Nu-i de ajuns doar să fim demni, onorabili în societate, izbăvirea nu vine de fațada. Ce i-o dăm noi vieții nedrepte mai ales în fața SA, năuciți de neputințe ale lumii fără Dumnezeu. Degeaba încercăm să acoperim goliciunea, tot găunoasă va rămîne viața-n ansamblul ei. De nu reușim a ne aduna ființa în fața SA cumsecade cu adevărat oameni doar atunci putînd fi.
Altfel e spoială, amînarea întîlnirii cu viața adevărată, simțită ca atare. O amînare perpetuă de nu reușim a ne dezmetici cum trebuie să fim. Între oameni civilizați în bine și doar de EL știind cu respectul cuvenit și demn. Ar fi normal și credință să-I demonstrăm, nu-i ușor dar să ne învrednicim cu voință. Căutîndu-I sprijinul mereu, altfel e irosire de traiul preconizat și neprimit cum se cuvine.
Calitatea de oameni nu-i așa o bagatelă ușor de afirmat și întreținut doar în tinerețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu