2823.Știm bucuria de viața adevărată, o vreme

  Obștescul sfîrșit, ce denumire, parcă sîntem obligați cumva să ne tot sfîrșim. Da într-adevăr de nu-L știm bine și nici comportament normal bun între oameni nu avem. EL ne cam părăsește cît trăim astfel, nedrepți și necazurile ne tot amenință viața. Suferințele, deznădejdiile și chiar moartea, ca un laitmotiv al înfricoșării. Omenirii fără EL și în nedreptate continuu, de vreme multă înnegurată.
  Că lumina nu se arată în așa neputință de a fi oameni cum trebuie, ci nedrepți. Egoiști și rău, cu urîte fapte și vorbe, ne respectînd nici natura ce ne tolerează multe. Nu mereu sîntem așa, că-n timp reușim și omenește să ne comportăm uneori. Mai mult timp alte ori mai mai puțin, bucurîndu-ne de o viață respectată cum e nevoie. Respectîndu-ne între noi și EL ne mai iartă multe, trecîndu-ni-le cu vederea.
 Și atunci ne putem de știm bucura de viața adevărată o vreme arătîndu-ne posibilitatea. Firească de a fi corecți și demni oameni între oameni cumsecade, dar nu durează. Că ne înfrățim cu relele și urîtele nevoi ce ne dărîmă ca oameni, și EL supărat ne părăsește, avînd necazuri.