3794...Dar înțelese perfect cu EL

  Ne îmbie ca o adunătură de nemernici, lumea, societatea, apropiații. De nu știm ce vrem, cu adevărat demn omenește ceea ce simțim corect, cumsecade. Să ne menținem ferm și clar pe tărîmul bunului simț, al dreptății ne stricate. De tărășeniile nevolnicilor SĂI și ai noștri, ce ne conduc vrînd ne vrînd. Spre nicăieri, spre perzanie, de nu ne menținem capul pe umeri.
  Și-l ținem subsuoară, nedemn și nelegiuiți, urmînd cărarea întortochiată a fărădelegii. Ce sigur ne va înrăutăți viața nouă și alor noștri, ratîndu-ne existența mereu. Cît om mai dăinui pe Pămînt, în încercările CER-ului de a ne aduce unde trebuie. Și noi tot pe alăturea de puntea salvării, prin mlaștina împuțită a neroziei. Înrăiți și fără Dumnezeu, ci-n cîrdășie și neputința de a fi oamenii dați
  De cînd lumea pe Pămînt, doar om pricepe o dată menirea cu adevărat proiectată și nouă. Nu numai naturii, simpliste dar înțele perfect cu EL, nu ca noi încă turbații.