2505.Nu duc nicăieri, rămîi nedumerit, de ce-ai trăit?

  Ne dăm cu părerea în sus și-n jos, o dată ce te expui așa pățești, opinii și opinii doar. Trecătoare ca și noi și ceea ce facem încrezători în ele și se tot duc dezamăgiri nedemne de timpul ce nu iartă. Ci ne trîntește ușa-n nas, ai depășit taică leatul, fii rezonabil și vezi-ți de rost nu te tot depărta. Ține firul căii de urmat nu răzgîndit de nereguli ce nu duc nicăieri, rămîi nedumerit, de ce-ai trăit?
  Trecerea vremii nu cumințește, ci încercările-s la fel de nedrepte nouă și LUI. Cum găsim în vechilea LUI amintiri din alte timpuri, ce ne dezvăluie tot cam așa necazuri gîrlă. Poate mai domoale acțiuni în timp și spațiu, azi cu mai strașnică amploare, dar tot cu iz de părăsire și plată în neștire. Adică tot nu învățăm nimic de la istoria, ce-i pe cale să se tot repete, cu așa oameni tot nepricepuți.
  Adevărul SĂU e tot evitat de mult tare, și ne tot așteaptă oricum să-L învățăm. Nu-i încotro și așa va fi, doar că încă nu putem trece, de un obstacol din noi. Îndreptarea ce ni se cere, e de  făcut cum e cererea SA, cu timpul vom mai vedea. De mai putem schimba ceva ce ne știm mai bine ori ba.