2868.Caraghioasa omenire cu ale ei mii de fațete rele

  Că sîntem uneori înmărmuriți de frumusețile naturii, ce tot reușește să-și cîrpească rănile de noi pricinuite. Aranjîndu-se ca de paradă s-o admirăm cînd dorim, ne așteptă pură și curată, cît o mai scăpat de nerușinarea noastră. Încă covîșiți de minunățiile ei, inimile ne saltă de bucuria refacerilor necesare vieții. Continuării trudei în existența asta încă nepricepută defel fără EL și neîndreptați.
  EL ne așteaptă la fel cum noi nedrepți naturii, ea reușind să ne arate încă splendori biruitoare. Ce ne încîntă mereu și LUI să-I reușim refacerea în noi a ceea ce-i datorăm, modelîndu-ne îndreptarea, omenia din noi să cîștige. În fața nemerniciei hîde, trufașe, ce ne tot agresează viața, copiind neputințe de a fi oameni. Împiedicați mereu de nelegiuirea plocon prin lume, proțăpită s-o îmbrățișăm.
  Caraghioasa omenire cu ale ei mii de fațete ale neputinței de a fi oameni adevărați. Ci hîde diochete arătări, șmeroase, tertipuri de înșelătorie mereu a credulității îngînfate. Nici de cum a cumpănirii și dreptății aspre și ferme ce-i de dorit mereu să ne însoțească.