miercuri, 16 noiembrie 2011

Cunoscînd

   Francis Bacon, lord Verulam : "Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, ci de plumb. Cu prea mare uşurinţă se avîntă în cele mai înalte abstracţiuni, pierzind orice contact cu omenscul şi ralitatea". Avem nevoie totuşi şi de aripi pentru a ne înălţa în spiritualitate SA ce încă n-o simţim cum ne trebuie, nefiind conştienţi de ea.
    Apropiindu-ne de Divinitate cum ar fi normal firesc omului creaţia SA cu spirit şi gîndire Divină. Cu un folos mai amplu umanităţii, fără a lua în calcul pentru că nu ştiu folosul Divin, nu cum e în prezent ici şi colo împrăştiat în lume care ţin încă trează o conştiinţă spirituală, cam empirică cred.
   Şi de plumb avem nevoie pentru a nu-I mai greşi prin avîntate nedreptăţi ce I le facem prin noi nouă şi implicit LUI Singurul Responsabil de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU, nerespectîndu-L, nefiin îndreptaţi moral în familiile noastre, în societatea în ansamblul nedrept nefirsc, şi prin religiile lumii ce-L respectă, să căutăm a ne apropia îndreptîndu-ne spre EL, cunoscînd cît ni-i dat a cunoaşte şi merităm acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu