1790.Atenționări că-I sîntem datori și să nu-L ignorăm

   Ne mai trec, cu obiceiurile de după și cele pregătitoare înmormîntării, supărările. Dar nu-i posibil în totalitate, suferința persistă și roade și dă dureri apropiaților. Îs atenționări că-I sîntem datori și să nu-L ignorăm. Cu toate că așa facem și nu ne sinchisim de E ori nu E, nu ne interesează și-L doare. Și de asta avem necazuri și tot nu ne dezmeticim.
   Ori sîntem direct ori indirect loviți de părăsirile SALE, cu urmări în necazuri. Nu ne învățăm minte, e încă departe ziua cînd ne vom schimba măcar conștienți să fim de EL. Și îndreptarea ce ne-o pretinde și nu o considerăm încă necesară, la cererea SA. Că ar fi începutul transformării necesare în bine și util lumii.
   Că ni se pare normal uneori să-I cerem, să ne apere de noi înșine. Că așa mult rău sîntem în stare să ne pricinuim singuri, de nu ne mai putem apăra! Inconștiența și nedreptatea în colaborare pentru a ne face să recunoaștem neputința. Dar e rar și fără folos, că nu sîntem mult timp pe bune și ne molipsim și o luăm de la început.
   În urma unor necazuri, brusc ne vine dor de viață și conlucrăm la detașarea de cotidian de probleme. Dar uităm Esența vieții, EL și îndreptarea noastră, mereu de menținut trează cu noi. Că asta contează și concomitent ne vedem și de existență și familie, că se poate. Nu le separați, că nu-s separate ci împreună să le ducem cum trebuie, fără stres. Ci în concordanță să ne obișnuim să trăim cum trebuie.