Graţia

   Nu numai instanţele terestre cheamă la ele numai pe cei pe care pot conta că i se prezită, ci şi cele de SUS, la fel, numai pe cei ce-şi dovedesc în timp că merită să li se încredinţeze sarcini, Divinitatea li se adresează, bineînţeles mai altfel, specifice EI, nu ca-ntre oameni, într-o societate ce nici nu-L ştie bine nu încă să-I respecte dorinţele.
   Graţia nu-i capricioasă ci doar greu de priceput de noi oamenii şi EA nici nu ne doreşte pe toţi s-O ştim ci numai celor ce merită l-I  se destăinue oarecum limitat, nu chiar cum s-ar vrea pe Pămînt. Şi de regulă cel ales începe a se retrage din lume încet, încet pînă dispare dintre noi, fiindu-I necesar ACOLO, unde noi ăştealalţi doar năzuim în cel mai bun caz, dar nu demonstrăm să afle şi EL, ci ne comportăm nedrept îndepărtîndu-ne de la cerinţele SALE pentru noi.
    Năzuim în înaltul CERULUI să ne trezim aşa cam fără să facem nimic bun, ci oarecum cîte ceva de faţadă, nimic temeinic şi cum ne doreşte Divinitatea, ce-I foarte exigentă cu noi oamenii ce ne-am dovedit nedreptatea şi apucăturile urîte şi rele de cînd sîntem pe Pămîntul SĂU. Nu ne place viaţa în nevoi şi suferinţe dată s-o executăm deoarece EL şi-a ridicat mîna de pe noi, fiindcă I-am greşit, EL ştiindu-ne exact ce plătim, nu putem să-L ducem.
    Ne închipuim viaţa ca o vrajă în desfăşurare, dar nu în amestec cu amara durere a unei existenţe de neînţeles cu datorii înăscute şi ne explicate corect de nimeni încă, pentru că nu avem destulă răbdare, cum EL are pentru noi. Ne sileşte să-I părăsim lumea vie, deoarece ne-am epuizat timpul acordat unei vieţi în cunoaşterea SA şi îndreptaţi, moralizaţi, ceea ce nu-i pe primul plan al nostru şi-i greşim şi plătim neîmplinirea vieţii date în dar s-o rodim în bine ştiindu-L corect.
    EL dă har numai celor aleşi să-L primească, dovedindu-şi aptitudini dorite şi educate-n timp cu preocupare şi răbdare în bine, cu bun-simţ, respectăndu-L şi chiar cu credinţă mare dovedită-n încercări.