vineri, 11 noiembrie 2011

Incipient

   Întradevăr viaţa e o aventură, pentru că în loc să-L ascultăm să-L respectăm încă de la facere pînă azi, ne-am aventurat cu ochii închişi în ea, deschidera ochilor de către Divinitate nu am acceptat-o nu ne convenea, mai bine bîjbîim prin natura lumii făcută de EL şi deci necunoscută nici azi nouă, ca şi-ntr-o gospodărie străină cînd cotrobăieşi în neştire, ca să te descurci, pentru că eviţi îndrumarea proprietarului gospodarului, te faci ca un fur nedemn, şi vrei şi să nu te altoiască la o adică, chiar de-I greşeşti mereu neîndreptat imoral cu rele şi urîte îndletniciri.
   "De ce suferim şi de ce e nedreptate ? Printre altele şi pentru că viaţa e o aventură, este Aventura"(N.Steinhardt). EL tot ne trage de mînecă doar doar ne vom lecui de aL tot călca pe bătătură de cînd ne ştim şi în cunoştiinţă de cauză acum îndreptaţi măcar incipient şi să-nceteze aventura calvarul omenirii acesteia, creaţia de pe Pămîntul SĂU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu