3639..Că-mpreună avem un țel, neuitat vreodată SUS, uitat atît de repede jos

  Zicem că orice putem afla, că orice putem ști dar la o adică despre suferință. Ne dăm seama că n-o mai știm, c-o uitasem, că-i mereu nouă, ne mai pomenită în surprize negative. Neplăcută, devastatoare în amploare, te dezmeticește de ai un dram de minte. În fața SA, face cu noi ce vrea, de la o vreme ca o ultimă instanță, CER-ul aplică ultima soluție. Cu care ne dă gata, ne predăm, aflăm necazul deznădejdii asupritoare, dominante.
  Ne atrage atenția în modul cel mai categoric că-L uităm și părăsiți plătim peșin. Nu ne iartă în ruptul capului, ne are la mînă mereu de vrea, ne rabdă cît nu putem ști noi. De pe Pămînt și-ntr-un tîrziu ne amintește, ne bate obrazul, nedrepți cum sîntem. Că am uitat de EL și noi, că-mpreună avem un țel, neuitat vreodată SUS, uitat atît de repede jos.
  De a ne afla doar noi calea hotărîtă SUS de îndreptare firească între oameni. Și respectarea și credința datorată LUI, doar LUI, confirmată SUS cum ne trebuie jos. Înspre un viitor de făuriri mărețe, ne mai pomenite, în desfășurări de conlucrare cu EL.