Să nu ne înfumurăm mereu, crezînd prea tare în noi înșine și să ne așteptăm. De la viață să ne tot premieze, o fi ceva de capul nostru, dar să ne așteptăm rîndul cuminți. Nerăbdarea-i dăunătoare și mai ales de și tropăim nerăbdători, deranjăm prea sus. Și nici jos nu sîntem chiar bine văzuți, e de calculat, cu răbdare totul ce ni se cuvine și ce nu.
Și mai ales cumpătarea, de ne lipsește, e bai mare, e de muncă. Ori înduplecați de timpul necruțător, ce ne trece pe sub nas viața, fluturîndu-i felul. De care nu am ținut poate cont, plătind mereu, că nimica nu-i cum am vrea ci cum e să fie dat. Și-i de înțeles neînțelesul trai, așa cum e și de învățat mereu ce trebuie cu răbdarea. Firească și repeziților de tot felul, neîmpăcaților cu ei însăși și mai ales cu alții.
Ne dărîmăm singuri scaunul pe care stăm o vreme, nemulțumiți, încrezuți. E bine de mai așteptat, că și EL ne rabdă multe și se face că nu le vede, iertîndu-ne. Să nu credem că le și uită, nu și e bine să știm asta mereu în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu