Cînd greșim, cînd avem un eșec, o înfrîngere, o nereușită întîi singuri ne dăm seama. Ni se strînge inima cît un purice, aproape că înfîngerea nu mai trebuie să-și continue. Tot cortegiul ei de nevoi, neplăceri, nenorociri ce le vom suferi nemijlocit. Că-i destulă caznă că ne recunoaștem vina, neputința. Și nu-i în toate cazurile așa.
De cînd lumea oamenilor, vor să scape de efectele nedorite, singuri consimțite. Se învoiesc că au greșit, dar nu vor să plătească ci de s-ar putea alții și alții tot mereu. Și de asta se întîmplă atîtea rele și urîte în lume, că nu plătesc vinovații ci de regulă nevinovații. Aparent, că în realitate nimic nu-i ocazional și întîmplător, ci bine chibzuit SUS.
Plătesc și adevărații vinovați, dar nouă poate ni se pare că nu-i destul și nu-i așa. Că nu hotărîm noi la o adică ci numai cum se vrea Acolo SUS. Și nu ținem cont de Baza vieții, că nu-i în lume și plătim noi înșine în mod diferit de cît considerăm uneori.
Greșindu-I și tot așa din greșeli avem o viață ce ne nemulțumește mereu. Și gînduri de îndreptare ioc și ne mai mirăm că ni se irosește în neînțelegere viața. Și ni se sugerează nu ne fie frică de moarte, dar cu-i nu-i e frică, cred doar unui nebun nedrept. Și lucru adevărat celui ce-L știe și-L urmează îndreptat că-i apărat de EL nu părăsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu