2937.Nu ne potrivim mereu cu acelea ce ne formează

  Timpul ne dărîmă entuziasmul căutărilor îndelungate, aflărilor cu iz de lîncezeală. Ne dovedirea potențialului corect aflat, ci îngăinat, așteptarea prea îndelungă. Nu ne potrivim mereu cu acelea ce ne formează, pășim nesiguri și temători. Triști pe seama timpului, ce ni se pare că ne scapă printre degete, nefolosit întocmai măcar.
  Stagnarea, nu-i cu putință, ni se pare doar și-n anumite împrejurări o credem. Înfăptuită și ne înjosim posibilitățile de aflarea vieții ca și oamenii parțial simțiți. Întregul lor și al nostru-i greu în timp îndelungat și pasional doar de ne aplecăm a cunoaște. Ni se par repetițiile temporale în care ne sucim mirați, nedumeriți după alt timp. În derulare așezată să ne clătim mintea contorsionată de așa nepricepere.
 Omenească oricînd la dispoziția LUI și noi cu priceperea în urmă ne revenim cu greu. Bucuroși de prinderea unor esențe vremelnice păsătoare de viața așa searbădă. Și încrezută tare în ce nu ne cuprinde din vina tuturor.