joi, 12 iulie 2012

1656.Cu EL, orice-i rezolvabil de vrei cum trebuie fii

   Tineretul e somat să priceapă de vor binele în viața lor și să înțeleagă ceva din existență. Că e necesar să fie liberi dar în cadrul moralei, că altfel nu se poate închega nimica bun. Și-și compromit viața, degeaba aflîndu-se pe aicea, trecători fără urmă corespunzătoare. Morala e singura ce ne poate face să avem un trai adevărat, în deplinătatea noastră de a ne realiza liberi.
    Desfîul și dezordinea sînt nouă potrivnice unei existențe normale, ducîndu-ne la dispariție. De nu ne dezmeticim la timp și-L supărăm, ca-n totdeauna părăsindu-ne în nevoi și moarte devreme.
    Morala și libertatea îs împreună mereu, ajutîndu-se reciproc. Libertate nu e fără morală și invers. Mai trebuie doar binele de înfăptuit mereu și doar să-L știm corect, ca să fim cum ne cere. Altfel de procedăm e pierdere de timp și ne ratăm viața.
    Fiecare în dreptul său își hotărăște viața, după cum consideră, doar să fie informat corect și lăsat liber să hotărască. Că nu-i este hotărîtă existența dinainte și de-i așa în cazuri extreme, să se mobilizeze și să afle, că e cale de îndreptare de vrea numai. Aflîndu-L și discutînd cu EL, orice-i rezolvabil de vrei și știi să fii cum trebuie.
    Tot folosesc vorba asta, cum trebuie, pe dreptate, cum dorește EL și altele. Toate-s în legătură cu EL și-L cuprind ca atunci cînd e ceva de care numai luînd legătura cu EL aflăm personal. Ori de sîntem responsabil de cineva în fața SA recunoscut. EL cerîndu-ne niște îndatoriri ce trebuiesc îndeplinite fără tăgadă, după care se poate discuta. De nu, nu.
   Că sînt o sumedenie de nedreptăți ce-s cunoscute în marea lor majoritate. Ca extremiste, intolerante, exclusiviste și cîte și mai cîte nedrepte prea de tot. Parcă nedreptatea are trepte de cădere și de promovare? Dar pînă cănd nu ne va hotărî EL ce și cum, e de urmat linia curată a SA în toate cele și îndreptarea în bine doar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu