Instanțele nu cheamă decît pe cei ce știu de datoria civică, de a veni la ele. Așa-i și-n relațiile cu EL, cheamă doar pe cei avizați înspre ceea ce-I EL și Lumea SA. Cei ce-L ascută nu doar cu urechile, ci și pun în aplicare, îndreptîndu-se și chiar căznindu-se. Corecți, cît mai corecți să ajungă.
Că ești și curios să-L afli cum trebuie, e și aceasta o înverșunare, luptîndu-te cu necunoscutul din lume. Învingîndu-te întîi pe tine pentru început, între inerțiile înțepenite-n lume. Că-ți mai dă sigur și EL brînci să fii mai sprinten, să nu mai strici străchini. Asta intră în programul, se vede, deja uzitat și la EL, normal ție mai greu de priceput.
Orice început e greu, nici prea vorbă de rodaj ci deja aprins și dornic de toate. Și de asta duiumul de erori, ce te costă aprig unele, de te gîndești, ce-i cu tine și EL. Dar așa-i calea, cu prăpăstioase denivelări, normală de totuși te încumeți. Să continui, că nu-i încotro, afli pe traseu și te cam bîțîii degeaba.
Ne atrage ca un magnet încercarea vieții, că-i doar o încercare, de ține ori ba. Ca la ruletă, avîntul în necunoscut, e firesc, dar ne trebuie și un dram de minte. Că nedreptate are suficientă și rea și urîtă în toate cele, de se miră și ea că-i șmecheră foc. Că răul te încarcă în timp cu urîte obiceiuri și doar EL de se preocupă te descarcă. La un final de viață văzînd că-i degeaba o existență chioară, nevăzînd calea.
Și-n groapă cazi ca trăsnit, afundîndu-te rateu uman și EL numărînd un eșec. Răul nu-ți dă minte, nu ești mai deștept ci descurcăteț, șmecher un rebut social și uman. În fața Sa nici doi bani și te privește cît o mai duci așa în derivă deochiată, ce nu-L interesează. Eventual te părăsește mai accentuat și suferințele te încalcă definitiv.
Sufletele simt o nevoie de EL, vraja SA benefică a tăriilor CER-ului, din care sînt. Dar ființa e un tot și apucat, needucat din începuturi e greu de stăpînit. Și rău-i peste tot, hapsîn în încîlcirea vieții oricui, de nu-i cum trebuie zidirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu