Că fiecare avem voie să admirăm frumosul, binele și utilul, să ne îndrăgostim de orice și oricine. Dragostea platonică, e permisă oricînd și oricum. Cu bun-simț și făurind doar binele mereu în viață.
Să căutăm cît mai mult și să nu ne căznim a fi altfel, ci să dorim să nu ținem minte chiar toate lucrurile. Mai ales cele neplăcute de la alții, să vrem a uita și de putem să-i iertăm chiar pe loc, atunci imediat. Ori cel mai tîrziu pînă la apusul soarelui în acea zi. Că sîntem oameni și nu putem fi exemplari de buni, e de înțeles, dar și EL ne iartă foarte multe, știți?
Și să mai știți ceva că nu sîntem chiar împărțiți între buni și răi, toți, că-i un amestec foarte neomogen. Și numai EL știe pe fiecare cît plătește, noi ăștealalți doar aproximăm. Și să ținem pentru noi aprecierile noastre subiective.
Înfăptuirile noastre pămîntene sînt la fel de trecătoare și vremelnice ca și noi. Istoria întreagă e doar un șir de evenimente, fenomene fără sens pentru noi. Doar EL ne pune în fața unor trăiri ce le consemnăm ori nu, pentru EL doar știute. Simpli executanți a une-i opere în desfășurare. Nu vedem și nici nu pricepem întregul ce e acuma și cu noi componenți oarecum în EL.
Nu știm mai nimic, îndepărtîndu-ne de EL, neștiindu-L, neîndreptați fiind și înrăiți. Nu ne preocupăm bine și-I tot greșim, vrem nu vrem, că ne lipsește Baza vieții. Cu toate că ni s-o dat și binele și răul să le știm și doar de bine să ne legăm mereu. Nu înțelegem multe și ne-am dori să fim îndrumați corect.
Dar asta implică cunoașterea SA, măcar bine, îndreptarea cu bine între oameni. Și ținînd aproape de EL și EL fiind cu tine nu ai cum mai greși și altă viață cunoști.
Doar libertatea îi prinde bine adevărului, dar cum azi nu-i libertate în lume pentru Adevărul SĂU. Nu E în lume cunoscut, ci dosit de mult timp și părăsiți tot suferim mereu. Și grăbiți de EL părăsim viața, neînțelegînd nimic din ea, rateuri umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu