2821.Și-n existență nu ne mai recunoaștem oameni

  Sîntem cum sîntem, ne știm cam cum ar trebui să fim și nu putem. Nici între oameni, nici în fața SA și din pornire nici cu familia prea bine. Ne complăcem unor porniri needucate corespunzător din copilărie. Cu părinți iresponsabili în fața SA și a bunului-simț și nici de dreptatea firească vieții pe Pămînt. Și ulterior ne sălbăticim și-n existență nu ne mai recunoaștem ca oameni competenți de nume.
  Numele de om implică responsabilitate adevărată, nu terfelită cum e azi și nu ne pasă. Să ne uităm și-n urmă să lăsăm curat pe unde umblăm, nu numai în față să ne fie bine. Egoiști și neputincioși din fire nedreaptă, ne înfrînată, slobodă la rele și urîte cîte încape. De nu mai suportă Pămîntul așa nevoi umane în dezordine neroadă.
  Nu-i totul spus și nici nu ne învrednicim a afla, ne mulțumim cu așa soartă rea. Că-i pace pe ici colea, să nu ne împace, ci să ne dumirim a fi cum ni se cade. Că de abia se abțin nevoile cîte le merităm să ne încalece. Îndreptarea e chemarea continuă și apostrofarea.