1887.Numai nedreptelor porniri se potrivește răul

   Răul în general nu ajută creației și alcătuirilor ci destrămărilor și urîtelor înfăptuiri. Și nu mai ales îndeletnicirilor spirituale, care-L cuprind, ca un făcut, numai nedreptelor porniri li se potrivește răul. Și vieții în general, răul i se opune, destabilizînd firescul și binele uman.
   Și totuși era cunoscută din vechime preocuparea SA de a-și făuri pe îndelete ca olarul, vasele mîniei în vederea distrugerii la fel ca și cele ale cinstei în vederea păstrării. Astfel că-n vremi de pierzanie, cînd de EL nu se mai știe, la fel ca azi. Și cînd nedreptatea și nepăsarea pun stăpînire pe lumea ignorantă și cînd nu-i departe nenorocirea. Într-o lume  părăsită de EL în brațele nevoilor și morții.
   Tare-s asemănătoare  lumile de acum un secol cu cea de azi, în rele și urîte înfăptuiri. Și tot fără EL și preocupări corecte printre oameni. Dar EL are în vedere altele. Ce se vor petrece în alți parametri de înștiințare a omenirii despre ce trebuie, ca omul să nu mai greșească și să se schimbe cum trebuie. În raport de EL și între ei mai acătării, o îndreptare cu cît mai puține pierderi.

1886.Că-i lipsă Baza vieții, EL și rostul corect

   Că-n viață avem parte de multe semne și chemări, ce se doresc înțelese. Cu amendamentele de rigoare, să ne comportăm bine în lume și-n fața SA. Că de regulă nici una nici alta nu îndeplinim în așa nedreaptă viață, avem de toate. Parte, mai mult ce ne sperie, decît încurajează. Că-i lipsă-n lume Baza vieții, EL și rostul nostru corect de știut.
   Semnificația acelor treburi ce ni se petrec prin față nu-s întîmplătoare ci cu înțelesuri bine stabilite. De care să ținem cont, doar să le pricepem cum trebuie și să fim cum ni se cere de SUS. Altfel e degeaba viața, ce ne-o complicăm inutil, ca orice trebuie să ducem la bun sfîrșit. Simplu și cît mai eficient în bine și util, fără ocolișuri și răstălmăciri nedrepte.
  Că-s iluzii toate cîte nu-L cuprind cu adevărat și care ne îndeamnă la fărădelegi. Și părăsiți nu o vom duce-o bine defel, încurcînd calea dată de la începuturi.

1885.Îndreptarea între oameni și cine-i EL

   Moartea și sensul ei și al vieții ce n-o pricepem din vina noastră mereu. Că nu cunoaștem îndreptarea între oameni și nici cine-I EL cu adevărat. Că-I dificil, mai întîi să ne căznim a-L afla corect, cît mai corect și-om mai vedea. Amenințarea cu moartea o simțim după o perioadă cînd sîntem lăsați să ne trăim viața. Mai cum se pricepe fiecare, după care EL ne ia la întrebări, atenționări și chiar părăsiți.
   Ne simțim în fața nevoilor, din ce în ce mai strașnice, de nu ne venim în fire. Cum ne dorește EL și amenințarea cu moarte-i o perioadă de obligații, în a-L ști corect. Și-ntre oameni cu bun-simț să conviețuim cu binele făcîndu-l mereu. Și de nu ne dezmeticim la realitatea SA și cum ne dorește să fim, părăsim lumea aceasta. De  regulă ne pricepînd mare lucru dintr-o viață de nedreptate și fără Dumnezeu.
   Că ni-i rostul să lăsăm ceva în urmă, dar nu oricum ci de bun-simț și-n concordanță. Cu dorințele LUI, ce trebuiesc să le aflăm și să ne facem treaba cum trebuie. Ca să nu ne ratăm viața noi și familia noastră, ci cu folos, cum sîntem de altfel făcuți.

1884.Care ne expun părăsirilor SALE

   Nu avem de unde ști sensul vieții, că nu ne privește pe noi, așa cum ne închipuim. Individualiști și nedrepți între noi oamenii și fără EL. Cu cîte înlocuiri nedrepte LUI și nouă, care ne expun părăsirilor SALE și urmînd neplăcerile. Pentru noi și familia noastră și care nu încetează de nu ne astîmpărăm între oameni. Să fim potoliți și cu bun-simț, făcînd doar binele și să-L știm bine, comportîndu-ne ca atare.
   Adică să nu-I greșim defel în fața SA, și nici între oameni. Tot mereu amintesc de relațiile interumane, ce EL ni le dorește să fie exemplare. Iar cu EL de regulă nu sîntem lăsați de izbeliște, ci ne vine în întîmpinare mereu. Coordonîndu-ne acțiunile și vorbele, nu că ne zice ce și cum să zicem și să facem. Ci simțim în noi bunul-simț renăscînd și dreptatea ce ni-i dintotdeauna în noi, dar am uitat-o.
   Din vina unei precare educații părintești și de mai tîrziu din societatea asta nedreaptă LUI și nouă.

1883.E o cale, ce nu-i mereu bătătorită

    E de „dat timpul înapoi”, să ne revenim cum am mai fost, sigur nu vom mai fi la fel. Dar ceva am învățat și poate nu vom mai încălca bunele comportări și ne vom vedea de drum. E o cale, ce nu-i mereu bătătorită și netedă ca-n palmă, ci și cu denivelări. Mai ales din partea noastră că nu sîntem cum trebuie între oameni și-n fața SA. Schimbători cam cum bate vîntul schimbărilor, de regulă nedrepte și care nu ni se potrivesc.
   Iar în relațiile cu EL, trebuie un control cît mai bun a unor comportări, nu rigide, dar de bun-simț între oameni. Și-n fața SA și mai și cu o oarecare teamă, dar și o încredere măsurată, că și EL pînă nu-I demonstrăm. Că sîntem sinceri serioși și chiar de se poate spune așa, cu o oarecate doză de altruism. Și săritor înspre bine, preîntîmpinînd neregulile cînd putem.
   Nu-i ușor dar nu murim din asta, ci ne consolidăm o viață, ce poate nu am avut-o mai înainte. Descoperind o înțelegere cu Divinitatea, pentru început, fiind cum trebuie între oameni.

1882.Simțim în timp un gol lăsat, nici nu ne prea pasă

   Alte dăți fericirea o aflăm mai altfel și-n timp îndelungat și poate n-o apreciem deplin. Și cel mai grav că din neglijență, necunoaștere, ignoranță ne părăsește, nici nu știm cînd. Numai aflăm, simțim în timp un gol lăsat și poate nici nu ne prea pasă, fiind ocupați cu viața, cum e ea.
   Și cînd avem în sfîrșit și nevoi și chiar foarte neplăcute, ne amintim cu nostalgie. Că am avut și o vreme cînd fericirea ne cuprindea și viața alta era, dar nu am știut ce să facem cu ea. Neglijîndu-ne așa cum era fericirea noastră, o năpădit-o buruienile ș-o plecat. Lăsîndu-ne cu buzele umflate, acuma de-abea simțindu-I lipsa acut.
   Nu-i nici acum prea tîrziu s-o aflăm din nou, și poate mai atent, o vom păstra. Doar să ne venim în fire cum trebuie, amintindu-ne ce îndeplineam în acea perioadă. Din condițiile LUI, poate involuntar, dar I le înfăptuiam și nu simțeam nici o apăsare. Nici o neplăcere, pînă ne-am întors împotriva cursului acelor vremi bune. Dîndu-le pe ne-bune, atît pentru EL, ce-o răbdat un timp neglijența noastră.
   Pe urmă și-O luat catrafusele și să știi cu părere de rău, ne-o părăsit, văzîndu-ne nepăsarea. Hai să zic, nu față de EL, că puțin se gîndesc cînd le merge și la EL, ci la noi înșine. Că fără EL în preajmă, în conlucrare nemijlocită, vedeți cum ajungeți. Și ajungem, că și eu am fost ca voi, neglijent și plătitor de bir greu neputinței față de EL și mine, pînă la urmă.

1881.Corectînd viața care ne încearcă, să nu ne lăsăm

   Fiind moral și deci cu bun-simț ești de ne învins de nedreptatea oamenilor. Ca o fortăreață umană de ne cucerit, doar demn, calm și cu nădejde în mai bine și util. Să fim, astfel corectînd viața, care poate ne încearcă, să nu ne lăsăm cuprinși. De necazuri și totuși de le aflăm cu EL, și în nădejdea LUI, să ne lăsăm. Și vom fi cum trebuie și la rîndu-l nostru să nu-L dezamăgim, comportîndu-ne corect.
   Cine știe cum aflăm vreo faptă umană ce ne deranjează viața, să nu căutăm răzbunarea. Că-i calea doar a SA, noi să ne facem că nu vedem și de totuși nu răbdăm. Să-I cerem LUI sprijin, că-l vom avea și îndepărtată nevoia va fi, ne va ocoli pur și simplu. Doar cu răbdare și încredere în EL deplină. Orice ar fi să ne oprim de la fapte reprobabile și să-I dăm LUI în tihnă să-și facă simțită prezența. Ce ne va fi de folos, spre mirare, dar să nu ne arătăm, poate nu-i vremea?
   Ni-i dată uneori să o aflăm și fericirea, chiar și pentru scurte perioade, aproape de ne imaginat. Dar o simțim, o trăim, așa ca un balsam prea scump nouă, în suflet și ne împlinim oarecum. Și eu am avut o astfel de trăire cu EL și pentru EL, ca o mulțumire închinată LUI. Pentru un ajutor dat la o nevoie ce o simțeam că vrea să mă încalece, dar n-o fost să fie, m-o ajutat.
   Simțeam că o voi încurca cît de curînd, eram cu o mașină cam defectuoasă. În traseu anevoios noaptea în cîmp deschis și mă grăbeam cu treburi, alte vremi.