1749.Lume de izbeliște și părăsită în negură

   Nimic nu-i la întămplare, chiar de pare, unii suferă și alții îi găsesc că-s pedepsiți degeaba. Au fost ei în CER, să-I ceară socoteală Preaînaltului? Ori nedreptatea are avocați toți neisprăviții. Și cei ce-I încalcă legile date între oameni pe Pămînt încă de la facere îs crezuți. Halal lume de izbeliște și într-adevăr părăsită în negura prostiei.

   Nu rămîn ne părăsiți și în pedeapsă să-I cunoască mînia, că-L nesocotesc, nedrepții. Totu-i după cum vrea CER-ul și noi neputincioșii îndrăznim să ne mai dăm cu părerea. Fără a deține măcar cîteva cunoștințe elementare despre Lumea LUI și noi. Ci încă bîjbîim în necunoaștere, dar de vorbit, vorbim vrute și nevrute.
   De reușești să-ți ții gura îți stăpînești toată ființa, greu lucru și nu-l putem majoritatea. Greșindu-I LUI și între noi, ne luîndu-I în seamă îndrumarea de a ne cuminți cu bună cuviință. E un fel de a spune că ne stăpînim ființa, doar aparent, că-n realitatea Totului ne avînd acces, nu știm. E o permanentă conlucrare în alți termeni, ce nu-i știm încă.
   Cînd ne vom dovedi potențialul de îndreptare și comportare cum ne dorește EL. Față de EL și oameni și restul componentelor existenței pe Pămînt. Altă viață vom începe a cunoaște, că ne va da voie să ne edificăm în ce nu știm încă. Nici nu îndrăznesc prea multe să zic, că-s încă la început și eu. Mai ales spiritualitatea ce ne domină în necunoaștere absolută oarecum.