joi, 30 mai 2013

3332..Arsenie Boca ultimul sfînt al României, „găsit” de Domnul să-L slujească

  Arsenie Boca, ultimul sfînt al României, cu adevărat „găsit” de Domnul să-L slujească. Chiar de i-o fost tare greu, fiind mereu în necazuri pricinuite de oamenii unor regimuri neomenoase. Dintru început i se arată Domnul Dumnezeu, Tatăl Ceresc, cînd încă nu pornise spre ceea ce va deveni în ani. Sub forma unui moș, ce i se prezintă și-i cere ajutorul în povățuirea oamenilor, spre credință.
  Și așa va face, înconjurat mereu de minuni și fapte ce-l fac remarcat, chiar de atmosfera socială îi era potrivnică total. Era un luptător și drept pilduitor între oameni, zicîndu-le pe de-a dreptul toate cele necesare momentului. Chiar și necredincioșii aflîndu-l deosebit și plin de har, ceea ce ei nu pricepeau. Dar transmiteau celorlalți fără să vrea, ducîndu-i vestea cea bună, tare necesară.
  Între oameni mereu e nevoie de aflarea lui Dumnezeu și Arsenie Boca o transmis. Că-i mai de folos azi, după cum se află treaba în lume, deci e mai util Vechiul Testament. De știut, decît Noul testament!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu