Ne amărîm în viață că nu știm calea de urmat, întîi de toate calea corectă în lume. Adică moralizați și binele făcîndu-l mereu, măcar cît putem, echilibrați înspre bine. Și de asemenea să nu uităm de EL, că ne-o creat și ne dă posibilități de existență. Și de a ne realiza cum dorim, dar în limitele bunului-simț.
Poate și sigur ne dorim ca EL să ne fie mai aproape, să-L simțim mai mereu cu noi. Să ne sfătuim la bine și mai ales la greu, dar nu-i posibil, e undeva inaccesibil. Ne știe permanent ce facem, dar noi pe EL deloc. EL ne-o creat pe noi și nu noi pe EL, cu toate că mulți, neputînd conviețui, neînțelegîndu-L.
Își caută cîte alte închipuiri ori materialități la care se închină mai mult ori mai puțin. Ținînd în mod excesiv și supărîndu-L, de ne părăsește și avem necazuri cîte și mai cîte. Ori alții îL ignoră pur și simplu și-și văd de viața lor fără EL. De-I și mai greșesc neîndreptați fiind între oameni, au necazuri la o adică.
Cînd I se umple paharul răbdării LUI și respectivii părăsiți intră sub zodia suferințelor. Chiar și a dispariției premature, inexplicabile, doar EL știe tot și noi nimic deocamdată, nemeritînd încă.
Ni se pare că-I cerem puțin, viața să ne fie tihnită, dar se vede că SUS îs altele. Și nu ne sînt îngăduite decît o perioadă de acomodare cu viața și de nu corespundem avem necazuri. Și nu numai noi, ci și familia, că sîntem un tot și-n fața SA și nu știm mereu aceasta. Și ne întrebăm de multe ori, de ce ni se întîmplă de regulă negative dar sînt și pozitive trăiri.
Și să ne fie întipărit în minte că nimic nu-i întîmplător pe acest Pămînt, ci toate-s legate. Și programate cum nici nu visăm, depinzînd de noi, dar judecate de SUS. Cu consecințe ce le tragem în timp, la sorocul lor neștiut pe aicea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu