Sînt unii foarte aplecaţi, cuprinşi de un spirit corect, cred ei, prea devotaţi în îndreptare, exagerînd, n-au de cît cu cine le permite, poate mai fără puteri de îndreptare ori cine mai ştie cum de-s aşa la voia altora. În credinţa sa omul nu are drepturi decît asupra lui însăşi şi a celor ce-s în creşterea sa (părinţi - copii), educarea cu pricepere nu aşa că-mi veni mie pe chelie, de ai, deci cu foarte mare atenţie şi toleranţă, fără exagerări şi obligaţii ne la locul lor.
Fiecare-i liber să aleagă ori în ce domeniu al vieţii, dar mai ales al credinţei, care-i cea mai sensibilă parte a existenţei umane, nu-şi impune nimeni încălţat intolerant, propria voinţă peste a altuia ce nu simte aşa în sinea sa, ci-i liber să aleagă cînd şi cum vrea fiecare, timp în acest scop e destul cît ne dă încă de SUS. Nu-I greşiţi oameni nedrepţi în a vă impune acolo unde nu vă fierbe oala, mai ales în credinţă, unde-I domeniul SĂU în exclusivitate.
Şi EL are grijă prin oameni toleranţi îngăduitori aleşi cu simţ de răspundere dezvoltat în încercaţi, nu orice nechemat se trezeşte vorbind singur obligînd şi poate greşit, silind prin nedreptăţi (ameninţări) în faţa Divinităţii. Nu-i de glumit cu spiritualitatea omului încă nehotărît, e prea mare răspunderea ce vi-o arogaţi, fiţi cu băgare de seamă în spiritualitatea ce-I numai de la EL şi-n respectul SĂU corect.
Prin discuţii atente, îngăduitoare de ambele părţi, în respect reciproc altfel nu-i demn, orice aprindere a discuţiei ce trece de toleranţă e nedreaptă şi dăunătoare. Fiecare-şi cunoaşte lungul nasului mai ales de ce-i în stare, trebuie multă voinţă de înfrînare pentru o moralizare corectă între apropiaţi şi ulterior de simţi nevoia şi numai atunci, poţi încerca de poţi susţine o credinţă, ce-s în lume lăsate de Divinitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu