1882.Simțim în timp un gol lăsat, nici nu ne prea pasă

   Alte dăți fericirea o aflăm mai altfel și-n timp îndelungat și poate n-o apreciem deplin. Și cel mai grav că din neglijență, necunoaștere, ignoranță ne părăsește, nici nu știm cînd. Numai aflăm, simțim în timp un gol lăsat și poate nici nu ne prea pasă, fiind ocupați cu viața, cum e ea.
   Și cînd avem în sfîrșit și nevoi și chiar foarte neplăcute, ne amintim cu nostalgie. Că am avut și o vreme cînd fericirea ne cuprindea și viața alta era, dar nu am știut ce să facem cu ea. Neglijîndu-ne așa cum era fericirea noastră, o năpădit-o buruienile ș-o plecat. Lăsîndu-ne cu buzele umflate, acuma de-abea simțindu-I lipsa acut.
   Nu-i nici acum prea tîrziu s-o aflăm din nou, și poate mai atent, o vom păstra. Doar să ne venim în fire cum trebuie, amintindu-ne ce îndeplineam în acea perioadă. Din condițiile LUI, poate involuntar, dar I le înfăptuiam și nu simțeam nici o apăsare. Nici o neplăcere, pînă ne-am întors împotriva cursului acelor vremi bune. Dîndu-le pe ne-bune, atît pentru EL, ce-o răbdat un timp neglijența noastră.
   Pe urmă și-O luat catrafusele și să știi cu părere de rău, ne-o părăsit, văzîndu-ne nepăsarea. Hai să zic, nu față de EL, că puțin se gîndesc cînd le merge și la EL, ci la noi înșine. Că fără EL în preajmă, în conlucrare nemijlocită, vedeți cum ajungeți. Și ajungem, că și eu am fost ca voi, neglijent și plătitor de bir greu neputinței față de EL și mine, pînă la urmă.