Se ajunge iar la o problemă veche de cînd lumea, preocuparea incorectă. Ori lipsa de preocupare a părinților față de odraslele lor, să ajungă oameni cum trebuie. Și răspund pentru asta în fața LUI și a lumii cît trăiesc, nu pînă la o anumită vîrstă. Că-n fața Sa nu-i așa și plătesc cei vinovați, cît o fi omul pe Pămînt, dar SUS e judecat. Nu-n fața noastră, ci doar consecințele le vedem.
Că din copii needucați pot fi netrebnici mai mulți decît din cei de treabă. Fiind părinte să fim responsabil cît vom fi, și de ne depășesc anumite probleme. Ca zi în așa nedreaptă existență, să-I Cerem LUI ajutorul și ni-L va da. Dar să ținem cont de asta mereu cît ne ajută și după, să-I mulțumim cumsecade. Că numai cei destoinici sînt lăsați și pot urca în locuri de culme ale omenirii.
Falsele ființe cît or fi de descurcărețe, nu vor putea, nu-s capabile de bine și util și cad. Oricît ar fi de sus cocoțate, își frîng gîtul din propria neputință, nedreaptă LUI și nouă. Pentru că și unii nedreptățiți de viață, deoarece existența presupune așa coclauri nedrepte de trecut. Nu-s așa curați pe cît cred și zic, fiind destul de pătați ca să fie părăsiți și-n suferințe să-I plătescă.
Că de regulă viața ne dă destule ocazii cu influiențe din afara lumii ce ne conduc. De vrem ori nu, unde doresc acele tării, făcînd ceea ce vor cu noi. Ca încercări ce EL le știe și ne vede reacțiile și ia notă acolo SUS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu