3639..Că-mpreună avem un țel, neuitat vreodată SUS, uitat atît de repede jos

  Zicem că orice putem afla, că orice putem ști dar la o adică despre suferință. Ne dăm seama că n-o mai știm, c-o uitasem, că-i mereu nouă, ne mai pomenită în surprize negative. Neplăcută, devastatoare în amploare, te dezmeticește de ai un dram de minte. În fața SA, face cu noi ce vrea, de la o vreme ca o ultimă instanță, CER-ul aplică ultima soluție. Cu care ne dă gata, ne predăm, aflăm necazul deznădejdii asupritoare, dominante.
  Ne atrage atenția în modul cel mai categoric că-L uităm și părăsiți plătim peșin. Nu ne iartă în ruptul capului, ne are la mînă mereu de vrea, ne rabdă cît nu putem ști noi. De pe Pămînt și-ntr-un tîrziu ne amintește, ne bate obrazul, nedrepți cum sîntem. Că am uitat de EL și noi, că-mpreună avem un țel, neuitat vreodată SUS, uitat atît de repede jos.
  De a ne afla doar noi calea hotărîtă SUS de îndreptare firească între oameni. Și respectarea și credința datorată LUI, doar LUI, confirmată SUS cum ne trebuie jos. Înspre un viitor de făuriri mărețe, ne mai pomenite, în desfășurări de conlucrare cu EL.

3428.Binele în toate cele și numai binele

  Și lenea ca și nepriceperea ne trîntesc la o adică, apucînd pe acolo pe unde nu ne fierbe oala. Deci limitați-vă la ce știți corect și bine, nu pe căi neroade, neumblate de cei cumsecade. Că părăsiți plătiți nedrepților voi și ai voștri mereu pînă vă vin mințile la cap. Căi cu EL alăturea în bine, util și chiar frumosul din noi dat și la restul ce ne așteptă.
  Să ne desăvîrșim aievea, pe față în conformitate cu menirea dată dintotdeauna omului.
  Nesăbuința ne dezorientează, ne simțim singuri, înfricoșați în așa necorespunzătoare nouă apucături. Inumane, imorale, rele și urîte, nepotrivite nouă vreodată. Ci doar dreptatea cu adevărat, adevărurile ce ne cuprind, binele în toate cele și numai binele.

3349...Cum se va putea în noua formulă de viață

  La o adica ni se cere să ne transformăm în altcineva, mai acătării, e de muncă în aflare. S-o încercat ceva, ceva dar nu-i deajuns, mai e în desagă poate destulă cunoaștere. Ne umblată, necunoscută abilitate de om mai altfel, cine știe? Vom trăi și vom vedea, că multe poate omul și nici nu știe, cît și cum. Nu-i nevoie decît de bună înțelegere a ceea ce trebuie făcut, cînd și cum.
  Vom afla și ne vom conforma, asta e, în timp poate ne vom da și la cale aflîndu-ne locul cum trebuie. În orice caz nu se pune problema să fim schilodiți, ci normali, cred încă. Că minte avem și ne dăm seama de multe și mărunte, ceea ce alții încă nu. Nu stingher strigoi, cred, ci om în toată firea, cum se va putea în noua formulă de viață.
  Sîntem din vreme observați și încredințați cu cîte le aflăm, nu așa din întîmplare.

1795.Să și facem cum ne cere, că nu-i degeaba

   Ni-i teamă și-i și molipsitoare la o adică, cînd ne-o dă de învățătură de minte. Dar de puține ori ne și prindem de acea încercare a Sa către noi. Și încercăm marea cu degetul și ne merge de căutăm să-L ascultăm nu numai cu urechile. Ci să și facem cum ne cere, că nu-i degeaba și vom avea de cîștigat. Marea cu sarea, de vom ști să fim cum trebuie și la timpul SĂU. Că nu ne mai lasă de izbeliște.
   Odată încăput pe mîna SA, calea ți-i alta și vrei nu vrei trebuie musai. Cale de-ntors nu-i și să-ți vezi doar de drum, cum o fi cum n-o fi, asta e. La îndemînă ți-i îndreptarea și să-L afli cum poți pricepe. Că nu-i mereu ușor și la îndemînă, numeroase-s neînțelegeri ce cu greu le pricepi. Și-o mai iei și-n barbă, dar știi că altă cale nu-i, măcar încă un timp.
   Pînă cînd mai poți fi cum trebuie în fața SA, schimbat, alta va fi viața. Și-n schimbare te ve-i limpezi, ca și privirea ți se va curăța de mizeria. Nedreptății ce ne cuprinde vrem nu vrem în actuala existență, azi în lume. Deci ochii ne dau de gol, că sîntem contaminați de fărădelegea lumii noastre. Și de nu putem dezmeticirea, ne pasc nevoile și moartea fără rost.
   Că puterea de îndreptare nu-i și viața ni-i chin și vai, fără șanse, că nu sîntem capabili defel. Și modificarea felului de a fi n-o concepem firească, opunîndu-ne, o sfeclim, cînd ni-i mai mare dragul.