2776.A ne reține și controla veridicitatea vieții

  Transfigurăm nimicurile vieții normale în monumentale așteptări, ce nu răsar. E dintotdeauna așa închipuirea ne doboară de tot credem în ea. E de competența noastră însăși și putem a ne reține și controla veridicitatea. Vieții ce-o avem cum o avem, nu înstrăinată pe cîte nedreptăți ce-L îndepărtează de noi și pe noi de EL. Că plățile nu-s departe și-s strașnic neplăcute și am vrea la mama.
  Dar mici nu mai sîntem, că minte tot nu avem, asta e. Se impune strunirea, acuma-i foarte grea și întortocheată, ditamai omul fără minte, crescut sălbatic. Ne educat cu responsabilitatea bună, demnă de oameni cumsecade. Ci de netrebnici fără minte, cu fudulă prosie în toate cele, fără omenia. De care nu putem exista ca lumea, ci buni de alte împădurite meleaguri uitate în înnegurata vreme.
  Că-i calea al naibii de anevoioasă și oricînd ușor de renunțat, ne tot vine. Și EL ne tot paște din apropiere să nu-I greșim iar așteptările, că nu-i chip de astă dată. Ne-o scos să ne curățim și așa să viețuim, că ne mai și ajută, e firesc, dar și noi. Să ne facem datoria cît mai corespunzător, oameni să fim dezmeticiți întruna.