2810.Cu adevărat de multe, prea multe generații fără

  Incomunicabilă-i fericirea chiar și mult limitată de neputințe omenești totuși. Dar e posibilă de intrăm pe aceiași lungime de undă, știindu-L corect și fiind cît mai omenoși din fire ca să avem asemuire. Nu înstrăinați de nedreptăți ce ne trag în jos, ca netoți și firi slabe în fața SA. Întorcîndu-I spaima de a comunica, cu EL Cel Adevărat și nu cîți morți răzgîiați, necurați. Între noi și EL, neînsemnați.
  Ci doar de nedrepții și neisprăviții emancipați, cu pompe festive întunecați în fața Luminii SALE. Dar nu-și revin, îs neputincioși și puturoși, învățați pe de rost cu prostia între noi și a LUI știință. Doar teama de moarte și necazuri le mai amintește că-s terminați fără de EL. Și omenia din noi să triumfe în bine, nu nedreptatea ce I se face în ciudă nu numai LUI ci și nouă, oricui.
  Ni se par doar neprihănite, nevinovate, false închipuiri duse în derizoriu trist fără EL. Și noi nelămuriți Cine E Dumnezeu? Cu Adevărat, de ce sîntem mințiți cu adevărat de multe, prea multe generații fără să-L mai știm?