1800.Ne surpăm, în loc să construim împreună Totul

   Pămîntu, natura îs o entitate necunoscută nouă, doar bănuită așa ghicită mai mult. O ființă cum nu știm cum e în legătură mai acătării cu EL și Universul SĂU și altele. Ce nu le dibuim mai deloc și-n necunoștință și nedreptatea ”sfîntă” de azi ne surpăm. În loc să ne construim împreună Totul ce este, nu să ne disociem ci asociem.
   Că tot nu vom fi lăsați la nesfîrșit să ne facem de cap ne urmînd un program. Ori ceva ce-i bine știut SUS și căruia e nevoie să ne supunem în timp. Măcar oarecum în limite ce încă nu le știm, cine știe ce va urma? Vom afla. Există o conlucrare encipientă între noi și restul universului, naturii, mediului. Ceva inexplicabil în copilărie, după care dispare, ne obrăznicim, ori înrăim.
   Și nu mai sîntem recunoscuți ca parteneri într-o viață împreună, noi și natura, să zicem. Cu toate c-o consider mult mai amplă conlucrarea, inexplicabilă încă nouă. Cu unele prelungiri din acea perioadă la unii oameni, întîlnite și azi. Sîntem tot încercați să ne mișcăm într-o parte, ori în alta, de diferiți factori de influiență necunoscuți.
   Nu ne rămîne decît să încercăm marea cu degetul, împotriva nedreptății. Ce ne inundă viața de peste tot și să căutăm scuturarea de jugul urîtului ce ne iese pe nas. Și unii nu-și dau încă seama, complăcîndu-se în mocirla puturoasă a nelegiuirii. În fața Sa și a noastră.