili de multe şi bune, dar e nedreptatea cam la tot pasul îmbiindu-ne la rele şi urîte apucături, puţini rezistă să îi facă faţă împotrivindu-se cu succes, de regulă nu se tocmesc şi sfîrşesc amarnic în viaţă, ca un rateu uman, veritabil nedrept înspre neant, ca şi-n viaţă şi dincolo.
    Sînt unii mai altfel, nu reuşesc cine ştie ce în viaţă, dar şi-au dorit ceva şi nu au reuşit, dar ei toată viaţa fac ceva cam cum şi-ar fi dorit să fie, trăind din închipuiri, vise năruite, construcţii pe nisipul neputinţei omeneşti, îs de compătimit dar nu se lasă, angrenînd şi alte suflete înspre nimicul lor ireal, distruşi ce distrug.
    Să nu trecem aşa ca să ne aflăm în treabă prin viaţă, ci să făptuim ceva ce să ne reprezinte, ar fi de dorit, de obicei cînd faci ceva ce-ţi doreşti cu ardoare şi nu te laşi orice ar fi pînă nu-l realizezi, măcar cît de cît, e ceva, urnind obişnuitul din dreptul nostru, cît de puţin, dar nu ne-am lăsat, să nu facem umbră degeaba pămîntului.

Intuiesc

   Se ştie de cînd lumea că EL îşi alege supuşii din rîndul oamenilor obişnuiţi, pe unii îi atrage de parte SA de tineri, chiar de foarte tineri, înspre preocupări ne lumeşti ci mai altfel, retraşi din mijlocul tumultului firesc şi cu multe trăiri nedrepte cam la tot pasul. Pe alţii în floarea vîrstei, chiar cu familii pornite cu perspectivă lumesacă şi deodată se rupe o cale obişnuită şi insul la început dezorientat se urneşte spre o cale nouă  în devenire. Unii mai în vîrstă care-s miraţi şi cei mai suspicioşi, de ce i-a apucat aşa deodată la spartul tîrgului se pare.
    Drumul nu-i foarte bătătorit, calea-i dificilă, odată apucată nu se mai lasă decît cu de la EL dezlegare corectă, altfel e pierdere de vreme înspre nicăieri. Mulţi chemaţi puţini aleşi, se poate zice şi aşa, dar de fapt se simt cei aleşi, nu-s examene lumeşti ci ale Lumii SALE coborîte pe Pămînt un timp pentru primirea acelora vizaţi.
    Se poate ca respectivii să simtă o oarecare silinţă de undeva de SUS, inexplicabilă, dar ghicită pentru început înspre îndreptarea cerută, îngrijorarea e firească nu sîntem prea potriviţi, furcile caudine nu-s lumeşti ci Cereşti şi noi oameni obişnuiţi pînă mai ieri, porniţi înspre ceva nelumesc a afla cît mai bine dorim, dar ce putem contează, e firesc, omeneşte să nu putem chiar totul, mă gîndesc.
    E o intreprindere ce poate dura cît trăim, tot învăţînd spre calea SA, înaintarea e necunoscută în lume, ici şi colo unele scăpări de informaţii, poate nu chiar corecte, aproximări, adaptări la ale lumii valuri. Puţini ştiu realitate şi n-o spun, alţii poate doar o intuiesc.

Vigoare

   Cînd nu ne vedem de ale noastre treburi, obişnuite, tinzînd spre căi greşite, ce nu-s naturale, fireşti ci amapoda, dezordonate nedrepte. Nu mai e de joacă şi nici iertare, de nu ne dezmeticim la timp, o încurcăm grav sfîrşind nedemn, subit oriunde la întîmplare fără cumpănita gravă retragere cuminte chiar de n-ai fost deosebit, măcar atunci te lasă să fii mai ca lumea. Te mai încearcă ultima dată să mai scoată de la tine ce n-ai fost în stare o viaţă întreagă, e posibil, unii au reuşit o îndreptare nesperată, încuviinţată, pe ultima sută de metri.
    Şi încă au timp şi de confesiuni demne unor urechi în îndreptarea cerută, cu mare mirare şi urmate decisiv înspre salvarea negîndită şi înfăptuită în contra tuturor, ferm, clar cu ardoare sfîntă. Rupînd-o acei inşi deodată cu trecutul nedemn, ca purtaţi de nevăzute forţe se înstrăinează deodată de ndreptatea lumii în care colcăiau, curăţindu-se în alte zări sărace-n toate cele dar bogate-n negîndirea lumii. Se-ntîmplă gîndesc unii, dar e programat totul.
    Trebuie să fim modeşti, liniştiţi, chiar de nu ne vine nicicum, să ne forţăm un timp, oprindu-ne aşa, să  considerăm că nu mai putem să facem rele, chiar de putem, dar să ne abţinem cît mai mult, mai bine culcaţi-vă undeva şi retraşi acolo în intimitatea culcuşului ad-hoc, reflectaţi, vă veţi simţi mai bine inexplicabil, veţi vedea. Repetaţi-o de cîte ori puteţi, forţaţi nota firii înspre bine, sigur veţi dobîndi un atu de simţire frumoasă, de fericire.
    Supunera la neînduplecata natură e ceva ce poate să nu ne convină pe moment şi dorim o revenire nedreaptă ca de obicei, un răspuns nedemn de un om adevărat. Se poate ca natura să-ţi mai şi îngăduie pozne răzleţe dar nu te obişnui cu fărădelegile nedrepte, că-i aprigă pedeapsa uneori e disproporţionată ca răspuns, aşa-i de furioasă şi-i vai şi amar de cel surprins. Urgia e cumplită pe măsura îndurărilor toate, la care nedrepţii o supuseră de un timp, chinuind-o fără milă şi plătesc.
    Un timp e dispreţuitoare, ursuză şi răzbunătoare, vai de cei ce-o mai nesocotesc, pînă la o vreme de reîndurare, o pot păţi la fel de rău, aşa că mai bine astîmpărare şi respectarea legilor ei, învăţaţi-le corect şi respectaţi-le ferm şi clar! Ponderatele ei axiome îs de cînd lumea în vigoare, de ce nu le ştiţi? Şi respecta?

Speranţele

   Omul cînd simte ceva deosebit şi poate să se elibereze din normalul cotidian, dedicîndu-se acelor îndeletniciri spirituale necivilizate, necontaminate de modernitatea, de lumescul nedrept ce ne înconjoară. Deci o evadare în necunoscutul altor lumi ale începuturilor naive mai altfel simţite, e un fel de abc al spiritualităţii începătoare de care noi am uitat, avîntîndu-ne în alte zări . Aflăm comori de cunoaştere ce le-am uitat demult tare.
    Există ceva ce-i peste noi, unii o simt ca o binefacere ce nu ni se cuvine, ne respectîndu-L cum doreşte şi mai mult comportîndu-ne imoral evident azi în lumea noastră, ne înstrăinăm de EL continuu şi nu ni-i bine, clar, dar nu ne vine mintea ca cap, cu toate ale SALE îndrumări trecute.
     Cînd lumea din care facem parte ne nemulţumeşte, căutăm o altă ieşire şi de găsim şi acompaniamentul necesar ce singur ne surprinde cînd nu-L mai speram, e ceva. Parcă găsirea e reciprocă dar nivelele-s uluitor de decalate în timp, spaţiu şi altceva ce-mi scapă, esenţialul altor cunoaşteri străine nouă şi-i greu, nepriceperea e pe primul plan şi nu-i comod defel. E o luptă surdă cu sinele şi altele ce nu-s clare,uneori.
      Merge cu hopuri asta e, dar nu ne lăsăm defel niciunul, e un compromis continuu, poate se vor îndrepta mai altfel lucrurile, cînd şi cînd se întrezăresc zări mai altfel, vise, speranţele mor ultimile.
 

Tuturora

   Natura Sa de pe Pămîntul LUI, ce ni le-a pus la dispoziţie să-l gospodărim ca un întreg ce se pare că-i o fiinţă spirituală complexă de ne închipuit nouă, ci numai o întrezărim cu frică şi neîncrederea necunoaşterii ce ne-o afirmăm, ne respectîndu-L de atîta amar de vreme şi plătim peşin în rămînerea în urmă a întregii umanităţi.
    E şi ceva din EL în natura înconjurătoare ca şi-n noi înşine. Cănd va fi timpul vom fi informaţi corect din partea SA, asupra a tot ce-i de făcut şi să ştim. 
    Nu ne prea pasă de tot ce ne înconjoară, cam bătîndu-ne joc, distrugînd echilibre ecologice şi alte nedrepte afirmări umane ce nu ne fac cinste, unele se mai răzbună, dar multe mocnesc, neîncrezătoare în noi şi noi neştiutorii abia acum ne mai mişcă cîte ceva în domeniul cunoaşterii îndatoririlor ce ne revin corect. Şi trebuie să ne facem treaba bine îndreptînd stricăciunile pricinuite în timpul unor învăţăminte greşite ce repede să le uităm îndreptîndu-ne spre binele nostru şi al întregului ansamblu pămîntesc.
    Natura şi ea face parte din Întregul numit Divinitatea ce n-o pricepem şi nici pe noi înşine încă, dibuim ici şi colo cîte-o cunoaştere mai acătării prin noianul de necuviinţe de care sîntem capabili înspre rele şi urîte apucături încă.
    E greu dar trebuie să ne potolim să nu mai facem greşeli, încă nu ştim care-s acelea clar, dar simţim cîte ceva şi acei ce se dovedesc potriviţi aşa empiric făcîndu-şi o datorie ce nu le-o recunoaştem să-i lăsăm să şi-o continue pînă vom şti şi noi a simţi mai bine Totul ce nu ni se dezvăluie tuturora înspre cunoaşterea corectă, nu-i încă timpul.
    E nevoie, dar nu am încă argumente, dar simt că fără EL nimic nu vom urni acolo unde ne împiedicăm tare în cîte probleme. Prin unele ţări mai emancipate într-ale cunoaşterii se întoarce lumea la EL şi-n ştiinţa rezolvării unor neclarităţi în domenii stringente ca medicina în Anglia, sînt grupuri organizate autorizate de oameni diverşi dar cu credinţă ce se roagă prin spitale spre vindecarea unor pacienţi şi cu bune rezultate!

De ne mai lasă

   Divinitatea nu prea vrea să-L ştim chiar cum am vrea noi, se cam fereşte de noi. La începuturile existenţei umane pe Pămîntul SĂU era mai apropiat de oameni, după scrierile acelor timpuri, era mai cooperant îL mai vedea unul altul pe Pămînt, nu cine ştie ce dar totuşi era o prezenţă vie mai deosebită.
   O lungă perioadă de timp nu am avut onoarea noi creaţia SA să-L privim măcar. Şi închipuirile au înflorit care mai de care, mai înflorită, mai exagerată, unii zicînd că ne-a părăsit, că s-a retras undeva şi nu-I mai pasă de noi, văzînd cît de nedrepţi şi neascultători sîntem.
    Dar iată că-n secolul trecut, chiar aici pe la noi în 1935 s-a arătat la două persoane mai corecte, mai pure oarecum, dar conştiente de EL. Astfel Petrache Lupu (28 de ani) şi Maria Petre (12 ani), respectiv la Maglavit şi Parepa-Ruşani, L-au cunoscut cum a dorit EL, să-L aflăm. Transmiţîndu-ne mesaje clare şi ferme de îndreptare morală şi spirituală, potolire în general către omenirea de pe la noi şi în general în lume.
    Dorinţele SALE către noi atunci în 1935, EL repede şi-a dat seama, că nu avem de gînd să le respectăm şi ridicîndu-şi mîinile de pe noi omenirea toată a Pămîntului SĂU, rău şi urît am încurcat-o şi nu eram aşa nedrepţi ca azi. Involuînd înspre nedreptate, de atunci pînă azi, mai tare ca atunci. Într-adevăr sîntem mai cunoscători în domunii ce ne privesc, fără a-L SĂU, informatizaţi, globalizaţi, şi cîte şi mai cîte care se dezvoltă, de ne mai lasă EL.

Încă de lucru

    Ochiul e singurul care te prezintă cum eşti, ce eşti, te află toţi de vor, le eşti prezentat prin ochii tăi, aşa cum sînt, îs cartea ta de vizită completă. Un fel de ecran exterior al interiorului tău, o oglindă onestă, clară, fermă, adevărată, cumsecade chiar de tu nu eşti, ci un nedrept ordinar, ce aşa te arată ochii tăi. E bine de eşti corect , cu bun-simţ să nu ţi-i acoperi niciodată, să te ştie oricine că eşti normal, adevărat, firesc că eşti o garanţie de normalitate în nedreptatea asta crescîndă.
    Să nu te amesteci cu nedrepţii ordinari, fereştete de ei, pînă nu se vor îndrepta, ridicîndu-se la rangul tău corect de om adevărat, evită-i, nu le permite prea multe de nu se-ndreaptă cu adevărat. În colaborări trebuiesc echilibre de menţinut, iar în comunicare cu nedrepţii eşti superior lor şi nu ai ce căuta acolo, aşteaptă-i să se ridice la înălţimea ta, îndreptîndu-se, tu niciodată să nu te cobori la ei.
    Fii demn şi mîndru de statutul tău de om corect, ajută-i pe cei în suferinţă, dar mila să fie demnă, cu bun-simţ, adevărată. Lasă-i pe nedrepţi în plata SA, de-ţi cer ajutor de îndrumare spre îndreptate, dă-le şi vezi-ţi de calea ta de îndreptare că-i încă de lucru.

Necunoaşterea

   Frica îi molipsitoare, se ia ca orice boală contagioasă, dar tratament în lume nu-i, e de la EL să ne atenţioneze că L-am uitat şi să ne întoarcem spre Divinitate Respectînd-o cum doreşte. Există şi frica de EL cînd îL simţim aproape prin diverse forme de presiune intimă cînd avem o legătură cu EL şi nu-L ascultăm ba îI şi greşim, dîndu-ne seama cu întîrziere şi ne părăseşte un timp şi o încurcăm, fiind pedepsiţi tot ca o formă de atenţionare ca să ne îndreptăm cum ni-i calea ce o învăţăm încă în curs.
   Deci frica ce-i în lume între oameni, temeri diferite cauzate de pedepse în curs ce ne pîndesc, mai mult ori mai puţin vizibile, boli, catastrofe, războaie şi altele interumane neînţelegeri, toate ca urmare a părăsirii noastre de către EL, luîndu-şi mîna de pe noi, sîntem expuşi ca să ne dezmeticim că-I datorăm respectul cuvenit. Şi acele temeri, frici dispar, că EL revine şi ne apără, cînd dăm semne de îndreptare, moralizîndu-ne comportamentul interuman şi respectîndu-L cum ne pricepem fiecare.
   EL şi contează pentru îndreptarea unora pe frica ce ne-o induce, e cea mai de jos de se poate spune formă de respect, respectul datorat LUI de frică. Nu-i prea cine ştie ce, acest gen de respect, dar de nu putem altfel să-L urmăm şi de frică facem ce ni se cere de SUS şi tot e ceva mai bine decît cînd nu pricepem nimic ce avem de făcut şi tot sîntem pedepsiţi degeaba, pentru că nu-L pricepem şi pace. Deci ne cocoşează degeaba, prin diverse suferinţe şi nu ştim cum să ne îndreptăm, pentru că la o adică de frică unii s-ar îndrepta cît de cît, dar legăturile fiind întrerupte, urmează un dezastru din necunoaşterea corectă a cerinţelor SALE.

Nici frică, nici necaz

    Toţi cei fără apărare din partea SA, de regulă nu-şi dau seama de aceasta, şi aflaţi în suferinţe diferite din cînd în cînd, la o adică se mai gîndesc şi la EL aşa ca la ceva depărtat şi fără importanţă, nu-L cunosc deloc şi nu şi-L închipuie că le-ar putea fi de ajutor. Nu sîntem informaţi deloc de ce-I cu Divinitatea în această existenţă a noastră de pe Pămîntul SĂU, şi-L tratăm ca pe ceva nefolositor, cu toate că EL e cel mai important chiar în faţa noastră, pentru că EL ne-a creeat şi am evoluat în timp cam fără EL şi acum plătim.
     Nu ne place suferinţa, nimănu-i nu-i place, dar să-L cunoaştem şi respecta cum se cuvine nu vrem să ştim, nu ne interesează deloc şi asta-i cauza neplăcerilor. Veţi spune că aşa nedrepţi aţi fost de cînd vă ştiţi, o fi, dar şi EL nu ne lasă fără apărare fiindu-I creaţia SA, avînd milă de noi un timp ne mai aşteaptă poate ne vom da la cale şi-L vom respecta cum doreşte. Şi numai după ce se convinge văzîndu-ne nedrepţi şi nepăsători, ne ridică apărarea în faţa necazurilor ce ne năvălesc şi plătim necugetarea noastră de a nu-L Respecta cum îI sîntem datori.
     La necaz îL rugăm să ne ajute, să ne scoată din încurcăturile vieţii. Şi EL ne ajută, îi e milă de noi, dar după aceea, uităm de EL şi nu ne mai pasă şi iar vin problemele obişnuite şi încet, încet ne învăţăm crezînd că aşa trebuie să fie necazurile peste noi şi ne obişnuim şi cu unele mai grele şi-L uităm de tot. Pierdem legătura, timpul trece şi pavăza SA ni se suspendă de tot şi în calea marilor greutăţi sîntem nepregătiţi şi suferim, desnădăjduiţi ne simţim deodată părăsiţi, dar nici nu-L mai ştim L-am uitat.
    EL aşteaptă doar, doar îL vom rechema în ajutor, sincer şi va reveni atunci şi scăpăm iar, poate de data asta fiind mai copţi la minte nu-L vom mai uita şi vom ţine legătura neştirbită cît vom exista şi sîntem salvaţi noi şi ai noştri toţi. Nu-i greu dar trebuie preocupare continuă, să-L avem în gînd mai permanent, pentru că EL e Totul şi nu ne dăm seama. Nu învăţăm nicăieri serios despre EL ci doar ca ceva foarte îndepărtat, şi EL e în toate cele doar să-L respectăm niţel mai mult şi-i totul rezolvat, nici frică, nici necaz.

Legătura

   Viaţa după felul cum procedăm cu ea luînd-o în derîdere, riscînd cîte feluiri experimentale de a exista, nedrepte în dreptul fiecăruia, cum i se pare că-i normal dar e anormal cum ne comportăm şi riscăm continuu o părăsire de către EL a noastră, în parte fiecare răspunzînd în faţa-I concret. Se şi observă că unii-s derutaţi, descumpăniţi de loviturile primite din lipsa pavezei SALE asupră-le. Ne luîndu-L în serios, întorcîndu-I spatele acum plătesc nechibzuimţa şi voi vedeţi şi hotărîţi ce veţi face la rîndul vostru de mai vă veţi risca existenţa ca ei nedrepţii lumii pedepsiţi, vai de ei.
   Imaginea suferinţelor lor vă va urmări un timp pînă vă veţi îndrepta corect, atunci veţi fi vindecaţi definitiv dar cu preocupare încă înspre îndreptarea firească în devenirea cerută de EL nouă.
   Deci e un risc viaţa ce n-o pricepem, ni-i dată cu împrumut să I-o închinăm LUI, cum ne vine fiecăruia la îndemînă, pe cont propriu omologînd reuşita ori ba, de nu ne pasă de noi. Căile-s multiple toate duc spre EL de-L dorim a respecta cu bun-simţ corect. Nu cred că un om cu scaun la cap o dată ce L-a aflat corect îL mai părăseşte vreodată, în primul rînd legătura nu te mai lasă, eşti alt om, al SĂU.

Un liman

   Mass media şi Net-ul, au o foarte mare răspundere pe umeri lor încă firavi de nedreptate cuprinşi. Păcat că acei producători derutaţi, nedrepţi, imorali răspîndesc nedreptatea în lume şi-i corup mai ales pe tineri şi copii înşelîndu-le aşteptările fireşti, ducîndu-i cu preşul dezmăţului, dezordinei în închipuiri deşarte neştiind ce-i binele ori răul. Le înceţoşează claritatea şi efectul nedemn în viaţa ce o vor avea în curînd în faţă, complet dezarmaţi în faţa greutăţilor ce nu-i vor ocoli şi astfel plătim toţi poliţe nedrepte făcute de alţii needucaţi corect cîndva.
    Bombe umane cu efect întîrziat ce ne vor perturba viaţa nouă şi lor,de nu ne redresăm felul de a comunica toţi  între noi mai responsabil în toate direcţiile, deocamdată foarte iresponsabile, găselniţe. Nu cred că-L vor mai lăsa indiferent mult timp aceste cuceriri informatice aşa de extinse şi zic că va interveni oarecum, nu ştiu cum în îndreptarea firească a lumii umane de care-I responsabil. Divinitatea va lua o măsură corectă de vreme ce noi oamenii nu ne sinchisim defel.
    După un timp cînd ne reevaluăm în proprii noştri ochi, în sufletul nostru vom constata o înrăutăţire ce nu ne duce spre bine şi constatăm propria decădere în nefirescul vieţii şi plătim. Răpuşi de nedreptatea lumii în extindere, EL nu ne va mai recupera, de noi nu ne îndreptăm din propria iniţiativă cumsecade şi să-L respectăm firesc ajungînd la un liman de cunoaştere în necunoaşterea SA, ce ne costă.

Dincolo alta

   Ne simţim tare singuri, şi greu ne obişnuim, după dispariţia unui apropiat de lîngă noi, cu care eram şi la bine şi la greu, ce nu-l vom mai revedea nicicînd vreodată, doar în vise, ce ne vor amărî şi mai şi, accentuîndu-ne golul din noi la un moment dat, de ne cuprins decît de desnădejdia lipsei simţite acut în toată firea noastră acum aşa de şubredă deodată. Ne clătinăm pe propriile picioare nu ne găsim locul un timp, oarecare depinzînd şi de cum se află dincolo şi cel plecat.
    Că acolo el e şi mai singur ca noi cei rămaşi în viaţă, e într-o lume ostilă de spirite ca şi el, dar noua postură e neobişnuită şi nefirească lui e singur şi ne mai doreşte alături de el prin preajma mormîntului încă un timp de acomodare, astfel şi noi ne mai liniştim niţel, cît se poate.
     Asta se întîmplă deorece sîntem departe de EL fiind ne-ndreptaţi, ne moralizaţi în familie şi societate şi pe deasupra şi nerespectîndu-L spiritual măcar la nivelul obişnuitului religios din lume dar corect şi tot ar fi ceva. Dar aşa înstrăinaţi comple de Lumea SA, traseul celor ce dispar e încă din viaţă cu frică de moarte şi după aceea nu-şi găsesc locul un timp, ce-l simt şi cei apropiaţi rămaşi în viaţă, ca o nelinişte inexplicabilă pînă-şi revin spiritele acelea găsindu-şi locul.
    Cel ce-L respectă cum e dorit să fie de către Divinitate şi conlucrează direct, fiind interesat de o cît mai corectă îndreptare, va fi în apropierea SA cît va trăi, simţindu-L şi neputînd să-I greşească fiind îndrumat. Ştie cînd îi vine ceasul morţii şi spiritual trecerea e firească tot alături de EL. Nici un zbucium, nici o părere de rău, ci de bine şi firesc, terminînd o treabă aici şi va continua dincolo alta tot cu EL.

Punte către

   Sîntem proprii noştri duşmani, ce ne facem rău singuri nouă şi familiei noastre, prin comportamentul necontrolat, prin vorbele negîndite aruncate la întîmplare, prin gîndurile nedrepte ce ne călăuzesc nefiresc să fim într-o existenţă ce nu ne duce la bine şi util. Trebuie de făcut ceva să ne dezmeticim. De ne-ar vedea părinţii cum am ajuns de nesimţiţi, ne-ar dojeni şi ar reîncepe educaţia de care am uitat, înstrîmbîndu-ne aşa de tare de nu mai sîntem de recunoscut. Lumescul ne domină tot timpul şi din greşeală în greşeală ne îndepărtăm de felul nostru corect cîndva de a fi.
   E de luat taurul de coarne şi să ne căutăm de un alt fel de a fi, pînă nu-şi ridică pavăza protectoare ce ne ocroteşte încă, dar nu mult mai rabdă EL nedreptatea noastră afişată cu ostentaţie obraznică antrenînd şi alţii la rele şi urîte treburi necinstite. Şi-i de aşteptat deodată să ne atragem, liberi fiind de apărare, necazurile ce nu ne vor ocoli şi de care nu vom putea scăpa de nu vom căuta grabnic să ne îndreptăm, atunci în pripă vom promite marea cu sarea, e firesc, dar să aibă cine ne asculta, că de nu e degeaba un timp şi cu greu se va lăsa convins, de nu am lăsat nici o punte către EL.

Împreună

   Noi trebuie să trăim acuma în prezent, nu pentru trecutul ce-l amintim, din greşeală,  mereu cu păreri de rău şi a celor ce nu mai sînt, asta e. De vrem să nu mai fie bine şi util în viaţă nimic corect nu avem decît, mai bine ne mutăm în cimitir, EL nu vrea ca noi să ne murdărim de necurăţenia morţilor, EL e al viilor şi caută să ne ferească şi să ne capteze lîngă EL, CEL VIU din Divinitate, singurul Responsabil de noi vii de pe Pămîntul SĂU.
   Cît priveşte viitorul EL îL ştie cum va fi pentru fiecare din noi în linii mari, dearece ne dă o marjă de libertate de plus, minus ce ne-o construim noi înşine şi astfel ne apropiem ori nu de calea SA şi ni se deschide ori nu nouă, noi alegem, noi ne facem binele ori răul singuri singurei, de nu ne lăsăm îndrumaţi de simţirea sinceră, intimă uneori ce ne vizitează ca un duh în bine şi util nouă.
    Şi de-l acceptăm. E bine din cînd în cînd să ne deschidem sufletul nouă şi să-l întrebăm ce-i de făcut şi EL e atunci lîngă noi să-I cerem ajutorul neapărat şi-L vom primi doar atenţi să fim, pe fază să-L pricepem să-I mulţumim imediat şi să nu-L mai irosim niciodată orice ar fi pentru că ne va fi bine. Ştiu e o luptă continuă, dar nimic nu-i mură-n gură în lume, doar ştiţi. E o negociere cinstită, sinceră cu "cărţile" pe faţă tu cu EL şi te vei obişnui şi gata, ai o nouă existenţă împreună cu EL continuu.

Neştiinţa

   Puterea SA nu ne-o putem explica, nu cunoaştem mai nimic aşa firesc ci toate sînt aproximări, fapte care le considerăm fireşti normale de cînd lumea ce nu ne creează probleme de inexplicat. Aşa trebuie să fie şi atît şi nimic mai mult, de ce oare, nimeni nu ne dă un răspunns mulţumitor, cum de existăm? Cînd oamenii de ştiinţă spun că în urma constatărilor lor nimic nu trebuia să existe. Nu se leagă mai nimic din explicaţiile lor decît prin inexplicabile excepţii ce-s minunile SALE date nouă ca învăţătură de minte. Da de unde nu-L acceptăm în ruptul capului defel.
    Ne încăpăţinăm într-ale noastre preocupări lumeşti şi de EL uităm mereu făurindu-ne un prezent în care noi sîntem buricul Pămîntului şi natura înconjurătoare o acceptăm şi ea pe noi, o toleranţă pe muchie ce-i permanent în defavoarea ei şi se mai răscoală şi ne pedepseşte amarnic, dar tot nu ne pricepem a şti ce trebuie, aproximăm, cîrpim pe ici pe colo unde deranjăm mai tare şi atît. Nimic de perspectivă să ne pricepem imediat a ne înţelege cum ar fi de exemplu vecinii umani ce-şi cunosc drepturile şi obligaţiile pentru o bună convieţuire cu bun-simţ. Cu natura nu-i aşa ceva încă ci vagi priceperi în linii mari acceptate ca observaţii, nu ne e permis să cunoaştem mai mult, nu merităm încă multe.
     Cu toate că sîntem tentaţi a acredita întîmplarea ca factor principal, nu e, totul e bine rînduit ceea ce noi nu ştim. Natura e ceva viu, ce nu ştim cum e, îs tentat să cred că-i ceva spiritual la un alt nivel decît noi mai apropiat de planeta Pămînt şi-n general corpurile cereşti dar cu viaţă pe ele ori cam aşa ceva, mai responsabile.
Vom afla multe de-L vom respecta şi ne vom dovedi capabili să pricepem măcar cît de cît, că de nu, vom mai avea eşecuri în ceea ce ne priveşte şi vom plătă neştiinţa în raport cu Divinitatea.

Acceptată

   Să nu se creadă că numai în societatea obişnuită, omenească din lumea ordinară nedreptatea e la ea acasă, se-ntîmplă şi-n locuri ce chiar nu-şi are locul, dar se întîlneşte uneori şi deranjează foarte un timp, e vorba de aşezămintele monahale de oriunde în lume ce se confruntă cu acte de imoralitate poate uneori mai rele şi necunoscute fiind spaţii limitate şi colective mai potolite în exprimări fireşti în afara lor, dar tot se află nedreptele apucături, omeneşti totuşi dar acolo, nu-s de întîlnit.
   Disciplina şi conducerea fermă şi corectă îşi pun la punct derapajele şi viaţa revine în făgaşul ei normal de înălţare spre spiritualitatea aflării ceea ce între mireni nu-i cam de găsit şi-i greu de îndeplinit. Dar să se cunoască că-i la fel de grea îndreptarea, moralizarea ca şi-n lumea asta din afară la unul ce începe calea dezmeticirii mai întîi în cuminţirea cu bun-simţ şi ulterior aflarea căi spirituale specifice mai mult ori mai puţin cunoscute, deoarece unii se izolează tot mai tare dispărînd în legende care sînt şi pe acolo cu iz de mister şi necunoscut.
    Pentru că ale SALE căi sînt greu de aflat oriunde ne aflăm, depinzind foarte mult de insul respectiv nu chiar de împrejurările vieţii duse oriunde se simte bine şi corect de poate şi se simte în stare, asta contează în final, puterea de luptă şi convigerea lăuntrică cît mai corectă fermă şi clară în îndreptarea autoimpusă ori sugerată şi acceptată.

Obiectivitatea

   Cînd ai de făcut ceva deosebit nu numai pentru tine ci şi pentru alţii util şi bine, chiar şi frumos şi într-adevăr te achiţi de acea preocupare mai aparte, se poate în altă parte cînd te relaxezi să-ţi revii, să-ţi încarci bateriile poate mai neatent la detalii, mai calci în străchinile acelea mai ne importante ţie atunci. şi nu se transmite creaţiei tale acele neajunsuri trecătoare, dar unii le contabilizează, scoţîndu-ţi ochii cu ele, strîmbe şi deochiate, dar fără importanţă în întregul operii ce-i în altă parte cuprinsă şi desăvîrşită acolo unde i locul să mulţumească sufletele şi simţămintele ori nevoile acelora ce le vor aşa cum sînt realizate.
    Lăsîndu-i rece alte nereguli în alte părţi ne interesante la un moment dat al vieţuirii cum ni-i dată în curgerea ei împreună în societatea cu ale ei neregularităţi lumeşti din care facem parte toţi în formare de mai bine cînd ne mai vine mintea la cap. Aşa-i viaţa cu urcuşurile şi coborîşurile ei nefireşti pentru unii şi fireşti pentru alţii, obiectivitatea în aprecieri e numai din partea SA, noi în lumea noastră închisă nu avem decît aprecieri subiective ce nu ne ajută decît la stricta apreciere lumească fără îndrăzneli spre alte înălţătoare spirituale aprecieri ori în  ceea lume ce tot nu ne priveşte necunoscînd nimic corect.

Spre binele nostru II

   Urmează ceva mai aparte, poate-i greu poate nu depinde de fiecare în sine sa de-L doreşte cît de tare şi cu cît neastîmpăr firesc ori cu frică înţeleasă fiind în faţa hotărîrii a doua şi mai şi. Te-ai îndreptat moral dar mai e un pas ca să fii om la locul tău, normal cum ţi s-a prescris de cînd eşti şi poate nu a-i ştiut ce ţi se cade. Să-L afli pe EL, Divinitatea ce-i peste tot dar nu ai simţit poate prezenţa SA niciodată, nu ai fost sensibilizat în acest sens, dar se poate, e nevoie de voinţa sinceră de a-L respecta cum trebuie.
   De nu doreşti nu-i nici un pericol te ve-i lămuri în timp, ori nu şi-ţi vei urma drumul corect îndreptat şi poate te va îndruma altfel. Dar de doreşti, e de căutat continuu să-L abordezi în gînd, în vorbe şi fapte tot cu gîndul la EL şi-n timp mai repede, ori mai cu răbdare să ai, te va înştiinţa şi-L ve-I simţi alăturea de tine. Condiţia e să nu-ţi pierzi cumpătul nici cînd, răbdînd, crezînd şi zicîndu-ţi : pînă la sfîrşitul meu eu îL voi căuta! În acest caz sigur de eşti sincer te va cuprinde înspre îndreptarea spirituală care-i mai deosebită şi cam ultima ce-i în sarcina omului de pe Pămîntul SĂU de a-L afla corect, cît mai corect.
   E nevoi în acea perioadă de începuturi firave ale cunoaşterii SALE, de multă atenţie, la tot ce şi se întămplă deoarece EL te atenţionează în multe feluri numai să fii atent şi să te prinzi cît mai curînd, de tot ce-.i corect şi multora nefiresc numai pe tine vizîndu-te. Şi să nu-L dezamăgeşti niciodată, să-I mulţumeşti pentru orice dobîndeşti din partea-I, de asemenea cerîndu-I ajutorul în tot ce nu pricepi. Răspunsurile le vei primi unele chiar înainte de a I te adresa, de eşti pe fază. În acea perioadă mintea să-ţi umble iute pentru a nu-L face să te aştepte. Pe EL trebuie să-L laşi cel mai puţin să aştepte!
   Cu EL alături viaţa ta e înălţătoare continuu, chiar de ceilalţi nu te pricep, e treaba lor, vezi-ţi de drumul tău urmîndu-L. Frica îţi va fi o amintire, de care nu-ţi vei mai aminti, şi de moarte nu ve-i şti decît cînd vei fi înştiinţat şi-o vei aştepta ca un fapt obişnuit, fiind doar o trecere tot înspre EL, mai altfel, ce noi cei vii nu o ştim încă.

