"Suferinţa, unii oameni sînt pregătiţi s-o accepte. Dar îi doare că n-o pot înţelege"(Nicolae Sreinhardt). Ce-i de înţeles în suferinţă e o pedeapsă o atenţionare veche de veacuri, dar tot nouă mereu şi neîndurătoare, ce nu vrem să înţelegem ca-I din partea Divinităţii Creatoare ce caută a ne îndrepta moral şi pe urmă de mai putem şi spiritual prin religiile pămîntului, ce-L respectă. Deci moralitatea desăvîrşită, care azi şi cam de mult timp lasă de dorit, fiind nedrepţi în toate cele cu rele şi urîte comportamente de sus pînă jos.
Divinitatea doreşte să ne conducă oameni în toate sferele sociale, moralizaţi cu demnitate deosebită exemple de ne ştirbit, ce mai în colo şi-n coace etaloane de urmat, ştiu e greu dar altfel vedem ce am ajuns şi ne plîngem că suferim la toate nivele sociale, care mai de care are de tras barca pe uscat, din cauză că nu ne vedem de treabă cu bun-simţ şi preocupări corecte utile, bune şi frumoase apreciate, nu ca pînă acum în bătaie de joc.
Şi neseriozitate deşănţată de sus pînă jos şi-n toate părţile te-ntorci tot nedreptate, urîţenii şi rele comportamente începînd din familie şi societate, pretutindeni, dezmăţ, egoism, ură, ameninţare, vai de noi ce am ajuns ca nişte handicapaţi cu toate complete, totuşi, gîndirea-i strîmbă şi ne educată corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu