2897.Singuri, ne comunicînd nedumeririle ci minciunile

  Căutăm distanțarea, răceala, dar totuși sensibili și gravi, dar năcăjiți din cale-afară. Părăsiți și loviți mereu expuși, că pavăza ni-i slută, n-am știut-o decît acum la apus. Degeaba am vrut cu de toate să ne împăcăm, de nu și esențialul l-am omis. Tocmai pe EL, ascunsul de noi și noi de EL, oare cît o mai dura omenire teama ta de adevăr? Și dreptatea SA și a lumii descătușată să ne întremeze aș vrea.
  Ne întrecem pe noi în întrajutorarea celorlalți în nevoi, cu noi înșine în desăvîrșire. Nu destrămată deșertăciune ce-n istorie degeaba o tot întîlnim mintea n-o construim. Și înstrăinați de o înălțare trebuincioasă nouă mereu, ne înșelăm cu ziceri. În înșelătoare închipuiri derutante pentru restul holbați și-i mințim, grav că nu conștientizăm eroarea.
  Căi pe care ne aflăm singuri cu toții, ne comunicînd nedumeririle ci minciunile. Și-i ioc izbăvire, ci încețoșare, umbră hîdă și rea, urîtul ne conduce nicăieri de-om ajunge.