Interesante-s proprietățile gîndirii, rațiunii și ale spiritului, amîndouă date de SUS. Imoralitatea-i plictisitoare și dărîmătoare de construcții cinstite. Puterea SA e de respectat, e puternică, cea mai puternică din cîte există și-I dreaptă, adevărată. Nu-i va împăca chiar pe toți, cred că unii tot se vor găsi să I se împotrivească. Pe la colțuri, cîrcotași vor fi, nu pe față, dar vor plăti pe față.
Libertatea astfel constituită în prezența SA, va fi altfel, supușii SĂI necondiționați. Vom fi în alte condiții conștienți de ceea ce trebuie făcut într-o existență clară, fermă în legi și îmbunătățiri corecte. Dorite de cînd lumea, între noi oamenii, nedrepți pînă mai ieri, atunci.
Adio părăsiri, ci poate unele punctuale pentru unii nărăviți în rele și urîte, încă ne vindecați. Rămași cu sechele nedrepte ca exemple nedorite, la care ne vom uita ca la bîlci. În muzee cu timpul va mai fi concretizată vrema ce-o încă trăim. Suferința va dispărea și moartea la fel. Trai neneacă pe cheltuiala LUI Babacu din CER.
Nu va fi chiar așa ne vom plăti toată existența lucrînd în alți parametri încă ne visați. Cunoașterea va lua o întorsătură de SF și o vom urma, sfînțindu-ne oarecum. Natura în schimbare ne va urma și ea, dar va fi înaintea noastră oarecum. Viața nu va mai fi așa gingaș lucru și lesne de tulburat, ci edificată în alți parametri stabili, încă necunoscuți azi.
Onoarea va fi ceva comun și cu timpul ne vom învăța cu un fel de înobilare. Și ne vom comporta ca niște cavaleri ai SĂI, urmînd alte percepte încă azi nici bănuite. Canaliile și alți nedrepți vor dispărea cu timpul, tot mai rare cazuri prin lume vînate.
Singuri ne vom comporta cum trebuie și-n timp EL ne va părăsi nu în vederea unei pedepse. Ci vom fi în măsură să ne auto gospodărim singuri în noile condiții. Și-l vom ajuta și pe EL în alte sfere de influiență, ce acuma-s simple speculații.
Dar nu mai continui, că toate-s, discutabile ca și îndreptarea și binele și recunoașterea SA corectă care încă nu-s deocamdată. Urmează de vreți ori nu multe și mărunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu