2778.Declicul e totul, cum ne desprindem în bine

  Nu-i adevărat că de sîntem în cale rea, nu-i scăpare, ba da, dar să și voim schimbarea. Declicul e totul, cum ne desprindem rămînerea în urma vremii bune, codașul. Că-s destui și alții ca noi de neputincioși, se poate, dar să ne vedem lungul nasului. Căutînd ceea ce ni se cade, bine și util, chiar și frumos, fără nedreptăți. Ci omenește posibil, nepătați de rugina spurcăciunii lumești.
  Ce-n lume e pretutindeni, că doar noi înșine avem alt drum al cunoașterii corecte. Depărtîndu-ne de neobrăzarea lumii și conlucrînd cu binele și cu bun-simț aflîndu-L. Lucru ce ne va îndrepta cu încetul, ne forțînd viața, că nu putem e prea fragilă calea. Îndepărtată de lume și greu accesibilă conviețuirii între ceilalți, altfel e și greu.
  Deci o cale cam de mijlocul bun a existenței, nu ne rupem pe de-a-ntregul. De ale omenirii veac, ci o privim mai din depărtare, oarecum ne și schimbăm. Cum putem că-i ceva în aflare demnă, în așa societate nedemnă, crunt nedreaptă.