Pronia

   Se poate zice că-n lume e obiceiul de a se considera credinţa ca ceva de neînţeles, de ne pătruns, aşa cum îţi vine cîteodată uneori să-ncerci, cine ştie poate te prinde, la plesneală, însă oarecum mai în serios pusă problema, dar totuşi ca o probă, nu prea eşti silit de nimeni cu scaun la cap, toleranţa e la ea casă uneori între oamenii morali cum ar trebui să fie totdeauna, doar în copilărie se poate admite şi-i ocazia bună de a te familiariza cu credinţa de orice fel şi de ai atracţie sinceră chiar de atunci, aşa crud încă, poţi prinde aripi înspre  ea de vrei şi eşti înţeles, sprijinit cît de cît, tolerat încă, se poate spune.
   După o vîrstă, mai înaintată şi porţile Cerului parcă-s mai deschise, mai primitoare, ispititoare, eşti înţeles şi de ceilalţi oameni, ţi se permite oricine ai fi, e obiceiul în lume, dar nu-i obligatoriu, atunci şi de SUS eşti oarecum chemat a te învăţa cu morala ce poate nu ai practicat-o, nerespectînd-o în viaţă, aşa a fost să fie, tumultul tinereţii, consolidarea vieţii, trăirilor cu cerinţele lor fireşti lumeşti încă nepricepute pe de-a-ntregul. Deci mai tîrziu dorinţa voinţa de a fi în rînd cu lumea ta, să te pregăteşti de trecere, frica poate de moarte te sileşte să-ndulceşti pedeapsa ce ţi-o închipui.
    Parcă Divinitatea ne doreşte mai copţi la minte, toleranţi de se poate, de nu învăţăm de toate pentru îndreptare, ne sileşte, avem alte perspective încă ne ştiute-n lume.
   "Pronia dinadins face totul ca să nu credem ; îi place - zice-s-ar - să acumuleze piedici să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credină poartă acelaşi nume, toate : pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Să-l convertească pe om nu prin constrîngerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede dîndu-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
   Ni se cere - invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură - ceva mai tainic şi mai ciudat : să contestăm evidenţa şi acordăm încredere unui ne-fapt"(N.Steinhardt).
   Fiind tineri şi-n putere, cu multe perspective legate de viaţă, realizări poate unele lumeşti, deci cooptat în diverse alte preocupări mai puţin spirituale, cred şi din cauză că în timp Divinitatea şi-a dat seama că tineri fiind şi chiar maturi nu ni-i capul spre EL, refuzîndu-ne încercările mai firave ne întemeiate puternic şi ne lasă pe mai tîrziu de merităm şi ne cheamă-n calea SA, pentru că-I mai uşor a ne îndruma, neavînd alte perspective certe ci tot cumva spre o altă lume nepămînteană şi mai puţin dorită pentru că nu-L respectăm.