Spre binele nostru

   Nu-i simplu să poţi fi liber, să vrei e de plătit totul, totul se plăteşte în viaţa asta, pentru viaţa asta de pe Pămîntul SĂU, de vrei ori nu, mai bine conştient de la început de ce eşti şi ce ţi se cere, pentru a nu fi luat prin surprindere în timp, plătind poliţele ne achitate la timp, aprige costuri ce în final să-ţi dea senzaţia de neîmlinire şi zădărnicie a vieţii, fiind de fapt un ratat din vina ta şi ai celor în grija cărora ce nu au ştiut să te îndrumeze la timp şi în timp.
    Ni se dă viaţa de SUS, cu de toate cele dar şi cu obigaţii, să-L ştim pentru a nu ne fie frică de moarte şi nici de piedicile fireaşti nedrepţilor, ţie nu! Nu-i floare la ureche, e ceva profund intim, sincer, o încercare capitală ce nu o poţi da pe alţii, te priveşte numai pe tine, e încercarea vieţii tale, e de ori, ori. Mai întîi trebuie să te cunoşti pe tine sincer, în toate ipostazele trăirilor unei vieţi normale fireşti fără ocolişuri ci cît mai autentice de zi cu zi, aflînd ce hram porţi sincer şi de te scormoneşti şi trebuie, vei afla.
    Omului în general nu-i place să se ştie pe el intim cum e şi într-adevăr ce află e răul şi urîtul propriu ce ne stăpîneşte impulsionîndu-l uneori înspre nedreptatea neficească unei programări mai acătării nu animalice şi înstrăinate de ţelul dat încă de la zidirea lumii nouă dar uitat, repede înstrăinat din varii motive poate necunoscute multora. Se poate spune că sîntem de ne controlat în unele momente ale existenţei, dîndu-ne arama pe faţă, se vede ce plătim şi nu ne place defel astfel să arătăm de necorespunzători în faţa lumii şi a SA. Dar asta e.
    Trebuim să ne întrebuinţăm ferm, corect şi cu mare voinţă, încăpăţinare chiar pentru a ne schimba încet, încet în timp cu preocupare pentru moralizarea completă, îndreptarea, cuminţirea, potolirea aflarea în noi a cumsecădeniei, altfel nu-i chip şi ne ratăm existenţa şi ne va fi viaţa un calvar şi regretînd chiar că ne-am născut, aşa de cumlite-s încercările ce ne mai aşteaptă de ne răzgîndim înainte de a ne îndrepta corect. Deci nu putem da înapoi sub nici o formă ci numai înainte spre binele nostru comun cu al altora ca noi în timp.

Valuare

   Baza drepturilor fireşti naturale e în educaţie, în îndrumarea pe care o primeşte fiecare de cînd se naşte pînă-i pe picioarele sale şi chiar şi-n continuare cît va exista, de vrea. Independent de ceilalţi cît se poate bineînţeles, de gîndirea, credinţa sa ori de anumite reguli la care consimte de bună voie în cunoştinţă de cauză şi efect. Cinstea, corectitudinea şi respectarea principiilor de bază ale civilizaţiei, adică să fim cumsecade.
    Dreptul e o disciplină autonomă dar care poate funcţiona numai într-o societate cumsecade, unde libertatea e garantată de morală, unde binele şi răul îşi au rosturuile lor definite şi înţelese cum e normal, fără căderi în nedreptatea ce-i în lume azi.
    De regulă elitele ce asigură buna funcţionare a societăţii şi care o conduc, dau dovadă permanent de cinste şi bun-simţ corelat cu interesul pentru slujirea naţiei şi respectarea drepturilor omului fără de care toată construcţia nu ar avea nici o valuare.

Îşi va reveni

   Trebuie să ne respectăm între noi, să fim rezervaţi în ceea ce priveşte pe alţii, dar cu apropiaţii noştri ca-n familie, fiind cu bun-simţ înainte de toate cele omeneşti, demni şi corecţi, cu spirit de dreptate. Să nu ne compromitem indiferent de oferta primită, ce n-o ştim, s-o evităm, fiind fermi şi clari într-ale noastre limite bune şi demne necompromise la care să ţinem şi de-L respectăm nu ne va fi frică de nimic şi nimeni niciodată cît vom fi cu EL.
   Chiar de unii se îndepărtează de morală şi-o iau în băşcălie fără bunul-simţ şi chiar de-s sus puşi evită-i şi vezi-ţi de ale tale chiar de-i şi societatea ta, pentru un timp dă-te la fund de nu ai un cuvînt de spus ce să conteze în îndreptatea necesară tuturor, pentru că e destul un gram de răutate şi nedreptate ce strică întregul în totalitatea sa iremediabil, pierzînd tempoul normalului ce ni-i dat şi nu mai sîntem noi înşine înstrinîndu-ne de noi cum trebuie să fim totdeauna aici şi-n lume.
    Însingurarea e um mod de supravieţuire în caz de calamitate imorală, cum e azi şi să nu facem haz de necaz ci să tăiem punţile spre rău şi urît pînă societatea îşi va reveni îndreptată în bine şi util tuturora, moralizată în bine. De nu-i chip, cu EL în definitiv e totul bine şi util şi lumea o las un timp.

Detaliile

   Oamenii par la fel toţi, standardizaţi parcă pe acelaşi calapod uman cu diferenţierile majore şi minore arhicunoscute de specialiştii în sociologie şi biologie şi cîte altele dezvoltate în timp de cunoaşterea ce tot se dezvoltă în lume. Ambalaţi cam în aceleaşi tipicuri de manifestare, exprimare cu mentalităţi de la monotoni majoritatea la exaltaţi mai rar, unii inteligenţi şi chiar genii foarte rar, dar care trebuie să fie preocupaţi pe lîngă cunoaşterea de care sînt atraşi continuu şi de dezvoltarea omenirii, ce o mică părticică le revine lor şi să lupte pentru afirmarea lor, ca lumea să le afle de ce sînt în stare.
   Să nu se-nchidă în ei, sînt şi asemenea cazuri, ci să răzbată, de nu cei ce-i cunosc să-i afirme pentru că astfel ne îndeplinim menirea cunoaşterii date de SUS să o desăvîrşim continuu, să nu ne oprim, cred niciodată, aşa ni-i scris şi să-L respectăm în bine şi util tuturora.
   În lumea de azi unde nedreptatea e în floare trebuie să ne vedem de ale noastre, nu cu desăvîrşire absenţi din societate, dar să nu lăsăm să ne influenţeze negativ în nici un caz, tăind de-i nevoie punţile viciate ce ne pot înstrăina de noi înşine şi familia noastră şi să ne păstrăm curaţi, morali şi cu respectul SĂU de ne atins de nimeni, pentru că ne priveşte numai pe noi înşine în parte dîndu-I socoteală cînd ne vine rîndul. Numai că trebuie să fim foarte atenţi la detaliile vieţii noastre intime cînd ni se cere să-L respectăm cum doreşte.

Cum I-a fost dat

   Omul fiind cu spirit şi gîndire Divină are libertatea de a alege dar şi o îndatorire de păzit straşnic : poţi să faci ce-ţi place în viaţă pentru a reuşi în bine şi util ţie, familiei tale şi de poţi şi altora de vrei şi să nu-ţi baţi joc de acea îndeletnicire a ta niciodată orice ar fi, de orice alt lucru poţi ai libertatea de a-ţi face de cap, judecîndu-l cum vrei dar de ce-ţi place să faci bine şi corect să nu îndrăzneşti în ruptul capului orice ar fi, ţi-i interzis prin firea lucrurilor date şi mai e ceva şi mai şi de Divinitate la fel să nu te atingi, de poţi ori nu, ci s-O respecţi cum crezi că-i mai bine.
     Marii relizatori din toate timpurile nu erau prea gingaşi şi rafinaţi de felul lor ci erau demni şi intransigenţi, mîncau foc, aşa de straşnici erau şi nu-ţi permiteau prea multe, erau înconjuraşi de un zid ce nu-l puteai escalada de nu vroiau, îşi acopereau fiinţa cu o carapace imaginară de ne pătruns, firi de crocodili, inabordabile, ori foatre greu, mîndri şi distanţi, reci de nu le erai pe plac. Dar creeatori de capodopere ce au un mesaj nepieritor ce străbate veacurile ca o stafetă înspre ceva undeva cîndva, vom vedea.
     Mulţi nu-s în stare de multe şi vor doar să-i imite măcar, nu încă să-i depăşească, nici gînd, nu-s în stare decît de mărunte şi obişnuite treburi, dar cu vise îndrăzneţe prea sus de nasul lor, speranţe deşarte, iluzii vechi şi noi, capricii de mărginiţi-i vieţii dintotdeauna, trăiri şterse, searbăde în neştire, vai de ei, dar tot din cînd în cînd nemulţumiţi de cum sînt şi au ajuns, să nu se zică : că fac degeaba umbră Pămîntului. Ar fi de dorit şi pot sigur să-L respecte fiecare cum i se potriveşte în mod particular şi-i ceva deosebit şi suficient pentru a fi realizaţi la fel ca fiecare, cum poate, cum I-a fost dat.

Obedienţi

   Se poate să ne desăvîrşim şi-n condiţii mai vitrege de existenţă, aşa-i momentul, alţii nu rezistă, dar tu da, nu eşti mai altfel, dar ai mai multă voinţă, îndărătnicie, simţul datoriei direct responsabile, nu spargi stînci, nici chiar aşa dar totuşi vrei să faci ce alţii încă nu pot şi încă îţi merge ai rezultatele sconate cu greu obţinute şi nu te laşi, e o luptă. De fapt viaţa e o luptă continuă, se întrezăreşte lumina după un greu traseu, dar contezi pe ea totdeauna de cănd ţi s-a dat sarcina, se poate cred orice de vrei neapărat.
    Sînt puţine dar totuşi sînt cazuri de implicare şi-n lumea faptelor obişnuite şi-n relaţii bune şi cu Divinitatea, într-adevăr intreprinderea e foarte dificilă, fiind cam pe două cărări diferite ce nici nu-s paralele ci deosebite şi totuşi continui. Şi-n timp au mai fost cazuri poate nu chiar identice, John Milton e un astfel de realizator ce a împăcat politicul lumesc cu arta şi religia desăvîrşit luptător pînă la limita posibilului şi cu mari, mari piedici nu numai umane ci şi de destin potrivnic, pentru că, zic eu, nu a ştiut chiar totul despre Divinitate cu toate că a fost preocupat dar a ratat de puţin ţinta şi a plătit.
    Tot aşa, uni-s obedienţi unei terori vremelnice, renunţînd la multe chiar la spiritualitatea cerută, ducîndu-şi viaţa cum pot sperînd la minuni şi nu-s şi descumpăniţi, dezamăgiţi pierzînd totul din vina lor, umblînd după prea mulţi iepuri, se-ntorc la final cu mîna goală cu o dezamăgire totală, ratînd viaţa şi-n faţa SA.

Făurită toată

   Unii nu vor să fie liberi, ci sub obroc, sub dictatură numai silnicia le convine, aşa au fost obişnuiţi aşa vor să fie, nu cunosc un alt fel de existenţă şi nu pricep defel libertatea le e frică, aşa muncesc şi trăiesc ei şi ai lor ; alţii, cei mai mulţi, mai bine îşi dau viaţa decît fără libertate, nu pot trăi în teroare de orice fel, se ofilesc, dispar, mor, cînd obţin libertatea înfloresc, creează nemaipomenitul, desăvîrşirea cam în orice, trăiesc ei şi ai lor corect şi bine normal ; mai e personificarea animalităţii cu chip uman, hîd în suflet şi gîndire, delincventul, criminalul, imoralul desăvîrşit în rău şi urît, în tot ce face, vorbeşte şi gîndeşte el nu ştie să fie liber, nu ştie ce să facă cu libertatea i se pare un prea mare risc şi-l consumă repede.
   Nu-s oameni ci animale în rol uman, nu-s potriviţi vieţii sociale ci numai sub pază, se pot moraliza de vor.
    Mai e ceva, sîntem liberi cu acces la civilizaţie dar încă necivilizaţi, necopţi în bun-simţ ci cam imorali, e nevoie să ne învingem instinctualitatea needucată încă, pornirile de orice fel or fi ce ne dăunează nouă şi nu numai, pentru a nu rata viaţa dată pentru îndreptare morală şi spirituală cum ne pricepem fiecare în bine şi util.
    Omul civilizat prin libertate se realizează, se împlineşte pentru el şi ai lui dar e necesar pentru desăvîrşirea fără piedici şi datorii să-L respectăm toţi, oricine am fi de sus pînă jos, de asta ni s-a dat viaţă pe Pămăntul SĂU cu drept de existenţă şi rodire liberă pînă la EL. Sîntem aI LUI de vrem ori nu, asta e de cînd lumea făurită toată de EL şi Lumea SA.

Respectăm

   Omul pentru a fi om, în zilele noastre şi dintotdeauna e nevoie să se ghideze, să aibă în cap măcar cîteva idei nobile, idealuri înalte spre care să tindem măcar oarecum, de nu tot timpul, ar trebui să fie năzuinţele noastre corecte ca : binele, frumosul, libertatea, dreptatea, adevărul, datoria, încrederea, respectul  Divinităţii.
    Cu EL treabuia început, Lui îi datorăm totul, absolut totul, că nu-s conştienţi toţi, e o altă poveste de domeniul conducătorilor de popoare din istoria recentă şi mai dinainte, cînd omenirea trebuia să fi păstrat permanentă legătura nemijlocită cu spiritualitatea SA încă de foarte timpuriu, fiecare în dreptul său pînă la finalul vieţii, această ultimă parte, societatea trebuia s-o înlesnească corect.
    Într-adevăr de mici de regulă în majoritatea familiilor ţi se inoculează o religie şi o spaimă Divină amestecată cu un respect oarecum, dar ulterior viaţa, din varii motive socio-culturale, ţi-L răpeşte din tine ,de nu-L ţii bine în tine şi nu prea ştim mare lucu, cu ce ne ajută şi-n ce context, ce cerinţe are de la noi şi multe altele.
    Pe scurt, venind acum cca. 77 de ani Divinitatea supremă în persoană, Dumnezeu, Tatăl Ceresc, Însuşi ne-a cerut : să ne potolim, să ne moralizăm în toate ale vieţii sociale şi familiale, să ne îndreptăm adică  să urmăm şi bunele îndrumări din cadrul religiei creştine care-L respectă corect urmîndu-L cum doreşte ferm şi clar. Eu am constatat de cînd am o relaţie cu EL, respectîndu-L, mai mult crezîndu-L, că EL ne ajută în toate cele, de-L respectăm cum doreşte.

Milenară

   Indulgenţa e necesară tolerînd multe scăpări umane, inerente poate fecăruia, să nu te superi din orice, să-ţi mai înfrînezi sensibilitatea, exagerările la receptarea celor din jur, e greu să fii prefect şi nici nu-i de dorit. Pentru că-i greu de suportat un om perfect, e mai de dorit o imperfecţiune moderată, potolită. Obiectivi e să fim nepărtinitori, mai aşezaţi fără extremisme cam în orice, ştiu e foarte greu, dar cuminţirea ne e cerută insistent de SUS şi e de urmat, altfel vedem ce-i în lume şi nu-i bine.
   Sînt şi situaţii extreme de care nu poţi că te fereşti, să le înfrunţi demn, condamnînd politicos corect clar cu curaj. Să nu acceptăm prin preajmă şmecherii, şireţii, prefăcuţii, nedrepţii în general îs de evitat şi combătut cu bun simţ ferm, detaşaţi de ale lor nedrepte treburi.
   Nu putem proceda nici ca struţul, să nu ne pese de nimic totdeauna, e de preferat o implicare cît mai civilizată corectă şi fermă, potoliţi cu frică să nu-L supărăm, e de avut grijă, chiar de-i cam uitată datoria asta milenară şi am ajuns cum am ajuns, cu cine am ajuns şi nu-i bine deloc, cam pentru nimeni.

Părăsiţi

   Deznădejdea ne cuprinde din nou şi omul suferă şi degeaba de cele mai multe ori, pentru că nu se simte obligat faţă de nimeni, şi că-I plecată apărarea dată de EL pentru că nu la-I respectat cum dorea şi plăteşti ca fiecare ce nu-L pricepe din cadrul Creaţiei SALE. Pînă-ţi vine mintea la cap şi te îndrepţi conştient de EL şi Lumea SA. Mulţi de-ar şti ce-ar păţi dinainte s-ar păzi, bine ar fi să se-nveţe minte o dată pentru totdeuna lumea aceasta şi s-ar opri toate necazurile omeneşti, dar nu se doreşte de om să-L ştie măcar corect şi asta e.
   Deci Divinitatea ne doreşte în subordinea SA, de vrem ori nu, mai e ceva din vechime : sensibilitatea noastră faţă de EL a scăzut şi nu-L mai percepem ca-n acele vremi ca acei de atunci ce-L mai respectau şi era altă atmosferă de repect reciproc mai aproape de o realitate ce azi nu mai e.
   Revenindu-ne orecum măcar încet, încet respectîndu-L cine poate deocamdată să se încumete, iar ulterior pot şi alţii din aproape în aproape se va îndrepta lumea măcar, ar fi un început şi tot ar fi ceva, decît aşa inerţi şi tot în dezordine părăsiţi şi nu ne regăsim defel bine.
    Sigur nu vor fi iluzii de-L respecţi adevărat şi încăpăţinat în bine, nu vă zic nimic de credinţă, poate-i prea mult şi nu se poate încă, dar vedeţi ce puteţi face pentru voi, pentru a vă fi bine şi util nu numai vouă, cum e astfel făcută lume normală, nu aiurea cum e azi şi nedreptatea tot suferă mai continuu şi habar nu are de ce?

Răbdare

   Sîntem de cînd existăm preocupaţi de ceva înălţător, independenţi, să fim de capul nostru, să nu ne simţim obligaţi faţă de nimeni, nici chiar de Creatorul Suprem Dumnezeu, Divinitatea Însăşi şi Lumea SA şi zic din cauză că nu ne ştim pe noi încă, nici natura nu o cunoaştem şi nici pe EL, cum ar fi normal, ne repezim încă să ne facem o dreptate ce nu o merităm încă din cauză că nu ştim mai nimic. Ce-i în afara noastră în relitatea Universului ce nu ne cuprinde şi de ce? Şi ce trebuie făcut să ştim?
   Unii se izolează prin tehnici induse sinelui şi pleacă, lăsîndu-şi trupul şi umblă prin spaţii închipuite, ce li se permit şi nu-s conştienţi şi cred că-s mai altfel. Şi cîte altele năzbîtii ce se cred deosebite că toate ni se permit, multe şi mărunte, doar ne va veni oarecum măcar mintea la cap şi-L vom respecta, doar un timp de reflexii împreună, pro şi contra de se poate măcar, zic.
   Se poate să nu fie nimic în afara SA, EL confundîndu-se şi cu Universul, fiind ceva aşa de grandios şi preocupat de noi aşa mărunţi şi cu gînduri aşa măreţe, dar ireale din incompleta cunoaştere, care are o mare componentă spirituală şi materială mai altfel decît ştim. Nu avem acces pentru că nu-L respectăm cum doreşte, îndreptîndu-ne.
    Totul se reduce simplu la Baza care ne lipseşte şi umblăm aiurea, cu capul în norii neputinţelor deşarte şi tot scormonim în deşerturi şi deşerturi de necunoaştere iar cunoaşterea SA o tot amînăm de cînd lumea şi, şi plătim preţ bun, dar nu ne dezmeticim nici acum în veacul supertehnologiei actuale, amăgindu-ne singuri pe noi. Şi EL încă are răbdare.

Ticluite

   Autorul clasic din postarea anterioară are aşa puţin timp, ca orice Clasic şi procedează ca atare, îL zoresc alte trebi la fel de importante, ca noi, tot acum de făcut poate. Ne vrea clarificaţi, îndreptaţi corect nu aburiţi cu aproximări  şi obscurităţi ce ne-au întîrziat şi ne-ar întîrzia oarecum, e de prevăzut cu îndreptarea necesară, mai bine decît iar  cu o..., cu un....
   Deci stop întîrzierii de pînă acum cu privite la cunoaşterea SA, prin îndreptarea cerută şi spiritual, pentru a nu-şi mai lua mîna de pe noi, de vrem, asta e, nu-i obligatoriu, cum simţiţi fiecare pe cont propriu asumat ferm şi clar, sincer în faţa SA, la o adică, cînd îi vine rîndul fiecăruia.
   Fiecare mai are timpul necesat judecăţii ce-i convine şi ce nu, lui şi familiei lui, în ceea ce priveşte ce e îndreptarea morală şi spirituală, cum să o înfăptuiască şi cînd hotărît, fără zăbavă şi aiureli derutante ce vor fi cu duiumu, dar şi.... tot la fel.
    Să nu dăm semne de plictiseală ce-i o formă a netrăirii refuzîndu-I darul .  Da, într-adevăr v-au plictisit nedrepţii în veacuri de urîţenii şi rele închipuiri derutîndu-vă în direcţii greşite ticluite, înstrînbîndu-i pe foarte mulţi, ducîndu-i cu preşul şi încă şi azi.

Atotbiruitoare

   Sîntem aduşi la viaţă, menţinuţi să trăim în condiţiile Pămîntului şi să ne vadă de ce sîntem în stare şi ne tot dă examene, mai şi învăţăm cîte ceva, cu grele cu uşoare să răzbim către un ţel final, cu frică ori optimişti de ne ţinem să aflăm Neaflatul. Sîntem pe o scenă unde Autorul s-a retras, E clasic ne dă ocazia să ne întrebuinţăm, să ne îmbunătăţim cum ne cum, de nu, vai de noi, e pe ori, ori uneori şi se ştie din trecutul ce nu-l pricepem şi iar se-ntoarce schimbat ca azi, de nu-l fugărim învăţîndu-l bine.
    Toţi cam ştim ce nu merge nu prea ştim de ce, nu ne simţim cu musca pe căciulă, e prea uşoară, de-ar fi mai grea cine ştie, poate ne vom simţi cumva, atunci. Deci cu datele problemei de cînd e lumea, SUS ni se ţin socotelile ce ne privesc, noi aşteptăm, ce nu ştim şi nici acuma aşa automatizaţi, cibernetizaţi, informatizaţi, globalizaţi şi căte altele, tot nu ne pricepem cum e viaţa de o putem rata aşa uşor nemulţumindu-ne. Decît unii răzleţi cu EL, ce altă făină macină şi noi parcă sîntem deochiaţi de nu ne îndreptăm cum se vrea, de ambele părţi, mă gîndesc că nu-şi doresc unii răul, toată viaţa.
    S-a spus cam la finalul sec. XX şi în actualul, anumitor lucruri pe nume mai abitir ca-n trecut, dar nu s-a făcut mare brînză, tot schiopătăm de ne uităm unii la alţii, cum de nu ne învrednicim a ne îndrepta mersul, măcar încet, încer de nu se poate deodată, sigur s-ar putea de-am rupe-o cu trecutul nedrept ce ne ţine pe un loc, deloc bun. Sigur nu toţi sîntem capabili de ruperi de ritm, dar unii sigur pot din 7 miliarte de oameni osîndiţi, poate nu chiar toţi, dar ce contează de nu ne preocupăm de-ntreaga masă. Acei destoinici să fie căutaţi, testaţi şi puşi să înveţe ce nu ştim pentru a ieşi la lumină. Ori ne complacem în nedreptatea atotbiruitoare şi necazurile ce nu se mai stăvilesc, ar fi ceva, ce părere aveţi?

