duminică, 13 ianuarie 2013

2737.Că-I Alfa și Omega doar EL, nu altul închipuit

  Se zice o minciună mare pe seama necuratului isus, că-i alfa și omega. Prostii chiar demonstrate acum 77 de ani cînd o venit Dumnezei Însuși pe la noi. Că-I Alfa și Omega, doar EL și n-o fost și nici acuma urmat și părăsiți plătim. Că nimeni din CER nu are curaj în fața SA să miște, EL E Totul, ce demonstrație mai vreți? Nedrepților îndreptați-vă că plătiți în părăsire, nu sînteți conștienți!?
  EL E Începutul și Sfîrșitul, o demonstrat atunci, nici nu ia în considerare prostiile umane. Nici EL și nici Stafful SĂU, nu au luat în calcul decît faptul că nu-L ascultăm, neîndreptîndu-ne, pe moment. Cum dorea EL și AI LUI, atunci, deci în scurt timp și ne-o sancționați cu cel mai groaznic război mondial. Și-o luat mîinile de pe noi, n-o stat mult la discuții, atîta doar lui Petrache Lupu aducîndu-i la cunoștință.
  Și am avut lumea întreagă de suferit ce n-o văzut Pămîntul și de atunci suflă și-n iaurt. Dar minte adevărată, precaută cum trebuie în fața SA, nu-i chip, tot pe alăturea. Cum credem de cuviința necuviința trebuincioasă LUI și nouă, deci lumescul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu