1866.Omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia

   Se poate spune în general că-n fața LUI, noi oamenii tot plătim, cît sîntem. Pe Pămîntul SĂU, că nu ne învrednicim chiar cum dorește EL și noi cînd îL știm. Și vrem, dar neputința bat-o vina, omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia. Firească, de altfel dar în nedreptatea de cînd lumea și azi și mai accentuată. Ori aprecierea e mai corectă a LUI, că încă ne suportă ne plătind chiar drastic încă.
   Dar îi greșim înfruntîndu-L, că nu ni-i frică de moarte și cînd ești de al SĂU. Și tot nu ți-i indiferentă trecerea că-i o cotitură și atunci o știi dinainte și te pregătești. Dar în general EL pe nedrepți îi pregătește cu înficoșătoare părăsiri și desnădejdi. Și moartea e cireașa de pe tortul negru al nemulțimirii unei vieți rateu.
   Ca și-n cazul unor realizări domestice mai deosebite opere desăvîrșite ce te mobilizează exemplar. Chiar de ești un oarecare, dar prin muncă îți depășești condiția, tot așa și-n fața SA. Cauți să te depășești, dar e o problemă, nu-I cunoscut în lume ci doar vagi idei. Și dosit și evitat Subiectul Divin, cu adevărat, că minciuna-i înflorită pretutindeni, hîda.
   Se poate condiția ta de neputincios ordinar să-ți dea mai mult uneori de furcă, ca însăși calea de urmat. Cum o dai tot tu ești piedica și frîna în calea, care-i cum e și nouă tare. La care mai contribuie de te gîndești și pizma și grija celorlanți, să nu-i depășești cumva. Că-s tot ca tine de nedrepți, ori uiți ușor cocoșatule?