1766.Nu ne dezmeticim la timp și-i dezastru

   Rostul nostru între visele fiecăruia și realitatea trăită, într-o viață ce n-o pricepem. Decît atunci cînd ne este dat voie de SUS, s-o gustăm, cum putem fiecare. În felul său specific, dar de regulă fără Baza vieții să o știm și îndreptați între oameni. Și ulterior EL ne atenționează un timp după care încep părăsirile, suferințele și moarte prematură. De nu ne dezmeticim la timp, preîntimpinînd dezastrul ce urmează.
   Căutăm bucuria, chiar fericirea care să dureze, de se poate, dar nu prea se poate. De nu avem voie de SUS, nu știm cum și de regulă nici acces liber la ea nu avem. Invidioși pe cei ce-o au, dar e nevoie de a-I îndeplini cererile SALE date nouă. Nu-i simplu dar se poate de cutezi cu curaj în timp.
   Deci sensul vieții nu-l știm încă, nu ni-i dezvăluit complet, că mai avem pași înspre cunoaștere. De făcut doar cu îndeplinirea acelor dorințe ale SALE, altfel mai mult avem probleme. Probleme de care nu scăpăm de cînd lumea, ne fiind cum ne dorește EL să fim. Îndreptați în societatea umană și-n natură și știindu-L corect.
   Avem iluzii, chemări și mai și certitudini și mai rar reușite și bucurii. Nu sîmtem beneficiarii omului programat de SUS în totalitate, că nu reușim să ne încadrăm în standardele cerute. Ci nedrepți cît încape, imorali înrăiți, că-L ignorăm, de nu chiar, renegăm. Pe Singurul Dumnezeu din colțul ăsta de Univers, c-or mai fi, dar nici pe EL nu-L știm.