2993.În izbeliște, erau porniri, cînd se va putea iar?!

  Ne opunem fiecare cum putem nedreptății și nedreptăților ce ne tot lovesc. Dintre oameni zicem noi, aiurea, fără EL nimica nu ni se întîmplă, totu-i cum vrea. Și noi constatăm , ne nevoim și altele cum se vrea de SUS, cît sîntem de vii. ÎI sîntem datori și nu conștientizăm mai defel, prin cîte religii nedrepte ne îndepărtăm de dorințele LUI.
  Și părăsiți plătim cănd I se umple paharul Îndelungrăbdătorului, nu ne dăm seama. Doar CER-ul știe ce și cum, noi doar de ne apropiem cît și cum putem. E anevoie și-i greu cu noi așa neputincioși și delăsători mereu. În EL ni-i nădejdea de se-ndură de noi să ne-ndrume și învoiască, în cîte ne trebuie. Mai mult ori mai puțin chiar corect și demni de omenia ce-I sîntem datori.
  Și nu prea știm cum să facem în așa lumesc dezlînat și fără pic de EL cu adevărat. Tot mai îndepărtați și speranța depășită-n multe privințe. De aproape în izbeliște, ne simțim cu toate că erau ceva porniri, cine știe cînd și cum?!