A LUI şi nu numai

    Deci biserica ce a dorit Divinitatea să I-o ridice în numele SĂU, Maria Petre din Parepa-Ruşani, ce încă nu-i finalizată, corect e să-I fie închinată Unicului Dumnezeu al viilor, Singurul ce ne-a transmis acum cca.77 de ani, cereri încă nerespectate cum dorea, decît atunci într-o mare măsură. Dar şi atunci cu o oarecare opoziţie, care s-a extins, uitîndu-se de tot, cererea SA, au fost necazurile datorate neascultării SALE, plătite cu mari pierderi, ce nu ne-au dezmeticit nici acuma aşa cuminţi cum ne ţinem, dar nu se vede.
    Şi prin rotaţie toate parohiile lumii indiferent de confesiune, cu personalul aferent propriu să slujească cîte o zi întreagă LUI în biserica SA ce-I unică în lume, cerută expres de EL, Personal cu martori. Astfel cred că ne vom mai îmbunătăţi încetul cu încetul relaţiile stricate de nedreptatea lumii în creştere şi respectul cuvenit LUI în scădere. Totul să se rînduiască prin înţelegere cum va considera fiecare religie şi Divinitatea îndrumîndu-I şi să I se supună, simţind aceasta nemijlocit. Doamne ajută !

Halal să le fie

    Sîntem nemulţumiţi de puţin chiar de-i bun, preferăm mult şi de calitate îndoielnică şi plătin necugetarea prin alte neajunsuri în timp, pînă ne dezmeticim şi tragem concluzia firească : calitatea va comanda totdeauna cantităţii, impunîndu-se, omeneşte fiind acest lucru de cînd e lumea.
    Omul se va situa totdeauna în fruntea vieţuitoarelor Pămîntului, ajutîndu-se acuma şi de tehnica tot mai avansată, ce-l înstrăinează de umanitatea sa, e ca un virus dorit. Să nu ajungă să ne înstrăineze şi mai şi de EL ar fi dezastruos şi ar trebui grabnice măsuri de dezmeticire în bine şi util nouă prin EL.
    Toţi avem un drum de aflat şi parcurs în viaţă, nu-l putem evita ne va sta în cale pînă-l vom face cum ni-i programarea, de n-o ştim, dar în final ni se dezvăluie şi tragem linia, de am fost deasupra aşteptărilor sincere, sîntem salvaţi şi simţim asta ca o descătuşare timpurie, de nu ca o dezamăgire tîrzie, aşteptarea a expirat şi sîntem nişte rataţi în hăul nedrept.
    Dintre bazaconiile lumii de 2000 de ani, se evidenţiază, diavolul, Satana ca o entitate hulită şi nu numai el ci şi Divinitatea în întregul EI, pentru că-şi dau seama nedrepţii că-I Indivizibilă. Dumnezeu îşi are supuşii SĂI în CER, care-L ascultă cu străşnicie nu ca pe Pămînt între oameni, unde totul e luat în băşcălie şi bune şi rele, dar pe ultimile le şi apreciem încă, nedrepţi fiind. Să se ştie cu bună credinţă şi luciditate Biblia mai ales Vechiu Testament şi se vor edifica nedrepţii de mai pot, de nu, asta e, halal să le fie de nedrepţi ce-L nesocotesc tocmai pe EL, Unicul Responsabil de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU.

Şi pe viu

   Trecerea timpului se observă de ai răbdare, timp suficient şi perseverenţă în domeniu şi vezi că totul e trecător, numai natura îşi are ciclul ei programat şi e şi ea permanentă ca Pămîntul şi Universul în transformare de SUS ştiută, numai Divinitatea e aceeaşi de cînd e lumea în ceea ce ne priveşte cu unele modificări specifice ce noi nu le ştim, evoluiază şi EA în alţi parametri, neînchipuiţi de noi. De ne-am fi menţinut mai aproape de EL, am fi ştiut multe chiar de larg consum, dar aşa numai minciuni şi duceri în eroare de la mic la mare.
    Trecutul numai să nu-i mai repetăm greşelile, aL SĂU, cel în legătură şi cu noi, nu ar fi rău, dar corect, cel de care EL ştie şi noi nu prin multele aproximări toate omeneşti, dar nefolositoare acuma, îndepărtîndu-ne de EL şi tare am avea nevoi măcar din cînd în cînd cîte o dezmeticire în faţa SA, corectă, adevărată fermă, clară, să ne ştim cum sîntem şi ce trebuie să făcem.
   De regulă numai prezentul să ne preocupe în cel mai înalt grad posibil, cu acordul SĂU, respectîndu-L iar cît despre viitor să-l lăsăm LUI în grijă. Ştiu sună cam nu ştiu cum, dar asta zic eu acuma, cînd va fi  să fie vom mai vedea.
    Lumescul şi poate nu numai, ne convinge că trebuie să cunoaştem şi urîtul şi răul şi să-l probăm, astfel stridenţa şi nonsensul (absurdităţile) ni se prezintă nestingherite cam la tot pasul de vrem ori nu, de asemenea şi coşmarul în diferitele lui forme care mai de care mai apocaliptice întruniri, din cînd în cînd ne încearcă şi pe viu.

Neghioabe

    Cînd ne facem de cap pe ascuns, cu mască eventual, imorali sub fals nume, ori sub fals stindard, ori falsă chemare şi de se întîmplă să ne încolţească îndreptăţiţii, n-ai ce face te despoi, dînd totul pe faţă, prezentarea totală e necesară şi imediată. E de preferat să fii moral totdeauna, în orice împrejurare, oricît de grea, să fii responsabil, nu să profiţi de o slăbiciune şi să nedreptăţeşti pe alţii, tot oameni şi ei. Orice naş îşi are naşul numai perseverenţă şi răbdare.
    Reprezentarea trecutului în haine noi, e o mare încercare, trebuie multe cerinţe îndeplinite, ca reuşita să fie deplină, fără cusur. S-au tot făcut încercări cam în toate domeniile de reconstituiri şi de înoiri a epoci de mult apuse, cu mai mare ori mai mică reuşită, dar s-a făcut ceva. Dar în spiritulitate totul e înţepenit într-o rînă mai, mai să ne răsturnăm cu zgaibele (picioarele) în sus. Divinitatea e pe cale să o înlăture nedreptatea religiilor din prim plan interesului public, cu nerozii închipuite ticluite în timp tot mai aprigă îndepărtate de Esenţă, vai de ei.
    Bine ar fi să ne dezmeticim la timp măcar mulţimile de neîncrezători, ce-s purtate alandala dezorientate de aşa mîrşăvie iscusită în rele şi urîte practici, imorale şi neghioabe faţă de EL şi noi creaţia SA.

Facem loc

   Oriunde am fi şi de dorim să ne facem datoria, ceea ce am învăţat pînă la un moment dat trebuie să continuăm îmbogăţind continuu acele învăţături în raport cu elementul zilei ce-şi va pune amprenta nemijlocit, de vrem ori nu. Ar fi mai sinplu şi cam  aşa am făcut unii mai nepricepuţi, copiind învăţăturile vechi, rezultînd stagnarea, înapoierea, zădărnicia vieţii, derută şi cîte şi mai cîte nereguli din nepricepere înrăită.
   De vreme ce nu ne împăcăm cu progresul, nu-l vrem, vom fi osîndiţi la zăbavă, chiar de ne pare rău, nu e de-ajuns, trebuie să ne forţăm a răzbi cum se vrea în absolut toate domeniile vieţii. Chiar şi-n spiritualitatea asta a SA veche de cînd lumea tot aşa, EL fiind acelaşi Răbdător să ne vadă împliniţi, civilizaţi dar recunoscîndu-L ca Unic Creator şi Responsabil de noi vii de pe planeta SA, repectîndu-L cum se cuvine corect.
    Noi cei de azi cu bagajul de cunoştinţe acumulate în timp să-i facem loc şi LUI între noi cum E. S-a reprezentat acum cca.77 de ani, avertizîndu-ne că o încurcăm de nu-L ascultăm şi nu L-am ascultat, ne-am prăpădit foarte mulţi, azi sîntem şi mai mulţi dar tot aşa de bezmetici în privinţa SA, nu îndreptaţi, cum ne doreşte a fi.
    Sînt cam peste tot seminţele discordiei în vigoare, doar, doar să ne păruim iar cu şi mai şi pierderi de nu ne cuminţim, întorcîndu-ne la EL cum ne pricepem fiecare. Nu-i un etalon învăţarea respectului din partea noastră şi de urmat către EL, Divinitatea e Etalonul ce să-L avem în gînd ca să ne cuminţim.

Ghiveci

    Noe pe corabia sa proiectată SUS şi construită jos pe Pămînt, o aventură, o intreprindere în totalitate gîndită SUS  executată şi încheiată jos. Printre oamenii vremii, nedrepţi şi oarecum fără Dumnezeu, cam ca acum, pînă cînd atunci depărtîndu-se de existenţa terestră ce o invadase apele distrugătoare ale vieţii uscatului. Începe o aventură cu familia sa solidară, dar sub oblăduirea Divinităţii, spre un nou început uman şi nu numai pe Pămîntul SĂU.
    Divinitatea nu era mulţumită de ce păţise cu precedentele porniri într-ale populării umane a Terei planeta SA albastră şi mai puse de una, ultima din cîte se pare, amintite în BI (Biblie), ce e scrisă cu aproximări umane, cu care EL nu e de acord azi.
   Sîntem foarte schimbători, după cum ni se năzare, nu L-am respectat cum se cuvinea întotdeauna, să-I menţinem un respect deosebit undeva într-un loc anume ferit de pornirile noastre nedrepte, ca o oază de lumină unde să ne ferim a-l murdări, dar nu s-a putut, nici cu binele nici cu răul, o ţinem pe a noastră nedreaptă cale şi EL s-a îndepărtat de noi, văzînd că nu-I chip cu aşa arătări dezordonate cu porniri nefireşti progamului SĂU aferent nouă.
   De asemenea sîntem concomitent şi monotoni, plictisitori de îndărătnici cînd o luăm pe o cale greşită nu-i chip de îndreptare corectă decît foarte, foarte greu, s-O mai pliat şi EL după unele dintre năzărelile noastre, să vadă ce-o ieşi. Un ghiveci urît, dezordonat, ioc moralitate, şi îndreptare, în general corectitudine nu-i .

Chemarea

   Ni se întîmplă uneori să ne gîndim, să raţionalizăm îndelung pentru a rezolva o problemă deosebită, grea şi să nu prea reuşim, ne lipseşte scînteia, intuiţia ,care nu se-nduplecă să ne ajute, ne mai trebuie multe pînă vom şti mai multe ce ne vor scoate din necazurile vieţii. De nu-i încotro apelăm la EL cu cea mai mare încredere şi se rezolvă pentru început. De nu se zice, să ne vedem de lungul nasului.
    Modearaţiunea, echilibrul ni-i necesar oricînd în viaţă pentru a răzbi în bine şi util. Avîntările necontrolate, pornirile îs dăunătoare nouă şi altora, dar nu totdeauna, astfel uneori se-ntîmplă să ne meargă mai bine de sîntem mai înfipţi, nu ne lăsăm în faţa greutăţilor ivite şi le învingem, mirîndu-ne că nu ni-i felul aşa îndrăzneţi, luîndu-ne inima în dinţi, cum se spune, uneori şi reuşim unde nu speram cu felul nostru potolit, asta e cîteodată.
   Nu sîntem bucuroşi, fericiţi, împliniţi de nu ne implicăm în ceva util şi bine nu numai nouă, ne realizăm oarecum şi ni-i bine. Deci o căutare continuă de a fi util cu bun-simţ, răzbătînd spre a face ce trebuie, cum trebuie, şi în timpul necesar şi altora.
    Uneori ni se pare că nu ne mulţumeşte spiritualitatea ce-i la îndemînă pe lîngă noi, şi la un moment dat ne hotărîm spre alte zări necunoscute să ne închinăm cu încrederea ce nu ne-o explicăm, avînd o pornire înspre un necunoscut tărîm mai necivilizat, în sălbăticie ne găsim chemarea ce o desăvîrşim.

