1870.Neputincioși am ajuns, dar imcapabili de a recunoaște

   Cu felul nostru de a fi ne facem singuri necazuri, greșindu-I LUI în față și oamenilor. Că EL E pretutindeni și noi sîntem printre oameni nedrepți, ca și ei. De asta-i zicerea, apără-ne Doamne de noi înșine! Așa de neputincioși am ajuns, dar nu mereu capabili de a recunoaște. Ci ne înviorăm mereu la nedreptăți ce-L determină să ne părăsească și-n necazuri, părăsiți. Nu se știe de ne dăm seama totdeauna de propriile greșeli.
   A căror izvor îs necazurile noastre și ale familiei, doar în fața SA de ne revenim cu adevărat. Și viața ne revine la un normal ce ni-l dorim și poate nici nu l-am avut. Dar e tare greu și-ți trebuie tărie multă și ambiție nemăsurată, demnitate și chiar și sprijinul SĂU. Că-i un capăt de țară așa schimbare, nu-i imposibilă, dar nici ușoară nu-i.
   Ca orice intreprindere mai deosebită e nevoie de a pune osul la treabă, mai ales că-i contra curentului de opinie nedrept de oriunde. Că-i de primejdie întreaga viață, cînd vrei să te schimbi cît poți mai bine și să devii altul cît mai corect. Adevărul e că și EL te ajută, simți mai mult ori mai puțin și-i un imens avantaj. Față de un oarecare care nu are habar cum s-o facă în nedreptatea asta colectivă.
   E de cerut ajutorul SĂU de te încumeți și să te îmbunătățești în relațiile cu oamenii. Începînd cu familia și continuînd în societate și-ți va transmite și EL ce-i de făcut, doar să vrei.