Că nu ne pasă de aproapele nostru ci egoiști cît încape, complicîndu-ne și complăcîndu-ne unor modele nedrepte nouă și LUI. Egoismul are mai multe fațete și la nivele diferite ale noastre. Astfel nici cînd ești oarecum îndreptat și-L știi și-L respecți, nu ești chiar cum ar trebui. Mai ai rețineri și neînțelegeri față de nedrepți și înrăiți, nu-i vrei în prajmă. Și EL te înțelege și nu-i ai oarecum, încă mai e de lucru.
Dar se înțelege nici greșeli să nu faci, dîndu-ți cu stîngu-n dreptul tu singur. Ci cum trebuie să fii în fața SA și a celorlanți, văzîndu-ți de drumul tău. Chiar de ești în spațiu comun, fii cum ții felul și limitat încă, că nu-i timpul. E un nou examen ce-l vrei a susține și trebuie să-l treci, pînă una alta. Nimic nu-i întîmplător, ci-i starșnică programare, chiar de nu pare, de ești novice.
Și-n cazul SĂU, că trebuie explicații cît înțelegem și ne permite EL. Are și EL limitele SALE, explicabile zic, fiind Cine fiind și comportîndu-se ca atare. Astfel cînd ne cere să fim cum trebuie, pe cei neputincioși nu-i scutește de părăsiri. Și însingurați ca tot omul fără pavăza SA, o încurcă, suferințe și chiar moartea.
Și aceasta-i demostrată tactică a SA de cînd ne cam știm în relațiile noastre cu EL. Are un scop și nu ne vrea decît într-un fel să fim, moralizați și în bine între noi toți. Și cei ce nu pot, o încurcă de cînd lumea, rebuturi, rateuri umane, la hurtă. De se pot recicla acolo, nu se știe prea sigur, să revie cumva în circuitul încercărilor date.
E un Părinte mai altfel decît ne închipuim noi azi, ne-o făcut și crescut. Dar cerințele-s nu foarte aspre, dar totuși nu ne lasă chiar de capul nostru, de izbeliște. Are o programare pe seama noastră în timp să devenim ceva ce încă nu știm. Că nu merităm și nici degrabă nu dăm semne că vom fi cum trebuie, măcar să merităm informația ce ne privește. Nici de cum ceea ce-L privește doar pe EL, cine E și altele așa de cultură generală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu