2894.Și-o „luat lumea-n cap”, sfeclind-o mult de tot

  E timp urît, nenoricită vreme, de a fi numai soare și cald și bine, dar nu-i posibil. E de luat ale trăirilor întreg drumeag, nu numai cărări bătătorite și urcate, asfaltul. Ci și ulițele încă nepietruite, de pămînt cu toane cu vremea, repede urîte și capcane. Pentru necunoscuții făloși, ce-s rari pe acolo, dar totuși viața-i plimbă s-o știe măcar așa. Să se bucure de muncă și s-o cruțe oricum o fi ea de prezentă oriunde.
  Chiar și bunul-simț ne contrazice-n așteptări la neașteptate cotituri ale vieții. Bruște de ne mușcăm limba gură-cască, ne scutură neobișnuitul, totuși de știut. Și-n materie de cunoașterea LUI, e ioc prin lume, liniște și pace, nu bune. Că s-o răzgîndim Domnul și ni se întoarce ca lumea și ne vrea, dar și noi să-I fim tot așa. Nu rîzgîiați cum I-am tot fost de și-o „luat lumea-n cap” și am sfeclit-o mult de tot.
  Că-i și aici o sfoară de vorbă lungă, sigur, dar să-L vedem și de partea noastră.  I binele cît se poate, doar n-om muri aflîndu-L cum trebuie, E prea MARE pentru noi încă în aflare de multe. Și tare necunoscut pe Pămînt.