Viaţa ne-o construim cărămidă cu cărămidă (faptele, vorbele şi gîndurile bune şi respectul datorat LUI), cu mortar spiritual şi de gîndire proprie, trăind-o, căţărîndu-ne, luptînd zi de zi să fim oarecum cineva, măcar cît se poate de puţin, dar ne ocupăm cum putem mai bine, frumos şi util nouă şi altora cum sîntem de darnici ori nu. Durata vieţii, compoziţia ei în bine ori şi rău, singuri răspundem pe loc în faţa Divinităţii, chiar atunci croiala poate fi refăcută, regîndită în comuniune de SUS, nimic absolut nimic nu-i aiurea-n tranvai în ce ni se întîmplă.
Sîntem progamaţi şi tot de Acolo ne cerem anumite învoiri de vrem, pentru că de putut totul se poate de vrei cu hotărîre, încăpăţinare, dar să ştii ce vrei nu aiureli, gîndeştete informează-te! I-a legătura cu tine, întîi de toate, cunoştete bine, bine de tot, studiazăte, punete la încercare, vezi de te poţi îndrepta, moraliza pentru început, de nu, nu şi se încheie cu un prim eşec, încercarea o reiei, nu dispera, dar bazeazăte mai mult pe tine însuţi, celalţi te pot încurca, fiecare are obligaţii şi drepturi serioase numai de SUS, cele terestre îs uşoare şi cam degeaba de nu eşti măcar corect.
Adineauri la TV, mare reclamă unei sinucideri, o tînără nemulţumită sentimental şi profesional, un caz de eşec, rateu uman, îs cazuri limită, aprige, scuturături, atenţionări dreastice aplicate celor apropiaţi şi cei ce văd şi simt suferinţa dată, expusă ca învăţătură de minte, să se trezească firea lumeaţă şi la o realitate ignorată, a Divinităţii şi să n-o trateze cu indiferenţă, că-i va fi viaţa în schimbare, nimic nu-i întămplător nouă de SUS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu