Ierarhia binelui gîndit vorbit şi făptuit e în funcţie şi de conştiinţă, cine-l face dezinteresat naiv din obişnuinţa fiinţe sale fireşti neînstrîmbată încă e cel mai bine notat undeva SUS şi-i premiat, cei ce-l înfăptuiesc sub influienţa moralei bunului-simţ constrînşi de conştiinţă învăţătură îs şi ei luaţi în calcul la bine dar mai la coadă, decît de loc, în neştire, cu a răului şi urîtului, e mai bine şi-i de dorit pentru că-I interesată Dininitatea să ne-ndreptăm.
Suferim atenţionări, trageri de mînecă chiar şi pedepse mai grele în funcţie de o apreciere de SUS ce n-o înţelegem dar nici nu ne batem capul, fiece o fi, îi dăm înainte cu dezinteres de mult timp şi ni-i greu şi-n viaţă şi nici nu obţinem cunoaşterea decît cu caznă mare. E de neînţeles cerinţa SA nouă şi plătim, doreşte acum să ne cuminţim domolim în gîndire vorbe şi fapte şi să-nvăţăm morala pentru noi şi să o aplicăm în relaţiile familiale şi-n societate potolindu-ne pentru început. Urmează îndreptarea spirituală prin religiile ce le avem între noi, dar numai după ce ne obişnuim a fi morali în bine peste tot în viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu