Trufia

   Mîndru în cauze drepte, curate, adevărate, justificate înspre bine şi cu bun simţ, nu de florile mărului pentru că atunci se adevereşte : "prostul nu-i destul de nu-i şi fudul", şi-i un fapt divers ordinar în lumea noastră nedreaptă de cam mult timp, au fost şi timpuri mai zdravene şi-n diverse zări şi încă mai sînt dar nu-s perfecte cum doreşte EL cam nicăieri azi.
   Trufiei îi stă bine cînd e dublată şi de curajul în desăvîrşirea frumosului, binelui, cuminţeniei bine înţelese şi mature adevărate, în înplinirea năzuinţelor tuturor, ori cîtor mai mulţi şi de diverse categorii sociale, culturale şi de orice fel fără discriminare.
   Cred că se simte un "ce" în lumea de azi cu semnul "?" , oare ce urmează pentru că ne extindem cunoaşterea, dar nu ne astămpărăm pe măsură ce ne învăţăm minte cumva, ci încercăm marea cu degetul în dezordini de tot felul, ne complacem în nedreptăţi strigătoare la CER, şi ni le facem noi relele şi urîţeniile înşine nouă fără a da socoteală nimănui ci cu interese nedrepte, nu aplicăm aceeaşi unităţi de măsură tuturor ci pe sprînceană cam în toată lumea nechibzuită încă, şi EL ne mai scutură chiar violent şi tot nu-I dăm imporanţă, încă pînă cînd?
   Încă predomină şi la noi şmecheria, interesul rău şi urît, invidia, ura, nepriceperea celor ce ne conduc încă destul de nedrept, încă nu s-au vindecat şi după 21 de ani mai sînt pîngăriţi de trecutele boli dictatoriale la diverse nivele oriunde-n ţară, nedreptatea-i la ea acasă, şi-i prezentă  şi foarte urît cam în toate instituţiişe chiar şi spirituale, culturale.
   De ce nu lua-ţi taurul de coarne, şi au fost unii chiar mai răsăriţi care au răzbit cîte ceva, dar s-au domolit, nu e unul mai breaz să se ţină tare, trufaş, mîndru, curajos şi să-şi îndrepte fiinţa sa şi pe urmă şi pe ceilalţi, pentru că nu cred că nu-s oameni de ispravă pretutindeni şi la noi, ne-a dat EL şi nouă din ăştea în toate timpurile măcar cîte unul şi-i destul de-i vrednic şi de ispravă, temerar înspre binele ţării.

Prietenia

   "Nu ne dăm seama că plîngîndu-ne de prietenii care ne-au decepţionat ori achiesînd la ororile ce le sînt puse în cîrcă,  pe noi înşine ne osîndim şi ne feştelim, căci nu ne-am fi putut împrieteni cu asemenea ticăloşi dacă n-ar fi existat între ei şi noi măcar unele puncte comune" (Nicolae Steihardt).
   Prietenia e ceva aşa de rar, aproape nefiresc în umanul nostru nedrept, şi totuşi se-ntîmplă uneori şi doar nu dai cu banul, şi ţi-i alegi, ori eşti ales după unele principii comune, afinităţi ce te apropie, e un magnetism ce te împinge să te alături de necunoscut, cunoscut parţial, şi-ţi îmbogăţeşti de se poate cunoaşterea umanului firesc, ori nefiresc ca tine.
   De asta prieteniile nu se desfac niciodată, ci numai plecarea dincolo o poate oarecum întrerupe, zic oarecum pentru că şi de dincolo primeşti, de ştii să le primeşti veşti, şi la fel transmiţi cîte şi mai cîte dar să fie numai drepte pentru că asa sîntem datori pentru cei duşi, deci un respect mai altfel oarecum mai echilibrat, atent şi ferm de se poate.
   Prietenia te califică ori ba, de asta mai bine lipsă, de nu ştii să ţi-i faci să te reprezinte în alte zări unde nu eşti, şi totuşi ai pătruns prin prietenii tăi, care-ţi poartă şi din tine crîmpeie din firescul tău, îţi sînt ambasadorii tăi, de sînt mulţi ori puţini, cu cît ai mai mulţi şi corecţi înseamnă că eşti un fel comun, mai mereu întîlnit ca şi comportament foarte firesc, obişnuit.
    Cînd nu ai, eşti un ins cu rare calităţi, ori mai pretenţios din fire, dificil, retras în cochilia ta, te-ai ars în viaţă şi acum mai mult priveşti, înveţi, nu mai vrei să te deschizi nimănui, e lumea ta din tine ce ţi-o aperi poate de urît şi rău ce-n lume-i permanent, de mai ai şi-un îndrumător spiritual rar, e clar, te formează cumva şi asta e.

Amabil

   Nicolae Steinhardt : "Dacă dragostea de aproapele nostru ne este inaccesibilă în esenţa ei, măcar sub forma amabilităţii o putem manifesta relaţional". Să căutăm în îndreptarea noastră să făptuim răul cel mai mic posibil, de nu ne putem abţine să nu face rău şi urîtul deloc, ar fi preferabil ci numai binele în tot ce gîndim , vorbim şi facem.
   Dregostea şi iubirea îs pretenţii prea de ne atins felului nostru de a fi  între oameni, mai degrabă abţinerea, evitare unor contacte nedorite ce ar genera greşeli, vorbe şi acţiuni nedrepte, nu-i o fugă de răspundere ci mai degrabă o înfrînare, un început firav de moralizare, îndreptare, ce-i mai uşoară, dar tot necesită preocupare şi atenţia mărită nu ca de obicei în lumescul nepăsător, în care ne-am complăcut pînă acuma. Şi e timpul să fim altfeli cam cum vrea EL, nu?  Măcar în bine să ne afirmăm de nu avem curajul să-L întîlnim în gînd singuri cum ar dori EL.

Începuturi

   După cum am mai scris în postările anterioare, creştinismul iniţial a fost impus în Imperiul Roman datorită uzurpării de către iudaism a poziţiei spiritual-dominante a politeislului oficial roman, lucru cu care romanii nu puteau fi de acord. Iudei (evreii şi alte naţii din "Palestina" de atunci), cu toată postura lor de cuceriţi, sclavi, umiliţi în diferite feluri tot reuşeau să-i domine  pe ceilalţi prin spiritualitatea desăvîrşită a credinţei în EL, singura adevărată dintotdeuna pentru totdeauna.
   Astfel oficialităţile spirituale şi administrative romane au fost nevoite să recurgă la un artificiu ( un hocus-pocus), peste noapte creind din nimic adevărat creştinismul numai pentru a înlătura cumva dominaţia iudaică din Imperiu, răul cel mic,creştinismul,să învingă răul cel mare, iudaismul, după gîndirea romană de atunci.
   Bazat pe o falsă divinitate, Isus, creştinismul a fost încurajat şi de EL numai pentru a îndepărta naţiile celelalte de la EL rămînînd aI SĂI numai închinaţi LUI, dar tot EL ştia că-şi asuma un mare risc, impus cu forţa un timp creind multe victime şi de o parte şi de alta, creştinismul a prins la populaţii inculte, politeiste, înapoiate şi în timp obişnuindu-se, s-a mai cizelat şi el astfel azi pare corect, pentru mulţi.
   Oficialităţile romane nu prea aveau curaj să apuce taurul de coarne, trecu-se mult timp de cînd creaseră creştinismul şi nu se decideau, să-l oficializeze, îi încurca tare opoziţia clerului imperial ce ştia că-i o minciună ca şi politeismul lor, numai Împăraţii Constantin şi maică-sa Elena, au avut "curajul" forţării notei şi impunerii şi cu forţa a creştinismului timpuriu.
   Tot EL ştia de atunci că nu se putea baza pe aI SĂI ferm în dominarea lumii oamenilor, şi că în timp creştinismul îI va face necazuri, mai corupînd şi din EI. Astfel a decis din acele începuturi creştine să-i lovească în toate ale creştinătăţii, şi i-a pedepsit şi-i pedepseşte încă în diferite feluri şi forme, dezbinări, omucideri, etc. de nu le ştiţi încă, consultaţi net-ul le veţi afla oarecum din vechime pînă azi.

Altul

   Cînd ai o relaţie oarecare să zicem cu EL cumva, poate din "întîmplare",crezînd că L-ai prins pe Dumnezeu de-un picior şi eşti tare fericit, se poate cum zice Marcel Proust : "sînt persoane pentru care fericirea e o eroare",
şi să dai repede cu stîngu-n dreptu, şi-n cădere să antrenezi dărîmînd şi nevinovate acţiuni, fapte, vorbe şi gînduri.
   Aşa că vei cîntări bine cum stai, cine crezi că eşti pentru... , poţi concepe măcar o relaţie cu... ori adio şi n-am cuvinte pentru că-s un vax mare ori mic, incapabil de ceva ce mă depăşeşte, ori din contra, de regulă cred EL nu se-ncurcă cu oricine, aşa că ia aminte şi mobilizează-te fă şi imposibilul şi urmează-L cît mai bine de se poate, aşa zic, dar nu dau cu barda.
   Odată ce-L simţi alături de tine, să nu-ţi ia foc capul de cît de important te crezi, în raport cu obişnuiţii, de regulă, îs şi contrele inconştientului, greu dar trebuie liniştite cumva, şi uneori toată fiinţa parcă-i contra la ce întreprinzi sub imboldul SĂU, inconştientul trezit, supărat, deranjat din obişnuitul său firesc.
    Deci ce odată ce te situiezi într-o postură de evidentă îmbunătăţire mai ales şi spirituală, şi încă şi necunoscută ţie încă, trebuie mult tact,atenţie cum calci urmîndu-L, că se poate să te-ncerce şi reacţia ta trebuie analizată şi apoi făcută, asta e de te poţi ţine, e dificil uneori, să vezi şi să nu crezi !
    Marcel Jouhandeau : "Dumnezeu este o relaţie, cea mai frumoasă relaţie, de care nu se poate să voieşti a te lipsi fără a da dovadă de prostie".

Cutremurare

   Cînd cu timp în urmă L-am întrebat, mai ales la insistenţele tatălui meu pămîntean, de a fost Isus cum scrie în NT?, mi-a răspuns înainte de a termina întrebarea : NU. Imediat L-am întrebat :dar au făcut rău scrierile din NT, lumii? Nu a vrut să-mi răspundă, am simţit ca şi cînd mi-a întors spatele, cumva, de ce-L întreb aşa ceva. 
   Să nu-L înlocuim cu o făcătură, o eroare vremelnică nouă rătăciţi-i în căutarea LUI, odinioară cînd EL nu dorea să-L mai "vedem" pentru greşelile noastre, acelor timpuri. Chiar de NT e fardat bine, e urît în ansmblul său şi trebuie cumva să ne îndreptăm către EL, Adevăratul, Unicul, Creatorul, Domnul Dumnezeul nostru, Tatăl Ceresc, care nu vrea să ne mai lase în rătăcire, şi ne vrea să-L urmăm şi mai bine decît odinioară.
   Aşa că treziţi-vă oameni buni în EL, cereţi-I iertare, mulţumiţi-I că v-o lăsat să existaţi chiar aşa nedrepţi fiind şi să-L respectăm de acum întocmai cum doreşte EL. Aflaţi-L! Vă aşteptă! E în voi!
   Veţi zice cum aşa forţat hodoronc-tronc, nu cu încetul dar hotărît, fără întoarcere înspre nedrept, EL nu doreşte să impună credinţa în EL, cum a fost impus creştinismul după Niceea din 325, prin vărsare de sînge nevinovat din ordinul autorităţilor romane, în vremea aceea şi după.
   Se zice că lumina ce se ia pentru noaptea de "înviere" de la Ierusalim, e de sorginte Divină, se poate, dar curînd cînd EL va hotărî că trebuie să fie respectat, şi nu va mai înlesni acea minune cum e acum, s-ar zice că urmează sfîrşitul lumii acesteia, nu ştiu încă ce să zic, dar de-L supăraţi cu încăpăţinarea caracteristică omului nedrept, se prea poate pentru anumiţi să vie sfîrşitul.
    Orişicine pleacă dintre noi, pentru el e sfîrşitul lumii, aşa că de e mai la grămadă, asta e, ca de curînd în Japonia, din cauza nerespectării LUI la grămadă. Aţi văzut pedepsele LUI pe măsura supertehnologiei nipone cînd e cazul nedreptăţii faţă de EL, e superpedeapsă. Aşa că reflectaţi, şi cam trebuie să-L respectaţi, întîi căutaţi-L în gînd voi fiecare în sinea lui, şi ce urmează veţi simţi ce-i de făcut.

Copiii

   Cele mai pure, curate, neîntinate fiinţe umane, copii, nevinovaţi încă, încă nepătaţi de animalitatea firească dar imorală din cauza instinctualităţii proprii ori molipsite din anturajul apropiaţilor, ori din mass media, TV, ori altele foarte diverse surse moderne, hîde, urîte, rele, deochiate.
    Copii sînt un reper viu pentru oamenii maturi, deja întinaţi, şi-s mai curaţi în faţa LUI, ce-I apără cumva, îndrumă oarecum şi ţi-i serveşte în acţiuni de exemple de eşti foarte atent, eu am avut cîteva astfel de învăţăminte de primit prin intermediul copiilor în general.
    Cu trecerea timpului copii coboară din ce în ce mai timpuriu în mizeria lumii acesteia nedrepte, se mai salvează unii prin cele ungere uitate de lume, puri în continuare cum cresc curaţi şi-n spiritualitate cu EL crezîndu-L, respectîndu-L fiind totuşi cumva ca nişte insule de adevăr în lumea oamenilor nepăsători, nedrepţi foarte diverşi în urîţenii şi răutăţi.

Omul

   Omul, o mare enigmă ce singur nu se înţelege pe sine, s-a mai aflat cîte ceva dar înaintăm într-o direcţie complet necunoscută, şi bîjbîim încă sîntem la grădiniţă, şi EL ne credea, şi dorea măcar la liceu să ne găsească după cca. 3500 de ani în care ne-a lăsat să ne cunoaştem, să evoluăm, să cucerim spaţiul cosmic înconjurător apropiat.
    Şi acolo I-am fi aflat cumva Lumea LUI mai pregnant, mai altfel decît pe pămînt, noi în schimb L-am înlocuit pe EL cu diverse închipuiri false, atribuindu-I şi LUI, uneori caraghioase funcţii comlet mincinoase, astfel că acum nu-L mai ştim mai deloc cum a evoluat şi noi am involuat şi poate am fi îndreptat altfel cursul strîmb al istoriei recente înţelegîndu-L altfel, mai corect, mai adevărat.
    Fericitul Augustin : "Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul lui Dumnezeu. Iată de ce  gîndirea nu poate fi înţeleasă nici de către ea însăşi întrucît e un chip al lui Dumnezeu".
    Nu-L pricepem, nu-L vrem alături, cu religiile cam toate ce nu-L respectă, înlocuindu-L cu închipuiri ce nu-s din Lumea LUI, şi astfel plătim pedepsindu-ne mai permanent pentru că-I sîntem "străini" în tot ce gîndim, vorbim şi facem, ne şi înpiedică să-I aflăm unele secrete pentru că nici nu ne gîndim măcar să-L respectăm cum doreşte EL.
  

Nimic

   S-a aflat de un veac că universul conform legilor cunoscute nu ar trebui să existe, ci neant, haosul gol şi neîmplinirea încă, deci nimic nimic, această creeaţie, construcţia universală nu respectă în totalitatea ei nimic din legile ce le pricepem noi oamenii, legile LUI îs altele ce nu le ştim, nu avem acces la ele.
   Priceperea noastră limitată o desăvîrşim depărtîndu-ne continuu de EL, şi ca reacţie la felul nostru de a fi nici EL nu ne "vede" să-L cunoaştem, cercul ăsta vicios se va sparge la iniţiativa SA, pentru că vrem nu vrem EL a şi început să ia iniţiativa dezvăluirii către noi a LUI, nu-i o operaţie blitz, că ne-ar orbi şi nu am înţelege nimic, şi aşa habar nu avem mai nimic ferm din lumea LUI..
   Lev Şestov : "dezvolatrea universului nu e cîtuşi de puţin naturală, ceea ce ar fi natural e să nu fie absolut nimic, nici universul, nici dezvoltarea".

Datoria

   Uni-s conştienţi alţii nu că au o datorie firească, normală la EL, în afara faptului că trebuie să vieţuiască să rodească în locul destinat lor pentru existenţa cu toate consecinţele vieţuirii normale, adică mai ceva pe deasupra ceva mai aparte cumva peste animalitatea înăscută, firească  normală ca la fiecare om, ceva de care nu scapi de bună voie, cît vei trăi, ceva ce te urmăreşte, revenind din cînd în cînd în viaţa ta, ca încercare într-o altă direcţie anume.
   Ceva cei obligatoriu să faci cumva, şi pînă la urmă vrînd nevrînd consimţi să faci, unii mai bine alţii mai puţin bine, depinde de fiecare şi de cerinţele LUI pentru fiecare, apropiaţii tăi vor observa o schimbare cu timpul, unii îşi vor explica cumva alţii nu, şi vei evolua cu viaţa ta normală plus noua preocupare  mai vizibilă ori ba.
   Da cred că va-ţi dat seama cumva, e o extra-preocuparea vieţii, ce uneori e spirituală şi poate porni şi din copilărie la iniţiativa apropiaţilor, a familiei, a unor întîmplări ce nu-s deloc întîmplătoare, alteori îs preocupări de "n" feluri şi unele chiar rare.
    Unii nu-şi află supra menirea niciodată, nu o pricep cînd trebuie, şi ratează întîlnirea cu EL, cu datoria cumva către EL, aceea vor umbla toată viaţa halandala, animale-om, chiar de vor fi normali în existenţă firească de nu au şi o altă preocupare care să-I Întregească nu vor fi cum vrea EL, şi vor suferi nemulţumiri cît vor exista pînă o vor  împlini cumva, pînă-n ultima suflare e timpul fiecăruia să se trezeasctă, cu folos ori nu şi pentru alţii.
   Uneori EL te vrea, mai altfel decît alţii cam ca tine, şi e posibil nouă preocupare într-un nou scop, nou şi ne mai întîlnit cu probleme pentru înţelegerea ta, şi poate şi a celor ce te cunosc şi poţi avea neînţelegeri în a te afirma şi împotrivire, rezistenţă din partea unora ce nu pricep Rostul tău în lumea creeată de EL.
   Franz Kafka : "primim toţi din partea divinităţii o sarcină a noastră. Divinitatea ne dă, sub diferite forme, numeroase prilejuri de a o îndeplini în cursul vieţii, dar de ea nu scăpăm ; tot la ea ne întoarcem, orbita pe care ne mişcăm, întîmplările care ne ies în cale, obţiunile care ni se oferă la ea ne trimit".

Adevărul

  " Adevărul răspîndeşte, cînd e la un anumit carat, un fel de strălucite căreia nu i se poate rezista" (Paul de Gondi- cardinalul Retz),da, adevărul despre EL e imens şi mai bine de1680 de ani foarte bine dosit de EL lumii acesteia nedrepte încă, nu a dorit să- L ştim măcar bine, ci aproximativ cumva, şi bineînţeles s-au improvizat basme despre EL,Creatorul Universului.
    Da, acum îmi dau seama că EL, s-a ascuns lumii pînă în urmă cu un secol, aproximativ, i-a scos înaintea SA ca pe nişte manechine cam pe toate religiile lumii să-I ţină "locul" cumva, şi să nu-L deranjeze prea tare nimeni de se poate, lumea să se descurce cum poate cu rele, urîte şi mai puţin bune.
    Şi totuşi existau unii încăpăţinaţi ce-L găseau şi aşa ascuns şi I  se dăruiau numai LUI, rarităţi absolute, unii se mai ştiu, cu toate că erau foarte greu vizibili în nedreapta lume de mai înainte, ca şi acum dar îs mai mulţi şi tot invizibili încă, s-a mai deşteptat lumea şi EL chiar de puţin timp îi aşteptă cred pe toţi.
    E foarte deschis lumii şi oamenilor în general, dar vrea trezirea urmată de îndreptare corectă dictată de la EL, pentru fiecare în comuniune cu EL fără interpuşi, interpuşii de profesie să fie pentru ei înşişi, că-s tare nedrepţi în faţa SA, şi să se-ndrepte urgent, să-i lase pe oamenii simpli în plata LUI directă.
    Se pregăteşte acum o construcţie lumească nouă cu EL, fără avocaţi spirituali indiferent de religie, pentru că dispar, şi va fi numai credinţa în EL dominantă în toată lumea de mîine, mai sînt unele reglaje de făcut şi EL va domina lumea din nou ca  acum peste 3500 de ani, ţineţi-vă numai de EL.

Ţiganii

   Ţiganii, i-am aflat şi eu cumva, am fost pedepsit de EL, îI greşisem tare şi nu m-am prins din timp, cu toate că-mi mai atrase atenţia cumva dar eu  neatent şi mîndru încăpăţinat nevoie mare, continuam în greşeli şi am fost călcat de hoţi-ţigani, zice poliţia, au ei ceva informaţii, poate, nu la mult timp, m-am prins că-I EL la mijloc, adică greşelile mele.
    I-am şi dat repede achetatorului de la poliţie telefon să renunţe, şi i-am şi motivat-o ferm decizia mea, dar el a rîs, nu-L ştiu mulţi în lumea asta şi nici nu-L iau în serios, cînd le zici corect şi serios, îşi închipuie că-s bazaconii, săracii, asta e, de-mi voi îndrepta eu vina cumva, şi caut dar se vede că încă nu, mi se vor întoarce toate cu vîrf şi îndesat.
    Aşa-i şi cu poporul SĂU, EL îi presează prin intermediul arabilor, doar doar I se vor mai îndrepta cum vrea EL, şi mai e ceva esenţial în problemă, arabii îL cam cred pe EL, de asta le-a dat petrol şi influienţă în lume, dar ţiganii săracii, se zice că şi-au făcut o biserică din turtă dulce şi la un chef au halit-o, şi de atunci nu se mai închină la nimic spiritual, îI mai pune să mai preseze pe unul pe altul, ce-I greşesc, dar ei nu-s de EL,conştienţi ca orice nedrept ordinar .
   Nicolae Steinhardt : "Rasismul este o demenţă, dar- cum să spun?- nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sînt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gîlceava, harţa: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pîngăritori, au un dar neîntrecut  de a terfeli totul ; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărescă minciunile cu jurăminte grele : să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
    Dacă ar fi să-i iau în serios, ar trebui să se înalţe maldăre de ochi, ca cele atribuite lui Ante Pavelici de Malaparte în Kaputt ; să se perinde în faţa fabricii nesfîrşite  convoaie de dricuri, întrerupînd orice trafic ; să fie balamucurile pline pînă la refuz.
    Şi nu le poţi intra în voie. Oricît de frumos le vorbeşti : orice umilinţă, orice făţărnicie : deopotrivă  de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cîrciumă, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată ; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bîlciului ; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Căroca Cosbuc le-a găsit nume atît de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă". Se zice că NS e rasist, aceea să-şi vadă de nedreptatea lor, oare şi Coşbuc şi alţi intelectuali fruntaşi cei cunosc pe ţigani îs incorecţi, să ne-ndreptăm corect şi mai vedem, să aveţi cumva numai de ţigani adevăraţi vecini şi-n conlucrare parte şi atunci mai vorbim nedreţilor, cu gură mare, şi fără experienţă între ţigani.

Din nou

    Am auzit adineauri la radio 1 Bucureşti o munciună şi creştinismul trebuie să-şi îndrepte nedreptatea ce bîntuie lumea de cca. 1686 de ani de la Niceea în 325 , mormîntul gol a lui Isus, aiurea, arheologii istraelieni de 20 de ani i-au aflat mormintele întregii familii a lui Isus, el soţia sa, copiii săi, părinţii, Iosif şi Maria, fraţii săi, dar au intervenit repede nedrepţii că li se strica nedreptatea prea de oaie.
    Şi i-au oprit să le facă testele necesare identificării chiar de sicriele din piatră erau iscripţionate întocmai din vechimea firească adevărată, nu falsificată de romani în NT, şi perpetuată şi unflată minciuna în creştinismul falsurilor grosolane, ruşine minciunoşilor, nu sinţiţi că vă pedepseşte EL, Tatăl Ceresc că-I duceţi în eruare omenirea?
    Prin boli şi alte pedepse şi nu vă întrebaţi de ce nu vă scapă Isus, cum de-i mort şi îngropat de-a binelea de mii de ani. Ştiu că nu aveţi cum da înapoi o ţineţi strîmbă chiar de-i groasă, vă convine şi plătiţi prin suferinţe voi şi cei ce-s cu voi? Dar ei îs conştienţi de răul ce le faceţi de cînd vă ştiţi ?
     Îs multe de zis la acest capitol uriaş al spiritualităţii SALE momentan deturnat de amar de religii nedrepte şi deochiate unele, EL mai aşteaptă ca fiecare în singurătatea sa să-L caute în gînd şi să-I mulţumească că există, el şi familia sa, cu realizările şi învăţăturile lor, să-L respecte recunoscîndu-I Măreţia, Unicitatea, Minunăţia SA, Creatorul pămîntului, lumii ce o formăm, naturii înconjurătoare ce o avem de întreţinut şi exploatat  în grijă mare, să-I ceară ce-i trebuie pentru a se descurca acum, şi de e cazul să ne îndreptăm încet încet cum vrea EL.
     Cred că ştiţi că atunci cînd ne-au cucerit romanii, au adus cu ei coloni diferiţi, şi iudei printre ei, astfel în scurt timp iudaismul ca singura credinţă ce-L reprezenta pe Dumnezeul viilor a cuprins cam tacit întregul Imperiu Roman şi Dacia noastră, astfel în 325 cînd a început îndoctrinarea forţată de către Împăraţii Constantin şi Elena cu creştinismul ce trebuia să înlăture total iudaismul din spiritualitatea romană şi mai ales a celorlalte cuceriri.
     Astfel de la Zalmoxe am crezut un timp în EL, Creatorul Universului, şi după o îndoctrinare forţată romană ce mai supravieţuieşte încă-n minciuna gogonată creştină, se cuvine să ne-ncredem definitiv şi din nou în EL, Creatorul, Tatăl Ceresc, Unicul al celor vii, să judecăm corect şi să vedem că EL e singurul adevărat ce ne poate ajuta, pedepsi de-I greşim, şi să ne asigure un viitor cum ne-a programat tot EL.

Încercarea moarte n-are

    Încearcă ce te costă, nici bani, nici bunuri, ci numai un gînd spre EL, de orice fel dar bun, de stimă, mulţumire, recunoştinţă, rugăminte pentru că fiecare are neajunsuri în lumea asta nedreaptă, care ne face viaţa grea, chiar de nesuportat uneori, şi-n astfel de clipe EL ne-ar ajuta de îI cerem, dar trebuie curajul celui ce nu mai are ce pierde, fiece o fi.
    Şi aşa e ca ultima speranţă, dar şi prima de-L aflăm timpuriu, învăţîndu-ne cu EL din timp nu numi la greu ci şi la bine şi frumos şi ar fi mai de dorit, de s-ar putea, dar asta e nu-L ştim cum trebuie, şi nici cine să ne îndrumeze nu cunoaştem mare lucru, asta e, tot fiecare după cum îl taie capul, după cum îl duce mintea.
    Cu toate că EL de cînd e lumea a dorit fiecare să-L afle singur singurel în intimitatea lui simplă şi de se poate în gînd numai cu EL, către EL, adresare ca şi cînd L-ai avea aievea-n faţă, deci trebuie să ţi-L imaginezi că te ascultă numai pe tine, pe tine te are în faţa SA singur cu problemele tale mari şi mici, toate-s Simple la EL.               Numai să I le spui, fără să omiţi ceva, orice îL interesează, totul ce te priveşte din toate privinţele numai pe tine şi ai tăi, spune-I-le direct fără ocolişuri cum îţi vin în gînd, de cam uiţi, ia-ţi notiţe din timp şi citeşte-I-le, în gînd ori cu glas domol ori tare, EL te va auzi oricum, să cauţi să fii tu nu să copiezi pe alţii, fii curajos că nu te muşcă.
     EL ne ştie pe fiecare şi în cele mai intime momente le cunoaşte bine, dar ne doreşte să ne recunoaştem binele şi mai ales răul şi urîtul ce l-am înfăptuit, în gînd, vorbe şi fapte, să ne cerem iertare, să ne angajăm că nu-I vom mai greşi, să-I spunem păsul oricare ar fi şi să nu ne lăsăm, pînă nu ne ajută.
     Orice ar fi să insistăm pînă vom afla ce e de făcut, poate trebuie să ne îndreptăm măcar să începem şi vom primi veşti bune de rezolvare a problemelor noastre, şi să fim insistenţi indiferent de e zi ori noapte, oriunde am fi nu contează numai în gînd cu EL, pentru că nu ne aude nimeni, ci numai EL, pentru că E în noi.

Atenţie la voi

   Corpul uman femeie ori bărbat să rămîie curat pentru ce e dat de EL, nu spurcat de vicii, boli tolerate cu care ne fălim ca proştii în văzul lumii, mai mult în expuneri de paradă, obrăzbicie de neînţeles.
    Denaturarea umanului, şi încă accentuarea deviaţiilor de orice fel, trebuie urgent tratate şi îndreptate, căci vă pedepseşte, dar e şi îndreptarea posibilă. "Fugiţi de desfrînare ! Orice păcat pe care-l va săvîrşi omul este în afară de corp. Cine se dedă însă desfrînării păcătuieşte în însăşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfînt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sînteţi ai voştri? (Nicolae Steinhardt) : "pentru care păcatul trupesc este cel mai compromiţător şi angajează complet persoana umană".
    Desfrîul în cortegii de paradă e maximum de obrăznicie rea şi urîtă. Să vă feriţi, să nici nu-i priviţi, lăsaţi-i singuri cu urîtul şi răul lor strigător la CER, şi se vor cuminţi fără zarvă, le piere cheful dezmăţului, şi-i obligaţi şi pe ei să se înfrîneze cumva spre bine.
  

Stilul

   Să ne facem că nu vedem nedreptatea strigătoare la CER, şi să fim mulţumiţi de noi-nepăsătorii, şi de ceilalţi nedrepţii, dar mai e şi EL în tot acest carusel ameţitor de nedrept al universului lumescului, şi nu ne lasă să dospim şi noi nedreptăţile fireşti mult timp, şi ne trezeşte la realitatea LUI, adevărată, dreaptă, corectă, fermă, "altfel trăim, dar trişti- şi cu insomnii...fiecare îşi manifestă credinţa potrivit cu personalitatea sa. Nu există nici un stil obligatoriu"(Nicolae Steinhardt).
   Urmîndu-L să depăşim împotmolirea în îmbîcsita, deochiata, lume de azi şi să ajutăm şi pe alţii să depăşească greutăţile nefirescului nedrept şi să răzbim spre EL cumva, greu greu dar nu imposibil, eu ştiu deja asta o trăiesc din plin, ceea ce vă doresc şi vouă, cu EL fără frică, complexe de inferioritate, ci o viaţă normală, normală cu EL alături mai permanent, Jerome şi Jean Tharaud : "singurul lucru important, orice ai face, este de a fi mereu eroic"

Curiozitatea

   Rene Guenon : "oamenii ajunşi la stadii înaintate ale spiritualităţii şi iniţiaţi nu ne sînt cunoscuţi, ca şi cum n-ar fi, pentru că sînt cu desăvîrşire detaşaţi de lume, de problemele ei şi de noi".Eu nu ştiu ce mai sînt, caut să-L urmez, şi să vă comunic vouă, la cîţi vreţi să ştiţi spiritualitatea LUI, ce vrea acuma EL să se ştie despre EL, şi mai e ceva nu mă detaşez de problematica voastră încă, îs la curent cu tot şi toate de pe mass media corectă, cît îmi cam permite EL.
   Am fost avertizat demult, la începuturile comuniunii mele cu EL, că am să cam dărîm din curiozitatea mea cred firească, umană multe din milenarele ornamente Biblice, şi m-am cam astîmpărat pe cît mai pot, e şi EL mai permanent lîngă mine şi nu pot face ce nu-I permis, şi nici nu vreau, asta e.
   Vreau să devin cînd şi cum doreşte EL, cred o punte între EL şi voi, deocamdată e cam de unic sens, dinspre EL spre voi, voi aţi amuţit cei ce aflaţi cîte ceva din ce mai postez eu cam zilnic cred că vă lipseşte curajul de a-L întreba pe EL cîte ceva, luaţi legătura singuri fără mine, voi în intimitatea voastră în gînd cu EL, oricînd vă aşteaptă, e aşa de perfecţionat în comunicare, nu vă trebuie fax, telefon ori alceva lumesc, ci prin gînd oricînd vă aşteaptă EL, Creatorul vostru.
   Nu e mare scofală să luaţi legătura cu EL, Creatorul, Unicul Dumnezeu cunoscut pe pămînt, aL celor vii dintotdeauna pentru totdeuna, în gînd în intimitatea voastră, orice şi oricine poate întreba, cere, dar nu ouă pătrate, ci normalităţi, fireşti, cu bun simţ, şi nu există să nu vă răspundă ori să nu vă îndeplinească cererea.
   De-i fermă, corectă, adevărată, dreaptă(aici e o problemă cred, de sînteţi pedepsiţi ca urmaşi a unor înaintaşi nedrepţi, ori şi voi va-ţi făcut de cap cumva greşindu-I, se poate să nu vi se îndeplinească cererea, dar insistaţi, şi căutaţi să vă îndreptaţi, moralizaţi-vă în gîndire, vorbe şi fapte, căutînd să-L respectaţi şiindu-L).
   EL e oriunde sîntem şi noi, e lîngă noi permanent, are senzori foarte intimi în noi, ne sesizează anticipat orice avem de gînd în gînd, vorbe şi fapte, şi ne dă răspunsul de-L merităm instantaneu, chiar uneori înainte de a termina întrebarea ori cererea, în faţa LUI, şi lumea vă va  aprecia, de-L urmaţi corect sînteţi ca nou născut idiferent de vîrstă : fără pedepse, boli, metehne, şi nu numai voi ci şi familia voastră, de ţineţi la ea.

Două feluri, drepţi şi strîmbi

   Poporul evreu prin reprezentanţii săi în ale ştiinţei a căutat şi caută adevărul în legătură cu istoria sa ce e reflectată mai mult ori mai puţin adevărat în Biblie, şi cu chiu cu vai acceptă ultimile descoperiri arheologice, da, le acceptă, astfel cercetătorii : Herzog, Finkeistein(Istrael), Silberman(Neil Asher), au demostrat neadevăruri ce-s în VT în Biblie, care şi EL mi le-a transmis cumva, că bibila nu-L reprezintă, şi-i o aproximare a istoriei LUI în contextul legăturii SALE cu oamenii din vechime.
   În schimb de 20 de ani în Istrael arheologii au cercetat şi descoperit că- s minciuni mari în NT din biblie, astfel, au aflat osemintele lui isus şi ale familiei lui, soţia şi copii lui,şi ale părinţilor lui, deci e un mort la care creştinismul se ploconeşte în van, ca la orice mort, degeaba, dar nu se lasă, îs mîndri în prostia lor, ţapănă. Nu ştiu pe unde vor scoate cămaşa, care-i tot mai nepotrivită pe nedrepţii fudui nevoie mare.
   Şi cred că se vor ţine aşa nedrepţi pînă va veni EL să-i trezească, dar cred că va fi cu scuturături urîte. şi se va alege grîul de neghină, de va vrea EL, ştiu că nu va lăsa probleme în suspensie, nerezolvate, pentru că urmează o nouă epocă cu EL, înnoită.
   De circa 2 ani EL mi-a transmis că isus nu a fost cum îl cred unii, ci un om între oameni epocii sale cu nimic mai deosebit, decît un ţap ispăşitor ales de romani pentru creaţia lor creştinismul, la început pînă să se dea cu noua religie, a curs mult sînge nevinovat din partea celor ce no doreau, dar li s-a inpus cu forţa armelor, şi a costrîngerilor de tot felul, şi acum ca rîia nu se lasă extirpată de adevăr.

Unde dai şi unde crapă

    Cam aşa cred eu că s-a întîmplat, şi EL îmi e alături, I-am cerut să-mi fie alături să nu greşesc cumva, cu crearea creştinismului : cînd romanii se luptau să oprească răspîndirea iudaismului, care atunci era mai curat, credinţa în EL, şi avea o putere devastatoare de răspîndire în Imperiul Roman, şi în loc romanii să-i asimileze din toate punctele de vedere, în calitate de cuceritori, pe iudei.
   Se vedeau puşi în postura ingrată, nedorită deloc de a fi cuceriţi spiritual şi astfel au născocit foarte greu creştinismul, ca răul cel mai mic în raport cu iudaismul, dar ca o creeaţie a lor, renunţînd cu chiu cu vai la politeismul de sorginte elen, ce dominaase spiritualitatea latină pînă în 325, cînd a căzut măgăreaţa pe Împăratul Constantin şi maică-sa Elena, să înceapă teribila impunere cu forţa a noi credinţe, noi minciuni(în locul politeismului) : creştinismul, cu scopul eradicării iudaismului din imperiu, ce se cam oficializase tacit.
    Cu aceste mişcări spirituale era de acord şi EL : nu vroia naţiile celelalte să se apropie de EL, ci numai poporul SĂU să-I rămînă fidel şi să se-ndrepte cît mai mult spre EL, din toate puntele de vedere. Astfel prin creştinism aI LUI erau presaţi să-L urmeze cumva, dar în timp s-a-ntîplat altceva : aI LUI au cam dezertat la formele diverse de creştinism.
   Cam nu demult EL şi-a ameliorat cerinţele şi cred sub influienţa schimbărilor din creştinismul în distrugere prin răzmeriţa internă sporită de EL. Acum EL doreşte curat lumea să-L ştie, să-L afle din toate punctele de vedere, mai ales ale spiritualităţii, şi să-L respecte, pentru că EL va veni curînd, SE APROPIE TIMPUL SĂU!

Fără EL

   O ipoteză rea, şi şugubeaţă, să glumim că n-ar fi EL, aşa de departe-I sîntem de a-L respecta, îL şi desfiinţăm cum oleacă ne-o lăsat cam de capul nostru, dar tot sub atenta SA supraveghere, mai de la distanţa necesară să nu-L simţim adevărat ci din amintiri unele cam eronate, compuse după unii autori umani se pare.
   "Dacă Dumnezeu nu există înseamnă nu numai că insul îşi poate face de cap, ci şi că natura şi universul nu au nici o îndatorire faţă de om...Totul e îngăduit şi înpotriva fiinţei raţionale ; totul e îngăduit şi forţelor oarbe ale naturii, coincidenţelor ironice ale hazardului, urzelilor complicate ale destinului"(Nicolae Steinhardt) : "Iubitorii de raţiune şi dreptate - printre care s-au recrutat îndeobşte necredincioşii -  ar trebui să-şi dea seama că ei, mai mult decît oricine, au tot interesul ca Dumnezeu să existe. Să nu dea acest contestat Dumnezeu nimănui să ajungă a-şi dori ca Dumnezeu totuşi să existe şi să nu ne fie îngăduit chiar orişice".
    Atîta cred că fără EL lumea ar fi pierdută în dezordine şi autoanihilare totală, autodistrugerea ar fi iminentă, pentru că nu sîntem capabili să ne controlăm pornirile, răzbunările, invidia, ura, dispreţul, egoismul, nedreptatea totală şi natura ne-ar fi pedepsit punîndu-ne capacul dispariţiei noastre ca specie, de nu era EL undeva să ne supravegheze totuşi interesat de noi aşa neascultători şi nedrepţi cum sîntem de cînd ne ştie, Ivan Kamarazov : "dacă nu există Dumnezeu, totul este îngăduit".

Între oameni

   M-a atras misterul încă de la începutul, cam tîrziu, după 57 de ani, cînd EL a apărut în viaţa mea schimbînd-o total, eu un nimeni, un oarecare, un civil în formare în slujba LUI, gîndul că pot deveni un apropiat de EL, Creatorul lumii, nici acum uneori nu-mi vine a crede, încă-s în devenire, greu greu dar nu mă las înaintez cumva în a-L cunoaşte cum vrea EL nu altfel, cum nu-i cunoscut încă de oameni şi numai aproximat, bolmojit, încă neaflat cum vrea EL.
   Un nepregătit pot spune aproape fără preocupări spirituale, totuşi L-am atras, încredinţîndu-mă în EL cumva nu ştiu încă prea bine, şi are încă încredere în mine nu L-am dezamăgit încă total, cu toate că-s tare apucat, şi-I cam fac greutăţi, de fapt EL mă altoieşte  cînd prea merit.
   Uneori îmi este greu, dar pentru că a avut încredere în mine, continui să-L urmez, cea fi o fi, încă-s foarte curios ce se va mai întîmpla pentru pregătirea mea în a-L urma, aflu tot lucruri noi, neaşteptate, unele uluitoare, şi încă nu vi le pot zice, "misterul care fascinează, misterul care trebuie temut"(Rudolf Otto) : "sentimentul religios apare ca avînd un caracter non-raţional şi ambivalent prin fascinaţia şi temerea inspirate de sacru".
    Nu e teamă în general, de-L urmezi fără să-I greşeşti, cînd calci în străchini e mai bai, de altfel totul e bine şi frumos în comuniune cam strînsă cu EL, îmi transmite acum că nu-i prea strînsă şi are dreptate, încă-s cam slobod în gîndire, vorbe şi fapte, nu-s chiar cum ar trebui, şi cam ştiu ce trebuie dar firea mea, inconştientul, e o luptă în mine uneori, şi ar trebui continuă, un om în devenire de-a LUI  între oameni.

Binele

   Facerea binelui e ceva greu uneori, nefiind obişnuit decît cu acţiuni nedrepte în lumescul acest al nostru dezordonat, egoist, nedrept, şi e singurul mod de a ne apropia de EL cumva, întrucît în sistemul ăsta închis în care convieţuim noi oamenii nu sîntem capabili corect să ne apreciem gîndirea, vorbele şi faptele noastre, ci numai EL ne poate nota imparţial, corect, promovîndu-ne.
   Conştiinţa făptuirii binelui e ceva ce se-nvaţă, prin moralizare, credinţă, şi e ceva ce nu e chiar de calitatea facerii de bine din instinct, firesc din obişnuinţa oamenilor bine crescuţi, moralizaţi de mici în familii deosebite de cu bun simţ, morale ori cu credinţă adevărată, cu frica LUI Dumnezeu.
    "Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu sîntem copii curaţi, nu sîntem sfinţi. Dar  nici nu sîntem hodoronc-tronc - nişte nemernici, adică nişte impostori ai binelui. Sfinţii sînt limita. După ei vin eroii şi seniorii şi-n urmă iată şotîcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gîfîitori, care nici ei nu-s de lepădat"(Nicolae Steinhardt).

Fericirea şi liniştea

   Totul e legat în existenţa noastră pe acest pămînt aL LUI, de ce doreşte EL să ni se-ntîmple nouă la toţi, fiecărui în parte, sîntem programaţi şi urmăriţi cum reacţionăm în "n" situaţii ce ni se întîmplă, şi considerăm, pentru că aşa doreşe EL, că-s normale şi fireşti de cînd lumea noastră, zicem noi, dar ne-nşelăm, e a LUI dintotdeauna pentru totdeauna.
    Noi sîntem numai un experiment aL LUI, pe o oarecare planetă a LUI, dintr-un oarecare sistem solar, dintr-o galaxie a LUI oarecare, că are milioane poate experimente ca noi în diferite stagii de dezvoltare a vieţii în condiţii foarte diferite după un foarte amplu şi neştiut defel de noi, program DIVIN, şi care cred nici nu ne priveşte. Şi are şi în programul "pămînt" diferite experimente, necunoscute nouă, decît cît ne-o permis
    Avem nişte limite largi de vieţuire încă necunoscute în totalitate de noi şi cred neînţelese încă, cred, deoarece EL ne împiedică pentru că nu-L respectăm cum doreşte şi cel mai grav e că din punct de vedere spiritual nu înaintăm mai defel sîntem înţepeniţi într-un proiect de mii de ani, stagnăm cu încăpăţinare în neştiinţa spiritului de la EL, printre altele, "fericire şi liniştea nu le putem creea noi singuri, pe cale materială - şi ne sînt date de sus"(Arthur Miller).
    Din acestă cauză sîntem aşa înapoiaţi, consideră EL, în domenii multe ale cunoaşterii şi de alte naturi, nu numai spirituale pentru că-s înmănuncheate dintotdeauna, pentru că aşa a dorit EL. şi noi ne dăm de ceasul morţii pentru a le despărţi, ceea ce nu se poate, ne fiind programate aşa, dezbinate .

Frica?!

    Pînă  a avea o relaţie normală cu EL, şi mie îmi era frică uneori, din te miri ce, dar acum chiar de uneori sînt pedepsit, de-I greşesc, ştiu de ce, şi caut să mă-ndrept repede, şi se remediază deficienţa în relaţiile cu EL, şi sincopele acestea mai sînt deoarece încă mai am de învăţat credinţa în EL, şi-s un om normal ca fiecare din voi ce EL m-a ales să-L cunosc urmîndu-L.
    "Cît priveşte frica trebuie să mărturisesc că e un sentiment ruşinos, de care am avut parte şi eu. Trag nădejde că în parte, cel puţin, m-am vindecat. Nu cu totul"(Nicolae Steinhardt), numai cînd nu-L simţi lîngă tine îţi este uneori frică, dar după ce-L ştii, şi te obişnuieşti cu prezenţa LUI, Creatorul, mai permanent cu tine de cine să-ţi mai fie frică? De oameni şi acţiunile lor? Aiurea, nu-L cunoaşteţi încă, şi vi-i frică cred să-L aflaţi !
     Ştiu, vi se pare că bravez, va veni timpul cînd şi voi îL veţi afla aşa ca mine şi vă veţi lămuri cum e cu EL, Dumnezeu Tatăl Ceresc, Unicul, Divinitatea Supremă şi prin lumea noastră pămînteană, şi nu numai aşa cred, El nu se va lăsa să mai zbenguim neştiutori de EL, de cînd e cam lumea noastră cam nedeaptă, şi cam dezlegaţi la nedreptăţi despre EL, şi să-L aflăm corect, adevărat, ferm cum doreşte acum EL.

Buna dispoziţie

   Pentru a nu tensiona atmosfera în mediul fregventat, e bine să fim cît mai dispuşi în bine şi la bine, să căutăm să ne ascundem de nu putem să ne prefacem măcar că ne e bine, obtimismul naşte bună dispoziţie, colaborare, întrajutorate, corectitudine, dreptate, adevăr, concesii  înspre bine, bun-simţ.
   Deci să ne minţim apropiaţii şi chiar pe noi în exprimarea exterioară, să arătăm bine, chiar de sîntem poate îngrijoraţi, preocupaţi de ceva greu realizabil, da e ceva greu de înfăptuit de vrei să nu afectezi bunul mers al relaţiilor interuname, şi de eşti şi o rotiţă vizibilă în angrenajul social, familiar, cu atît mai inportant e rolul, şi poate şi greu dar nu ai încotro.
   Cam cu toate pînzele sus chiar de eşti pe geantă, e spre binele general, nu al tău imediat în special, iar de toţi se simt bine în final şi problematica ta va fi încununată de succesul scontat, e bine să nu înclinăm nici un moment balanţa atmosferei sociale spre rău, ci numai spre bine orice ar fi.
    "Chiar dacă nu sîntem bine dispuşi într-o bună zi, să ne  facem că sîntem"(Nicolae Steinhardt), e şi o observaţie de făcut aici, să nu exagerăm în veselie, şi bună dispoziţie deşănţată, aiurea-n tranvai, că stricăm ce atît de greu se construieşte buna-dispoziţie generală echilibrată în mediul nostru firesc, şi să căutăm să o menţinem mai permanent cît mai mult, pentru a ne merge bine, cum vrea şi EL .

Super curajul

    Tot la curaj dar pe altă tonalitate mai tranşantă, mai ori ori în care intră în discuţie libertatea pentru unii echivalentă cu viaţa, existenţa, totul şi curajul sacrificiului suprem pentru un ţel, pentru o formă de existenţă periclitată de nedreptatea ce domneşte în lumea oamenilor, dar toate pe fondul nerespectării LUI, şi a ce ignoră popoarele lumii, datoria faţă de EL, aproape  în totalitate de cînd existăm pe planeta SA .
    Brice Parain : "Dacă vrei să fii liber trebuie să plăteşti ; dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte", aşa te raportezi la viaţă la existenţă cam fără EL, de capul tău ca un bezmetic revoltat de o nedreptate oarecare, ori , şi aici e problema mea şi celor ce-L simt, ştiu şi-L urmează ; simţindu-L lîngă mine, greutăţi în viaţă, în existenţă nu ai, nu ai cum să ai, e cred foarte greu să înţelegeţi ceva ce nu simţiţi pe propria piele, eu am mai publicat şi pe forum şi am fost luat în balon de nedrepţi, şi i-am părăsit, e altă abordare a vieţii, a existenţei în familie, societate aşa cum e azi la noi nedreaptă poate mai nedreaptă ca oriunde-n lume, dar asta e altă pălărie.
    Da, totul se rezumă în existenţa noastră la relaţia cu EL, şi ne cam dă viaţa falsa impresie că  putem  răzbate fără EL, şi plătim de cînd ne ştim şi-n prezent la fel, şi EL rabdă cît poate şi ne aşteaptă să ne trezim cumva, pentru a-L ajuta la edificarea în alţi parametri ai lumii acesteia încă nedrepte, şi nerecunoscătoare faţă de EL.
    Se poate spune că sîntem naivi încă necopţi la minte, dar "naivitatea le şade foarte bine copiilor, dar nu le şade bine bătrînilor (numai că nu au harul sugarilor)" (Leon Daudet), numai pe bază de morală, iar copii nu-s încă deprinşi cu morala, în schimb maturii trebuie să o respecte ca respiraţia aerului, involuntar, să o aibă-n sînge, ori altfel discuţia nu-şi are rostul, trebuie să te-ndrepţi urgent, nici nu se pune problema să-L respecţi, eşti încă-n grădiniţa existenţei, mai învaţă cu fermitate şi rîvnă altfel pierzi totul.

Curajul

   Curajul, tot la curaj ajungem orice am face, de el ne legăm speranţele, visele, viaţa, existenţa, familia, trăirea, realizarea, rodirea cum o doreşte EL pentru fiecare dintre noi, uneori nici nu ne dăm seama că fără curaj nu reuşim mai nimic în viaţă, şi existăm  şterşi spiritual, neimpotanţi cum nu ne vrea EL, ci pentru că-I semănăm, ne vrea demni, curajoşi respectîndu-ne menirea dată de EL,  nouă în lume.
   Nu sîntem oricine, neînsemnaţi în lumea creată de EL, ci contăm în faţa LUI, şi nici nu ne dăm seama, nu sîntem conştienţi de importanţa ce ne-o acordă EL, ca o creaţie a Sa, unică în felul nostru, cam dificili în a ne înţelege cu EL, cum doreşte EL.
   Răzbim în viaţă cu curaj uneori, dar în privinţa LUI nu prea ne preocupă să răzbatem cu curaj aflîndu-L cum ar trebui fiindu-ne Creatorul Suprem, ci acum nu de mult timp am dat buna pe nebuna, am abandonat corecta răzbire pe făţarnica descurcăreală, şmechereală, prosteală, şi ce-i mai grav şi nu avem scuze defel şi-n faţa SA ne cam prezentăm aşijderea, să ne fie ruşine, lume nedreaptă, nerecunoscătoare ce sîntem, mai ales voi că în privinţa mea eu îL ştiu şi-L urmez.
    Să revin la oile noastre, "în lipsa curajului celelalte virtuţi dispar"(Nicolae Steinhardt), curajul e emblema fiinţei umane ca şi încrederea în general, a vieţuirii, a existenţei ca om de la Dumnezeu Creatorul tuturor, nu oricum, după chipul şi asemănarea Sa, deci cu Divinitatea Supremă, e ceva!
    E bine de ştiut şi a nu te lăsa în lupta pentru respectarea LUI, cu toate nedreptăţile, că "degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul totul se pierde, e virtutea absolut esenţială, în lipsa căreia totul se pierde(Nicolae Steinhardt), cu o esenţă mai tare, credinţa, e virtutea primă. Credinţa cu curajul e diamantul ce purifică instantaneu orice în lumea umană.
  

Urma scapă turma

    Se-ntîmplă în viaţă şi căderi, şi urîţenii, şi chiar rele mai ales la tinereţe, dar dacă ulterior îţi tragi pe seamă, şi regreţi, cauţi să te îndrepţi, şi chiar să mai îndrepţi ce se mai poate, cum se mai poate, de se mai poate, obţii realizări bune, năzuieşti spre bine şi frumos, corect, adevărat  în gînduri, vorbe şi mai ales cu fapte lăudabile în bine, îs acţiuni demne de luat în seamă şi categorisit corespunzător acelor vîrfuri corecte.
    De regulă între oameni bunele nu se pune, ci numai relele îs ţinute mult minte, şi uneori dospesc, se umflă şi fac pui, mai ceva ca iniţialele veşti rele, e bine să le mai uităm că ne fac numai rău ţinerile de minte răutăţi, da , e drept, au fost făcute mai demult, dar şi EL iartă, ar trebui uitate şi să ne liniştim, şi de s-a îndreptat insul în bine, asta-i de ţinut minte şi mai ales de făcut şi noi tot numai bine.
   Nu umbrele vechi ce nu mai fac rău la nimeni ci faptele înălţătoare se pun şi trebuie să ne scoată din griul, cenuşiul vieţii asteia lumeşti aşa de şterse spiritual şi dezlînate şi să ne dea adevărata valuare a insului devenit om adevărat demn de urmat, nu oricum ci la locul cuvenit după gîndurile, vorbele şi faptele sale.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Oricare dintre noi a cunoscut în cursul vieţii lui momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar totuşi, nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după momentele în care am fost în stare să ne înălţăm la o potenţă spirituală ridicată".

Urmîndu-L

   Prin existenţa cotidiană în viaţa pe pămînt ne obţinem mult visata acceptare a noastră de către EL, în a ne înălţa spiritual la ce  doreşte EL de la noi, prin gînduri, vorbe şi fapte ce ne stau la îndemînă în societate, familie, ori sinele fiecăruia şi trebuie să-I demonstrăm, mai anevoie, alteori mai uşor, depinde de fiecare în ce stagiu se află în relaţiile cu EL.
   Şi de moştenirea lăsată de înaintaşii săi de sînge, mai dificil ori căutînd înlesniri în căile ce ţi-s la dispoziţie, ori iei pieptiş îndreptarea orice ar fi, EL nu te lasă de izbelişte, de-L afli cumva, trebuie să-L urmezi cum te taie capul, uneori afli mai lesne unele cerinţe alteori mai greu, în final trebuie să-i fii cum vrea EL, "trebuie să mergem la cer călcînd pe pămînt"(Victor Hugo).

Munca

   Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
   Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
   Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să  munceşti, să  te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
   Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine  în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.

Sinceritatea

    Sinceritatea e bună, şi corectă, binefăcătoare, adevărată, dreaptă numai la cei ce-s morali, înfrînaţi, educaţi adevărat nu de mîntuială, care-s nişte animale în porniri sincere dăunătoare societăţii şi lor însusi, "în morală se cade să nu predomine sinceritatea, ci respectul pentru regula morală"(Nicolae Steinhardt).
    Şi credinţa în general bine înţeleasă însuşită corect, dă dreptul omului să fie sincer în acţiuni, vorbe şi gînduri ce nu-s în pericol de a destabiliza  buna-cuviinţă, întrajutorarea, convieţuirea paşnică în libertate şi democraţie adevărată.

Temerea

    Temeri ce EL le induce în ce-i ce I-au greşit şi nu se îndreaptă cum doreţşte EL, uneori ne paralizează, nu mai gîndim corect, ne subjugă şi vine pedeapsa, care de regulă-i mai mare decît era aşteptată, totul pentru trezire în bine, şi să-L urmăm şi respecta cum vrea.
    Recent în Japonia, autorităţile îşi calculaseră construcţiile pînă la un cutremur de pînă la gr.9, şi a venit de gr. 9 şi i-a ras unde  a fost programat de EL, a fost numai o atenţionare, urmează şi mai şi cred de nu se mobilizează în trezirea faţă de EL, să-L urmeze şi respecte cum doreşte EL, şi numai EL.
    Degeaba se mobilizează numai în reconstrucţiile distruse, şi-n îndreptarea economică, dacă uită de cea spirituală, lucrează cred degeaba, şi-I va scutura şi mai şi...  Normal ar trebui concomitent cu reconstrucţia să-şi vadă şi reconstrucţia părţii deficitare spiritual, şi să muncească mai mult în gînd numai în gînd cîţi mai mulţi preocupaţi de a-L urma şi respecta cum vrea numai EL, să-L caute că EL îi aşteptă cumva.
   EL nu se va lăsa pînă nu va fi respectat în toată lumea cum doreşte EL, au început atenţionările şi cred că vor mai fi, şi de nu-L ştiţi, să vă temeţi că vine pedeapsa pentru trezirea voastră, "pe cei care se tem de o primejdie bănuită îi paşte întotdeauna o altă nenorocire mai mare, neprevăzută"(Konstantinos Kavafis).

Prietenia

   O construcţie, o ralizare în doi de regulă, îndiferent de sex, origine socială, cultură, apartenenţă  socio-economică la care am specificat, contribuie cel puţin doi în proporţii egale în timp, ce au afinităţi asemănătoare ori chiar coincid, se comletează reciproc, complementare, idealuri comune, ori apropiate, firi ce se suportă mai mult decît normal.
   Prietenia e o minune, de asta la ea nu aderă decît spirite curate, pure, adevărate ca în orice regulă sînt şi excepţii, sînt şi prietenii în rele, în urîţenii dar tot pe asemănări sînt făcute. Prieteniile iau fiinţă de cînd e lumea după un mecanism intim, fin, necunoscut, firescul în acest caz nu există, dar nici întîmplarea,"este cel mai misterios lucru din lume"(Marcel Proust).
   Sînt şi prietenii false, din interes, perfide, normale în lumea oamenilor din totdeauna, oameni ce-s schimbători ca vremea, de aceea trebuie deschişi foarte bine ochii şi toate simţurile pentru a te asigura de o prietenie clară, adîncă, completă, pură, adevărată, şi nu-ţi deschide inima complet, decît după mult timp de gîndire şi observaţii continui.
   Prietenia se confundă uneori cu camaraderia, care şi ea-i un fel de prietenie mai pusă pe acţiune, pe fapte adevărate, în colectivităţi deosebite, devotate, închegate, înălţătoare, fidele, cu bun simţ şi întrajutorare pînă la sacrificiu suprem, "nici tu bănuială, nici tu tulburare, nici groază, nici istovire, nici coşmar, ci numai încredere, seninătate, siguranţă şi dragoste"(Nicolae Steinhardt).
   Astfel de legături se bazează pe stimă reciprocă, respect, simpatie, aspiraţii comune, năzuieţe şi interese ce cam coincid şi de regulă  îşi dau examenul durabilităţii în situaţii limită, ce cuprind ambele părţi ori numai una şi atunci se văd limitele de pot fi atinse ori ba, se-ntîmplă uneori ca prietenia să dureze zeci de ani, şi să parcurgă şi situaţii limită chiar adevărate, profunde şi să dureze, şi deodată cum a început pe neaşteptate să se şi destrame din nimic prevestitor, e un mister uman profund.
   Ca să nu zic nimic de EL nu se poate postare, astfel : şi credinţa mea în EL se datorează tot încrederii ce mi-a acordat-o EL cu peste 4 ani în urmă, "lămurindu-mă" cumva în credinţă, şi ulterior în EL şi numai în EL, şi I-am rămas dator şi de atunci cu respect şi credinţă crescîndă, după cum învăţ, caut să-L urmez şi mai am cred de învăţat, cred cît voi exista.

Să stăm strîmb şi să judecăm drept

   EL, Creatorul lumii noastre, era în vechime în relaţii bune cu poporul evreu, poporul SĂU, cum îL consideră EL şi acum, ulterior au intervenit neînţelegeri, pedepse şi cam acum 2000 de ani le-a dat voie romanilor să-i cucerească şi împrăştie în tot Imperiul Roman şi ulterior în toată lumea.
   Pînă aici nimic neobişnuit, romanii cuceritorii, lume civilizată pe atunci, mîndri ca toţi cuceritorii dintotdeauna, îşi impuneau cultura, limba, obiceiurile şi atenţie!, religia politeistă de influienţă greacă, tuturor băştinaşilor cuceriţi. Cu poporul evreu nu le-a mers, de cucerit şi izgonit cu forţa au reuşit, dat să le impună religia nu s-a putut.
    Lucru şi mai rău pentru romani, iudaismul a început să se răspîndească în imperiu, cuceriţii deveneau cuceritori, fapt inadmisibil în lumea romană, au trecut sute de ani, şi numeroase încercări de oprire a răspîndirii iudaismului în imperiu, tot atîtea eşecuri, urmînd: teruare, batjocură, umilire, crucificări, sacrificii în arenele publice degeaba, poporul iudeu îşi impunea credinţa în EL, în imperiu, fără a putea fi oprit cumva.
   Minţile luminate ale Imperiului Roman, fala intelectualităţii, toţi căutau o soluţie, ea a apărut cu chiu cu vai ca orice făcătură nu prea se împăca cu mîndria romană şi s-a impus greu pentru a fi totuşi aceptată ca răul cel mai mic, creştinismul, cu toate a lui ulterioare, împăratul Constantin şi mama sa Elena au pornit impunerea cu forţa începînd de la Niceea în 325, cu toată opoziţia a 80% din clerul imperial
   Teruarea ce a urmat pentru impunerea creştinismului şi înlăturarea iudaismului ce era pe cale să devie credinţa dominantă în rîndul populaţiei romane şi romanizate. Deci balivernele ce le trîmbiţă creştinismul în lume e o minciună gogonată, şi trebuie să înceteze imediat şi să se spună adevărul curat , pur, ferm şi adînc chiar cît de dureros ar fi.
   EL, Creatorul doreşte să vie curînd în lumea noastră şi să-L cunoaştem adevărat, va fi minunat, dar trebuie să ne scuturăm de prostie , că e multă, şi e ca rîia foarte întinsă şi sub diferite forme care mai de-care mai inventivă în miciuni mai mari, pe care binenţeles le cred minciunoşii însăşi.
   Ne aşteaptă o trezire în cor, cu cît mai repede cu atît îL vom cunoaşte mai curînd personal pe EL, Creatorul lumii noastre, vă doresc deşteptare grabnică. Şi doresc creştinismului să plece nu cum a venit pe calea sîngelui nevinovat vărsat prin impunere cu forţa, ci acum în numele adevărului ce EL ne va ajuta cumva, chiar începînd cu cele 70 de cărţulii de Pb. din Iordania, ce-s în vogă acum.

Sărbătorescul

   E în firea noastră să ne căutăm din cînd în cînd modalitîţi de evadare din cotidian, din preocupări de orice fel şi să ne-ncărcăm bateriile, să ne bucurăm singuri ori împreună cu alţii e şi mai bine, mai desăvîrşit, şi cu cît numărul celor inplicaţi e mai mare, e mai reuşită bucuria sărbătorii, şi mai firească la noi la români.
    Ca o ieşire din noi, din normalitatea muncii, uneori cînd munca-i o obligaţie nefirească, nevoia de destindere cu bucurie, e ca o gură de oxigen pentru înecat."Sărbătorescul îşi află locul printre entităţile permanente ale speciei noastre"(Nicolae Steinhardt).
    Această nevoie firească o prevede EL încă de la facerea noastră, şi ne-o inpune pentru că şi LUI îi era necesară, şi de vreme ce-I semănăm, trebuie să-L urmăm, şi nu numai noi, şi "uneltele" noastre, şi toate vieţuitoarele şi chiar toată natura, fără aceste pauze de relaxare, odihnă cu ori fără bucurie sînt absolut necesare, dar cele bucuroase îs mai binevenite pentru că ele ne mai împlinesc şi mai şi, deschizînd firesc dorul realizărilor pe măsură.
   Da orice răgaz e un prilej de piederi din producţie, dar programat în comuniune cu nevoile fireşti naturale şi legiferate şi de EL, orice relaxare cu bucurie e benefică pe total existenţă, "cu atît mai mult sînt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiate de fericire şi îndreptăţite a cunoaşte nu numai momentul însămînţării, ci şi al secerişului,nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratitudinea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa"(Nicolae Steinhardt).
   Au fost şi încă sînt în lumea noastră şi azi sisteme ce-s dictatoriale, ce nu se gîndesc la nevoia de recuperare a omului, şi-l duc la pieire, prin stoarcerea totală de vlagă prin muncă susţinută şi continuă, asemenea aberaţii se-ntîlnesc  în orice comunitate socială, şi chiar în familii needucate, inculte, fără comuniune de bun simţ în sînul lor.
   Astfel, mai nu de mult în mass media noastră au apărut informaţii despre decese suspecte a unor femei tinere salarizate bine, cu pregătire super dar care erau exploatate integral, fără milă, li se dădea şi acsă de lucru, şi după un astfel de serviciu nu mai apuci pensia, ci încă de tînăr dai colţul.
   E o formă de autoînhămare la ceva ce nu poţi duce, e peste puterile tale, dar fiind inconştientă de puterile fireşti, poate mai limitate, nu toţi îs la fel, ori  dimpotrivă, vrei să le arăţi ce superom eşti, şi ajungi la fundul sacului existenţei tale, un exemplu negativ şi cîte şi mai cîte, e plină lumea de ele.
   Dar la EL nu se mai gîndeşte nimeni, stă şi "priveşte", şi nu-L ştim măcar, ne-o creeat, ne-o lăsat să cunoaştem multe, să ne civilizăm, unii încearcă să-L respecte mai empiric cum îi duce capul, după copieri din auzite, scrise şi răscrise, aproximate, dar ia să stăm strîmb şi să judecăm drept :

Vecinul

   D.M. vecinul meu om în vîrstă, peste 80 de primăveri, foarte bolnav de inimă, atenţionat de EL de curînd în cel mai teribil mod, cu chiu cu vai, o scăldat-o şi şi-a revenit cumva ; azi îl văd cu sapa înfiinţînd culturile de primăvară, cînd şi cînd, dar nu se lasă, în grădina de lîngă casă, o femeie chemată să-i ajute îi atrage atenţia că de se oboseşte îi va fi rău, dar el îi dă îainte, cum mai poate.
   E o imagine dată cu încetinitorul, ca la reluări, dar continuă, e de admirat cum nu se lasă, vrea să ajute şi el cumva, şi se prea poate să nu mai apuce..., dar continuă. Pămîntul, pămîntul e o chemare, o datorie pe care EL ne-a făcut-o a ne însoţi cît existăm şi-L ascutăm poate şi inconştient, din subconştientul începuturilor noastre.
   E şi lupta pentru viaţă, dar nu oricum, ci cu nevoia de a fi util, de a munci, cerinţa LUI dată omului cît va exista să caute  prin muncă cu sudoare, deci în orice condiţii, aşa vrea EL, omul să I se supună existenţei prin muncă, şi nu să taie frunze la cîini.
   D.M. are din ce trăi, pensionari amîndoi, copiii în străinătate ce o duc mulţumitor, deci ar trebui să se cruţe cît mai mult, şi să se odihnească, dar nu vrea,  sieşi să-şi demonstreze că nu se lasă şi la chemarea naturii încălzite după iarna ce se du, face act de prezenţă, onorabilă demonstraţie ce se pendulează nesigur dar mai face şi mişcări necesare lucrului, e o luptă, şi-i o primăvară ce a venit năvalnic, cotropitoare, promiţătoare.
   Cred că CEL de sus încă îl susţine, şi-i dîrz omul, oare cît va mai putea? Numai EL ştie, încă nu ştiu prea multe despre el, e un tip mai retras cumva, şi are multe-n cîrcă de purtat şi nu se lasă, îşi face datoria şi-n faţa LUI cum mai poate, nu se dă bătut defel, de-ar avea şi credinţă nu ştiu, EL da, pe cît de luptător e ar fi minunat, poate s-o fi trezit de la ultima atenţionare, ar fi ceva.

Vasile

   Din întîmplare, ori nimic nu-i întîmpător, îl întîlnesc pe fostul meu coleg de şcoală, Vasile, mare amator, în sezon, de drumeţii în zonă cu scopul de a culege ciuperci în special, un cunoscător  al tuturor secretelor în domeniu, strategie, tactică, putere la efort susţinut în condiţii anevoioase, ca-n codru neamenajat, cam sălbatic, dar el, un temerar, răbdător, tenace, priceput la toate în specialitatea culesului, şi preparatului, conservării ciupercilor, am învăţat şi eu de la el unele neştiute.
   Discutăm , dar eu îi trag înainte cu îndeletnicirile mele mai noi, credinţa în EL, la care Vasile cam stîngher ne despărţim, nu prea avem ce discuta, cu unul ca mine e greu, dar intervine ceva nou : la întrebarea mea, că îndată începe sezonul culesului de ciuperci, el îmi zice că mai are bine conservate, cu toate că el e un mare şi consumator de asemenea alimente.
   "Să mai culeagă şi alţii",zice el, care nu ierta nimic, în urma lui numai găseai bureţi buni, altruism, o fi şi e de felicitat, pentru că altul, ar fi dorit numai proaspeţi agonisiţi, şi iar fi aruncat pe cei vechi, poate păcat de muncă, dar Vasile îşi întăreşte zicerea, şi alţii să se bucure, bine spus, o fi o transformare, din neînduplecatul drumeţ culegător de ciuperci(bureţi), în altruistul cu gîndul şi la nevoile altora, mai rar de întîlnit asemenea oameni.
   Mai ales că are şi maşină de curînd încă şi nouă, dar îl ştiu hotărît, aşa că în acest domeniu răspîndit de altfel între unii pasionaţi de asemenea drumeţii şi cu cîştig material, se lasă un gol ocupat pînă anul trecut de un mare pasionat între culegătorii amatori, aproape profesionist : scularea dinineaţa tare, să te prindă mijirea zorilor la cel mai prielnic loc în domeniu, după care o muncă contra cronometru, pe o arie tot mai cuprinzătoare, pînă-ţi faci plinul.
   Am fost şi eu odată cu el, după programul său, şi mi-o ajuns, într-adevăr cantitatea şi calitatea era deosebită, numai fruntea, ceva de vis în domeniu, bun pentru o expunere de documentare, şi acum hopa, nu mai vrea, se poate să se laude, microbul unui astfel de pasionat  să-l fi părăsit tocmai cînd avea cam tot ce-şi dorea în domeniu, şi altruism în zicere, cred hotărît nu părea să glumească.

Călătoria

   O nouă faţă a noastră, o nouă fiinţă prin alţii aflăm cînd călătorim, la o altă scară valorică, străină nouă, de ne imaginat, parcă renaşti indiferent cîţi ani ai, de cîte ori intri în contact osmotic cu altă civilizaţie umană, înregistrînd cutremurîndu-te îmbogăţit în toate cîte afli.
   Se-ntîmplă să mai şi dezerteze, numai din tagma celor slabi de înger, fără temelie lăuntrică, iar unii cu timpul îşi revin, sîngele apă nu se face, şi vin în ţară şi o iau de la zero învăţînd ce nu au ştiut să simtă mai tare româneşte odată pentru totdeauna.
   "Călătoriile primenesc, aţîţă, dezvăluie, înţelepţesc şi creează o stare de spirit deschisă şi receptivă ce nu ne poate fi decît de cea mai mare priinţă...precauţiune împotriva irosirii timpului, a oboselii şi frica de noutate...e discontinuitate, e contact cu noul, cu neaşteptatul, cu abruptul, cu neeuclidianul...să-ţi îmbogăţeşti cît mai ales mintea, cugetul şi inima cu impresii şi experienţe de trăire printre alţi parametri decît cei de unde ai plecat"(Nicolae Steinhardt).
   Din călătorie te mai alegi cu transformări intime, ce-ţi îmbogăţesc fiinţa şi care trebuie să ai răbdare să le înţelegi clar, adînc, cum trebuie adevărat, nu numai să bifezi grăbit, neînţelegînd nimic din călătorie, care astfel devine o pierdere de timp şi de bani, o irosire falsă, de duzină, o harababură nesănătoasă, inumană, fără nici un cîştig bun la ceva folositor.
   Călătorind corect, cinstit cu tine, afli un evantai cît mai complet al lumii creeate de EL, şi dată şi pentru intreconexiunile cunoaşterii, astfel aflîndu-L tot mai mult pe EL, Creatorul lumii acesteia aşa cum e ajunsă azi cu acordul LUI, şi nu prea ştiindu-L, şi nu prea respectîndu-L.