luni, 13 august 2012

1788.Amăgindu-ne cu descîntece nedrepte LUI și nouă

   Într-adevăr suferința nu trece decît de te tratezi cum trebuie. Și cum trebuie e cum ni-o întins EL mîna să facem îndreptarea noastră firească. Și ne trec problemele, necazurile și bolile, doar să ne comportăm deodată cum ne vrea. În cunoștință de cauză dreaptă, adevărată, fermă și corectă. Ne amăgindu-ne cu descîntece nedrepte LUI și nouă, ci corectitudine în toate cît se poate.
   Că am știut odinioară în istoria noastră în timp ascunsă de nedrepții ce ne tot încearcă. Și plătind bunăvoinței cu răutăți, de nu prea știm nimic din trecut. Și-n privința spiritualității se zice că sîntem cei mai cei în lume, la originea credinței doar în EL. De unde au pornit toate celelalte religii și ajunse și nedrepte LUI și nouă. Care au cotropit lume și pe noi, înlocuind adevărul SĂU cu minciuna și alte rele.
   Astfel la noi azi nedreptatea ce ni se face nouă și LUI, ne costă ca pe toată lumea. Și nu-i chip încă de îndreptarea mult dorită de EL și noi, ca să scăpăm la limanul.
   Preconizat în CER și încă îndepărtat nouă, că nu răzbatem în mod corect. E o programare ce n-o dibuim bine și nedreptatea nici nu ne prea dă voie. Împreună cu necunoașterea ce cred în unele privințe nici n-o bănuim, că ne conduce.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu