2918.Adormiți în brazdă, ajunși pe coclauri străine

  Ne cățărăm în viață, urcăm zgîriînd panta trăită abrupt, neînvățați cu nedreptatea încă. Mulți mai simt că-i altfel de viețuit în lume și nu se împacă cu neputința. De a fi oameni adevărați, de mult la modă în lumescul ăsta aiurit, năprasnic părăsit de EL. În ceea ce se cheamă obișnuința de a nu fi o în viață normală, ci o păcăleală. Singuri ne înșelăm așteptările, după cum gîndim, vorbim și înfăptuim neglijenți firea.
  De a fi oameni printre oameni cu adevărat, dezobișnuiți de rele și urîte în toate cele.  Părăsirea planului orizontal, scîrbiți de așa lașitate de a nu mai fi oameni corecți. Într-un război nevăzut, nesimțit de mulțimi, ci de unii și alții îndîrjiți încă. Rarități în spectrul neputinței urîțite, hulite, dar strașnic urmate, ca adormiții în brazdă.
  Ajunși pe coclaurile de miriști străine nouă, ce colcăie-n nedreptatea puturoasă, răscolind-o. Jignitoare pentru omul adevărat, îndatorat binelui, utilului și frumosului din noi și de oriunde.