2908.Dezmeticirea nu se strigă se face, mut e greu

  Însingurați în lume, neplecați uitării, amorțim doar amarul vieții pînă trece. Și ne eliberăm oarecum gîndirea să ne îmbunătățim ca să fim. Libertatea și calea se înfruntă în tine, te dojenesc că-s însingurate de așa lașitate. Divinului din orice-i în lume nu-i se opun închipuiri nătînge, ci omul cuprins de răul adoptat și urîtul afișat. Neputința de a ne elibera, scutura de influențe netrebnice oricui le paște neștiind ce face.
  Dezmeticirea nu se strigă se face, cumplit și tacit, ferm și închis în tine, mut, e foarte dificil, dar asta e. De nu poți ori nu mai poți, te va reînșela și mai și sigură că vei cădea. Din existență încă o erată ne luată, lipsă din platoul ofertei vieții. Lipsa Sa ne admite orice viața de-om afla închipuiri pur teoretice despre așa și așa.
  Esența universului și de aici de pe Pămînt, e tot așa, de ne știut, limitată în vise. De mai bine și ceva nedefinit că-i lumescul prea glumeț cu ce nu se știe din vina sa.