Lucru ne gata

   Onorabil e cînd făcîndu-ne datoria, ne salvăm pe noi şi pe alţii, e o formă de desăvîrşire trăită, întîlnită şi-n viaţă uneori, astfel nici oşteanului în general pe orice cîmp de luptă nu i se cere decît să-şi facă datoria, nu să moară, să-şi execute misiunea încredinţată lui salvînd şi pe alţii de la un anumit neraz.
    Sîntem majoritatea mediocri în toate, ne tîrîm prin viaţă, nu ne evidenţiem în nici un fel, ne mulţumim cu puţinul repartizat nouă, să-l facem răzbătînd printr-o viaţă ştearsă, anonimă nu ne avîntăm nu putem, nu credem în nimic mai acătării, mărginindu-ne la cît mai puţine acţiuni responsabile. Se poate fără ştirea altora să avem şi alte preocupări nesimţite de restul, văzîndu-ne de o împlinire cerută.
    Nu totdeauna ce ne punem în gînd e şi deosebit, se poate întîmpla iniţierea acelui lucru să fie promiţătoare, entuziasmă, dar ulterior să ne desunflăm lamentabil, fiind poate nepotriviţi întru totul şi avem necazuri ce ne ţin pe loc, mai frumos ni se părea lucru ne gata ca acum cînd îl înfăptuim cu mari greutăţi, neştiute practic, doar aproximate.

Deşteptăciune

    Ni se pare că putem mai mult în viaţă asta, dar ne împiedică printre multe altele şi sexualitatea, ce de-o lăsăm să ne conducă, adio îndreptare, adio moralizare, nu mai sîntem în stare cam de nimic bine şi util, ne scufundăm continuu. Pornirile intime ne conduc, comportîndu-ne ca un animal, devenind un om inferior, înjosit la cea de sclav al pornirilor nedemne, imorale fără sorţi de salvare. De se trezeşte singur, sub o influienţă benefică, e salvat, ori pe cale acea bună, dar trebuie voinţă aprigă, dîndu-şi seama de pericolul ce singur şi-l face.
    Ispitele ni se împotrivesc să reuşim, să ne facem că nu le vedem, să ne retragem un timp, să ne vedem de altele bune şi utile. Apărîndu-ne integritatea corporală, cel mai de preţ capital dat încă de la zidirea lumii, să nu-l irosim degeba, pentru că ne va costa, sfeclind-o şi ne fiind realizaţi cum am dori la finalul vieţii fiind dezamăgiţi de toate cele. Ratînd ocazia avută, nu mai sînt speranţe cine ştie ce nici dincolo, de te încălzeşte cu ceva, aiureli poate.
    Trebuie să fim raţionali, intuind căderile şi să ne ferim, să ne stăpînim, ne va fi greu, dar după aceia izbînda te bucură, te înalţă şi-n ochii tăi, ceea  ce contează în primul rînd, tu intim să te ştii înspre bine, cînd vei apela la EL îţi va fi mai uşor să te salvezi şi să ai o viaţă corectă, adevărată, cum ai fost proiectat dintotdeauna.
    Şi să credem că raţiunea, gîndirea rezolvă totul, e o eroare, o greşeală, cînd e exagerată, e şi intolerantă, ca şi nebunia, se pot lua de mînă, amîndouă duc la dezastre. Să nu dăm buna pe reaua necinste, mai bine mai reţinuţi, moderaţi decît imorali din prea multă deşteptăciune inutilă, aiurea.

Corectîndu-te

   Ca şi-n cazul universului extins pe baza materiei în expansiune ce creează spaţiu, materia întunecată. Şi-n cazul nostru, suferinţa ne creează în inimă, în sinele nostru, în suflet spaţii noi necunoscute înainte, ne îmbogăţim cu cunoştinţe nedorite doar, doar ne vom aminti de acele atenţionări, trageri de mînecă, pentru a-L repecta, măcar oarecum, de nu cum ar trebui : îndreptaţi, moralizaţi în societate şi aflîndu-L să-L abordăm cum ne vine fiecăruia, mai bine.
    Ne dorim să cunoaştem îndreptîndu-ne, luminîndu-ne continuu ca ceva înălţător, ce ne-ar putea smulge din nefireasca nedreptate ce-o trăim, eliberîndu-ne de angoase, de cîte şi mai cîte trăiri nedrepte, primenindu-ne înspre bine şi util.
    Inconştientul uneori, sincer devenind aşa dodată, ţi se opune, dezgropîndu-ţi amintiri şi apucături imorale, nedemne de cea ce vrei să fii, te împiedică, şi nu-i de glumit, opoziţia e tenace, rea şi urîtă, inventivă luîndu-te pe nepregătite, fiind în ofsaid cînd nu te aştepţi, arătîndu-ţi cine eşti cu adevărat, un nedrept, care de nu te-ndrepţi rău o vei apuca, ratînd viaţa, ca o dezordine incorectă. Trebuie să te mobilizezi să te schimbi şi din interior, gîndindu-te serios ce-i de făcut, nu te lăsa, e de luptat nu glumă, dar se poate ambiţionîndu-te cum poţi mai eficient, trebuie să te cunoşti corectîndu-te încet, încet.

Salvaţi cu bine

    Nu sîntem pregătiţi dintr-un început să ne îmtîlnim cu lucrurile înconjurătoare cu mediul natural, firesc, ci mai degrabă cu visele, cu închipuirile ce ne atrag nemijlocit un timp, ce-l vrem cît mai lung, înstrîinîndu-ne de aflarea SA şi a noastră în acelaşi timp. Nu ne ştim soarta în lume, nu ne e bine să ne cunoaştem intim, noi înşine aflîndu-L şi pe EL totodată. Şi nu vrem aceasta, ne speriem, fugim de răspundera ce ni-i dată. Şi eşuăm să ne ajutăm cum ar fi normal. Mulţi vînzîndu-ne nedrepte închipuiri ce ne fac să plătim cam nevinovaţi. Doar de am fi vrut să ne cunoaştem singuri, singurei puteam rezolva dilema lumii ce ne priveşte pe fiecare în egală măsută.
   Cunoaşterea ne-ar salva, de am încerca o comunicare intimă, cu tot riscul, de a-L şti cît mai corect şi după aia şi pe noi îndreptîndu-ne, întorcîndu-ne la EL firesc, cu curaj intim. Pentru a ne salva pe noi şi familia noastră apropiată. Avem un termen fiecare, de îndeplinit cu mici variaţiuni, ce le vom afla, încadrîndu-ne orecum fiind salvaţi cu bine, respectîndu-L cum ni-i izbînda, alături de Dininitatea Însuţi, de vrem.

Nu-i chip

      Ne tot trimite Divinitatea cît trăim, semne de luat în seamă, simţim cîte ceva şi ne apucăm să facem ce ni se pare că-i corect, dar nu luăm niciodată legătura  cu Divinitatea singuri cum ne-a creat EL, fără îndrumătorii nedrepţi ce se înghesuie, dau năvaşă să ne înstrăineze, şi reiuşesc şi plătim cu toţii şi ei şi noi la hurtă, că nu-L ştim, şi nerespectîndu-L nu ne mai ocroteşte şi o sfeclim. Nefericirea toată viaţa-i un rateu, imorali ne atrage răul să-l facem şi-i vai de noi, ne ştiind să ne îndrepăm coret, firesc. Trebuie singuri să ne luăm destinul în mînă luptîndu-ne cu sinele ,care-i cea mai grea redută din noi, şi să-L cătăm cum ne pricepem mai întîi moralizaţi definitiv. Altfel nu ne primeşte !
      Într-adevăr şi acuma cca. nu secol în urmă, omenirea era tot nedreaptă, cam ca acuma şi nepăsătoare în privinţa SA, şi-şi făceau socoteli fără EL, şi nu s-a mai putut. Luîndu-şi mîna protectoare de pe ei au plătit, dispărînd miliarde de suflete în neantul nepăsării în faţa SA. Divinitatea LE-a arătat cine E Şeful, dar nici acuma nu au priceput, îs tot la fel de nedrepţi, de nu mai tare, fără căpătîi corect, demn şi clar, cum ne cere şi de cca. 77 de ani, chiar pe aicea, contactîndu-ne nemijlocit Însuşi EL, arătîndu-ne cine-I de vroiam să pricepem, dar nu-i chip.

Respectînd-O

    Fiind oricine fără morală, chiar fără virtuţi de bun-simţ de se poate, sîntem uşor de înlăturat de călcat în picioare, de nu-i pavăza moralizării ce ne apără, dominîndu-i pe nedrepţii lumii oriunde ar fi. Exemplul de urmat a lui Raed Arafat, recent nu a putut fi călcat în picioare de cea mai mare putere din stat, peşedintele s-a recunoscut învins de demnitate, morală şi profesionalism toate la un loc. Ce majoritatea politicienilor nu au mai ninic, fiind goi şi imorali, uşor de înlăturat la o adică., de oriunde, de se vrea,. Dar e ceva la noi, nici noi nu sîntem mai breji şi n-avem ce să cerem că nu ştim cum e, am uitat din copilărie, cei 7 ani de casă şi e vai de noi, nedepţii in corpore.
     Sîntem fericiţi-moralizaţi de merităm şi ni-i dată de SUS fericirea. Viaţa e pentru a-L respecta, construind pentru noi şi familia noastră un sistem de valori morale ce ni-L cere, ne luîndu-şi mîna protectoare de pe noi, ferindu-ne de necazurile lumii şi mai trebuie şi respectul SĂU în înţelegere cît mai bună. Moartea e finalul de care ni-i frică, cînd nu-L respectăm, cum doreşte, suferind şi alte dandanale, de ni-i lehamite de aşa existenţă, neştiind ce trebuie niciodată cît trăim. De-L respectăm trecerea vine preştiută de noi şi dincolo ca şi aici îL vom respecta cum doreşte. Visul şi realitatea în existenţa normală cu bun-simţ, e greu dat se poate de avem voinţă bună. Enigmele sînt numai Una,  EL, Divinitatea cu Lumea SA, ce o aflăm treptat respectînd-O.

Curaj corect civic

   Se poate crede de eşti nedrept, fiind neapărat de EL pentru că nu-L respecţi, că în această lume sîntem vremelnici, trecători, fie şi aşa, dar aici e o aşteptare de existenţă umană, o încărcătură de speranţe, de vise, de închipuiri ce de regulă nu încap în zece vieţi. Aşa sîntem de dornici a ne împlini unii, nu toţi. Aici ni se hotărăşte şi cealaltă existenţă, de e ? Nu se ştie nimic. EL, Divinitatea e interesată numai de cei vii şi pe iei îi păstoreşte doar, noi nu prea ştim, în astă lume. De cei plecaţi, necuraţi, EL ne fereşte, să ne păstrăm curaţi, oprindu-ne total acele informaţii, ce zic că ştiu unii, e minciună gogonată, aiureli, nu ştiu nimic.
    Profesiune de om e cea mai mare realizare a insului, de se încadrează în ea şi atunci e nevoie să se perfecţioneze continuu respectîndu-L cît trăieşte, e maximum de ce-i în stare un programat de SUS.
    Avînd în vedere ce-i la noi în ţară acuma, zic : politicienii să-şi cinstească numele de om, fiind o pildă de morală şi curaj responsabil corect civic, fără demagogie ieftină, de vor azi să fie respectaţi.

Pricepe fiecare

   Unii îşi închipuie că se pot îndrepta la finalul vieţii şi toată existenţa ignoră îndreptarea simţită că i se cere, parcă ar şti careva în, mod obişnuit, cînd îi sună ceasul acela, şi o tot amînă şi timpul trece şi răbdarea SA la fel, şi încep atenţionările şi cîte şi mai cîte şi ratăm pe mîna noastră totul şi credem că-i o zădărnicie viaţa şi unii simt altfel corectîndu-se la vreme, ori mai devreme.
   Deci se impune o mobilizarea pentru îndreptarea cerută de SUS, oricînd te ambiţionezi a o începe, continua şi finaliza, îndreptîndu-te în termen, fiind satisfăcut de izbîndă, eşti salvat într-un fel, eşti pe calea bună, de te-ncumeţi mai e spiritualizarea ta nu-i grabă, dar pregăteşte-te, informează-te corect ce şi cum crezi că-i bine şi cînd te simţi gata, porneşte pe acea cale deosebită.
    Un lurcu gîndit şi vorbit, angajat, trebuie grabnic înfăptuit pentru a nu se goli de conţinut, de regulă pe EL trebuie să-L laşi cel mai puţin să te aştepte cînd îI ai de făcut ceva anume, cerut de EL ori promis de tine. Chiar de simţi ceva deosebit ai curaj în faţa SA, nu te sfii, dar să fii sincer, că-i bine oricum.
    În lume trăind ne educăm şi ne moralizăm, făcînd primii paşi înspre cerinţele SALE generale, dacă societatea-i civilizată, de nu , nu şi schiopătăm cam în toate cele ale vieţii sociale şi-n faţa SA în primul rînd. Acolo unde îndreptaţi de sistemul civilizat, mai trebuie şi o îndreptare spirituală cu respertarea SA cum se pricepe fiecare.

Fofîrlica

   Ni se impune de regulă de ne îndreptăm şi simţim că înfăptuirea e corespunzătoare, cu rezultate pe măsură necunoscute corect de ceilalţi, ne explicînduşi-le respectivii nedrepţi ; justificîndu-se efortul cu brio, deci ne revine sarcina unui învăţăcel mai aparte cu îndrumări corecte, ferme, clare în aflarea îndreptării cerute de SUS, şi încă ne înfăptuită aşa la liber. E grea intreprinderea, dar pe deplin justificată în lume, ce-I sîntem datori şi nu pricepem mai deloc cum vine problema acesta aşa deodată, trebuie oarece timp şi argumente deosebite pe măsura cauzei Divine.
   Prietenia e un mister, tot dinspre Divinitate, ce ne leagă pe unii de alţii în mod inexplicabil, dar timpul mai erodează tainic înţelegeri tacite ce se-ntîmplă să nu mai funcţioneze după un timp oarecare din aflări necunoscute decît în timp. Şi ruptura e evidentă de ambele părţi cunoscută, dar se impune ca cele două părţi (ori cîte or fi fost implicate), să nu-şi atace niciodată foştii apropiaţi, indirect făcîndu-şi lor deserviciul respectiv, prin ricoşeu : de principii foste comune.
   Tot de principii e cazul cînd ne alegem o cale demnă la acel moment şi tragem foloasele respective cuvenite, dar fugim de răspunderea aferentă căi parcurse. Se spune că nu sîntem serioşi, ci imorali, nedrepţi şi cîte şi mai cîte. Aşa sîntem şi-n cazul vieţii date nouă, cu gîndire şi spirit Divin şi nu ne responsabilizăm defel singuri. Ne-a căzut totul de-a gata şi fără datorii, pomană curată, simţim că nu-i aşa dar nu ne îndreptăm nici în ruptul capului. Schimbăm cîte şi mai cîte trasee doar, doar vom scăpa oarecum cu faţa curată, şmecherii ieftine ce ne costă în faţa SA, de mii de ani. Pînă cînd crede-ţi că vă mai merge cu fofîrlica în faţa SA?

Ţinînd legătura

   Viaţa e un şir de evenimente ce ni le potrivim noi înşine de cînd conştienţi sîntem pînă nu mai sîntem, răspunzînd pentru ele şi-n viaţă fiind şi în final, cotaţi în reuşiţi ori nu la examenul final ce ni se face atunci şi de regulă ceilalţi ce rămîn în puţine cazuri mai află, doar în particular, cîte ceva demn de urmat în îndreptarea cerută nouă de SUS şi ne făcută din varii motive pentru fiecare specific, pînă atunci şi plătim, şi-n viaţă şi pe urmă.  Ne lipseşte îndrumarea firească, puţini au parte de ea de SUS şi unii şi reuşesc. E un timp irosit degeaba în aberaţii nedrepte inutile ce ne zăpăcesc în loc să fim corect dăscăliţi în general pînă ne vin toate cele în fire, cu de toate ale educaţiei principii potrivite umanităţii în termenii de azi, pentru a nu mai greşi .
   Se acredita încă din antichitate ideia falsă a lui Origen, că orice am face în final ni se aplică acelaşi tratament la toţi, scăpînd ieftin după cîte fiecare a avut de exprimat în viaţă bine ori rău, nu conta. Aiurea. Ni se cer luări de măsuri de îndreptare prin moralizare corectă şi pricepere a SA cît mai în respectul cuvenit Divinităţii cum pricepe fiecare, ţinînd legătura singur cu EL, fiind aşteptaţi să ne schimbăm cu bun-simţ în toate ale vieţii noastre.

Armonioasă

   Omul e de toate cele şi umbră şi lumină, şi spirit şi materie, şi bine şi rău, şi drept şi nedrept, se poate schimba în scurt timp trecănd de la o alternativă la alta cum îi e postura trăirilor fireşti, poate nici nu-şi dă seama, ci alţii atenţi costată. Moralizarea ne schimbă în bine să ne îndreptăm astfel părăsim partea negativă, încărcîndu-ne mai mult înspre spirit, lumină, raţiune, gîndire pozitivă cu bun-simţ în devenire, ne eliberăm de angoase, tarele răului şi urîtului nu ne mai atrag, le-am depăşit prin muncă, voinţă în timp, sîntem liberi.
   Libertatea ne îmbunătăţeşte viaţa, ne-o dublează potenţialul putem zice, faţă de perioada nedreaptă ce am traversat prin nedreptatea fiinţată avută pînă de curînd, ce nu o regretaţi defel. Actuala existenţă să ne-o conservăm prin bine şi util tuturora, simţindu-ne altfel mai împlinit sufleteşte, cu toate că-i încă de lucru berechet pînă departe înspre desăvîrşirea scontată.
   Dacă cumva dorim o fortificare şi spirituală mai deosebită, se poate să obţinem fără să vrem şi o înstrăinare de lume, se mai practică, depinzînd de mai mulţi factori ai sinelui şi ai celorlanţi împreună, ca apropiaţi înţelegători altfel oarecum înclinaţi spre asta. Aşteptările sînt cu privire la o comunicare şi înspre lume măcar din cînd în cînd, cu ce se poate pricepe înspre îmbunătăţirea ei, apropiind-o cît mai corect de Divinitatea Creatoare, ce ne aşteaptă în definitiv la o conlucrare cît mai armonioasă cînd va fi timpul.

Dovedindu-ne

   Modestia şi morala ne impun cu bun simţ să le venim în ajutor năpăstuiţilor, se şi vede în caz de accidente de circulaţie ce iute se intervine de către unii pentru ajutorarea celor suferinzi atunci. Nu totdeauna sîntem aşa săritori la ajutorarea năpăstuiţilor de orice fel, unii joacă teatru, ducîndu-ne de nas, e firesc să nu-i condamnăm, de avem de unde, să-i mulţumim. De nu, să fim cît mai cu suflet corect de la inimă, la inimă ; se simte falsul imediat în ochi, de se feres, evitaţi-i.
   Nu ştiu cîţi pot, doar cei cu bun simţ sigur, vor evita să ducă o viaţă făţarnică, frivolă, intrigantă de mahala, în dezmăţ, dezordine şi nedreptate ce se prefigurează cam prin societatea necivilizată uneori azi, e de evitat pentru toţi, fiindu-ne necesară îndreptarea de sus pînă jos. Pentru a mai spera la un trai bun în continuarea existenţei noastre fireşti normale, fără derapaje cu necazuri ce-s prin lumea asta demoralizată de atîta nedreptate pe faţă ce se practică pretutindenea de un timp încoace.
   Să-I cerem ajutorul de simţim că nu sîntem în stare să ne îndreptăm şi să răzbim prin greutăţile vieţii, ce ne apar în faţă dovedindu-ne neputincioşi, şi sigur ne va ajuta de-L respectăm corect.

Sîntem, dar nu părem

   Se poate unii aşa de nedrepţi să fie şi rău porniţi oarecum fără nimic bun în ei, încît să nu ştie să se caracterizeze cum îs, ce cred că reprezintă pentru restul ce nu-s ca ei. Să caute în jargonul lor neisprăvit în bine, ci în urît şi rău, inutil şi imoral. Nu pot să-şi găsească onorabile cît de cît temeiuri, toate-s de mizerie însuşiri, porniri animalice, ne strunite niciodată în bine şi util, nici gînd de ceva frumos. Demni urmaşi ai coborîţilor din pom cu zeci de mii de ani în urmă, de or fi fost?  Greşeli, curiozităţi umanoide ce ne fac azi nouă demostraţii neroade, completînd hîda lume cu ce-i mai rău şi de ne închipuit vreodată.
    Unii civilizaţi iar alţii din contra sălbăticiţi de-a binelea şi alţii aiuriţi între cele două extreme nu ştiu ce să apuce, nedreptatea afişată peste tot, nici nu se mai rîde şi miră nimeni de cum a ajuns lumea asta părăsită de EL. Şi nu-i corect şi nici Divinitatea nu mai ştie un capăt prezentului în bine şi onorabil ce ni s-ar potrivi, ieşim din tiparele SALE, programate nouă de la facerea lumii. Oameni sîntem, dar nu părem.
   Se zice pe bună dreptate că ajunge o firimitură de nedreptate hădă să strice creaţii muncite, societăţi închegate demne dar cu lăbărţări nedemne, urîte, rele imorale, potrivnice omului, bunului mers al societăţii. Pe bună dreptate într-o gospodărie de orice fel, în care sălăşluieşte omul, toaleta e oglinda casei şi a întregii gospodării. Deci mizerabilile locuri unde-şi duc traiul de azi pe mîine unii e "fruntea" obştii acelea, oare? Să ne ferim a avea greşeli ce ne pîrăsc cine sîntem cu adevărat, să fim corecţi, morali, îndreptaţi în cît mai cuprinzătoare ale fiinţei noastre existenţe, particulare şi-n societate şi familie.

De nu facem rău nimănui

   Oricine am face trebuie să ne placă ce creem, să ne caracterizeze, drumul spre realizarea fiecăruia e unul singur şi să-l căutăm şi să ne dedicăm lui, pentru realizarea noastră indiferent de efort, să nu ne lăsăm, încăpăţinaţi vom reuşi, cu tenacitate bună şi cu bun-simţ, respectîndu-L.
   Indiferent de părerile celorlanţi, pe picioarele noastre, aşa cum sînt, să ne croim drum în viaţă, se-ntîmplă o viaţă întreagă să fi bîjbîit în neştire fără vreun rezultat mai acătării şi deodată aşa tam-nesam să ne vie inspiraţia ideia influienţa benefică şi căutările iau sfîrşit, ne regăsim oarecum e încă greu, ca orice început, care-i şi cam prea tîrziu, dar asta e. Şi ne dezmeticim cam continuu şi continuăm a afla şi înaintăm căt de cît înspre un ţel necunoscut, nu numai de noi, cu credinţă se poate.
   Să căutăm a rezona, a ne implica cu bine şi util în tot ce crezi că ţi se potriveşte din mediu înconjurător din ce te pricepi a îmbunătăţi cu respectarea naturii îngrijind-o, în dreptul nostru dat fiecăruia cum e cazul, fiecăruia cînd îi vine rîndul. Să nu dăm buluc peste ea ci cu bun-simţ oriunde sîntem să ne facem datoria ce o simţim, chiar şi sincer de nu facem rău nimănui. Deci cu respect în toate cele, totul e bine.