Să ne îmbogăţim de fapte bune, frumoase, utile nouă şi altora, cît mai multe posibil, cînd ni se iveşte ocazia şi putem, sîntem îndreptăţiţi să nu le evităm, chiar de se poate să le cătăm, pentru a-L mulţumi şi pe EL că-I îngrijorat de nedreptatea hîdă a lumii şi să ne obişnuim a fi corecţi moralizaţi, ştiu, e greu, e peste mînă uneori de nu sîntem obişnuiţi decît cu relele şi urîtele ce-s mai la tot pasul uşor de înfăptuit, mai în firescul nostru imoral, needucat corect cu bun-simţ.
Nedreptăţile : "dezodinile, brutalităţile, certurile, enervările, dispreţuirea, jignirea ; că făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă pentru că singură ea dă linişte şi împăcare cu sine ; că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sînt acel unic al nostru avut de care putem oricînd dispune (nu poate fi luat la nici o petrcheziţie) ; că oricînd putem ajunge, de unul singur, să se pomenească fără somn la ora două noaptea (oră teribilă a lucidităţii), nimic nu e mai amarnic şi mai aproape de disperare - folosind un vocabular strict egoist - decît amintirea faptelor rele, urîte, meschine.
Că aşadar se cuvine a face binele cît mai e timp, înainte de a se ajunge la starea în care nu mai rămîne decît a fi : după moarte, în închisoare, pe patul de spital, în deznădăjduită - ori iremediabilă - singurătate, la însingurată bătrîneţe sau în registre minore.
Că adunînd amintiri frumoase ( dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare, căci şi acela e chin), ne construim la drept vorbind noi înşine paradisul, care nu-i decît o sumă de fapte bune, de acţiuni nobile ori eroice, de purtări mărinimoase a căror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă, un prilej de îndreptăţită şi calmă binefăcătoare mulţumire pentru a fi feriţi de schisme şi josnicii ; dar ştim întotdeauna ce se cade să facem, modest ; ştim!" (Nicolae Steinhardt).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu